Fă lucrarea unui evanghelist, fă deplin dovada serviciului tău — 2 Timotei 4:5. În ce măsură, fiecare dintre noi și toți împreună, folosim cu zel ocaziile pe care le-a pus Domnul în puterea noastră pentru a glorifica numele Său și pentru a binecuvânta pe semenii noștri bolnavi de păcat, nu numai spunându-le despre Isus și despre cuvintele Sale minunate ale vieții, dar și în ce măsură îi ajutăm să vină la El? Există diferite modalități în care putem ajuta: prin cuvânt, prin scrisoare, prin invitație la întruniri etc. Cu toate acestea, un element necesar în orice ajutor este acela că propria noastră purtare trebuie să fie în acord cu ceea ce recomandăm altora. Dacă noi înșine am fost cu Isus, am învățat de la El și am înțeles o parte a jertfirii de Sine și a iubirii Sale, vom putea ajuta mai bine pe alții care doresc să vină la El — Z ’04, 41 (R3315). * * * Zelul poate fi definit ca un devotament înflăcărat față de persoane, principii, cauze și lucruri, manifestându-se în activități entuziaste față de acestea. Prin urmare, el este o calitate care este înflăcărată, arzătoare, sentimentală. El se fierbe în sentimente entuziaste. Afecțiunile sunt agitate până la punctul de fierbere și el înrolează energiile trupului, sufletului și spiritului în exercitarea ardorii. Zelul este un devotament înflăcărat, de aceea el se leapădă de sine în orice mod posibil al jertfirii de sine în interesul obiectului căruia îi este dedicat interesul. Acesta se exercită uneori în interesul persoanelor de care este atașat prin devotament afectiv, uneori în interesul principiilor de care este atașat prin devotament înflăcărat, uneori în interesul unei cauze de care este atașat prin sprijin călduros, uneori față de lucruri de care se prinde cu devotament arzător și uneori față de două sau mai multe dintre acestea, de care se prinde cu un devotament entuziast — PT 1948, 51.
AUDIOÎn lume veți avea necaz; dar îndrăzniți, eu am învins lumea— Ioan 16:33.
Nu a fost nicio răsplată de prosperitate pământească pentru credincioșia Domnului, ci dimpotrivă, lipsuri și persecuții până la moarte. El a fost „om al durerilor și obișnuit cu suferința”, ocările celor care ocărăsc pe Dumnezeu au căzut asupra Lui; cu toate că era bogat, de dragul nostru s-a făcut sărac, atât de sărac încât El Însuși a spus: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul”. ... Robul nu este mai presus decât învățătorul său: dacă pe El l-au persecutat și pe noi ne vor persecuta și ocările celor care l-au ocărât pe El vor cădea și asupra noastră. Singura răsplată din prezent la care se pot aștepta cei ce-L urmează pe Cristos este manifestarea iubirii și aprobării Domnului simțită în inimă— Z ’95, 207(R4072).
* * *
Printre necazurile pe care poporul Domnului trebuie să le îndure pot fi enumerate dezavantajele condițiilor rele din prezent, opoziția continuă a adversarului, persecuția din partea lumii și împotrivirea cărnii, mai ales în împrejurări de istovire, boli și dureri. Domnul ne dă binecuvântări spirituale compensatoare ca o contrabalansare a acestor dezavantaje, făcându-ne în stare să ne bucurăm în mijlocul inegalităților prezente și să sperăm la victorie datorită victoriei Domnului nostru asupra lumii — PT 1932, 62.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: