Să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați‐le — Efeseni 5:11.
Mustrarea păcatului de către noi se poate face întotdeauna prin epistola vie a vieţii noastre zilnice, care, ca o lumină strălucitoare, trebuie să mustre prin atitudine, privire, faptă, ton, tot ceea ce înclină spre întuneric şi păcat. „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer”. Uneori este potrivit şi cel mai adesea poate fi o datorie pentru noi să vorbim sau să acţionăm în opoziţie cu întunericul, dar lumina unei vieţi evlavioase, mărturisind pentru Adevăr şi manifestând Spiritul Sfânt, este, desigur, una dintre cele mai puternice mustrări ale păcatului, care pot fi făcute — Z ’04, 74 (R2966). * * * În acest text cuvântul părtășie înseamnă parteneriat, participare la faptele întunericului, faptele păcatului și ale rătăcirii. Acestea sunt neroditoare deoarece nu duc la rezultate bune. Avem părtășie cu astfel de fapte atunci când le facem sau le sprijinim și încurajăm pe alții să le facă. Desigur, cei care stau de partea lui Dumnezeu, a adevărului și dreptății chiar până la jertfirea a tot ce au în moarte, nu pot lua parte la astfel de fapte. Mai degrabă ei trebuie să le mustre. Acest lucru, în primul rând și întotdeauna, ei îl pot face prin exemplu nu numai arătând că ei nu fac astfel de fapte, făcând mai curând pe cele opuse lor, ci și prin atitudine, privire și ton arătând dezaprobare; apoi, în al doilea rând și ocazional, prin vorbire exprimându-și lipsa de armonie și opoziția față de faptele neroditoare ale întunericului. De obicei prima metodă este cea mai eficientă mustrare; cu toate acestea, uneori, cu sprijinul primei metode, a doua se va dovedi cea mai eficientă mustrare — PT 1933, 163.
Și dacă suntem copii, atunci și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să și fim glorificați împreună— Romani 8:17.
Citind planurile Tatălui Ceresc cu privire la noi, în lumina voinței Sale exemplificată prin raporturile Sale cu Învățătorul nostru, putem stabili imediat că voința Sa nu este de a ne scuti de orice dureri, încercări și suferințe și de a ne ridica triumfal în slavă, pe patul de flori al comodității. Calea noastră trebuie să fie cu totul alta, desigur, dacă vrem să călcăm pe urmele Aceluia pe care Dumnezeu L-a pus să fie nu numai satisfacție pentru păcatele lumii întregi, ci și un model pentru toți discipolii lui Cristos. Acest lucru, știut din planul și din voința lui Dumnezeu, ne învață neîntârziat că nu trebuie să așteptăm și să cerem eliberare de dureri și necazuri, pe care înțelepciunea Lui le-a rânduit să fie cărarea spre glorie— Z ’96, 151(R1997).
* * *
Suntem copii ai lui Dumnezeu cei care avem Spiritul Său, și deci putem aștepta o moștenire nespus de mare. Moștenirea noastră sub Cristos, Moștenitorul Principal, va fi neschimbată de-a lungul eternității. Cine dar va fi socotit vrednic să intre în această moștenire? Vrednici de această moștenire mare vor fi socotiți numai aceia al căror devotament față de Tatăl, Fiul și Adevărul (pentru frați și omenirea întreagă) îi determină, în Spiritul lui Dumnezeu, să sufere cu Cristos — PT 1926, 76.
Întrebări: Am așteptat eu cu speranță Împărăția săptămâna aceasta în timp ce sufeream împreună cu Cristos? Ce influență a avut aceasta asupra spiritului meu?
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: