Și nu numai ea, dar și noi care avem cele dintâi roade ale Spiritului, suspinăm în noi, așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru — Romani 8:23, GBV1989.
Poporul Domnului nu trebuie să facă paradă de greutățile lor, plângându-și soarta. Dimpotrivă, ei au privilegiul rugăciunii și instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu, care-i învață de ce sunt permise condițiile rele din prezent și cum, când și de ce se apropie timpul când lacrimile vor fi șterse de pe toate fețele și nu va mai fi nici plâns, nici suspin și nici moarte. De aceea, în loc să se plângă în fața lumii, ei să se bucure și să vestească virtuțile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Simpatia noastră față de biata lume, care nu are aceste avantaje, așa să ne facă să-i vestim Evanghelia, încât propriile noastre dureri să se stingă, să fie parțial uitate — Z ’02, 40 (R2947). * * * Familia umană geme sub blestem, care constă din creșterea buruienilor, secetă, tăciune, foamete, ciumă, cutremure de pământ, vulcani, tsunami, furtuni, inundații, extreme ale climei, Satan, îngeri căzuți, păcat, eroare, necaz, depravare, ură, conflict, persecuție, înălțarea celor răi, exploatare, tiranie, intrigi clericale, sectarism, trudă, panică, pierdere, înstrăinare de Dumnezeu, boală, procesul morții și moarte. Poporul lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic geme înăuntru din cauza efectelor blestemului și din cauza suferințelor adăugate de sacrificiul lor. Neamul omenesc geme în exterior. Deși nu putem înăbuși gemetele interioare, trebuie să le înăbușim pe cele exterioare. Lumea geme în timp ce așteaptă eliberarea, pe care Dumnezeu i-o va da la revelarea celor aleși în glorie. Noi gemem în timp ce ne așteptăm înfierea deplină la înviere, când vom fi izbăviți de relele cărnii și vom primi gloriile împreună cu Isus — PT 1933, 163.
Orice amărăciune și supărare și mânie și strigare și defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice răutate— Efeseni 4:31.
Din punctul lui înalt de vedere, al aprecierii legii divine, creștinul avansat vede că în ochii Domnului ura este omor, calomnia este asasinat, distrugerea numelui bun al aproapelui este jaf și hoție. Dacă în Biserică, printre cei care declară că sunt poporul Domnului se face oricare din aceste lucruri, acela este păcat dublu — omor și jaf de frate. La această lege, „să nu vorbească de rău pe nimeni”, este o singură excepție, când suntem convinși că este absolut necesar de a face cunoscut un lucru rău — când descoperirea răului este împotriva dorinței inimii noastre și o facem numai din necesitate, din cauza iubirii pentru alții, care, dacă nu ar fi informați, ar putea fi păgubiți — Z ʼ99, 71 (R2442).
* * *
Amărăciunea, mânia, supărarea, vorbirea de rău și răutatea sunt fapte ale cărnii. De aceea este de datoria sfinților să le pună deoparte. Împotriva lor noi trebuie să exercităm credința, speranța, iubirea și fermitatea stăruitoare, precum și puterea curățitoare a Cuvântului. Cu ajutorul acestor calități bune să ne desprindem sentimentele și să ne distragem atenția de la ele, să le înfrânăm și să le strămutăm, ca acestea să nu ne atingă — PT 1932, 95.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: