El mi‐a pus în gură o cântare nouă, laudă Dumnezeului nostru — Psalmii 40:3.
Umplerea cu Spiritul Domnului ne face să cântăm și să ne bucurăm, nu numai cu buzele ci și cu inima — înviorând, mângâind și înălțând nu numai pe cel care cântă, dar și pe cel care ascultă. Această „cântare nouă” din inimă este cea care îl face pe creștin să fie o ființă separată și deosebită de toți ceilalți din jurul lui. De aceea, pentru că este în inimă, trebuie să fie și în gură și trebuie să influențeze toate treburile vieții; pentru că nu putem să nu vorbim despre lucrurile care ne-au înălțat și ne-au înviorat atât de minunat sufletul — Z ’02, 75 (R2966). * * * Cântarea cea nouă este Cântarea lui Moise și a Mielului — armonia Scripturilor așa cum se vede în Planul Divin al Veacurilor. Acest Plan a provenit din caracterul lui Dumnezeu; el este în armonie cu caracterul Său; este o manifestare a caracterului Său; este continuat de caracterul Său; reflectă cinste asupra caracterului Său; formează caracterul Său în cei credincioși și ascultători; și în cele din urmă va adeveri perfecțiunea caracterului Său. Cristos este cel care vorbește în versetul acesta, a cărui gură sunt cei care exprimă gândurile Sale. Acestora le este arătată taina Domnului. Ei o vestesc în armonie cu ea însăși, cu pasajele și învățăturile Scripturii, cu caracterul lui Dumnezeu și cu răscumpărarea lui Cristos, cu faptele și cu planurile din Cuvântul Domnului. După cum sugerează imaginea unui cântec, ei o fac cu bucurie. În timp ce o „cântă” tuturor celor care vor să asculte, ei o „cântă” mai ales tuturor celor care au urechi pentru notele ei melodioase — PT 1933, 163.
Cine este omul care se teme de Iehova? Pe el îl va învăța calea pe care să o aleagă— Psalmii 25:12.
Nu este pentru noi să controlăm încercările și dificultățile care pot veni asupra noastră. Partea noastră este să ne consacrăm fără rezerve Domnului și apoi să-L lăsăm pe El să hotărască cât de mari să fie încercările și ispitele, cât de mari să fie sacrificiile noastre în timp ce urmăm conducerea Sa. Domnul poate vedea că unii au nevoie de încercări deosebite mai mult decât alții și că acele lucruri care pentru unii sunt încercări mari și cer sacrificii mari, pentru alții, datorită iubirii lor mai mari pentru Domnul și cauza Sa și a unui zel mai mare pentru serviciu, sacrificiul poate fi, după cum spune apostolul despre al lui însuși, „necaz ușor, care este pentru o clipă, lucrează pentru noi, mai presus de orice, o greutate eternă de glorie” — Z ʼ99, 13 (R2416).
* * *
A ne teme de Domnul înseamnă a-l venera. Iar omul care Îl venerează pe Dumnezeu Îl ascultă, din iubirea din datorie și din iubirea dezinteresată. Pentru cel ce face așa Dumnezeu își asumă responsabilitatea să-l învețe calea vieții, îndrumându-i inima și mintea pentru a ocoli și a părăsi cărările răului și pentru a iubi și a alege cărările dreptății. Dacă reverența noastră pentru Dumnezeu este veritabilă, putem avea încredere însoțită de credință că El ne va face cărarea luminoasă, și credința noastră se va împlini — PT 1933, 80.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: