Nu vă întristați, pentru că bucuria lui Iehova este tăria voastră — Neemia 8:10. Întristările pot veni într-adevăr, și vor veni adesea ca un potop, dar Domnul este ajutorul nostru în toate aceste lucruri. Sufletul care nu a cunoscut niciodată disciplina întristării și necazului nu a învățat încă cât de prețioasă este iubirea și ajutorul Domnului. Domnul se apropie în mod special de noi în perioadele de întristare copleșitoare, atunci când noi ne apropiem de El. Așa a aflat psalmistul (130), atunci când, într-un necaz profund, el a strigat către Domnul și a cugetat asupra dreptății Sale spunând: „Din adâncuri am strigat către tine, Iehova. Doamne, dă ascultare vocii mele; urechile tale să fie atente la vocea cererilor mele”. Simțindu-și propriile neajunsuri, tânjind după eliberare deplină de orice imperfecțiune și profețind despre pregătirile bogate ale Planului Divin de salvare prin Cristos, el adaugă: „Dacă tu, Iehova, ai însemna nelegiuirile [punându-le pe seama noastră], Doamne, cine ar sta în picioare? Dar la tine este iertare, ca să fii de temut [privit cu reverență]” — Z ’95, 20 (R1759). * * * În general vorbind, cea mai mare parte a omenirii este dată mai curând pe mâna întristării decât a bucuriei. Nu putea fi altfel sub domnia blestemului adamic; căci durerea, suferința, boala, pierderile, dezamăgirile, dușmăniile, procesul morții, moartea și doliul abundă din toate părțile și întristează omenirea; pentru că trăim cu toții în noaptea păcatului în care plânsul durează (Psalmii 30:5). Astfel, bucuria nu este experiența obișnuită și de durată a omenirii sub blestem. Este privilegiul poporului lui Dumnezeu să fie bucuros — PT 1942, 100.
Întrebări: Am încercat eu să obțin mângâiere de la Dumnezeu și să nu mă întristez prea mult? Ce ajutoare sau ce obstacole am avut în privința aceasta? Care au fost rezultatele?
Oricine a fost conceput de Dumnezeu nu păcătuiește; dar … se păzește, și cel rău nu pune stăpânire pe el— 1 Ioan 5:18, Diaglott.
Atâta timp cât inima (mintea, voința) este sfântă, în armonie cu Dumnezeu și cu dreptatea, adică atâta timp cât … spiritul sfințeniei continuă în noi, mintea nouă nu poate încuviința păcatul, ci trebuie să i se împotrivească și i se va împotrivi. Chiar dacă multe din luptele noastre sunt împotriva membrelor naturii noastre umane, căzută și slabă, împotriva dorințelor și poftelor ei, noi totuși … suntem separați și distincți față de carne; și slăbiciunile și nedesăvârșirile cărnii nu se atribuie minții noi în Cristos Isus, ci sunt socotite acoperite, ascunse sub meritul sacrificiului răscumpărător al Domnului nostru — Z ’99, 58 (R2438).
* * *
O creatură nouă este concepută de Dumnezeu. Fiecare organ al creierului are o calitate spirituală, ceea ce permite fiecărui organ să coopereze la faptul de a vrea voința lui Dumnezeu. Din acest motiv, în calitate de voință care voiește și care face voia lui Dumnezeu, noua creatură nu păcătuiește niciodată. Această creatură nouă veghează asupra tuturor gândurilor, motivelor, cuvintelor și faptelor pentru a le supune față de voința lui Dumnezeu, și acest lucru îl împiedică pe Adversar să-l murdărească pe cel conceput de Dumnezeu — PT 1935, 102.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: