Dumnezeu îl iubește pe acela care dă bucuros — 2 Corinteni 9:7.
Acest lucru este valabil nu numai din punct de vedere bănesc, după cum se aplică în mod general, ci şi în ce priveşte toate darurile şi jertfele mici pe care noi le facem pentru El şi pentru cauza Sa. Dacă noi vrem să fim plăcuţi Domnului, să creştem în favoarea Sa și să ne apropiem mai mult de El, să ne aducem inimile din ce în ce mai mult la starea pe care El o aprobă şi o iubeşte, de zel, bucurie, promptitudine în fiecare serviciu pe care noi îl putem face. Dificultatea pentru mulţi creştini constă în faptul că ei nu au învăţat pe deplin marele privilegiu de care ne bucurăm în acest Veac Evanghelic, de a putea prezenta Domnului micile noastre sacrificii, micile noastre renunţări la noi înşine, cu asigurarea că faptele noastre imperfecte vor fi acceptabile pentru Dumnezeu prin Cristos — Z ’02, 42 (R2950). * * * Dumnezeu dă în mod constant tuturor creaturilor Sale lucruri trebuincioase ființei lor. În mod special El dă continuu harul, mila și Adevărul celor consacrați Lui. El nu dăruiește cu reținere sau zgârcenie. „El dă cu generozitate și nu reproșează.” Dumnezeu dă cu bucurie și cu generozitate. Și El dorește ca poporul Său să fie asemenea Lui în privința aceasta precum și în altele. „Fără plată ați primit, fără plată să dați”, este o declarație care exprimă idealul Domnului pentru noi. Nu trebuie să dăm numai bani, ci și timp, talente, cunoștință, iubire, influență, reputație — într-un cuvânt, tot ce avem. Trebuie să fim recunoscători, să fim voioși și să apreciem mult darurile lui Dumnezeu, să fim foarte înțelegători față de nevoile altora, să fim foarte fericiți să dăruim și să îi vedem pe alții binecuvântați și să fim atât de plini de entuziasm că dăruirea cu bucurie câștigă iubirea specială a lui Dumnezeu, încât să fim fericiți a dărui — PT 1933, 163.
Orice amărăciune și supărare și mânie și strigare și defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice răutate— Efeseni 4:31.
Din punctul lui înalt de vedere, al aprecierii legii divine, creștinul avansat vede că în ochii Domnului ura este omor, calomnia este asasinat, distrugerea numelui bun al aproapelui este jaf și hoție. Dacă în Biserică, printre cei care declară că sunt poporul Domnului se face oricare din aceste lucruri, acela este păcat dublu — omor și jaf de frate. La această lege, „să nu vorbească de rău pe nimeni”, este o singură excepție, când suntem convinși că este absolut necesar de a face cunoscut un lucru rău — când descoperirea răului este împotriva dorinței inimii noastre și o facem numai din necesitate, din cauza iubirii pentru alții, care, dacă nu ar fi informați, ar putea fi păgubiți — Z ʼ99, 71 (R2442).
* * *
Amărăciunea, mânia, supărarea, vorbirea de rău și răutatea sunt fapte ale cărnii. De aceea este de datoria sfinților să le pună deoparte. Împotriva lor noi trebuie să exercităm credința, speranța, iubirea și fermitatea stăruitoare, precum și puterea curățitoare a Cuvântului. Cu ajutorul acestor calități bune să ne desprindem sentimentele și să ne distragem atenția de la ele, să le înfrânăm și să le strămutăm, ca acestea să nu ne atingă — PT 1932, 95.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: