Faceți toate lucrurile fără cârtiri — Filipeni 2:14.
Toți putem avea în dispoziția noastră naturală o tendință să ne plângem, să cârtim, să ne văietăm în necazurile care vin peste noi, chiar și în serviciul Adevărului. Dar, pe măsură ce ne dezvoltăm mai mult în asemănarea cu Cristos, desigur că Domnul va aștepta de la noi să ajungem tot mai mult la standardul pe care El îl pune în fața noastră, în care încercările și greutățile prezente vor fi mai mult decât echilibrate, mai mult decât contrabalansate prin Spiritul Său și prin mărturia Spiritului Său, că toate lucrurile lucrează spre binele nostru — producând pentru noi o mai mare slavă prin aceea că ne pregătesc pentru ea — Z ’02, 40 (R2947). * * * Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să aprobe și să tolereze ceea ce este greșit în învățătură sau practică. Ei nu trebuie nici să stea liniștiți și să lase păcatul și eroarea să se înmulțească și să aibă cale liberă. Astfel, Isus, apostolii, profeții credincioși, evangheliștii, pastorii sau învățătorii și alții din poporul credincios al lui Dumnezeu au fost nemulțumiți și au protestat împotriva lor. O astfel de nemulțumire și protestare nu trebuie considerată „cârtire” în sensul acestui verset. Felul de nemulțumire și protestare pe care acest text îl numește cârtire, este atunci când cineva se plânge pe soartă, experiențe, posibilități, greutăți, încercări, suferințe, umiliri și providențe ale Domnului, așa cum acestea îl afectează pe el sau pe alții. Acestea indică faptul că voința nu-i este moartă ci cu totul vie; iar persoana care face astfel se opune lui Dumnezeu și trăiește pentru sine — PT 1933, 163.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta în privința răbdării? Cum le-am întâmpinat? Ce m-a ajutat sau ce m-a împiedicat în aceste experiențe? Ce rezultat au dat ele?
Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul — Ioan 17:17, VDC.
Domnul nostru leagă întotdeauna progresul și dezvoltarea vieții noastre spirituale de primirea Adevărului și ascultarea ce-i dăm. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se păzească de învățătura care pretinde că este înaintea Cuvântului, care afirmă că Cristos sau Spiritul sfânt vorbesc unor astfel de creștini avansați independent de Cuvânt. Aceasta cultivă mândria spirituală și lăudăroșia și fac fără putere avertizările și mustrările Sfintelor Scripturi, căci cei înșelați cred că în ei locuiește un învățător mai mare. Iar Satan, folosindu-se de această înșelăciune, îi face robii voinței lui — Z ’03, 377(R3250).
* * *
Sfințirea ne pune deoparte de păcat, eroare, egoism și spirit lumesc, și ne dedică în serviciul Domnului. Pe măsură ce sfințirea își continuă lucrarea, ea ne ține voința moartă, ne sacrifică trupul pentru Domnul și ne face caracterul ca al Lui. Cuvântul este cel care ne sfințește, întâi prin aceea că lucrează în inimile noastre o credință și o iubire care se consacră, prin care ne face capabili să ne prezentăm pe noi înșine înaintea Domnului drept sacrificiu. El își continuă lucrarea prin faptul că pune în noi începutul inimii, minții și voinței noi, și ne face capabili să ne sacrificăm până la moarte, în timp ce voința noastră umană o ține moartă iar voința lui Dumnezeu o ține vie în noi. Cuvântul își continuă lucrarea prin aceea că ne energizează să creștem, curățindu-ne, întărindu-ne și echilibrându-ne. Își completează lucrarea prin faptul că ne perfecționează — și toate acestea prin slujirea lui Isus — PT 1935, 117, 118.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: