Nu vă întristați, pentru că bucuria lui Iehova este tăria voastră — Neemia 8:10. Întristările pot veni într-adevăr, și vor veni adesea ca un potop, dar Domnul este ajutorul nostru în toate aceste lucruri. Sufletul care nu a cunoscut niciodată disciplina întristării și necazului nu a învățat încă cât de prețioasă este iubirea și ajutorul Domnului. Domnul se apropie în mod special de noi în perioadele de întristare copleșitoare, atunci când noi ne apropiem de El. Așa a aflat psalmistul (130), atunci când, într-un necaz profund, el a strigat către Domnul și a cugetat asupra dreptății Sale spunând: „Din adâncuri am strigat către tine, Iehova. Doamne, dă ascultare vocii mele; urechile tale să fie atente la vocea cererilor mele”. Simțindu-și propriile neajunsuri, tânjind după eliberare deplină de orice imperfecțiune și profețind despre pregătirile bogate ale Planului Divin de salvare prin Cristos, el adaugă: „Dacă tu, Iehova, ai însemna nelegiuirile [punându-le pe seama noastră], Doamne, cine ar sta în picioare? Dar la tine este iertare, ca să fii de temut [privit cu reverență]” — Z ’95, 20 (R1759). * * * În general vorbind, cea mai mare parte a omenirii este dată mai curând pe mâna întristării decât a bucuriei. Nu putea fi altfel sub domnia blestemului adamic; căci durerea, suferința, boala, pierderile, dezamăgirile, dușmăniile, procesul morții, moartea și doliul abundă din toate părțile și întristează omenirea; pentru că trăim cu toții în noaptea păcatului în care plânsul durează (Psalmii 30:5). Astfel, bucuria nu este experiența obișnuită și de durată a omenirii sub blestem. Este privilegiul poporului lui Dumnezeu să fie bucuros — PT 1942, 100. Pasaje paralele: Geneza 3:16, 17; 1 Samuel 1:15; Estera 9:22; Iov 41:22; Psalmii 13:2; 16:4; 18:4, 5; 32:10; 69:29; 116:3, 4; Isaia 35:10; 51:11; Ieremia 31:12, 13, 25; Ioan 16:20-22; 2 Corinteni 2:7; 6:10; 7:8-11; 1 Tesaloniceni 4:13, 14; Apocalipsa 21:4. Cântări: 60, 222 [151], 38, 3, 43, 203 [145], 204 [-], 105 [103], 231 [-], 228 [-], 173 [-]. Poeziile Zorilor, 225. Lectură din Turn: Z ʼ15, 344 (R5802: Serviciul suferințelor ― VDM, Vol. 6, Nr. 1, pag. 373). Întrebări: Am încercat eu să obțin mângâiere de la Dumnezeu și să nu mă întristez prea mult? Ce ajutoare sau ce obstacole am avut în privința aceasta? Care au fost rezultatele?
Lăsați să fie în voi această minte, care era și în Cristos Isus— Filipeni 2:5.
A avea mintea lui Cristos este într-adevăr acea cerință a luptei după regulă, o gândire care cu umilință și credință se supune voinței lui Dumnezeu, așa cum este ea exprimată în marele Său Plan al Veacurilor, și care își dedică toată energia pentru îndeplinirea voinței Lui, pentru că apreciază în mod inteligent scopurile Sale. Dacă astfel ne umplem cu același gând care era în Cristos Isus, atunci asemenea Lui vom dori să ne eliberăm, pe cât este posibil, de treburile pământești care ne încurcă, și să avem cât mai mult timp posibil pentru serviciul Domnului și apoi să ne devotăm toată energia, capacitatea și efortul în acest serviciu— Z ’02, 265 (R3069).
* * *
Mintea care era în Cristos Isus L-a făcut să vrea să se golească pe sine de natura Sa preumană și să se jertfească pe sine, chiar până la moartea rușinoasă de cruce, pentru a-L putea glorifica pe Dumnezeu. O astfel de dispoziție este cu siguranță atitudinea potrivită a tuturor celor care Îl iubesc pe Dumnezeu în grad suprem. Așa cum iubirea supremă pentru sine duce la înălțare de sine, tot așa iubirea supremă pentru Dumnezeu duce la umilire de sine, pentru ca El să fie înălțat. Și pe cât de adevărat cineva se smerește sub mâna tare a lui Dumnezeu, pe atât de adevărat îl va înălța Domnul la timpul cuvenit — PT 1933, 64.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: