Cu ce își va curăți un tânăr calea? Ținând seama la ea conform cuvântului tău — Psalmii 119:9. Câtă responsabilitate au cei care își zidesc caracterul lor și pe al altora! Să ne amintim că caracterele noastre sunt manifestate prin obiceiurile noastre în viață. Fiecare faptă, chiar și cea mai măruntă, tinde să formeze un obicei nou sau să-l întărească pe cel deja stabilit. Cât de important este, deci, ca gândurile și faptele noastre să nu fie lipsite de țel, ci să aibă un scop (1 Corinteni 10:31); și, mai presus de toate, ca viețile noastre să fie „transformate [reformate] prin înnoirea minții noastre”; ca noi, dând la o parte răul și toate influențele care tind spre rău, să primim de la Domnul, prin Cuvântul Său, „spiritul minții sănătoase”, „mintea lui Cristos”. Având în vedere faptele cazului, este într-adevăr un lucru solemn a trăi, a gândi și a înfăptui. Este de datoria noastră să ne păzim bine gândurile, cuvintele și faptele, și mereu să ținem cont de responsabilitatea noastră față de Dumnezeu, atât în ce ne privește pe noi cât și pe alții, ca ambasadori ai lui Cristos — Z ’05, 360 (R3674). * * * Ce înseamnă obiceiul? El poate fi definit ca deprinderea minții sau a dispoziției de a gândi sau de a acționa în anumite feluri folosite mai înainte și în mod obișnuit. Obiceiurile au o putere extraordinară pentru bine sau pentru rău. Proverbul spune: Semeni un gând și culegi un motiv; semeni un motiv și culegi o faptă; semeni o faptă și culegi o tendință; semeni o tendință și culegi un obicei; semeni un obicei și culegi un caracter; semeni un caracter și culegi o soartă. Obiceiul concepe o poftă pentru fapta săvârșită. Dându-i-se frâu liber, obiceiul ne controlează conduita generală — gândurile, vorbirea, gesturile, tonul vocii, ținuta, îmbrăcămintea, comportamentul etc. — BS 1973, 75.
Ce privilegiu binecuvântat avem, iubiți discipoli ai Domnului, de a fi stăruitori în rugăciune, de a ne ruga tot timpul, de a ne înălța inima și mintea către Dumnezeu oricând și în orice loc și astfel să simțim că zi de zi, oră de oră Tatăl și Domnul nostru Isus sunt cu noi. Și apoi, când sub ochii și supravegherea Sa au luat sfârșit îndatoririle și activitățile zilei, sau oricând altădată când sufletul simte nevoie, cât de prețios este privilegiul de a intra în cămăruța noastră și acolo, singuri cu Dumnezeu, să ne despovărăm inima— Z ’95, 215(R1864).
* * *
Omul are comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Spre deosebire de ființele umane, Dumnezeu nu obosește niciodată de credincioșii care vin la El. Prin urmare aceștia întotdeauna au acces la El în rugăciune în numele lui Isus. Cu câtă recunoștință deci trebuie întotdeauna să apreciem și să ne folosim de acest privilegiu! El ne va ridica și va câștiga pentru noi binecuvântări pe care altfel nu le-am putea căpăta. Aceste binecuvântări vor fi de două feluri: cele care provin din exercitarea spiritului de rugăciune (adică efectul reflex al rugăciunii) și darurile primite ca răspuns — PT 1930, 14.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: