Cu ce își va curăți un tânăr calea? Ținând seama la ea conform cuvântului tău — Psalmii 119:9. Câtă responsabilitate au cei care își zidesc caracterul lor și pe al altora! Să ne amintim că caracterele noastre sunt manifestate prin obiceiurile noastre în viață. Fiecare faptă, chiar și cea mai măruntă, tinde să formeze un obicei nou sau să-l întărească pe cel deja stabilit. Cât de important este, deci, ca gândurile și faptele noastre să nu fie lipsite de țel, ci să aibă un scop (1 Corinteni 10:31); și, mai presus de toate, ca viețile noastre să fie „transformate [reformate] prin înnoirea minții noastre”; ca noi, dând la o parte răul și toate influențele care tind spre rău, să primim de la Domnul, prin Cuvântul Său, „spiritul minții sănătoase”, „mintea lui Cristos”. Având în vedere faptele cazului, este într-adevăr un lucru solemn a trăi, a gândi și a înfăptui. Este de datoria noastră să ne păzim bine gândurile, cuvintele și faptele, și mereu să ținem cont de responsabilitatea noastră față de Dumnezeu, atât în ce ne privește pe noi cât și pe alții, ca ambasadori ai lui Cristos — Z ’05, 360 (R3674). * * * Ce înseamnă obiceiul? El poate fi definit ca deprinderea minții sau a dispoziției de a gândi sau de a acționa în anumite feluri folosite mai înainte și în mod obișnuit. Obiceiurile au o putere extraordinară pentru bine sau pentru rău. Proverbul spune: Semeni un gând și culegi un motiv; semeni un motiv și culegi o faptă; semeni o faptă și culegi o tendință; semeni o tendință și culegi un obicei; semeni un obicei și culegi un caracter; semeni un caracter și culegi o soartă. Obiceiul concepe o poftă pentru fapta săvârșită. Dându-i-se frâu liber, obiceiul ne controlează conduita generală — gândurile, vorbirea, gesturile, tonul vocii, ținuta, îmbrăcămintea, comportamentul etc. — BS 1973, 75.
Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul — Ioan 17:17, VDC.
Domnul nostru leagă întotdeauna progresul și dezvoltarea vieții noastre spirituale de primirea Adevărului și ascultarea ce-i dăm. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se păzească de învățătura care pretinde că este înaintea Cuvântului, care afirmă că Cristos sau Spiritul sfânt vorbesc unor astfel de creștini avansați independent de Cuvânt. Aceasta cultivă mândria spirituală și lăudăroșia și fac fără putere avertizările și mustrările Sfintelor Scripturi, căci cei înșelați cred că în ei locuiește un învățător mai mare. Iar Satan, folosindu-se de această înșelăciune, îi face robii voinței lui — Z ’03, 377(R3250).
* * *
Sfințirea ne pune deoparte de păcat, eroare, egoism și spirit lumesc, și ne dedică în serviciul Domnului. Pe măsură ce sfințirea își continuă lucrarea, ea ne ține voința moartă, ne sacrifică trupul pentru Domnul și ne face caracterul ca al Lui. Cuvântul este cel care ne sfințește, întâi prin aceea că lucrează în inimile noastre o credință și o iubire care se consacră, prin care ne face capabili să ne prezentăm pe noi înșine înaintea Domnului drept sacrificiu. El își continuă lucrarea prin faptul că pune în noi începutul inimii, minții și voinței noi, și ne face capabili să ne sacrificăm până la moarte, în timp ce voința noastră umană o ține moartă iar voința lui Dumnezeu o ține vie în noi. Cuvântul își continuă lucrarea prin aceea că ne energizează să creștem, curățindu-ne, întărindu-ne și echilibrându-ne. Își completează lucrarea prin faptul că ne perfecționează — și toate acestea prin slujirea lui Isus — PT 1935, 117, 118.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: