Întrebări cu privire la Tăbărașii Consacrați din Epifanie

Întrebări cu privire la Tăbărașii Consacrați din Epifanie:

1. Consacrarea lor este „spre viață”?

Întrebare: Din moment ce înțelegem că cele patru clase de aleși s-au completat în privința numărului de membri până în octombrie 1954 (chiar dacă nu și în privința dezvoltării lor finale), și că cei care acum se consacră (Tăbărașii Consacrați din Epifanie), dacă vor fi credincioși, li se va da viață veșnică aici pe pământ în calitate de restituționiști, ar fi acum potrivit pentru cineva să se consacre „spre viață”?

Răspuns: Singurul fel de consacrare care a fost sau va fi vreodată acceptabil pentru Dumnezeu este lepădarea sau renunțarea cuiva la propria voință și acceptarea voinței lui Dumnezeu ca pe a sa proprie în toate lucrurile, în același spirit în care Isus s-a consacrat (Psalmul 40:8; Evrei 10:7). Făcând o astfel de consacrare, cel care se consacră ca și cum și-ar semna numele în josul unei foi curate de hârtie și ar fi de acord să facă orice scrie Dumnezeu mai sus de acea semnătură. Credința în credincioșia și iubirea lui Dumnezeu – mulțumindu-i pentru favorurile („îndurările” – Romani 12:1) din trecut și apreciindu-l pentru că are un caracter așa de nobil și a putut să ofere astfel de favoruri nemeritate – ar trebui să îndemne la consacrare. Orice consacrare care este făcută în spiritul negocierii cu Dumnezeu, prin care cel ce se consacră așteaptă ca Dumnezeu să îi dea această răsplată sau aceea în schimbul credincioșiei în consacrare, nu este acceptabilă pentru Dumnezeu. Astfel în loc să punem accentul pe consacrarea spre moarte ori spre viață, am pune accentul mai degrabă pe consacrarea de a face voința lui Dumnezeu, ca fiind de importanță supremă (a se compara cu E 193-195, mai ales pag. 195, par. 1).

Recunoaștem că există diferențe în modurile în care Dumnezeu îi folosește pe cei care se consacră, care renunță la sine pentru El, și în ceea ce cere El de la ei (2 Corinteni 8:5). Totuși, aceste moduri de folosire și cerințe diferite, care se petrec datorită schimbărilor dispensaționale din planul lui Dumnezeu, le determină Dumnezeu nu cel ce se consacră, și nu ar trebui să facă nicio diferență în felul de consacrare care se face. În armonie cu acest lucru citim în F 156: „Având în vedere faptul că «chemarea de sus» este închisă, și că, prin urmare, cel care se consacră nu ar putea fi pe deplin asigurat de ocazia ajungerii la premiul naturii noi și la gloria, onoarea și nemurirea ei – ce importanță ar avea acest lucru în privința consacrării? Noi răspundem că nu ar avea nicio importanță: oricum consacrarea este unica cale rezonabilă și potrivită pentru poporul Domnului; o consacrare deplină se va cere de la cei care vor trăi și se vor bucura de binecuvântările Veacului Milenar – nimic mai puțin”. (A se vedea și E8, pag. 620.)

După ce va fi deschisă Calea Sfințeniei (Isaia 35:8) și vor fi schimbate condițiile din lume fiindcă Satan, „dumnezeul acestei lumi” (2 Corinteni 4:4), va fi fost pe deplin legat iar Împărăția lui Cristos va fi luat controlul, va exista o schimbare marcată în ceea ce privește modurile în care Dumnezeu îi folosește pe cei consacrați și în ceea ce cere El de la ei. Consacraților de atunci nu li se va cere să își predea umanitatea la moarte, chiar dacă li se va cere să moară față de păcat și eroare și să rămână morți față de ele, și să trăiască pentru adevăr, dreptate și sfințenie dacă voiesc să dobândească viață veșnică pe pământ. Astfel în timpul acela consacrarea va fi spre viață în loc să fie spre moarte. În armonie cu acest lucru citim în T 94: „Consacrarea va fi în ordine și în veacul viitor, deși, datorită schimbării guvernării lumii [italicele ne aparțin], consacrarea nu va mai fi ca acum, spre moarte, ci din contra, va fi spre viață; căci odată cu încheierea domniei răului vine sfârșitul durerii, necazului și morții, cu excepția cazului celor răufăcători”.

De asemenea, în E4, pag. 410, în legătură cu consacrarea Vrednicilor Tineri, citim: „Noi înțelegem că consacrarea lor este spre moarte; căci nu poate fi consacrare spre viață până va fi deschisă Calea Sfințeniei [italicele ne aparțin]. (…) Nu numai faptele cazului dovedesc că toți cei care se consacră înainte de deschiderea Căii Sfințeniei se consacră spre moarte, ci și cerințele cazului necesită să fie așa; pentru că atâta vreme cât Satan are control, atâta va fi imposibil ca cineva să își înfăptuiască pe deplin consacrarea fără să moară zilnic, pentru că condițiile din această lume rea sunt favorabile pentru păcat și nefavorabile pentru dreptate; și oricine ar fi credincios Domnului în mijlocul acestor condiții, trebuie să fie chiar cu prețul drepturilor sale umane, adică el trebuie să se consacre spre moarte”.

Din nou, în E4, pag. 422, răspunzând la întrebarea dacă Vrednicii Tineri se consacră spre viață sau spre moarte, fr. Johnson spune că ei „se consacră spre moarte, nu spre viață. Consacrarea spre viață este adecvată pentru condițiile din Mileniu, nu pentru condițiile din Veacul Evanghelic; fiindcă consacrarea duce pe calea sfințeniei. Ca să funcționeze, această cale a sfințeniei așteaptă stabilirea fazei pământești a Împărăției. Ea nu poate funcționa înainte ca Cristos să se arate în prezența lui Dumnezeu ca să facă ispășire cu a doua jertfă pentru păcat. Condițiile din Veacul Evanghelic necesită o credință care se încrede acolo unde nu poate discerne, care nu umblă prin vedere și care se încrede în Domnul chiar dacă El îl omoară pe cel credincios. Atâta timp cât păcatul predomină iar Satan acționează ca dumnezeu al acestei lumi, atâta timp va fi necesar, dacă cineva este loial Domnului, ca drepturile să-i fie jertfite până la moarte în opoziția sa față de păcat și în slujirea dreptății. Condițiile rele care trebuie să fie contrare pe o asemenea cale storc și iau viața. De aceea, a fi acum credincios în consacrare necesită prezentarea tuturor lucrurilor lui Dumnezeu în serviciu în mijlocul condițiilor care duc la moartea celui care astfel își prezintă toate lucrurile. Nu numai condițiile din prezent au de-a face cu moartea celor credincioși, dar fiecare dintre ei este invitat să facă un legământ de slujbă – să moară față de sine și lume și să trăiască față de Dumnezeu. În Scripturi nu există nici cea mai mică aluzie precum că aceia care se consacră prea târziu pentru a avea o coroană pusă deoparte pentru ei, dar înainte de deschiderea căii sfințeniei, să facă un fel diferit de consacrare de aceia a căror consacrare a fost acceptată prin conceperea de Spirit”.

În mod evident Satan nu este încă legat de tot, nici Calea Sfințeniei nu este încă deschisă. Până aceste lucruri vor fi îndeplinite, nu putem aștepta ca consacrarea să fie „spre viață”.

2. Va trebui ca ei toți să moară?

Întrebare: Toți Tăbărașii Consacrați din Epifanie vor trebui să moară pentru a-și îndeplini consacrările cu credincioșie, sau unii dintre ei ar putea să trăiască până la sfârșitul Timpului de Strâmtorare și fără a intra în mormânt să vină pe Calea Sfințeniei din timpul restabilirii?

Răspuns: Fără îndoială că mulți dintre ei vor intra în starea de moarte, pentru că multe profeții care trebuie încă să se împlinească în legătură cu poporul Domnului și de asemenea în legătură cu răsturnarea imperiului lui Satan (a se vedea P ʼ53, pag. 76, col. 2) indică faptul că învierea Vrednicilor, inaugurarea Noului Legământ și binecuvântările restabilirii vor avea loc în viitor încă peste câțiva ani. Totuși nu trebuie să gândim că toți cei care se consacră înainte de a fi deschisă Calea Sfințeniei trebuie din necesitate să moară. Din moment ce unii dintre Tăbărașii Consacrați din Epifanie se pot consacra, de exemplu la scurt timp înainte de vremea convertirii naționale a lui Israel sau în timpul ei (care noi înțelegem că este înainte de Mileniu – E16, pag. 130), și astfel să fie în viață foarte aproape de timpul inaugurării Noului Legământ și a binecuvântărilor lui de restabilire, ar fi rezonabil să presupunem că unii din ei ar putea să nu moară ci să trăiască de-a lungul părții rămase a Timpului de Strâmtorare iar apoi să servească în calitate de ajutori speciali ai Vrednicilor Bătrâni și ai celor Tineri înviați la pornirea lucrării de restabilire.

Cunoaștem din Scripturi că unii dintre cei nealeși vor trăi până la sfârșitul Timpului de Strâmtorare. Referindu-se la acea vreme Isaia 24:6 afirmă: „de aceea locuitorii pământului sunt arși și puțini oameni rămași”. Din Țefania 3:8, 9 aflăm că după ce tot pământul va fi fost mistuit de focul geloziei lui Dumnezeu în Timpul de Strâmtorare, El va da popoarelor o limbă curată. Matei 24:22 indică faptul că Cei Aleși de dincolo de văl vor interveni și vor împiedica Anarhia și Strâmtorarea lui Iacov – ultimele aspecte ale Timpului de Strâmtorare – să-și urmeze cursul natural și total, și astfel vor împiedica nimicirea întregii familii umane.

În Țefania 2:3 citim: „Căutați-l pe Iehova, voi cei blânzi ai pământului [cei supuși, smeriți, care se lasă învățați], care ați lucrat judecata Lui; căutați dreptatea, căutați blândețea, poate că veți fi ascunși în ziua mâniei lui Iehova”. Aceasta pare a fi o promisiune generală cu privire la siguranță în Timpul de Strâmtorare, care se aplică la toți cei care sunt blânzi și iubesc dreptatea. Aceia care caută dreptatea și se bucură în blândețe vor avea multe avantaje față de alții; faptul că înțeleg Adevărul, modul lor de viață, speranțele și perspectivele lor precum și odihna în credință îi vor elibera de hărțuirea temerilor și prevestirilor și le va permite să își ridice capetele cu bucurie întrucât ei văd profețiile împlinindu-se, și să își dea seama că eliberarea lor se apropie (Luca 21:27-31). Nu suntem siguri dacă printre cei ale căror vieți vor fi cruțate pe parcursul Timpului de Strâmtorare se vor găsi vreunii dintre Tăbărașii Consacrați din Epifanie; însă de un lucru suntem siguri, ca să fie acceptați de Dumnezeu în consacrările lor ei trebuie să aibă spiritul de a fi credincioși până la moarte, chiar dacă nu trebuie să moară în fiecare caz individual.

3. Trebuie să facă ei botezul în apă?

Întrebare: Trebuie Tăbărașii Consacrați din Epifanie să își simbolizeze consacrarea prin botezul în apă?

Răspuns: Ușa intrării în Chemarea de Sus fiind închisă în toamna anului 1914 (pentru dovezi scripturale a se vedea de exemplu PT, Nr. 515 și Stindardul Bibliei Extra Nr. 51), nimeni care se consacră după aceea nu poate prin acest lucru să fie eligibil pentru a deveni un membru din Corpul lui Cristos, pentru a participa în moartea Sa și a lua parte la suferințele Sale (1 Corinteni 12:12, 13, 27; Romani 6:3-5; 8:17, 18; Coloseni 1:14). Prin urmare, din 16 septembrie 1914 încoace, deși unii care se consacraseră anterior s-au botezat în apă ca simbol al faptului că au venit în Isus Cristos ca membre ale Corpului Său, nu este potrivit ca cineva care se consacră de atunci să fie în așa fel botezat.

Cu toate acestea noi înțelegem că până în toamna anului 1954 aceste persoane noi care s-au consacrat au fost eligibile pentru apartenență în clasa Vrednicilor Tineri (a se vedea de ex. E4), și era potrivit ca ei de asemenea să se boteze în apă, ca simbol corespunzător al consacrării lor pentru a fi morți față de sine și față de lume (Matei 16:24; 10:37, 38) și vii față de Dumnezeu. Mulți asemenea consacrați de dinaintea Basileii au fost astfel botezați.

Înțelegem de asemenea că aceia care s-au consacrat sau se vor consacra după 16 septembrie 1954, dar înainte de deschiderea Căii Sfințeniei, au devenit sau vor deveni Tăbărași Consacrați din Epifanie, și că ei de asemenea, la fel ca Vrednicii Tineri, trebuie să se boteze în apă ca simbol corespunzător al consacrării lor pentru a fi morți față de sine și față de lume și vii față de Dumnezeu, pe măsură ce ajung să vadă că acesta este lucrul cuvenit pe care trebuie să-l facă (E4, pag. 410, 411).

De altfel, toți cei care se vor consacra după deschiderea Căii Sfințeniei, prin acest lucru vor deveni Tăbărași consacrați din Mileniu. Va fi cuvenit ca și ei să se boteze în apă, însă cu această diferență – în cazul lor un astfel de botez va simboliza curățirea lor de păcat și ridicarea la o viață dreaptă și sfântă, care vor fi cele două părți ale îndeplinirii consacrărilor din Mileniu.

Dacă se cere un argument scriptural care să dovedească faptul că Tăbărașii Consacrați din Epifanie trebuie să își simbolizeze consacrarea prin botezul în apă atunci vom răspunde: Pentru că cei care îi tipifică pe ei au practicat tipul ei – circumcizia (Geneza 17:12, 13, 23, 27). Înainte de lege circumcizia a fost semnul, simbolul, relației Legământului Avraamic (Geneza 17:10, 11, 13, 14). Nu au fost circumciși numai Isaac și Ismael, ci și toți slujitorii de parte bărbătească ai lui Avraam, fie născuți în slujba sa fie cumpărați ca străini. Isaac tipifică Israelul Spiritual iar Ismael tipifică Israelul Trupesc (Galateni 4:22-31). Acei slujitori ai lui Avraam care erau născuți în casa sa par să îi tipifice pe alții care au tras foloase de la Avraam cel antitipic prin Legământul Avraamic, și anume Vrednicii Bătrâni, Marea Mulțime și Vrednicii Tineri; pe când acei slujitori ai săi care erau cumpărați cu bani ca străini par să tipifice clasa restabilirii (P ʼ59, pag. 69-73).

Fie că ne uităm la Tăbărașii Consacrați din Epifanie (1) din punctul de vedere că sunt o parte al „celui de-al cincilea ordin din sămânța lui Avraam” (E12, pag. 185), „a cincea clasă de aleși” (E12, pag. 188 sus), și astfel sunt tipificați de aceia născuți în casa lui Avraam, fie (2) din punctul de vedere că sunt o parte a clasei restabilirii, și astfel sunt tipificați de aceia dintre slujitorii săi care erau cumpărați cu bani, vedem că aceia care îi tipifică pe ei au făcut circumcizia fizică, tipul botezului în apă. De aceea ei trebuie să facă antitipul circumciziei – botezul în apă. Circumcizia inimii pe care au făcut-o Avraam, Isaac, Ismael și casa lui Avraam tipifică circumcizia inimii pe care o fac antitipurile lor; însă circumcizia în carne pe care aceștia au făcut-o simbolizează botezul în apă pe care îl fac antitipurile lor.

În plus Scripturile par să indice faptul că botezul în apă va fi practicat sub Noul Legământ, căci sub Legământul Legii tipic exista o circumcizie simbolică precum și una reală (Romani 2:28, 29; Leviticul 12:3; Iosua 5:2-9; Luca 1:59; Deuteronom 10:16; 30:6). Cele două circumcizii care se făceau sub Legământul Legii tipifică pe cele două circumcizii care se vor face sub Noul Legământ, care, în mod corespunzător, vor fi botezul în apă și consacrarea reală. Prin urmare, întrucât botezul în apă este indicat ca simbolul cuvenit ce se va practica ca mărturie pentru consacrarea reală sub Noul Legământ, pare să fie clar că Tăbărașii Consacrați din Epifanie, care se consacră chiar înainte ca acel legământ să funcționeze, trebuie să se boteze în apă.

Să acordăm atenție aici la câteva dintre cuvintele fratelui Russell (Z 1113) scrise în 1889 ca răspuns la o întrebare cu referire la faptul dacă este potrivit să se boteze aceia care se consacrau după ce a încetat chemarea generală în 1881, și pentru care, în consecință, se putea să nu fie locuri în Corpul lui Cristos: „Este potrivit ca toți cei care ajung la o cunoaștere a Domnului trebuie să se consacre pe deplin Lui. Aceasta va fi întotdeauna singura cale cuvenită de urmat, fie că intră în «chemarea de sus»  fie într-o altă chemare de mai târziu [italicele ne aparțin], nu atât de onorabilă și deosebită. Nimic mai puțin nu va fi vreodată cuvenit decât o consacrare deplină. (…) Prin urmare, întrucât este potrivit să ne consacrăm – și astfel să îndeplinim botezul adevărat – trebuie să fie potrivit și să facem simbolul lui în apă”.

O întrebare similară a apărut cu privire la faptul dacă botezul în apă este potrivit după octombrie 1914, iar fr. Russell a scris după cum urmează (Z 5965 [VDM, Vol. 1, Nr. 6, pag. 73, n.e]): „Nu vedem niciun motiv din care consacrarea față de Dumnezeu nu ar trebui să fie simbolizată prin botezul în apă; pentru că acest ritual reprezintă predarea și îngroparea voinței individului în voința Domnului, și aceasta este calea cuvenită pentru fiecare. Nu ne-am putea imagina o cale diferită pentru a merge toți în timpul veacului milenar. Diferența va fi aceea că Domnul nu îi va accepta atunci la o schimbare de natură, ci la favoarea Sa sub privilegiile restabilirii din acea dispensație – o ridicare la natura umană perfectă pe pământ. (…) Prin consacrarea lor toți oamenii vor deveni copiii lui Cristos. Voia Tatălui pentru ei nu va fi natura spirituală, ci restabilirea umană la tot ceea ce a fost pierdut în Adam. Din toate aceste motive vedem că este potrivit să nu facem în acest timp nicio schimbare, fie în botezul simbolic fie în limbajul folosit în legătură cu acesta. Credem că este o ilustrație corespunzătoare a consacrării față de Dumnezeu și față de serviciul Său, pe oricare plan de viață ar putea petrece cineva eternitatea, fie spiritual fie pământesc”.

4. Trebuie ei să se împărtășească la comemorare?

 Întrebare: Trebuie Tăbărașii Consacrați din Epifanie să se împărtășească din simboluri la Cina de Amintire a Domnului?

 Răspuns: Cu toate că ei, ca și Marea Mulțime și Vrednicii Tineri, nu sunt privilegiați să se împărtășească din Cina Domnului pentru a simboliza moartea cu Cristos în calitate de participanți sau asociați în ofranda Sa pentru păcat, așa cum Turma Mică a fost privilegiată (1 Corinteni 10:16, 17), noi credem că ei în mod corespunzător se pot împărtăși din simboluri la Cina Domnului (1) pentru a simboliza moartea Sa în calitate de Miel al lui Dumnezeu (1 Corinteni 5:7; 11:24-26), și (2) pentru a-și simboliza credința, însușindu-și îndreptățirea de probă prin moartea Sa în folosul lor (Matei 26:26-28).

(67) Uitându-ne înapoi la tipul Cinei anuale a Domnului, și anume la Paștele anual, vedem că din miel nu se împărtășeau numai cei născuți întâi ci și cei născuți pe urmă. Prin poruncă și aprobare divină (Exodul 12:24-27; Numeri 9:1-14; Iosua 5:10; 2 Cronici 35:1-19) toți israeliții s-au împărtășit din Paștele anual. Acest lucru tipifică faptul că toți credincioșii finali (incluzându-i în prezent pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie) pot celebra Cina Domnului. Înainte de Cincizecime apostolii s-au împărtășit din prima Cină a Domnului pe când erau consacrați însă în starea îndreptățirii de probă. Tăbărașii Consacrați din Epifanie, deși nu sunt membri potențiali în Corpul lui Cristos spre deosebire de apostoli, sunt într-o poziție oarecum similară înaintea Domnului cu aceea a apostolilor înainte de Cincizecime în alte aspecte, fiindcă ei (la fel ca Vrednicii Tineri) sunt consacrați și se află în starea îndreptățirii de probă. Prin urmare, pe baza Scripturilor de mai sus și prin analogie, noi tragem concluzia că Tăbărașii Consacrați din Epifanie trebuie să se împărtășească din simboluri la Cina de Amintire a Domnului.

PT, №556, 1978, 62-64

5. Unele diferențe în clasa oilor

Întrebare: După Mileniu toți restituționiștii din clasa oilor vor fi egali unul cu altul în toate privințele?

Răspuns: Părtinitorul erorii care cerne menționat în întrebările și răspunsurile anterioare folosește afirmația pertinentă a fratelui Johnson din E4, pag. 332 [AP, Nr.1, pag. 7, par 26, n.e.], „Toate ființele umane găsite vrednice de viață veșnică de atunci încolo vor fi egale (Matei 25:34; Apocalipsa 21:24)”, pentru a încerca să își dovedească argumentul controversat precum că Tăbărașii Consacrați din Epifanie nu pot fi în niciun sens mai sus decât alții pe pământ după Mileniu.

Acest părtinitor al erorii în mod evident trage o concluzie nejustificată și greșită, pentru că, după cum vom vedea, prin afirmația sa fr. Johnson nu a vrut să spună că după Mileniu toți oamenii vor fi egali în toate privințele.

După probarea din Puținul Timp, Isus, în calitate de vicerege al lui Dumnezeu, va înapoia clasei oilor stăpânirea pământului, Împărăția pregătită pentru omenire dar pe care Adam a pierdut-o pentru sine și posteritatea sa (Matei 25:34). Cei din clasa oilor vor fi atunci „împărații pământului” (Apocalipsa 21:24); însă acest lucru nu dovedește faptul că toți vor fi egali în toate privințele. Toți împărații nu sunt egali în toate privințele, ci în unele privințe diferă în mod considerabil.

Despre cei din Turma Mică se vorbește ca despre „împărații” care „vor domni pe [peste] pământ” (Apocalipsa 5:9, 10; 20:4, 6). Toți vor fi egali, în sens că toți vor avea natura divină, însă acest lucru nu îi va face egali în toate privințele față de alții care posedă natura divină – față de Dumnezeu, de Isus, sau față unul de altul. Știm că în alte privințe membrii Turmei Mici vor fi diferiți unul de altul; pentru că, așa cum „o stea diferă de altă stea în glorie, astfel este și învierea morților” (1 Corinteni 15:41, 42; a se vedea coment. bereene). Unii vor avea caractere, răsplăți, funcții, glorii, onoruri și servicii mai mari decât alții.

Domnul nostru, în parabolele cu talanții și minele arată că toți membrii Turmei Mici nu sunt egali în privința răsplăților, funcției, onoarei și gloriei lor (F 419, 725). Iar în Matei 20:23, 26, 27; Marcu 10:40, 43, 44, El arată diferențele în răsplată, funcție, onoare și glorie pentru Turma Mică.

Mai mult decât atât, chiar dacă după Mileniu Vrednicii Bătrâni vor fi toți egali în sens că toți vor avea natura spirituală, nu toți vor fi egali în privința răsplății, funcției, onoarei, gloriei și în toate celelalte privințe, întocmai precum leviții chehatiți în tip nu toți erau egali în toate privințele. Același lucru va fi adevărat despre clasa Marii Mulțimi și a Vrednicilor Tineri, despre merariții și gherșoniții antitipici atunci când vor deveni ființe spirituale.

Astfel Scripturile mărturisesc că în „cerurile noi” cele patru clase de aleși, „împărații” și cele trei grupuri de nobili, nu sunt egale în toate privințele.

Tot așa și pe „pământul nou” toți „împărații” vor fi egali în sens că toți vor avea natura umană perfectă și o parte în stăpânirea pământului (Mica 4:4), însă nu în toate celelalte privințe. Ca și clasele cerești ei vor fi diferiți în ceea ce privește caracterul, funcția, onoarea, gloria, serviciul etc. Datorită faptului că se dezvoltă pe când predomină păcatul, Tăbărașii Consacrați din Epifanie, care sunt alcătuiți atât din evrei cât și din neamuri, ca și clasă vor avea caractere mai rafinate față de alții care vor fi atunci pe pământ, și prin urmare vor fi cea mai înaltă clasă printre cei de pe pământ. Iar atributele divine îi vor răsplăti în mod corespunzător în ceea ce privește funcția, onoarea, gloria și serviciul, mai presus de alții (care, fiind perfecți, nu vor fi invidioși, ci îi vor respecta și onora). Ei vor fi ținuți în mare onoare, iubire și amintire în etern (Psalmul 112:6; a se compara cu A 291 jos; P ʼ73, pag. 30).

Fr. Johnson arată că cei ce sunt tipificați de Miriam (inclusiv și în special Tăbărașii Consacrați din Epifanie) vor avea cele mai înalte onoruri și privilegii de serviciu față de ceilalți restituționiști. El explică în E11, pag. 293, după cum urmează:

 „În Mileniu și în Puținul Timp Aaron îi tipifică pe Vrednicii Bătrâni și pe cei Tineri în calitate de purtători de cuvânt ai lui Cristos printre oameni. Prin urmare profetesa Miriam asociată cu Aaron în [Exodul 15] v. 20 ca sora sa, sugerează faptul că purtătorii de cuvânt subordonați Vrednicilor Bătrâni și celor Tineri sunt tipificați prin Miriam. Știm că evreii care au crezut în vremurile Vechiului Testament însă nu au fost destul de credincioși pentru a face parte din Vrednicii Bătrâni, nici în Veacul Evanghelic nu au fost destul de credincioși pentru a fi transferați de la Moise în Cristos, și că neamurile care au crezut în timpul Veacului Evanghelic însă care, în timp ce au fost credincioși până la moarte în îndreptățire, nu s-au consacrat, vor forma o clasă de salvați deosebită de evreii și neamurile care nu au crezut în timpurile de dinaintea Mileniului însă care vor deveni credincioși în calitate de restituționiști.

 „Astfel de evrei și neamuri care au crezut  înainte de Mileniu sunt fiii din Ioel 2:28 și Isaia 60:4, pe când evreii și neamurile care nu au crezut înainte de Mileniu vor fi fiicele din aceste versete. Noi înțelegem că primii sunt tipificați de profetesa Miriam; căci în calitate de ajutori speciali ai Vrednicilor Bătrâni și ai celor Tineri ei vor fi sora lor simbolică; și ca atare, în calitate de cel mai jos ordin din sămânța lui Avraam de dinainte de Mileniu, ei vor fi folosiți în mod deosebit mai presus de restul clasei restabilirii [italicele ne aparțin] pentru a binecuvânta familiile, națiunile și neamurile pământului în conformitate cu Legământul”.

În următorul paragraf de la pagina 294, după ce explică că tamburinele reprezintă anumite scrieri ale Adevărului, fr. Johnson afirmă:

 „În cazul lui Miriam se vorbește foarte clar despre o anumită tamburină, pentru că cuvântul ebraic are articol hotărât – tamburina, nu o tamburină, cum redă Versiunea Autorizată. De aceea ea reprezintă cea mai importantă scriere folosită pe pământ la sărbătoarea antitipică, una mai importantă decât cele folosite de ceilalți restituționiști, deoarece tamburinele celorlalte femei nu sunt arătate în ebraică cu articol hotărât. Slujirea mai importantă și semnificativă este în același fel tipificată în cazul lui Miriam spre deosebire de aceea a celorlalte femei, căci se afirmă în mod clar că ea a luat tamburina în mâna ei, pe când acest lucru este doar implicit și aceea din natura actului în cazul celorlalte femei. Mai mult, importanța ei mai mare este arătată prin faptul că le-a condus pe celelalte femei și că ele au mers după ea”.

Tăbărașii Consacrați din Epifanie, fiind consacrați, probați în mod aspru și găsiți vrednici ca atare aici la sfârșitul Veacului Evanghelic, înainte ca Satan și demonii săi să fie legați de tot, în timp ce păcatul încă predomină (E11, pag. 78), sunt desigur cei mai de seamă în clasa Miriam și primii dintre ei care se consacră. Din cele de mai sus vedem că potrivit învățăturilor Scripturilor, și din cele ale Mesagerului Parousiei și ale Mesagerului Epifaniei, „oile”, „împărații pământului”, vor fi egali unul față de altul în unele privințe dar cu siguranță nu în toate.

PT, №555, 1978, 46-47