Mărturia Bibliei cu privire la Epifanie

Mărturia Bibliei cu privire la Epifanie

2 Timotei 4:1

Înțelesul cuvintelor, epifaino, epifaneia, apokalypsis și parousia

În acest articol vrem mai întâi de toate să cercetăm folosirea biblică a cuvântului Epifania și a câtorva dintre ideile legate de el. În timp ce observăm faptul că cuvântul Epifania, deși frecvent folosit în englezește nu apare în Biblia englezească, trebuie să recunoaștem că cuvântul epifaneia din care se derivă apare în Noul Testament grecesc. În total se află în șase pasaje pe care le indicăm aici:  2 Tesaloniceni 2:8; 1 Timotei 6:14; 2 Timotei 1:10; 4:1, 8; și Tit 2:13. Pentru a ajunge la înțelegerea sensului său se va dovedi folositoare examinarea câtorva lucruri: (1) cuvântul epifaino din care se derivă epifaneia; (2) înțelesul părții sale de bază, faino; (3) înțelesul prepoziției epi, cu care se compune faino; (4) forța adăugată cuvântului faino prin prepoziția aceasta; (5) toate aparițiile lui epifaneia în Biblie; (6) diferitele sale întrebuințări în Scripturi; și (7) direcția generală a gândului scriptural legată de acest cuvânt.

Remarcăm, în primul rând, că cuvântul epifaneia nu este derivat dintr-un cuvânt simplu ci din unul compus – epifaino – care se formează prin unirea prepoziției epi, însemnând pe, peste, la etc., cu verbul faino, însemnând a străluci, a arăta. Epifaino își derivă înțelesul de bază din verbul faino, iar prepoziția epi intensifică sensul lui faino în cuvântul compus, așa încât epifaino înseamnă a străluci viu, a manifesta cu claritate. Aceste remarci ne ajută să ajungem la o definiție a cuvântului epifaneia, pe care, în armonie cu dicționarele grecești, îl putem reda în principal ca strălucire vie, manifestare clară. De regulă el se referă la a face un lucru nedeslușit sau nevăzut foarte evident pentru ochii fizici sau ai minții. Pe măsură ce vom studia aparițiile lui în Noul Testament vom fi în stare să vedem aceasta cu claritate. Precedăm studiul celor șase pasaje în care apare cuvântul grecesc epifaneia cu citarea și o scurtă explicare a celor patru pasaje în care rădăcina cuvântului său, epifaino, se află în Noul Testament, redând cursiv cuvintele englezești care îl traduc: „Răsăritul [răsăritul soarelui, nota explicativă, adică Cristos] din înalt ne-a vizitat, să dea lumină [să dea strălucirea vie a Soarelui Adevărului] celor ce șed în întuneric și în umbra morții, să ne îndrepte picioarele pe calea păcii” (Luca 1:78, 79). Aici în mod evident se face referire la Isus (Ioan 1:9; 8:12; 9:5) ca la Cel care va arăta în mod clar căile Domnului pentru păcătoși și pentru sfinții credincioși. „Și după ce nu s-a arătat mai multe zile nici soare nici stele, și nu mică era furtuna peste noi, ni s-a dus atunci toată speranța că vom fi salvați” (Faptele 27:20). Aici se menționează strălucirea vie a corpurilor cerești ca fiind nevăzută. „Harul [favoarea] lui Dumnezeu care aduce salvarea s-a arătat tuturor oamenilor, învățându-ne ca, negând neevlavia și poftele lumești, să trăim în cumpătare, în dreptate și în evlavie” (Tit 2:11, 12). Ideea aici pare să fie că Mesajul Evangheliei, care este o expresie a favorii lui Dumnezeu, s-a manifestat în mod clar ca un beneficiu pentru toată omenirea, și, ca o astfel de lumină strălucitoare, învață mai ales pe poporul lui Dumnezeu să trăiască vieți sfinte. „După ce s-a arătat bunătatea și dragostea pentru oameni a lui Dumnezeu, Salvatorul nostru” (Tit 3:4). Aici se face referire la Evanghelie ca determinând bunătatea și iubirea lui Dumnezeu față de om să strălucească viu înaintea noastră. În toate cele patru pasaje de mai sus este evident faptul că definiția lui epifaino dată mai sus este corectă; acesta înseamnă a străluci viu, a manifesta cu claritate.

Un studiu atent și reverențios al celor șase pasaje în care se găsește cuvântul epifaneia va descoperi faptul că Noul Testament îl întrebuințează în două moduri diferite: (1) actul arătării persoanelor, principiilor și lucrurilor mai înainte nedeslușite sau ascunse, de Adevărul care strălucește cu lumină deosebită; și (2) acea perioadă a rămânerii a doua a Domnului nostru pe pământ în care Adevărul va străluci cu lumină deosebită, arătând persoane, principii și lucruri până atunci ascunse sau nedeslușite (1 Corinteni 4:5). Pentru claritate prezentăm cu scurte comentarii primele patru pasaje în care epifaneia, al cărui echivalent englezesc în pasajele respective îl redăm cursiv, se folosește ca să însemne „actul arătării persoanelor, principiilor și lucrurilor mai înainte nedeslușite sau ascunse, de Adevărul strălucind cu lumină deosebită”. „[Dumnezeu] care ne-a salvat și ne-a chemat cu o chemare sfântă … conform cu propriul Lui scop și har care ne-a fost dat în Cristos Isus înainte ca lumea să înceapă, dar [care] acum este făcut cunoscut prin arătarea Salvatorului nostru, Isus Cristos, care … a adus viața și nemurirea la lumină prin evanghelie” (2 Timotei 1:9, 10). În acest pasaj se vorbește despre Planul și favorurile pe care Dumnezeu le pregătise înainte de începutul lumii pentru poporul Său ca fiind descoperite cu claritate prin epifaneia, strălucirea vie, învățătura clară a lui Isus cu privire la persoane, principii și lucruri. Printre lucrurile pe care Isus le arată cu claritate prin Evanghelia Adevărului lui Dumnezeu, sf. Pavel menționează viața și nemurirea. Acest pasaj dovedește foarte clar prima noastră explicare a folosirii cuvântului epifaneia în Noul Testament. Se va observa că în acest pasaj epifaneia, manifestarea clară, a fost în legătură cu Secerișul Iudeu.

„Așteptând binecuvântata speranță [de a-l vedea și a fi cu Domnul nostru și asemenea Lui, Coloseni 3:4; 1 Ioan 3:2] și arătarea gloriei marelui Dumnezeu și a Salvatorului nostru Isus Cristos”. (Tit 2:13, ARV [American Revised Version (Versiunea Revizuită Americană), n.e.­]) Prin expresia, gloria marelui nostru Dumnezeu și a Salvatorului nostru Isus Cristos, nu trebuie să înțelegem, după cum cred unii, o lumină naturală orbitoare, ci strălucirea caracterelor lor perfecte luminând minunat în Înțelepciune, Putere, Dreptate și Iubire supreme (Isaia 6:3; Psalmul 72:19; Numeri 14:21; Apocalipsa 4:8; 5:12, 13; 15:3, 4). Acest pasaj spune că copiii Domnului așteaptă două lucruri în legătură cu a doua rămânere a Domnului nostru pe pământ: (1) îndeplinirea speranțelor lor de a-l vedea și a fi cu El și ca El, și (2) o manifestare clară a caracterului grandios al lui Dumnezeu și al lui Isus Cristos pe întreg pământul, după cum cerul acum este plin de gloria lor. Astfel în acest pasaj se face referire la o manifestare a caracterului glorios al lui Dumnezeu și al lui Isus Cristos prin Adevărul care strălucește cu claritate deosebită. Și aceasta, conform pasajului în curs de examinare, trebuie să însoțească a doua rămânere a lui Isus pe pământ. Prin urmare pasajul se referă la întreaga perioadă a Venirii Sale a Doua. „Și atunci va fi revelat [arătat] cel nelegiuit [Anticrist], pe care Domnul [Isus] îl va mistui cu spiritul [puterea] gurii Sale [Biblia, Adevărul (Ioan 17:17) este gura Domnului prin care El vorbește] și [pe care Domnul Isus] îl va nimici cu strălucirea venirii Sale” [a doua Sa prezență pe acest pământ] (2 Tesaloniceni 2:8). Acest pasaj ne arată că Adevărul glorios și puternic al lui Dumnezeu va lumina atât de strălucitor încât manifestând învățăturile, caracterul și efectele papalității, la a doua Sa venire Domnul va îndeplini anihilarea lui Anticrist, a papalității, a ierarhiei papale ca atare, și desigur că nu a aderenților ei. „De acum înainte îmi este păstrată o coroană a dreptății, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea [Ziua Judecății]; și nu doar mie, ci și tuturor celor ce iubesc arătarea Lui” (2 Timotei 4:8). Acest pasaj se referă bineînțeles la a doua rămânere a Domnului nostru pe acest pământ, în Ziua de Apoi, atunci când îi va răsplăti pe toți slujitorii lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:18), care cu dorință, dragoste și încântare au așteptat Ziua aceea, și când îi va răsplăti pe urmașii Săi credincioși El se va manifesta în gloria Sa prin strălucirea Cuvântului și a faptelor Sale. Din cele patru pasaje examinate mai sus am învățat că cuvântul epifaneia înseamnă actul arătării persoanelor, principiilor și lucrurilor prin Adevărul luminând cu strălucire deosebită.

Epifania este o perioadă

Totuși, acest cuvânt se folosește în alte două pasaje în care apare cu un sens puțin diferit, și anume ca perioadă de timp în decursul Prezenței a Doua a Domnului nostru în care El va arăta persoane, principii și lucruri prin Adevărul care luminează cu strălucire deosebită, întocmai precum va arăta o examinare a celor două versete pertinente: „Să păzești porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos; pe care [arătare] la timpurile ei o va arăta [o va face de cunoscut] fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (1 Timotei 6:14, 15). Din acest pasaj nu putem înțelege că sf. Pavel i-a dat această poruncă lui Timotei ca individ, deoarece Timotei a murit cu cel puțin 18 secole înainte de venirea Epifaniei. Așa cum Isus s-a adresat deseori urmașilor Lui de-a lungul Veacului Evanghelic prin Apostoli, reprezentanții lor, tot așa aici sf. Pavel pare să se adreseze poporului Domnului în general prin Timotei, în mod deosebit servitorilor Adevărului, încurajându-i să fie credincioși până la perioada aceea a Întoarcerii Domnului pe care aici el o numește arătarea, Epifania Sa (Coloseni 3:4; 1 Ioan 3:2), ceea ce denotă acest pasaj este că El se va manifesta în perioadele ei de timp separate când, ca Rege al regilor și Domn al domnilor, își va lua la Sine marea Sa putere și Se va pregăti să domnească pe pământ în gloria milenară (Apocalipsa 11:15-18; 19:6-16; 20:4-6). Acest pasaj dovedește în mod clar că acest cuvânt înseamnă o perioadă de timp din cursul Venirii a Doua a Domnului nostru, după cum vor demonstra următoarele:

Această perioadă noi o numim prin forma englezească a cuvântului în curs de examinare – Epifania. Vom cita 1 Timotei 6:15 din IV [Impruved Version (Versiunea Îmbunătățită), n.e.]: „Să ții porunca … până la Epifania Domnului nostru Isus Cristos, care [Epifanie] în propriile ei sezoane El o va arăta, El care este” [pronumele relativ nu interogativ] etc. În acest verset despre Epifanie se vorbește ca având diferite anotimpuri, epoci. Prin urmare ea trebuie să fie o perioadă. Ca și perioadă Epifania are mai multe sezoane: (1) Din cele opt mari zile minunate, ea se împarte în cele patru zile din a doua parte. (2) Cele opt zile minunate mici, 1917-1925, au căzut în întregime în Epifanie. (3) Ca întreg ea se împarte într-un Veac Evanghelic mic. (4) O parte din ea formează un Veac Evanghelic mai mic. (5) Partea de început a Epifaniei a avut un Veac Evanghelic încă mai mic, pentru a cărei fiecare zi consecutivă a fost un an corespunzător din Veacul Evanghelic; și în aceste trei zile sau ani ale miniaturii s-au întâmplat evenimente asemănătoare care au avut loc în anii sau secolele corespunzătoare ale Veacului Evanghelic. (6) Pe parcursul acestor miniaturi au avut loc cele cinci cerneri corespunzătoare celor cinci cerneri din Veacul Evanghelic, în care s-au manifestat leviții. Și (7) cele două suprapuneri de câte doi ani și o lună, Parousia intrând cu atâta în Epifanie la începutul ei, și Epifania, la sfârșitul ei, intrând în Basileia cu aceeași durată de timp. Cu siguranță aceste lucruri, dintre care cele mai multe deja s-au împlinit, și dintre care unele sunt în curs de împlinire, restul aparținând de partea care încă a rămas a Epifaniei, dovedesc că cuvântul epifaneia de asemenea înseamnă o perioadă. S-ar putea menționa și alte perioade ale Epifaniei, însă acestea sunt suficiente pentru scopul nostru actual.

„Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și înaintea Domnului Isus Cristos, care îi va judeca pe cei vii și pe cei morți la [în timpul] arătarea Sa și a împărăției Sale” (2 Timotei 4:1). Scripturile ne asigură că Isus împreună cu Mireasa Sa Aleasă îi va judeca pe cei morți în timpul domniei de o mie de ani. Prin urmare, cei vii [îngerii căzuți și noile creaturi] vor fi judecați, în conformitate cu acest pasaj, în timpul arătării,  Epifaniei Sale; de aceea ea este o perioadă de timp legată de Venirea a Doua a Domnului nostru. I.V. oferă următoarea traducere a lui 2 Timotei 4:1: „Isus Cristos, acela [care] îi va judeca pe [cei] vii și pe [cei] morți, atât în timpul Epifaniei cât și a Împărăției Sale”. Ea oferă și o traducere alternativă a părții din urmă a cuvintelor de mai sus: atât în ceea ce privește Epifania cât și Împărăția Sa. În conformitate cu această versiune, cu acuzativul duratei de timp,  construcția cuvintelor pertinente este preferabilă; de aceea și redarea: atât în timpul Epifaniei cât și a Împărăției Sale. Acestea sunt perioadele a doua și a treia ale Venirii a Doua a Domnului nostru. Cealaltă construcție posibilă este acuzativul specificării; de aici și traducerea secundară: atât în ceea ce privește Epifania cât și Împărăția Sa. Dar dacă oricine ar prefera a doua traducere, cel ce contestă Epifania ca și perioadă nu este deloc ajutat prin aceasta; căci ea implică faptul că Epifania și Împărăția sunt perioade, deoarece judecarea va fi în privința conduitei celor pertinenți în timpul perioadei lor de încercare, care a clasei dintâi este Epifania și a clasei a doua este Împărăția. Nouă ni se pare a fi mai bună  traducerea preferabilă a IV, datorită clarității și factualității sale, care va deveni ușor de înțeles din textul propriu-zis precum și din pasajele paralele. Prin cei morți din acest verset, noi înțelegem că se face referire la copiii condamnați ai lui Adam, indiferent dacă sunt în procesul de moarte sau în starea de moarte. (Matei 8:22; 2 Corinteni 5:14.) Aceștia trebuie să își aibă judecata – încercarea pentru viață – în timpul Mileniului, după cum învață acest verset. (Psalmul 72:1-19; 22:27-29; Romani 14:9; 1 Corinteni 15:23-26; 6:2; Ioan 5:25-29; Isaia 29:18, 24; 45:22, 23; Filipeni 2:9-11; Apocalipsa 1:6; 5:10; 20:4, 6; Matei 19:28; 20:21; Luca 2:34; 22:29, 30; Obadia 17, 21; Apocalipsa 14:1.) În mod corespunzător, cei vii vor avea o judecată în timpul Epifaniei. Cine sunt cei vii? Aceia care niciodată nu s-au aflat sub sentința morții – îngerii căzuți și noile creaturi, deci niciunul dintre care nu a fost niciodată condamnat la moarte. Din alte Scripturi conchidem faptul că procesul de judecare este o separare a ceea ce se dovedește bun de ceea ce se dovedește rău, sub încercare. (Matei 25:31-33.) Cei care au ochi să vadă înțeleg cum din 1917 Turma Mică și Marea Mulțime (toate noile creaturi) sunt judecate, în sensul că sunt separate după o perioadă de probare; și, în conformitate cu acest pasaj, același lucru are loc printre îngerii căzuți pocăiți și nepocăiți, ultimii urmând să fie îndepărtați de la încercarea din Mileniu, pe care îngerii pocăiți o vor avea pentru a se adeveri în cele din urmă demni pentru viață. Așadar acest verset învață că Epifania este o perioadă, și, ca atare, este a doua perioadă a Prezenței a Doua a Domnului.

Noi înțelegem că epifaneia, în primul sens al cuvântului (strălucire vie, aratând principii, persoane și lucruri), are același înțeles primar așa cum are și cuvântul apokalypsis (revelare) în sens primar. Aceasta este evident, înțelegem, deoarece fac același lucru: epifaneia, ca și acțiune, revelează persoane, principii și lucruri așa cum sunt. Astfel Domnul acum epifanizează sau apokalypsizează pe Iehova, pe Sine, Biserica, Marea Mulțime, Adevărul, lucrurile ascunse ale întunericului, sfaturile inimilor (1 Corinteni 4:5, n.e.) – într-un cuvânt, aduce la lumina strălucitoare toate persoanele, principiile și lucrurile în cauză în caracterul lor real, în măsura în care este necesar la etapa actuală a Planului lui Dumnezeu. Prin urmare epifaneia, apokalypsis-ul Domnului nostru nu înseamnă că Isus se face vizibil, nici simplul fapt că Isus se face de cunoscut, ci aceea că El face de cunoscut în mod clar orice altă persoană și orice principiu, și tot ceea ce se cunoaște în mod clar care trebuie să se facă de cunoscut cu claritate la sfârșitul Veacului. Apokalypsis, ca și epifaneia, de asemenea înseamnă perioada Epifaniei (1 Corinteni 1:7; 2 Tesaloniceni 1:7; 1 Petru 1:7, 13; 4:13). Prin urmare, epifanizarea și apokalypsizarea, și Epifania și Apokalypsa fiind respectiv identice, putem vedea că timpul special pentru o astfel de epifanizare, apokalypsizare, este timpul de strâmtorare – timpul de la 1914 încoace și încă pentru mulți ani înainte. Următoarele Scripturi dovedesc acest gând: Luca 17:29, 30 [nimicirea Sodomei o tipifică pe aceea a Creștinătății (Apocalipsa 11:8)]; Matei 26:64 [strâmtorarea eclesiasticismului este în mod simbolic prezentată aici ca norii cerului]; 2 Tesaloniceni 1:7, 8. Aceste pasaje în ordinea lor se referă respectiv la războiul, revoluția și anarhia Timpului de Strâmtorare. Aceleași idei sunt exprimate în Maleahi 3:2, 3; 1 Corinteni 3:12-15 și Matei 7:24-27, din punctul de vedere al modului în care Timpul de Strâmtorare, ca și Epifania, va epifaniza pe Turma Mică și pe Marea Mulțime. Faptul că această epifanizare, această revelare (apokalypsizare) se face treptat, se indică în sezoanele Epifaniei (1 Timotei 6:14, 15), în aceea că de îndată ce se va termina, toată Biserica va fi cu Domnul (Coloseni 3:4; 2 Tesaloniceni 1:7; 1 Petru 1:7, 13; 4:13), și în procesul de judecare din 2 Timotei 4:1 din timpul Epifaniei. Prin urmare, cuvintele epifaneia și apokalypsis, în sensul unei acțiuni și în sensul unei perioade, sunt sinonime. Remarcăm aici că a fost o epifanizare treptată, o revelare, încă din 1874 pentru Biserică; dar, în ceea ce privește lumea și Marea Mulțime, aceasta a continuat treptat de la începerea strâmtorării – 1914, și va spori și va ajunge în cele din urmă la punctul culminant la sfârșitul Epifaniei – sfârșitul Timpului de Strâmtorare. Acesta este motivul din care Timpul de Strâmtorare este în mod categoric Epifania, Apocalipsa, căci el în mod clar cu mai multă distincție decât perioada precedentă arată persoane, principii și lucruri pertinente.

Astfel deci, discuția noastră despre 1 Timotei 6:14, 15; 2 Timotei 4:1, arată că cuvântul epifaneia, din care derivăm cuvântul nostru englezesc Epifania, la fel înseamnă o perioadă de timp legată de Întoarcerea Domnului nostru care va fi însoțită de o inundare a pământului cu Adevărul Său care scoate la iveală toate lucrurile, stabilindu-se după sosirea Sa și înainte ca El și Mireasa Sa să își înceapă domnia Milenară. Vedem deci că ambele noastre definiții pentru cuvântul epifaneia sunt corecte: (1) actul arătării persoanelor, principiilor și lucrurilor prin Adevărul strălucind cu lumină specială, și (2) perioada de timp legată de Întoarcerea Domnului nostru în care va exista o arătare deosebită a persoanelor, principiilor și lucrurilor prin Adevărul strălucind cu lumină specială. Studiul de mai sus al cuvântului epifaneia ne dă ca rezultat faptele că din cele șase apariții ale sale în Noul Testament una se folosește în conexiunile care arată că se referă la activitățile Domnului nostru din timpul Secerișului Iudeu; iar celelalte cinci la activitățile și timpurile legate de Venirea Sa a Doua. Aceste gânduri cu privire la însemnătatea cuvântului Epifania se vor dovedi utile pentru a înțelege mai bine alte faze ale ei mai importante.

Pentru a înțelege mai bine Epifania rămânerii a doua pe pământ a Domnului nostru, va fi folositor studiul unui cuvânt asociat, și anume a cuvântului grecesc parousia. Toate dicționarele grecești și învățații greci se unesc în ideea că cuvântul parousia înseamnă prezență, precum, de exemplu, se poate vedea din notele explicative din ERV [English Revised Version (Versiunea Revizuită Engleză), n.e.] și ARV, oriunde cuvântul nu este redat prezență în text. 1 Corinteni 15:23; Matei 24:3, 27, 37, 39 sunt cazuri în acest sens. În legătură cu astfel de pasaje cititorul va vedea nota: „grecește, prezență”. Traducerea noastră AV [Authorized Version (Versiunea Autorizată), n.e.] uneori redă corect cuvântul prin „prezență”, după cum se poate vedea în 2 Corinteni 10:10 și Filipeni 2:12. Cuvântul parousia nu înseamnă venire, așa cum cineva ar fi pe drum, ci rămânerea într-un loc după sosirea cuiva. În general se acceptă cu totul ca cel mai bun gând al celei mai coapte erudiții biblice din zilele noastre că prima parte a rămânerii Domnului nostru pe pământ după întoarcerea Sa din cer este una secretă și invizibilă, la început lumea nefiind deloc conștientă de ea, numai viitoarea Sa Mireasă cunoscând-o, prin lumina Bibliei și semnele vremurilor. (1 Tesaloniceni 5:1-5.) Observați cu atenție cum în aceste versete ni se arată că perioada Prezenței a Doua a lui Isus va veni pe furiș asupra lumii care nu bănuiește nimic, pe când poporul credincios al lui Dumnezeu nu va fi în neștiință de prezența Sa. Aceasta este tocmai ceea ce ne-a spus Domnul Isus (Matei 24:37-39) atunci când compară perioada Prezenței Sale secrete a Doua cu perioada prezenței lui Noe înainte de potop. Precum atunci ei mâncau și beau, se însurau și se măritau, și nu au știut caracterul vremurilor în care trăiau, în pofida faptului că Noe, „predicatorul dreptății”, în mod repetat le descria lor, până a venit potopul, așa va fi și Parousia, perioada rămânerii secrete pe pământ a Domnului nostru după întoarcerea Sa. Oamenii vor fi ocupați cu treburile obișnuite ale vieții de zi cu zi, și nu vor ști caracterul acelui timp al prezenței, parousiei Sale, în pofida faptului că li se anunță în mod repetat. În afirmația aproape paralelă din Luca 17:26 chestiunea se arată foarte clar: „Și cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului” etc. În acest fel Scripturile ne asigură că prima etapă a rămânerii a doua pe pământ a Domnului nostru va fi secretă, deoarece va fi invizibilă, în ceea ce privește omenirea în general.

Parousia

Această etapă a Prezenței a Doua a Domnului nostru pe pământ este numită în mod repetat Parousia în originalul grec al Noului Testament. Epifania, ca și perioadă a Prezenței a Doua a Domnului nostru, urmează după Parousie, prima ei etapă. Pe când cuvântul parousia se folosește în Scripturi pentru a denumi prima etapă a Prezenței a Doua a Domnului nostru, așa cum, pe lângă ceea ce s-a examinat mai sus, putem vedea din următoarele pasaje unde se folosește cuvântul parousia în greacă: Matei 24:3, 37, 39; 2 Tesaloniceni 2:1; Iacov 5:7, 8; 2 Petru 3:4; cu toate acestea, întrucât acest cuvânt înseamnă prezență, se mai folosește pentru a include, odată cu Parousia, și perioada Epifaniei Prezenței a Doua a Domnului, precum se arată din următoarele pasaje: 1 Tesaloniceni 3:13; 4:15; 5:23; 2 Tesaloniceni 2:8, 9. Da, de asemenea se folosește pentru a desemna întreaga mie de ani a Prezenței Sale a Doua, domnia Sa milenară pe pământ, după cum putem vedea din pasajele pe care le menționăm acum: Matei 24:27; 1 Corinteni 15:23; 2 Petru 1:16; 1 Ioan 2:28. În cele trei serii de pasaje am indicat mai sus toate Scripturile din Noul Testament în care cuvântul parousia apare în legătură cu rămânerea a doua pe pământ a Domnului nostru. Semnificația lui – prezență – îl face aplicabil la oricare dintre aceste trei etape ale rămânerii Sale a doua pe pământ.

Din descrierea dată în Matei 24:23-41 și Luca 17:20-37, concluzionăm că în prima etapă a Întoarcerii Domnului nostru, Parousia, El va fi deosebit de activ în două lucruri: (1) în adunarea Miresei Sale Alese într-o tovărășie mai strânsă cu Sine prin Spiritul și Cuvântul Său, pregătitoare pentru eliberarea ei de pe pământ și glorificarea ei cu El (Psalmul 50:5; Coloseni 3:4); și (2) în pregătirea pentru Marea Strâmtorare (Matei 24:21, 22; Daniel 12:1; Luca 17:26-32; 21:25, 26; Apocalipsa 19:11-21), în timpul căreia va fi eliberată o clasă mai puțin credincioasă și supraîncărcată, numită Marea Mulțime (Maleahi 3:2, 3; Matei 7:26, 27; 1 Corinteni 3:12-15; Apocalipsa 7:14). Potrivit afirmației Domnului nostru (Luca 17:26-30), Epifania, timpul revelării Fiului Omului, are loc în timpul acestei Mari Strâmtorări. Cei mai buni studenți ai Bibliei din zilele noastre ajung tot mai mult la concluzia că acum ne aflăm în Marea Strâmtorare, și că am fost în ea încă de la izbucnirea Războiului Mondial în 1914, cu foametea și molimile ei însoțitoare. Ei înțeleg aceasta din profeții, din semnele vremurilor, și din necazurile lumii din toate părțile. Noi suntem de acord cu această vedere, și prin urmare credem că acum ne aflăm în Epifanie, și că în curând toată omenirea va recunoaște prezența Fiului Omului în norii de necaz ce implică pământul nostru social și care întunecă cerurile noastre eclesiastice (Matei 24:30; Luca 21:25-28; Apocalipsa 1:7). Dacă suntem printre poporul veghetor al lui Dumnezeu, vom recunoaște acest lucru înainte ca alții să îl vadă; și în acest fel Ziua nu ne va surprinde pe neașteptate.

A treia fază sau etapă a rămânerii a doua a Domnului nostru pe pământ este, firește, Împărăția, numită în greacă Basileia (2 Timotei 4:1). Împărăția lui Dumnezeu a fost subiectul lui Isus și al apostolilor în Noul Testament, și al lui Moise și al profeților în Vechiul Testament. Peste 120 de pasaje numai din Noul Testament se referă la Împărăție în termeni expliciți, fie în etapa ei actuală militantă sau pregătitoare, fie în etapa ei de glorie sau de domnie în timpul Miei de Ani. Numeroase alte pasaje se referă la ea fără a folosi termenul explicit „Împărăție”. Indicăm doar câteva pasaje pentru studiul cititorilor noștri, (1) cu referire la etapa ei actuală militantă sau pregătitoare: Matei 3:2, 17; 13:24, 31, 33, 41; 16:19; 25:1; Marcu 12:34; Coloseni 1:13; și (2) cu referire la etapa ei de glorie sau de domnie: Matei 6:10, 33; 8:11; 19:23, 24; Marcu 14:25; Luca 1:33; 12:32; 13:28, 29; 17:20, 21; 19:11, 12, 15; Ioan 18:36; Faptele 14:22; 1 Corinteni 15:24-26, 50; 2 Timotei 4:1; Evrei 1:8; Apocalipsa 1:6; 5:10; 11:15. Potrivit acestor pasaje, Domnul nostru și urmașii Săi credincioși, în timp ce sunt în carne, sunt Împărăția lui Dumnezeu în embrion; însă atunci când vor domni peste pământ ei vor fi Împărăția lui Dumnezeu în glorie și putere. Este foarte important să ținem în minte aceste trei etape ale rămânerii lui Cristos pe pământ, Parousia, Epifania sau Apokalypsis, și Basileia – Împărăția, dacă vrem să vedem cu claritate subiectul Venirii a Doua a lui Cristos. Într-un cuvânt, Parousia face pregătiri atât pentru Epifania cât și pentru Basileia, Împărăția, iar Epifania duce mai departe rezultatele Parousiei și introduce Basileia, Împărăția. Una dintre misiunile acestei reviste este de a anunța Epifania și de a explica subiectele legate de ea; de aceea și titlul ei secundar este, Vestitorul Epifaniei lui Cristos.

E4,  pag.7-20;  PT, №43, 1922, 87