Nu vă întristați, pentru că bucuria lui Iehova este tăria voastră — Neemia 8:10. Întristările pot veni într-adevăr, și vor veni adesea ca un potop, dar Domnul este ajutorul nostru în toate aceste lucruri. Sufletul care nu a cunoscut niciodată disciplina întristării și necazului nu a învățat încă cât de prețioasă este iubirea și ajutorul Domnului. Domnul se apropie în mod special de noi în perioadele de întristare copleșitoare, atunci când noi ne apropiem de El. Așa a aflat psalmistul (130), atunci când, într-un necaz profund, el a strigat către Domnul și a cugetat asupra dreptății Sale spunând: „Din adâncuri am strigat către tine, Iehova. Doamne, dă ascultare vocii mele; urechile tale să fie atente la vocea cererilor mele”. Simțindu-și propriile neajunsuri, tânjind după eliberare deplină de orice imperfecțiune și profețind despre pregătirile bogate ale Planului Divin de salvare prin Cristos, el adaugă: „Dacă tu, Iehova, ai însemna nelegiuirile [punându-le pe seama noastră], Doamne, cine ar sta în picioare? Dar la tine este iertare, ca să fii de temut [privit cu reverență]” — Z ’95, 20 (R1759). * * * În general vorbind, cea mai mare parte a omenirii este dată mai curând pe mâna întristării decât a bucuriei. Nu putea fi altfel sub domnia blestemului adamic; căci durerea, suferința, boala, pierderile, dezamăgirile, dușmăniile, procesul morții, moartea și doliul abundă din toate părțile și întristează omenirea; pentru că trăim cu toții în noaptea păcatului în care plânsul durează (Psalmii 30:5). Astfel, bucuria nu este experiența obișnuită și de durată a omenirii sub blestem. Este privilegiul poporului lui Dumnezeu să fie bucuros — PT 1942, 100.
Întrebări: Am încercat eu să obțin mângâiere de la Dumnezeu și să nu mă întristez prea mult? Ce ajutoare sau ce obstacole am avut în privința aceasta? Care au fost rezultatele?
Ce privilegiu binecuvântat avem, iubiți discipoli ai Domnului, de a fi stăruitori în rugăciune, de a ne ruga tot timpul, de a ne înălța inima și mintea către Dumnezeu oricând și în orice loc și astfel să simțim că zi de zi, oră de oră Tatăl și Domnul nostru Isus sunt cu noi. Și apoi, când sub ochii și supravegherea Sa au luat sfârșit îndatoririle și activitățile zilei, sau oricând altădată când sufletul simte nevoie, cât de prețios este privilegiul de a intra în cămăruța noastră și acolo, singuri cu Dumnezeu, să ne despovărăm inima— Z ’95, 215(R1864).
* * *
Omul are comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Spre deosebire de ființele umane, Dumnezeu nu obosește niciodată de credincioșii care vin la El. Prin urmare aceștia întotdeauna au acces la El în rugăciune în numele lui Isus. Cu câtă recunoștință deci trebuie întotdeauna să apreciem și să ne folosim de acest privilegiu! El ne va ridica și va câștiga pentru noi binecuvântări pe care altfel nu le-am putea căpăta. Aceste binecuvântări vor fi de două feluri: cele care provin din exercitarea spiritului de rugăciune (adică efectul reflex al rugăciunii) și darurile primite ca răspuns — PT 1930, 14.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: