Netinim

Netinim

Ezra 8:20

(1) Cuvântul ebraic netinim (cei dați, cei dedicați), se folosește în Scripturi pentru a desemna  o clasă de slujitori în tabernacol și templu care erau subordonați leviților. Ei sunt menționați acolo ca fiind slujitori speciali ai leviților, pe care îi ajutau în slujba tabernacolului în zilele lui David și Solomon, înainte de a fi zidit templul lui Solomon, și după aceea în slujba templului, cât și în perioada de după exil, în care ei sunt menționați în mod special în Scripturi (această perioadă a început odată cu întoarcerea celor exilați după cei 70 de ani de pustiire a țării, ca răspuns la decretul lui Cirus). În Ezra 8:20 citim despre „netinimi, pe care David și prinții îi rânduiseră [îi dăduseră, ARV, Rotherham etc.] pentru serviciul leviților”. (KJV în mod incorect adaugă un s la cuvântul netinim [Nethinims, forma de plural în engleză. Totuși pentru conveniență în continuare vom folosi cuvântul la plural după forma lui românească. În traducerea Bibliei de Dumitru Cornilescu acest cuvânt, netinim, este redat prin „slujitorii Templului”, n.e.] care deja este la plural, așa cum face și în cazul cuvintelor heruvim și serafim.) În mod evident netinimii erau luați parțial sau în întregime dintre prizonierii de război și urmașii lor. Acest lucru este indicat prin numele lor care nu sunt israelite, după cum se menționează în lista din Ezra 2:43-54. Ei sunt amintiți de 18 ori în Biblie – 1 Cronici 9:2; Ezra 2:43, 58, 70; 7:7, 24; 8:17, 20 (de două ori); Neemia 3:26, 31; 7:46, 60, 73; 10:28; 11:3, 21 (de două ori).

(2) Leviții erau „în întregime dați” lui Iehova în locul întâilor-născuți, iar de către Iehova „în întregime dați” lui Aaron și fiilor săi „pentru a face serviciul tabernacolului” (Numeri 1:50-53; 3:6-9, 12, 13, 25-37; 4:1-33; 8:16-19; E8, pag. 29, 30, 547-565). În mod asemănător, netinimii (evident după ce au îmbrățișat închinarea lui Iehova) au fost în mod special „dați pentru slujba leviților” (Ezra 8:20), și erau în întregime sub conducerea leviților. Dar Scripturile nu prescriu o listă de îndatoriri pentru netinimi, fie în calitate de slujitori subordonați la tabernacol sau templu fie în altă calitate. Leviții îi ajutau în mod special pe preoți în slujba de la tabernacol și templu și la învățarea poporului (1 Cronici 23:26-32; 2 Cronici 29:34; 30:15-17; Neemia 8:7-12). La rândul lor netinimii în mod special îi ajutau pe leviți în slujba lor (nu în curte ci în tabără).

(3) În îndatoririle netinimilor se cuprindea foarte probabil serviciul de „tăietori de lemne și cărători de apă” pentru sanctuarul lui Dumnezeu. Acest lucru pare a fi indicat de faptul că Iosua (9:27) cu secole în urmă aranjase acest fel de lucru pentru gabaoniți, cu toate că serviciul lor nu a fost făcut numai pentru sanctuarul lui Dumnezeu și pentru leviți, ci și pentru tot Israelul – „pentru toată adunarea” (v. 21). Serviciul gabaoniților a continuat timp de mulți ani. În 2 Samuel 21:2-9 citim despre Saul că a ucis mulți gabaoniți, despre David care le-a apărat cauza, și despre răzbunarea adusă peste familia lui Saul. După aceasta în Scripturi nu se mai menționează gabaoniții ca și popor distinct. Posibil că mai târziu ei au fost incluși printre netinimii care erau rânduiți de David și de prinți în serviciul leviților (Ezra 8:20); și probabilitatea ca gabaoniții și netinimii să facă serviciu similar pentru leviți în legătură cu sanctuarul, dă greutate acestei supoziții. Pe de altă parte, unii gabaoniți sunt menționați aparte de netinimi în Ezra 2:20 (nota explicativă); Neemia 3:7; 7:25; însă nu este clar dacă erau urmași de-ai gabaoniților din zilele lui David sau erau pur și simplu israeliți care locuiau în Gabaon.

(4) Este clar că mulți netinimi apreciau foarte mult privilegiile lor de serviciu în calitate de ajutori ai leviților în slujba lui Iehova; fiindcă atunci când Cirus a deschis calea pentru tot poporul lui Iehova (Ezra 1:3) ca să se întoarcă din captivitate la Ierusalim și în Iudeea după cei 70 de ani de pustiire a țării, netinimii s-au întors într-un număr destul de mare. În prima listă (aceia care s-au întors cu Zorobabel) erau 74 de leviți, 128 de cântăreți, 139 de ușieri, și 392 de netinimi și copii ai slujitorilor lui Solomon (Ezra 2:2, 40-58; a se compara cu Neemia 7:7, 46-60); și în lista celor care au venit mai târziu, cu Ezra, erau numai 38 de leviți, însă netinimi erau 220 (Ezra 8:17-20). Devotamentul care a fost astfel arătat de netinimi le-a ridicat considerabil rangul. În mod evident ei au fost considerați deci în calitate de slujitori liberi la templu, următorii după leviți, și lucrau sub conducerea lor.

(5) Netinimii, ca și ceilalți exilați întorși, au locuit în fostele lor cetăți (1 Cronici 9:2; Ezra 2:70; Neemia 7:73; 11:3). Locul lor special unde locuiau era dealul Ofel, pe care conducătorii lor i-au ajutat să-l repare (Neemia 3:26, nota explicativă; 11:21). Aici erau localizați foarte aproape de templu, și le era comod să fie în slujba lui. Ca și ceilalți slujitori la templu ei erau scutiți de impozit (Ezra 7:24), și în mod evident erau întreținuți din trezoreria templului și din a doua zeciuială (Deuteronom 14:22-29; P ʼ68, pag. 78). Ei făceau parte dintre străinii circumciși, care trebuiau să fie tratați cu dreptate și cu respect (Exodul 12:48, 49; Leviticul 19:33, 34; E11, pag. 207, 208). Ei erau acceptați ca oameni liberi în comunitatea lui Israel. Ei erau dintre aceia care cu „cunoștință” și „înțelegere” „se separaseră de popoarele țărilor pentru legea lui Dumnezeu” și „s-au alipit de frații lor, nobilii lor, și au intrat într-un blestem și într-un jurământ [un legământ foarte solemn și obligatoriu] pentru a umbla în legea lui Dumnezeu … și pentru a ține și a împlini toate poruncile lui Iehova, Domnul nostru, și judecățile Lui și statutele Lui” (Neemia 10:28, 29). În cele din urmă se pare că ei s-au amestecat cu masa populației evreiești, deoarece nicio aluzie la ei nu apare în Apocrife sau în Noul Testament.

Netinimii antitipici neconsacrați

(6) În antitipul mic din 2 Samuel 21:1-9 (E14, pag. 237-240 [Epiphany Studies in the Scriptures (Studii în Scripturi din Epifanie) urmat de numărul volumului (de la 1 până la 17) și de pagină, n.e.]), gabaoniții îi reprezintă „pe cei care nu țin la teoria iadului”, „credincioși pe jumătate, neîndreptățiți și neconsacrați” (pag. 238 sus), adică pe Tăbărași, care în Parousie simpatizau și ajutau într-o oarecare măsură Biserica adevărată în serviciul ei. În armonie cu acest lucru, noi înțelegem că netinimii din zilele lui David și până la perioada de după exil, care erau dați „pentru serviciul leviților” (Ezra 8:20), nu îi reprezintă pe toți Tăbărașii, ci pe aceia dintre ei care erau ajutori speciali ai leviților din Veacul Evanghelic – îndreptățiți de probă – în legătură cu serviciul lor pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, aici nu vom analiza acest antitip, ci mai degrabă antitipul netinimilor din zilele lui Ezra și Neemia și de după aceea – din perioada de după exil. Această situație antitipică mai restrânsă există printre poporul lui Dumnezeu din Parousie și Epifanie care, răspunzând la Cuvântul lui Dumnezeu (Apocalipsa 18:4; Isaia 52:11; Ieremia 51:6), părăsesc Babilonul din 1878 încoace. În acest caz netinimii tipifică un număr mai mic al Tăbărașilor – numai pe Tăbărașii  care (a) au părăsit Babilonul și (b) au venit la Adevăr – cel puțin într-o oarecare măsură, și (c) i-au ajutat, în serviciul templului lui Dumnezeu, pe acei leviți antitipici care au îndeplinit punctele (a) și (b).

(7) În Z 473 citim că Cirus „este fără îndoială un tip al lui Cristos”; iar în Z 2498 se afirmă: „Așa cum același Cirus, care a răsturnat Babilonul literal, a făcut proclamarea care permitea Israelului literal să se întoarcă din captivitate, tot așa și Regele regilor, care, luându-și marea Sa putere în calitate de rege nou al pământului, va elibera pe tot poporul Domnului”. Mai mult, în E13, pag.709 citim: „În prima perioadă a domniei lui Cristos (primul an al lui Cirus, 2 Cronici 36:22), adică Parousia și Epifania … Dumnezeu l-a determinat pe Domnul nostru Isus Cristos să proclame libertate pentru toți israeliții spirituali de pe tot pământul, și a făcut ca declarațiile lui Isus să fie scrise că Dumnezeu i-a dat împărățiile întregii lumi și l-a însărcinat să construiască templul lui Dumnezeu pentru împărăția lui Dumnezeu printre poporul mai favorizat al lui Dumnezeu, invitându-i pe toți cei din poporul lui Dumnezeu să meargă și să se ocupe de dezvoltarea Bisericii pentru Împărăție (2 Cronici 36:22, 23)”.

(8) Aici ar trebui să ținem cont de faptul că acesta este un antitip mai mare decât cel dat în E10, cap. 3 și 4. Acolo, în antitipul mic, primul an al lui Cirus nu reprezintă „Parousia și Epifania”, ci numai un singur an, din toamna anului 1914 până în toamna anului 1915 (tocmai începutul perioadei Epifania), „primul an în care Domnul nostru … a întrebuințat forța pentru a răsturna Babilonul mistic” (E10, pag. 208). În antitipul mai mare al preoților, leviților și netinimilor prezentat aici, noi îi analizăm din punctul de vedere al relației lor cu templul antitipic, și nu din punctul de vedere istoric, în care preoții îi reprezintă pe conducătorii principali sau proeminenți, leviții îi reprezintă pe conducătorii subordonați, în fiecare caz indiferent dacă erau dintre cei care și-au păstrat coroanele sau dintre cei care și-au pierdut coroanele (E10, pag. 170 sus, 182 sus), și netinimii îi reprezintă pe „peregrinii auxiliari”, indiferent dacă erau dintre cei care și-au păstrat coroanele sau dintre cei care și-au pierdut coroanele (E10, pag. 161, 163, 190, 192, 195, 213, 216, 254).

(9) În antitipul mai mare prezentat în par. (7), cea mai înaltă clasă din poporul lui Dumnezeu care a ieșit din Babilon este Preoțimea Regală, Turma Mică. Toată această clasă a fost secerată și spicuită cu mesajul Adevărului Secerișului, și a ieșit din 1878 până în 1916 (Ioan 9:4; Apocalipsa 7:1-4; 6:9-11; Isaia 66:7; Amos 9:13 etc.; E5, pag. 143-165; C, Apendicele, pag. 387-404). De asemenea, au ieșit mulți dintre cei care și-au pierdut coroanele, deși nu erau cunoscuți atunci ca indivizi sau ca clasă (E4, pag. 215 par. 1, 246 jos, 250 par. 1, 466; E5, pag. 174). În antitip, în ilustrația împlinită, numai preoții (cei care și-au păstrat coroanele) sunt reprezentați în Sfânta; și ca ființe divine ei sunt reprezentați în Sfânta Sfintelor (în tip, numai preoții slujeau în Sfânta și în Sfânta Sfintelor din templu). Următoarea clasă dintre cei care părăsesc Babilonul este formată din leviții antitipici. (Mulți leviți antitipici au rămas în Babilon și de aceea nu sunt luați în considerare în această ilustrație.) Din 1878 până în 1914, leviții antitipici care au părăsit Babilonul erau neconsacrați, îndreptățiți de probă, și de asemenea unii consacrați pentru care nu era deschisă ocazia de a fi din Turma Mică (deși nu erau cunoscuți atunci ca indivizi sau ca clasă). În Epifanie, din anul 1914 până în anul 1954, leviții antitipici care au părăsit Babilonul erau (a) dintre cei neconsacrați, îndreptățiți de probă; (b) din clasa subordonată, concepută de spirit a Veacului Evanghelic – Marea Mulțime – care mai înainte s-au aflat în Sfânta ca preoți potențiali; (c) din clasa consacrată, aleasă, luminată de spirit, pentru care nu erau coroane disponibile, și care deci nu a fost concepută de spirit – Vrednicii Tineri. Dar în situația de după 1954 (P ʼ59, pag. 36-38), numai clasele (b) și (c) sunt leviți antitipici care se află în Curte. (În tip numai leviții – în afară de preoți, pe care îi ajutau în mod special – slujeau în curte; însă leviților nu li se permitea să intre în Sfânta sau în Sfânta Sfintelor.) Marea Mulțime în cele trei grupuri ale ei – chehatiți, merariți și gherșoniți – este reprezentată în curtea interioară sau de sus a templului, cu cele trei rânduri de pietre; iar Vrednicii Tineri, în cele trei grupuri ale lor similare, sunt reprezentați în curtea exterioară, cu cele trei rânduri de pietre (1 Împărați 7:12; P ʼ68, pag. 71).

(10) Adevărul mai complet cu privire la clasa aleasă, consacrată, luminată de spirit dar neconcepută de spirit, dezvoltată aici, la sfârșitul Veacului, după ce s-a închis ușa pentru a intra în Chemarea de Sus, nu era încă potrivit să fie dat pe timpul fratelui Russell. Cu toate acestea, Domnul i-a dat lui privilegiul să arate această clasă – pe care noi o numim Vrednicii Tineri – ca aceea care în cele din urmă va fi răsplătită împreună cu Vrednicii Bătrâni (a se vedea de exemplu F 156, 157 [Studii în Scripturi, Vol. 6, pag. 156, 157, n.e.]; Cartea de Întrebări pag. 151, 152, 154, 156-158 [Ce a spus Pastorul Russell, pag. 147, 148, 149, 152-153, n.e.]; Z 4836; Z 5761, col. 2 [VDM, Vol. 7, Nr. 1, pag. 447, n.e.] [în par. 2 el se referă la ei ca la o clasă]; a se compara cu E4, pag. 317-469 [AP, Nr.1, pag. 2-8, n.e.]).

(11) Cea de-a treia clasă dintre aceia care părăsesc Babilonul este formată din netinimii antitipici, aceia dintre Tăbărași care slujesc în Tabără ca și ajutori speciali ai leviților antitipici „care au ieșit”, menționați în par. (9), care în slujba lor sunt legați de templul antitipic (în tip, deși netinimii îi ajutau în mod special pe leviți, lor nu li se permitea să se afle în curte printre leviți). Ei sunt un grup auxiliar, un grup care oferă ajutor, în mod special dați în acest scop leviților antitipici – întocmai cum în aplicarea din E10 ei erau peregrini auxiliari.

Netinimii antitipici consacrați

(12) În P ʼ59, pag. 36-44, se prezintă (a) semnificația schimbată a Curții și a Taberei începând din toamna anului 1954 (o dată bine marcată biblic, după cum se arată acolo), (b) sfârșitul perioadei Epifania sau Apocalipsa în sensul ei restrâns (de 40 de ani), și (c) stabilirea perioadei Basileia (Împărăția) în începutul ei cu prima suprapunere (C, Apendicele, pag. 415; E4, pag. 51, 52 [AP, Nr.2, pag. 28;  n.e]; E5, pag. 298; E6, pag. 454; E10, pag. 114). Adaptarea chestiunilor în ceea ce privește Curtea a avut loc în toamna anului 1954 (Z 4876 sus; E4, pag. 127, 322; E10, pag. 114; E11, pag. 473). Atunci aceia care erau îndreptățiți de probă și nu se consacraseră, au încetat să mai fie leviți pe probă, în Curte; și de atunci aceia dintre ei care au continuat să creadă în Isus ca Salvator al lor și să practice dreptatea, s-au aflat în Tabără ca îndreptățiți de probă. Începând din toamna anului 1954, acolo de ei s-au alăturat mulți îndreptățiți de probă de curând. Unele persoane din aceste două grupuri de îndreptățiți prin credință s-au consacrat din toamna anului 1954; și, prin urmare, poziția lor ca și consacrați este tipificată, nu în Sfânta, nici în Curte, ci în Tabără. Noi ne referim la ei ca la Tăbărașii Consacrați din Epifanie.

(13) Astfel, din toamna anului 1954 sunt trei clase în Tabără: (a) o clasă de consacrați – Tăbărașii Consacrați din Epifanie; (b) cei neconsacrați, îndreptățiți de probă, și (c) poporul nominal, neîndreptățit, al lui Dumnezeu (P ʼ59, pag. 43, ultimul paragraf). Printre aceste trei clase de Tăbărași se găsesc netinimii antitipici de după 1954, și anume aceia care au ieșit din Babilon, care au venit la Adevăr cel puțin într-o oarecare măsură, și care i-au ajutat în mod special pe leviții antitipici – Marea Mulțime și Vrednicii Tineri – în slujba lor din templul Epifaniei, de pregătire a leviților în Curtea Epifaniei pentru locurile lor din Veacul Milenar, și de construire a Taberei Epifaniei cu persoane dintre evrei și neamuri. Acești netinimi antitipici, care aveau „cunoștință” și „înțelegere”, (1) mai mult sau mai puțin s-au curățit de calitățile rele urmând instrucțiunile din Cuvântul lui Dumnezeu, (2) s-au alipit de frații lor, de conducătorii lor vrednici, și (3) au intrat într-un jurământ solemn și obligatoriu să se comporte cu ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu (Neemia 10:28, 29). Ei au fost în mod special dați sau dedicați în slujba Marii Mulțimi și a Vrednicilor Tineri. Clasa Tăbărașilor neîndreptățiți (c) a făcut aceste lucruri numai într-un grad relativ scăzut (această clasă nici măcar nu va fi în Tabăra Epifaniei în ilustrația împlinită – P ʼ59, pag. 43, ultimul paragraf); clasa celor îndreptățiți de probă (b) le-a făcut într-un grad oarecum mai mare – ei s-au consacrat pentru dreptate; dar clasa celor consacrați pe deplin (a), Tăbărașii Consacrați din Epifanie, le-a făcut într-un grad mult mai mare în comparație cu  celelalte. Netinimii antitipici au venit în față din ce în ce mai mult începând cu 1954, pe măsură ce tot mai mulți Tăbărași îndreptățiți de probă intrau în serviciu ca atare, și mai ales pe măsură ce tot mai mulți Tăbărași consacrați intrau în serviciu.

(14) Astfel acest antitip scoate în evidență asocierea strânsă și plăcută dintre leviții și netinimii antitipici de după exil în serviciul lor în legătură cu templul antitipic. Și firește, cea mai strânsă, mai binecuvântată și mai plăcută asociere în acest serviciu este aceea care există între persoanele din aceste două grupuri, care sunt (1) leviți antitipici, adică frații din Marea Mulțime și Vrednicii Tineri, și (2) Tăbărașii Consacrați din Epifanie, și care, în ambele cazuri, sunt în Adevărul Epifaniei așa cum este acum cuvenit.

(15) Relația apropiată și plăcută dintre Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați din Epifanie în serviciu precum și în toate celelalte experiențe ale lor de consacrare este arătată și în antitipul celor două jumătăți ale seminției lui Manase. Jumătatea de seminție care își avea moștenirea la est de Iordan îi tipifică pe Vrednicii Tineri; iar jumătatea de seminție care își avea moștenirea la vest de Iordan îi tipifică pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie; astfel ambele clase sunt din aceeași seminție antitipică, înrudite foarte strâns (Numeri 32; Iosua 1:12-15; E4, pag. 450, 451; E12, pag. 517; E15, pag. 528; P ʼ42, pag. 62; P ʼ57, pag. 25; P ʼ59, pag. 42; P ʼ60, pag. 45; P ʼ63, pag. 45, 46).

(16) Netinimii antitipici care sunt Tăbărași Consacrați din Epifanie sunt ilustrați de asemenea, în ceea ce privește dezvoltarea lor pentru viață veșnică sub Noul Legământ, în al treilea fiu născut al Cheturei, Medan. Astfel, de asemenea, ei sunt în relație apropiată cu Vrednicii în general, tipificați prin al doilea fiu născut al Cheturei, Iocșan (Geneza 25:2; E 106; E6, pag. 717; P ʼ57, pag. 22-24; P ʼ58, pag. 6, 7; P ʼ59, pag. 43).

(17) Antitipul netinimilor de după exil este oarecum asemănător cu antitipul Reginei din Seba, care a venit de departe ca să se intereseze de înțelepciunea lui Solomon (1 Împărați 10:1-13; 2 Cronici 9:1-12; P ʼ54, pag. 41, 42; P ʼ55, pag. 43; P ʼ59, pag. 42, 43). După cum se arată în P ʼ55, pag. 43, Regina din Seba reprezintă o clasă separată formată din persoanele aflate în Tabăra Epifaniei, și anume din acei Tăbărași din Epifanie care începând din toamna anului 1954, dar înainte de deschiderea Căii Sfințeniei, fie s-au consacrat fie sunt pe cale de a se consacra (făcând acest lucru înainte ca perioada Epifaniei, în sensul Timpului de Strâmtorare, să se sfârșească pe deplin), și care vin în contact cu antitipul mic al lui Solomon, mai ales prin scrierile adevărului sau prin aceia care sunt deja luminați de ele. Antitipul Reginei din Seba scoate în evidență căutarea Adevărului, cercetarea întrebărilor asociate și reacția de uimire și copleșire față de Adevăr din partea Tăbărașilor pertinenți, pe când acest antitip al netinimilor de după exil îi scoate în evidență pe Tăbărașii care au ieșit din Babilon și au venit la Adevăr – cel puțin într-o oarecare măsură, iar apoi au servit împreună cu leviții antitipici de după exil.

Dealul Ofel

(18) Deja am acordat atenție la faptul că netinimii (și de asemenea preoții, leviții, cântăreții și portarii care plecaseră din Babilon) locuiau în cetățile lor. Aceste cetăți erau separate de acelea ale „întregului Israel” (Ezra 2:70; Neemia 7:73). Acest lucru tipifică pe Tăbărașii pertinenți, pe Netinimii antitipici, ocupându-și domeniile de locuire cu Dumnezeu în relație cu templul antitipic și servindu-i pe leviții antitipici care au ieșit din Babilon, în relație cu serviciul templului antitipic din Parousie și Epifanie. Netinimii au reparat dealul Ofel [Cele mai multe traduceri românești ale Bibliei îi redau cum se cuvine denumirea; însă în traducerea lui Dumitru Cornilescu „Ofel” apare peste tot ca „deal”, n.e.] (înălțime, turn, fortăreață) din Ierusalim (Neemia 3:26, 27, nota explicativă; 11:21); el a servit ca loc important de așezare pentru netinimii de după exil, în imediata apropiere a templului. De aceea el tipifică domeniul cel mai tare, cel mai înalt și cel mai bun de locuire cu Dumnezeu al netinimilor antitipici în legătură cu templul antitipic, și de slujire a leviților antitipici pertinenți în legătură cu serviciul din templul antitipic. În mod corespunzător, în perioada de după 1954, acest lucru reprezintă pentru Tăbărașii Consacrați din Epifanie domeniul lor special de locuire cu Dumnezeu, și de ajutorare a leviților antitipici pertinenți de după 1954 – membrii Marii Mulțimi și ai Vrednicilor Tineri – în legătură cu serviciul lor din templul Epifaniei. Acești Tăbărași îi ajută în mod special la pregătirea leviților din Curtea Epifaniei pentru locurile lor din Împărăție, și la construirea Taberei Epifaniei cu persoane dintre evrei și neamuri. Ce privilegii și ocazii binecuvântate a dat Dumnezeu acestei clase!

(19) Conceptul din paragraful precedent ce ține de dealul Ofel, (a) ca loc important de așezare al netinimilor de după exil și semnificația lui antitipică, este diferit, deși strâns legat, de conceptul ce ține de dealul Ofel (b) ca parte a topografiei Țării Sfinte și semnificația lui simbolică, care este clasa Tăbărașilor Consacrați din Epifanie în ansamblu, și nu doar aceia dintre persoanele care pleacă din Babilon și servesc ca unii de seamă printre netinimii antitipici de după 1954. Datorită acestei relații apropiate dintre aceste concepte, includem aici unele gânduri cu privire la conceptul (b). În P ʼ70, pag. 89, 90, am atras atenția la Psalmul 72:3; 121:1, 2, și la cele cinci înălțimi din Ierusalim și la semnificația lor simbolică, după cum urmează: Muntele Sion – Turma Mică; Muntele Moria – Vrednicii Bătrâni; dealul Acra – Marea Mulțime; dealul Bezeta – Vrednicii Tineri; și dealul Ofel – Tăbărașii Consacrați din Epifanie. Cât de semnificativ este faptul că netinimii de după exil, care în perioada de după 1954 îi tipifică în mod deosebit pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie, trebuie să aibă Ofelul, aproape de templu, ca domeniu al lor special de locuire cu Dumnezeu și de servire a Sa! Multe hărți ale Ierusalimului, precum cea care însoțește acest articol, arată nu numai celelalte patru înălțimi ale cetății, ci și dealul Ofel, la sud de Muntele Moria. El este menționat și în 2 Cronici 27:3; 33:14 (a se compara cu ARV). Iosefus se referă la el ca la „un anumit loc”, „locul numit Ofla” (Războaiele, Cărțile II, 17, 9; V, 4, 2; V, 6, 1).

(20) Enciclopedia biblică de McClintock și Strong descrie „Ofelul” ca pe: „Un loc fortificat sau un cartier din Ierusalim de lângă ziduri (2 Cronici 27:3; 33:14), în partea estică. […] Dr. Robinson îl descrie ca pe o creastă care se întinde de la Moria până la Siloam,  între valea adâncă a lui Iosafat în partea estică și valea Tiropoeon abruptă dar de mică adâncime în partea vestică. Partea de sus a acestei creste este plată, coborând repede în direcție sudică, uneori prin terase de roci; iar terenul este acum cultivat și plantat cu măslini și alți pomi fructiferi. Această creastă se află cu mult mai jos de nivelul Muntelui Moria; lungimea ei este de 1550 de picioare, iar lățimea ei la partea din mijloc, de la o margine la alta, este de 290 de picioare.     Excavațiile inginerilor englezi au arătat că inițial a fost separată de Moria printr-o văgăună mare”.

(21) În Atlasul Biblic Pictorial de Zondervan, editat de E.M. Blaiklock, pag. 374, citim: „Ierusalimul este alcătuit dintr-un complex de cinci dealuri care odinioară se deosebeau cu claritate, formate din calcar cenomanian tare, de aproximativ o milă pătrată și jumătate. […] Interiorul pătratului era odinioară împărțit în două printr-o ravenă care se întindea de la nord la sud și în vremurile Noului Testament era numită Tiropoeon. […] La est de ea se află trei dealuri.   Cel mai sudic [Ofelul] este cel mai mic, creasta lui având o înălțime de numai 2200 de picioare [cu circa 350 de picioare mai puțin decât Muntele Sion]; iar costișele lui ascuțite și aspectul asemănător unei creste înguste, aproape strânse în partea de nord, l-au făcut partea cea mai ușor de apărat a întregului complex”.

(22) Enciclopedia Biblică și Dicționarul Scriptural de Fallows, la pagina 928, sub titlul „Ierusalimul”, afirmă: „Însăși suprafața înălțată a promontoriului pe care se află orașul se înclină oarecum abrupt spre est la marginea văii lui Iosafat. Din partea nordică, de lângă poarta actuală a Damascului, se întinde o depresiune sau un loc puțin adânc în direcție sudică, având la vest dealurile antice Acra și Sion, și la est dealurile mai joase Bezeta și Moria. Între dealurile Acra și Sion o altă depresiune sau loc puțin adânc (care încă se poate vedea ușor) coboară de lângă poarta Jaffa și se unește cu prima. Apoi ea continuă oblic în jos pe povârniș în direcție sudică, dar cu un pat mai adânc, chiar până la scăldătoarea Siloam și valea lui Iosafat. Aceasta este antica Tiropoeon. La vest de partea ei de jos se ridică Sion cu măreție, cu cea mai mare parte aflându-se în afara orașului modern; pe când la est de Tiropoeon și valea menționată la început se află Bezeta, Moria și Ofel, ultimul fiind o creastă lungă și relativ îngustă aflată de asemenea în afara orașului modern, și terminându-se într-un punct stâncos dincolo de scăldătoarea Siloam”.

(23) Noi știm că clasa Tăbărașilor Consacrați din Epifanie este o clasă consacrată, luminată de spirit (chiar dacă nu este concepută de spirit) din Basileia de dinaintea restabilirii (P ʼ70, pag. 59, 60). Ei sunt tratați ca și „copii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus” (Galateni 3:26), și sunt socotiți în mod provizoriu că au „trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24). Ei sunt incluși în sămânța lui Avraam de dinainte de Mileniu ca cea mai înaltă clasă printre cvasi-aleși; căci „cei ce sunt din credință, aceștia sunt copiii lui Avraam” (Galateni 3:7-9). Ei îi vor ajuta în mod deosebit pe Vrednicii Bătrâni și pe cei Tineri în faza pământească a Împărăției la binecuvântarea întregii omeniri. Cât de potrivit este deci faptul că dealul Ofel nu a fost situat pe partea vestică a văii Tiropoeon cu Acra și Sion, care reprezintă faza spirituală a Împărăției Milenare, ci pe partea estică a văii Tiropoeon cu Bezeta și Moria, care reprezintă faza pământească a Împărăției Milenare! La fel ca Bezeta, Ofelul reprezintă o putere pământească subordonată în Împărăție, una dintre „puterile tributare sub guvernul principal”, care „de asemenea va fi un mijloc de binecuvântare și pace” prin dreptate (Z 1415, par. 4; a se compara cu Comentariile Bereene cu privire la Psalmul 72:3).

(24) În această legătură Tăbărașii Consacrați din Epifanie, reprezentați prin dealul Ofel, ca și clasă superioară sunt deosebiți în mod clar de restul cvasi-aleșilor și de cei nealeși, care sunt reprezentați prin părțile de vale ale Ierusalimului. De exemplu, fratele Johnson arată acest lucru în E16, pag. 283 (a se compara cu E4, pag. 321), unde citim: „Văile cetății reprezintă pe supușii Împărăției – clasa restabilirii”. Acordați de asemenea atenție afirmației sale din E12, pag. 526: „Valea [în mod evident el se referă la valea Tiropoeon care separă dealul Ofel de Muntele Sion] de la mijloc simbolizează clasa restabilirii: părțile superioare [ale văii] pe cvasi-aleși, evreii care au crezut și cei credincioși îndreptățiți prin credință, iar părțile inferioare pe evreii necredincioși și pe neamurile din această viață”.

(25) Din Ioel 2:28 (a se vedea de exemplu E4, pag. 319) am învățat că „după aceea” (adică după Veacul Evanghelic și Secerișul lui, descrise în versetele anterioare), Dumnezeu, după ce va sigila Noul Legământ, va turna Spiritul Său „peste [pentru] toată făptura”; „și fiii voștri [restituționiștii mai tari, adică cvasi-aleșii] și fiicele voastre [restituționiștii mai slabi, adică cei nealeși] vor profeți [vor prezenta public Adevărul], bătrânii voștri [Vrednicii Bătrâni] vor visa vise [vor primi revelații ale Adevărului mai profund], tinerii voștri [Vrednicii Tineri] vor avea viziuni [vor primi revelații ale Adevărului mai simplu]”.

(26) Printr-o astfel de „profețire” și prin alte mijloace, cvasi-aleșii, „cel mai mic ordin din sămânța lui Avraam de dinainte de Mileniu”, „în calitate de ajutori speciali ai Vrednicilor Bătrâni și ai celor Tineri”, vor „fi folosiți în mod deosebit mai presus de restul clasei restabilirii pentru a binecuvânta toate familiile, națiunile și neamurile pământului potrivit Legământului” (E11, pag. 293). Cea mai înaltă clasă dintre aceștia va fi aceea a Tăbărașilor Consacrați din Epifanie, care în calitate de persoane consacrate în timpul predominării păcatului, prin credincioșie față de Dumnezeu, se vor fi dezvoltat în asemănarea lui Cristos mai mult decât restul cvasi-aleșilor. După cum am amintit mai sus, ei sunt reprezentați prin unul dintre cele trei „dealuri mici” care vor „aduce pace [șalom, prosperitate] poporului prin dreptate” (Psalmul 72:3).

„Copiii servitorilor lui Solomon”

(27) Până acum am vorbit, în tip și antitip, despre trei clase dintre aceia care s-au întors din Babilon – preoții, leviții și netinimii. O clasă asociată este numită „copiii servitorilor lui Solomon”. În listă ei sunt amestecați cu netinimii (Ezra 2:55-58; Neemia 7:57-60; 11:3), indicând astfel faptul că nici ei nu erau israeliți. În mod evident ei erau robi, urmași din diferitele seminții de-ale canaaniților (1 Împărați 9:20-22; 2 Cronici 8:7-9). Așa fel de robi ar fi putut fi folosiți în ultimele zile ale lui David la pregătirea pietrelor pentru templul lui Solomon (1 Cronici 22:2), iar pe vremea lui Solomon și mai târziu la pregătirea, zidirea și repararea diferitelor clădiri. Dar strămoșii lor trebuie să fie deosebiți de muncitorii israeliți care erau folosiți la zidirea templului (1 Împărați 5:13-18), și de alți „servitori ai lui Solomon” care în mod evident erau israeliți (1 Împărați 9:27; 2 Cronici 8:18). „Copiii servitorilor lui Solomon” de după exil care s-au întors din Babilon (foarte probabil involuntar, împreună cu stăpânii lor), nu sunt menționați împreună cu preoții, leviții, netinimii și alții care cu „cunoștință” și „înțelegere” s-au separat de popoarele țărilor pentru legea lui Dumnezeu, care s-au alipit de frații lor, de nobilii lor, și care au intrat în legământul special și solemn pentru a se purta în conformitate cu toate poruncile lui Dumnezeu (Neemia 10:28, 29).

(28) Preoții, leviții și netinimii de după exil în tip și antitip erau slujitori simpatizanți, voitori și voluntari. Dar „copiii servitorilor lui Solomon” dintre aceia care au plecat din Babilon par să îi tipifice pe aceia care ies din Babilonul simbolic, care intră pe tărâmul poporului lui Dumnezeu din Parousie și Epifanie, și care îi ajută cel puțin într-o oarecare măsură pe servitorii lui Dumnezeu în slujba lor din templul antitipic, dar care fac serviciu în mod nesimpatizant, adesea mai mult ori mai puțin nu de bună voie, adesea din motive comerciale, familiale și din altele egoiste, și adesea în mod involuntar. Mulți dintre aceștia nu numai că au ieșit din Babilon, ci au părăsit toată mărturisirea creștinismului și au devenit atei, infideli, sceptici sau credincioși în religiile păgâne. În consecință poziția lor este ilustrată în afara Taberei. Alții dintre aceștia au ieșit din Babilon, și deși nu cred cu adevărat în Isus ca Salvator sunt încă creștini mărturisiți, și deci se află în Tabără.

(29) Printre aceia care au ieșit din Babilon și care au intrat în legământul solemn erau cântăreții și portarii sau ușierii (Ezra 2:41, 42, 70; 7:7, 24; 10:24; Neemia 10:28, 29 etc.) Acești cântăreți îi tipifică pe învățătorii Cuvântului, precum și pe conducătorii de studiu bereean; iar portarii sau ușierii îi tipifică pe aceia care lucrează pentru cei din afară, mai ales pentru cei care răspund, încercând să îi aducă printre poporul lui Dumnezeu și la Adevăr, cum ar fi evangheliștii, colportorii, lucrătorii pastorali, voluntarii, cei care îi slujesc cu adevărul pe oamenii îndoliați etc. Toți israeliții care au plecat din Babilon, „poporul lui Israel” (Ezra 2:2-35 etc.), care își aveau locuințele în cetățile deosebite de acelea ale preoților, leviților și netinimilor, par să îi reprezinte pe toți Tăbărașii care au plecat din Babilon, ca și popor individual al lui Dumnezeu, aparte de orice funcție oficială ca servitori în legătură cu templul antitipic și serviciul lui.

(30) Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a împlinit orice trebuință prin Cristos, conform bogățiilor Sale în glorie (Filipeni 4:19), incluzând această dezvăluire suplimentară a adevărului legat de Tăbărașii Consacrați din Epifanie, pentru învățătura și mângâierea noastră (Romani 15:4; 2 Timotei 3:16, 17)! Ne dăm seama că Satan s-a opus mereu Adevărului, pas cu pas, pe măsură ce s-a desfășurat. El s-a opus Adevărului pe măsură ce înaintează așa cum era prezentat de Profeții Vechiului Testament, de Isus, de Apostoli, de membrii Stelelor (Arius, Marsiglio, Wessel, Luther, Zwingli, Crammer, Wesley, Miller etc.), inclusiv de Mesagerul Parousiei (în învățătura sa scripturală cu privire la prezența invizibilă a lui Isus în Venirea Sa a Doua din 1874, la Răscumpărare, Restabilire etc.), și de Mesagerul Epifaniei (în învățătura sa scripturală cu privire la perioada Epifaniei, la închiderea ușii ocaziei de a intra în Chemarea de Sus în anul 1914, la Vrednicii Tineri etc.). Prin urmare nu ar trebui să considerăm a fi ciudat dacă el continuă să se opună Adevărului cu referire la Tăbărașii Consacrați din Epifanie etc., pe măsură ce strălucește tot mai mult până la ziua desăvârșită (Proverbe 4:18).

PT, №513, 1971, 37-41

Dacă ați găsit o greșeală, vă rugăm să inserați fragmentul și să apăsați Ctrl+Enter.