Nu vă întristați, pentru că bucuria lui Iehova este tăria voastră — Neemia 8:10. Întristările pot veni într-adevăr, și vor veni adesea ca un potop, dar Domnul este ajutorul nostru în toate aceste lucruri. Sufletul care nu a cunoscut niciodată disciplina întristării și necazului nu a învățat încă cât de prețioasă este iubirea și ajutorul Domnului. Domnul se apropie în mod special de noi în perioadele de întristare copleșitoare, atunci când noi ne apropiem de El. Așa a aflat psalmistul (130), atunci când, într-un necaz profund, el a strigat către Domnul și a cugetat asupra dreptății Sale spunând: „Din adâncuri am strigat către tine, Iehova. Doamne, dă ascultare vocii mele; urechile tale să fie atente la vocea cererilor mele”. Simțindu-și propriile neajunsuri, tânjind după eliberare deplină de orice imperfecțiune și profețind despre pregătirile bogate ale Planului Divin de salvare prin Cristos, el adaugă: „Dacă tu, Iehova, ai însemna nelegiuirile [punându-le pe seama noastră], Doamne, cine ar sta în picioare? Dar la tine este iertare, ca să fii de temut [privit cu reverență]” — Z ’95, 20 (R1759). * * * În general vorbind, cea mai mare parte a omenirii este dată mai curând pe mâna întristării decât a bucuriei. Nu putea fi altfel sub domnia blestemului adamic; căci durerea, suferința, boala, pierderile, dezamăgirile, dușmăniile, procesul morții, moartea și doliul abundă din toate părțile și întristează omenirea; pentru că trăim cu toții în noaptea păcatului în care plânsul durează (Psalmii 30:5). Astfel, bucuria nu este experiența obișnuită și de durată a omenirii sub blestem. Este privilegiul poporului lui Dumnezeu să fie bucuros — PT 1942, 100.
Întrebări: Am încercat eu să obțin mângâiere de la Dumnezeu și să nu mă întristez prea mult? Ce ajutoare sau ce obstacole am avut în privința aceasta? Care au fost rezultatele?
Și dacă suntem copii, atunci și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să și fim glorificați împreună— Romani 8:17.
Citind planurile Tatălui Ceresc cu privire la noi, în lumina voinței Sale exemplificată prin raporturile Sale cu Învățătorul nostru, putem stabili imediat că voința Sa nu este de a ne scuti de orice dureri, încercări și suferințe și de a ne ridica triumfal în slavă, pe patul de flori al comodității. Calea noastră trebuie să fie cu totul alta, desigur, dacă vrem să călcăm pe urmele Aceluia pe care Dumnezeu L-a pus să fie nu numai satisfacție pentru păcatele lumii întregi, ci și un model pentru toți discipolii lui Cristos. Acest lucru, știut din planul și din voința lui Dumnezeu, ne învață neîntârziat că nu trebuie să așteptăm și să cerem eliberare de dureri și necazuri, pe care înțelepciunea Lui le-a rânduit să fie cărarea spre glorie— Z ’96, 151(R1997).
* * *
Suntem copii ai lui Dumnezeu cei care avem Spiritul Său, și deci putem aștepta o moștenire nespus de mare. Moștenirea noastră sub Cristos, Moștenitorul Principal, va fi neschimbată de-a lungul eternității. Cine dar va fi socotit vrednic să intre în această moștenire? Vrednici de această moștenire mare vor fi socotiți numai aceia al căror devotament față de Tatăl, Fiul și Adevărul (pentru frați și omenirea întreagă) îi determină, în Spiritul lui Dumnezeu, să sufere cu Cristos — PT 1926, 76.
Întrebări: Am așteptat eu cu speranță Împărăția săptămâna aceasta în timp ce sufeream împreună cu Cristos? Ce influență a avut aceasta asupra spiritului meu?
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: