EXAMINARE DE SINE LA SFÂRȘITUL ANULUI

1. La sfârșitul anului financiar oamenii de afaceri atenți fac bilanțul să vadă exact cum a mers activitatea pe parcursul anului, și să învețe anumite lecții pentru a organiza pe viitor operațiile afacerii lor. Fără a face astfel bilanțul ei nu ar ști să își planifice viitorul cum se cuvine sau să afle exact cum a mers afacerea pe parcursul anului. În aceasta ei sunt un exemplu pentru noi, copiii lui Dumnezeu, care avem de-a face cu lucrurile spirituale (Luca 19:13, 16-26). Dacă nu facem bilanțul bunurilor noastre spirituale nu vom ști care au fost profiturile sau pierderile pe parcursul anului, nici nu vom ști unde să ne restrângem sau să ne extindem. De aici și necesitatea unui astfel de bilanț, adică examinare de sine.

   2. Cu siguranță, Scriptura ne povățuiește că trebuie să practicăm examinarea de sine ca pe un exercițiu spiritual și ca pe o regulă. Și Vechiul și Noul Testament ne îndeamnă la aceasta (2 Corinteni 13:5; 1 Corinteni 11:27; Galateni 6:3, 4; Psalmii 119:59; Plângerile 3:40; Hagai 1:7). Ea înseamnă să ne cercetăm pe noi înșine în privința dispoziției, gândurilor, motivelor, vorbelor, faptelor, realizărilor, lipsurilor și defectelor pentru a încuraja binele, a umple lipsurile și a răsturna răul din noi. Din semnificația cuvântului vedem că examinarea de sine înseamnă aceste lucruri. A examina un lucru înseamnă a-l inspecta, a-l studia, a-l analiza. Când un medic examinează un pacient, un avocat – un martor, un geolog – un strat, un miner – un mineral sau un chimist – o substanță, ei studiază, inspectează, analizează. În examinarea de sine obiectul de studiu, de inspectare și analizare este sinele; și, firește, examinarea de sine ca exercițiu spiritual va fi inspectarea de sine din punct de vedere spiritual. Aceasta ar implica un studiu de cercetare a dispoziției, gândurilor, motivelor, cuvintelor, faptelor, realizărilor, lipsurilor și defectelor din punct de vedere spiritual și pentru rezultate spirituale.

  3. Examinarea de sine ca exercițiu spiritual este necesară din multe motive. Fără ea nu am ști dispoziția, gândurile, motivele, cuvintele, faptele, realizările, lipsurile și defectele noastre; de aceea nu am putea acționa cum se cuvine față de acestea. Cât de puțin am fi capabili să ne purtăm cum se cuvine față de noi înșine fără examinare de sine așa cum soții și soțiile, părinții și copiii, frații și surorile, angajatorii și angajații, prietenii și rudele, sau conducătorii și supușii ar ști cum să se poarte unii față de alții fără să se studieze unii pe alții. Dacă în relațiile tocmai menționate lipsa de studiere reciprocă ar duce la rezultate rele, cu cât mai mult lipsa studierii de sine ar duce la rezultate rele, din moment ce fiecare are de-a face cu sine însuși mai des și mai intim decât cu alții. Și așa cum o înțelegere reciprocă corectă în relațiile de mai sus, derivată dintr-o studiere a persoanelor în aceste relații, ne ajută să împlinim cum se cuvine privilegiile și îndatoririle acestor relații, tot așa o studiere de sine corespunzătoare ne ajută să ne purtăm în mod corespunzător față de noi înșine. Fiindcă un astfel de studiu ne va dezvălui care ne sunt greșelile, lipsurile și realizările, și astfel va servi să ne ridice să ne învingem defectele, să ne umplem lipsurile și să ne înmulțim realizările. Această studiere ne va arăta clar ce dispoziție de fapt avem, așa ca să putem învăța să punem restricții asupra a ceea ce în noi are nevoie de reținere, și să dezvoltăm în noi ceea ce are nevoie de dezvoltare. Când această studiere se face cum se cuvine, ne va arăta caracterul real al gândurilor, motivelor, cuvintelor și faptelor noastre, așa ca să putem lua față de ele o poziție prietenoasă sau de opunere, după cum s-ar cere. O astfel de examinare de sine nu numai că ne va ajuta să acționăm corect față de noi înșine, ci ne va da și multă informație care pe de o parte ne va împiedica să fim nedrepți sau neglijenți față de Dumnezeu și față de semenii noștri, și pe de altă parte ne va ajuta să ne împlinim îndatoririle și privilegiile față de ei. Așadar, examinarea de sine este de ajutor în toate relațiile noastre.

  4. Ceea prin ce trebuie să ne examinăm pe noi înșine este Cuvântul lui Dumnezeu. El ne dă unitatea de măsură corespunzătoare cu care ne putem face măsurătoarea spirituală (Apocalipsa 11:1, 2; 2 Corinteni 10:13-16). El este oglinda care ne reflectă perfect, dezvăluindu-ne cusururile, lipsurile precum și trăsăturile bune (Iacov 1:23-25). Prin urmare noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine în lumina doctrinelor, regulilor, îndemnurilor și exemplelor Cuvântului lui Dumnezeu. Comparându-ne și punându-ne în contrast cu acestea rezultatul va fi că vom învăța să ne cunoaștem și să ne vedem pe noi înșine așa cum suntem în faptă și în adevăr. Fiindcă „cuvântul lui Dumnezeu este viu [energic] și puternic și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri [chiar dacă sabia cu două tăișuri poate străpunge doar lucrurile firești, acest Cuvânt are putere] străpungând [lucrurile spirituale] până la separarea sufletului [substanței unei fapte] și a duhului [intenției unei fapte] și a încheieturilor [manierei și relațiilor faptelor] și a măduvei [esenței reale a faptelor] și este cel care discerne [deosebește] gândurile [intelectului] și intențiile [motivele] inimii” (Evrei 4:12). Acest verset sugerează că trebuie să ne examinăm gândurile, cuvintele și faptele din trei puncte de vedere: (1) substanța lor, adică ceea din ce constau; (2) motivele lor, adică sentimentele care le determină; (3) maniera, adică spiritul și metoda prin care sunt făcute.

  5. Încrederea în utilitatea examinării de sine ne va ajuta să o cultivăm. Fermitatea voinței și perseverența în exercitarea ei de asemenea ne va ajuta să o dezvoltăm. Practicarea ei de asemenea ne va face capabili să o cultivăm, întrucât învățăm să facem prin înfăptuire. Faptul de a stabili timpuri pentru a o îndeplini se va dovedi de ajutor pentru a o realiza. Într-adevăr ar trebui să ne examinăm zilnic. Deci sunt perioade speciale când examinarea de sine se va dovedi de ajutor, cum ar fi aniversarea nașterii și cea a căsătoriei, aniversarea întoarcerii de la păcat la dreptate, aceea a consacrării noastre, a venirii la Adevăr, sau a venirii în viața noastră a altor providențe speciale. Perioada cinei de amintire, timpurile de cernere și timpurile de ispitire sunt de asemenea foarte potrivite pentru examinare de sine. Așadar, și la sfârșitul anului, după cum s-a sugerat în titlul acestui articol, se va dovedi că examinarea de sine este potrivită în mod deosebit.

  6. Din punctul de vedere al substanței, motivului și manierei lor am putea bine să ne examinăm în privința participării în cele șapte trepte ale vieții de creștin, în timpul anului care acum se apropie de sfârșit: (1) a fi morți față de sine și față de lume; (2) a medita asupra Cuvântului Domnului; (3) a veghea; (4) a ne ruga; (5) a răspândi Cuvântul; (6) a cultiva un caracter ca al lui Cristos; și (7) a îndura răul în conformitate cu Cuvântul.

Ajutor pentru examinarea de sine

  7. Întâi să analizăm pe scurt examinarea de sine în privința substanței, motivului și manierei faptului de a fi morți față de sine și față de lume. În privința substanței, pe măsură ce analizăm experiențele noastre pe parcursul anului, ne-am întreba chiar în privința acestui lucru: Am fost eu anul acesta mort față de sine și față de lume? Ori am fost viu față de sine și față de lume? Sau viața mea a fost amestecată, fiind în parte viu față de sine și față de lume și în parte mort față de sine și față de lume? Ce m-a încurajat și ce m-a împiedicat să fiu astfel mort? Cum aș putea să fac progres ca să fiu mort față de sine și față de lume? Cum aș putea să împiedic spiritul opus? În privința motivului de a fi morți față de sine și față de lume ne-am putea examina pe noi înșine după cum urmează: De ce am fost eu mort față de sine și față de lume? De ce am fost eu în parte viu față de sine și față de lume? Sau, de ce am fost eu viu față de sine și față de lume? În privința manierei ne-am putea examina pe noi înșine așa cum pe parcursul anului am fost morți față de sine și față de lume după cum urmează: Cum am fost eu mort față de sine și față de lume – cu toată inima sau cu jumătate de inimă, continuu sau ocazional, în condiții grele sau ușoare?

 8. Să ne examinăm și în privința meditării asupra Cuvântului, și întâi în ceea ce privește substanța sa: Mi-am petrecut eu timpul liber în meditare asupra doctrinelor, regulilor, promisiunilor, îndemnurilor, profețiilor, istoriilor și tipurilor Cuvântului, sau mi-am lăsat mintea să cugete la lucruri lumești, egoiste, păcătoase și eronate? Sau în parte mi-am petrecut timpul liber în meditare asupra Cuvântului și în parte în meditare asupra lucrurilor păcătoase, egoiste, eronate și lumești? Sau aproape deloc nu mi-am petrecut timpul liber în meditare asupra Cuvântului? Ce m-a ajutat sau m-a împiedicat? Ce rezultate am obținut? În privința motivului ne-am putea examina cu referire la meditarea asupra Cuvântului Domnului: De ce am meditat eu sau de ce nu am meditat la Cuvântul lui Dumnezeu în timpul meu liber? De ce am meditat în parte la Cuvântul lui Dumnezeu și în parte la lucruri păcătoase, eronate, egoiste și lumești? În privința manierei ne-am putea întreba: Am meditat eu la Cuvântul lui Dumnezeu cu bucurie, cu recunoștință, cu apreciere, cu hărnicie, cu înțelepciune și cu atenție, sau nu?

  9. În privința vegherii ne-am putea examina pe noi înșine cu referire la substanța sa după cum urmează: A fost anul acesta unul în care am vegheat asupra dispoziției, gândurilor, motivelor, cuvintelor, faptelor, împrejurărilor și influențelor care au lucrat asupra mea, sau am neglijat să veghez asupra mea și m-am ocupat de vegherea altora, sau am dus o viață nepăsătoare? Ce m-a ajutat sau m-a împiedicat? Ce rezultat am obținut? În privința motivului ne-am putea întreba: De ce am vegheat sau nu am vegheat asupra mea? De ce am vegheat asupra altora? Sau de ce am dus o viață nepăsătoare? În privința manierei ne-am putea întreba: A fost vegherea mea sârguincioasă, constantă, neîntreruptă și sinceră?

  10. În privința rugăciunii ne-am putea examina pe noi înșine cu referire la substanța sa după cum urmează: A fost anul acesta un an de rugăciune pentru mine sau nu? Ce m-a încurajat sau m-a împiedicat să mă rog? Ce rezultat am obținut din rugăciune? În privința motivului: M-am rugat eu anul acesta spre gloria lui Dumnezeu, sau din motive păcătoase, eronate, egoiste și lumești? În privința manierei ne-am putea întreba: Au fost rugăciunile mele din toată inima, constante, pline de încredere, sincere, cu supunere, sau au fost ele superficiale, formale, rare, fără a crede, în dezarmonie cu Scriptura, arbitrare?

  11. În privința răspândirii Cuvântului Domnului, ne-am putea examina pe noi înșine cu referire la substanța sa după cum urmează: Am căutat eu anul acesta să răspândesc Cuvântul prin viu grai, prin pagina tipărită, prin cooperarea cu alții în aceste privințe, prin faptele mele, prin rugăciunile mele și prin talentele mele, sau nu? Ori am făcut o parte din aceste lucruri dar nu pe toate? Ce m-a ajutat sau m-a împiedicat să-l răspândesc? Care au fost rezultatele? În privința motivului ne-am putea întreba: Credința, speranța, iubirea și supunerea m-au determinat în întregime sau în parte să răspândesc Cuvântul lui Dumnezeu? Sau spiritul păcatului, al erorii, al egoismului și al lumii m-au determinat în întregime sau în parte? În privința manierei ne-am putea întreba: Am răspândit eu Cuvântul cu sârguință, statornic, cu tactică, cu bucurie, cu rodire, sau nu?

  12. Tot așa ar trebui să ne examinăm pe noi înșine în privința dezvoltării unui caracter ca al lui Cristos. Cu referire la substanța sa ne-am putea întreba: Am căutat eu anul acesta să-mi desprind afecțiunile de lucrurile omenești și să le prind de lucrurile cerești? Am dezvoltat eu harurile sau opusul lor? Am întărit eu afecțiunile cerești ori cele pământești, harurile sau opusul lor? Am echilibrat și am perfecționat binele, sau am fost neglijent în aceste privințe? Am lăsat eu răul să mă controleze sau am căutat să-l dezrădăcinez din mine? Ce m-a ajutat sau m-a împiedicat? Care au fost rezultatele? În privința motivului ne-am putea întreba: Au fost motivele mele spirituale, sau omenești, sau satanice? Ori au fost ele în parte spirituale, în parte omenești și în parte satanice? În privința manierei ne-am putea întreba: Am căutat eu să-mi dezvolt caracterul cu sârguință, cu tactică, în mod practic, cu toată inima și conform Scripturii?

  13. În cele din urmă ne-am putea examina pe noi înșine cu folos în privința îndurării răului în armonie cu Cuvântul. În privința substanței ne-am putea întreba: Am îndurat eu răul anul acesta în ceea ce privește persoana mea, reputația mea, bunurile mele, influența mea etc., datorită credincioșiei mele față de Adevăr? Sau pentru a evita suferința am compromis Cuvântul sau m-am dovedit cu totul necredincios față de el? Ce m-a ajutat sau m-a împiedicat? Ce rezultate am obținut? În privința motivului ne-am putea întreba: Am îndurat eu răul pentru Cuvânt din credință, speranță, iubire și ascultare, sau spiritul egoist, lumesc, păcătos sau eronat s-a amestecat cu motivele mele? Sau din astfel de motive m-am ferit să îndur pentru Cuvânt? În privința manierei ne-am putea întreba: Am fost eu credincios, supus, voios, recunoscător, iertător și am arătat apreciere, sau nu? Sau am arătat opusul acestora în timp ce înduram pentru Cuvânt?

  14. Iubiți frați, fără îndoială că examinându-ne pe noi înșine cu toții vom găsi că în experiențele și realizările noastre pe parcursul anului uneori am avut succese iar alteori nereușite. Așadar, nu ne vom hotărî noi oare ca în anul care vine să facem mai bine? Oare nu ne vom face timp cu toții să ne examinăm sârguincios pe noi înșine la acest sfârșit de an? Da, nu vom practica noi oare zilnic examinarea de sine cu hotărârea cuvenită pentru a ne îndrepta, pe care noi o vom îndeplini sârguincioși în conduita noastră?

PT 1920, 190-192