Să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați‐le — Efeseni 5:11.
Mustrarea păcatului de către noi se poate face întotdeauna prin epistola vie a vieţii noastre zilnice, care, ca o lumină strălucitoare, trebuie să mustre prin atitudine, privire, faptă, ton, tot ceea ce înclină spre întuneric şi păcat. „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer”. Uneori este potrivit şi cel mai adesea poate fi o datorie pentru noi să vorbim sau să acţionăm în opoziţie cu întunericul, dar lumina unei vieţi evlavioase, mărturisind pentru Adevăr şi manifestând Spiritul Sfânt, este, desigur, una dintre cele mai puternice mustrări ale păcatului, care pot fi făcute — Z ’04, 74 (R2966). * * * În acest text cuvântul părtășie înseamnă parteneriat, participare la faptele întunericului, faptele păcatului și ale rătăcirii. Acestea sunt neroditoare deoarece nu duc la rezultate bune. Avem părtășie cu astfel de fapte atunci când le facem sau le sprijinim și încurajăm pe alții să le facă. Desigur, cei care stau de partea lui Dumnezeu, a adevărului și dreptății chiar până la jertfirea a tot ce au în moarte, nu pot lua parte la astfel de fapte. Mai degrabă ei trebuie să le mustre. Acest lucru, în primul rând și întotdeauna, ei îl pot face prin exemplu nu numai arătând că ei nu fac astfel de fapte, făcând mai curând pe cele opuse lor, ci și prin atitudine, privire și ton arătând dezaprobare; apoi, în al doilea rând și ocazional, prin vorbire exprimându-și lipsa de armonie și opoziția față de faptele neroditoare ale întunericului. De obicei prima metodă este cea mai eficientă mustrare; cu toate acestea, uneori, cu sprijinul primei metode, a doua se va dovedi cea mai eficientă mustrare — PT 1933, 163.
Bucurându-vă în speranță; răbdând în necaz— Romani 12:12.
Aceasta este o parte importantă a marii bătălii a vieții creștinului. El trebuie să lupte cu tendințele naturale ale naturii vechi și să prevadă victoria încrezător în puterea marii Căpetenii a salvării sale. El nu trebuie să capituleze înaintea influențelor măgulitoare și înșelătoare ale prosperității și nici să cadă sub povara adversităților. Nu trebuie să permită ca încercările vieții să-i înăcrească și să-i înăsprească firea, să-l facă închis, arțăgos, aspru, lipsit de amabilitate. Nu trebuie să permită ca mândria, ostentația, îndreptățirea de sine să crească și să se hrănească din bunurile trecătoare, pe care providența Domnului i le-a acordat ca să-i încerce credincioșia ca administrator— Z ’95, 20(R1759).
* * *
Speranța noastră de a fi în chipul lui Dumnezeu și al lui Cristos și de a participa la binecuvântările și lucrările Împărăției este o temelie tare pentru bucurie. Necazurile noastre sunt pași care ne pregătesc pentru realizarea speranțelor noastre și ele necesită exercitarea răbdării, ca nu cumva să cădem. În timp ce ne gândim la necazurile noastre, să stăruim a privi cu statornicie voioasă la speranța glorioasă așezată înaintea noastră. Fie ca răbdarea să-și aibă lucrarea ei perfectă, și speranța glorioasă va fi a noastră — PT 1935, 62.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: