Să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați‐le — Efeseni 5:11.
Mustrarea păcatului de către noi se poate face întotdeauna prin epistola vie a vieţii noastre zilnice, care, ca o lumină strălucitoare, trebuie să mustre prin atitudine, privire, faptă, ton, tot ceea ce înclină spre întuneric şi păcat. „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer”. Uneori este potrivit şi cel mai adesea poate fi o datorie pentru noi să vorbim sau să acţionăm în opoziţie cu întunericul, dar lumina unei vieţi evlavioase, mărturisind pentru Adevăr şi manifestând Spiritul Sfânt, este, desigur, una dintre cele mai puternice mustrări ale păcatului, care pot fi făcute — Z ’04, 74 (R2966). * * * În acest text cuvântul părtășie înseamnă parteneriat, participare la faptele întunericului, faptele păcatului și ale rătăcirii. Acestea sunt neroditoare deoarece nu duc la rezultate bune. Avem părtășie cu astfel de fapte atunci când le facem sau le sprijinim și încurajăm pe alții să le facă. Desigur, cei care stau de partea lui Dumnezeu, a adevărului și dreptății chiar până la jertfirea a tot ce au în moarte, nu pot lua parte la astfel de fapte. Mai degrabă ei trebuie să le mustre. Acest lucru, în primul rând și întotdeauna, ei îl pot face prin exemplu nu numai arătând că ei nu fac astfel de fapte, făcând mai curând pe cele opuse lor, ci și prin atitudine, privire și ton arătând dezaprobare; apoi, în al doilea rând și ocazional, prin vorbire exprimându-și lipsa de armonie și opoziția față de faptele neroditoare ale întunericului. De obicei prima metodă este cea mai eficientă mustrare; cu toate acestea, uneori, cu sprijinul primei metode, a doua se va dovedi cea mai eficientă mustrare — PT 1933, 163.
Prin onoare și dezonoare, prin vorbire de rău și vorbire de bine, ca înșelători și totuși adevărați … nedând poticnire în nimic, ca nu cumva serviciul să fie defăimat — 2 Corinteni 6:8, 3.
În timp ce ne îndeplinim îndatoririle cât putem de bine și când este evident că binecuvântarea și favoarea lui Dumnezeu sunt asupra noastră și asupra afacerilor noastre în cel mai înalt grad, deodată pot apare necazuri, se pot ivi împotriviri, puterile întunericului par să triumfe și pentru un moment putem apare ca vinovați înaintea oamenilor și parcă și providența divină ne-ar fi părăsit. Astfel de experiențe, fără îndoială, sunt foarte folositoare, căci, deși cântăm:
„Mai bine a umbla cu Dumnezeu în întuneric,
Decât a merge singur în lumină”,
totuși, aceasta poate fi doar o laudă goală, dacă nu am trecut prin experiențe grele, care să dezvolte în noi o astfel de credință și o astfel de încredere, încât să ne ținem de mâna Domnului și să fim și în cel mai întunecos ceas încrezători în providența divină— Z ’01, 314(R2885).
* * *
Creștinul are experiențe foarte diferite în viața sa, și în mijlocul acestor experiențe foarte diferite creștinul trebuie să se păstreze în iubirea lui Dumnezeu și să urască egoismul. Oricât de iubit, onorat sau lăudat ar fi, aceasta nu trebuie să-l abată de la loialitatea față de Dumnezeu, și oricât de dezonorat, defăimat și acuzat pe nedrept ar fi, aceasta nu trebuie să-i strice inima și să-l facă un netrebnic. Lozinca sa în orice împrejurare este loialitatea față de dreptate, care trebuie să triumfe în cele din urmă — PT 1933, 16.
Întrebări: Am suferit eu săptămâna aceasta pentru că am depus mărturie pentru Adevăr? Cum s-a întâmplat? Cum am suportat suferința? Care au fost rezultatele?
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: