14 decembrie

Binecuvântați sunt cei milostivi, pentru că ei vor obține milă — Matei 5:7.

Nu toți știu, dar este un fapt, că cea mai mare calitate pe care un om o poate exercita și care îi aduce cea mai mare binecuvântare este exercitarea calității asemenea lui Dumnezeu, a milei, compasiunii și bunăvoinței. Domnul pune mare accent pe această calitate a milei, spunând că oricât de înaintați am fi în cunoștință și har, dacă nu avem milă, niciodată nu putem fi acceptați de El — dacă nu avem milă pentru alții, nici Tatăl nostru Ceresc nu va avea milă pentru noi. Și pentru a ne asigura să nu considerăm această milă numai ca o formă exterioară, o expresie a iertării și bunăvoinței, Domnul nostru expune chestiunea zicând: „Dacă nu iertați” din inimă, „nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”. … Numai cei milostivi vor căpăta milă; și dacă noi nu primim milă de la Domnul totul este pierdut, pentru că prin natură noi am fost copii ai mâniei, ca și ceilalți, și sub o dreaptă condamnare — Z ’01, 332; ’00, 70 (R 2895, 2585).

*       *       *

Mila poate fi exercitată doar în împrejurări rele; căci compasiunea ușurează pe cei slabi și nenorociți. Slăbiciunea și nenorocirea sunt de natură fizică, intelectuală, morală și religioasă; iar toată slăbiciunea și nenorocirea aceasta are nevoie de exercitarea milei. Calitatea ei este rafinată tot mai mult. La început, slăbiciunea și nenorocirea fizică au nevoie de exercitarea milei; puțin mai târziu ea învață să fie atentă la strigătele slăbiciunii și nenorocirii intelectuale; încă mai târziu ea învață să ia seama la nevoia slăbiciunii și nenorocirii morale; și în cele din urmă devine preocupată de slăbiciunea și nenorocirea religioasă. În fiecare caz mila este întreit binecuvântată: ea îl binecuvântează pe cel care dă, pe cel care primește și pe cel care vede. Omul milostiv primește, de obicei, la nevoie, milă de la semenii săi; dar de la Dumnezeu el primește milă întotdeauna când are nevoie. Și, de obicei, Domnul îi dă mila Sa în același mod în care cel milostiv a arătat-o față de alții — PT 1933, 177.

Pasaje paralele: Psalmii 18:25; 41:1; Proverbe 3:3; 11:17; 14:21, 22, 31; 21:21; Marcu 11:25, 26; Efeseni 4:32; Coloseni 3:12, 13; 2 Timotei 1:16; Evrei 6:10, 11; Iacov 2:13; Matei 18:35; Mica 6:8; Luca 6:36; Romani 12:8.

Cântări: 198 [-], 15, 277 [-], 28, 210 [-], 260 [169], 119 [105, 228].

Poeziile Zorilor, 146: Împrăștie semințe de bunătate.

Lectură din Turn: Z ʼ05, 230 (R3603).

Lectură suplimentară: Z ʼ13, 357 (R5357: Mici căi de a face bine altoraVDM, Vol.16, Nr. 2, pag. 1133); Z ʼ14, 59 (R5407: Ce alta cere Iehova?VDM, Vol. 15, Nr. 3, pag. 1053).

L.T. în limba rusă; R5357; R5407.

L.T. în limba ucraineană; R4335; R5357; R5407.

L.T. în limba engleză; R2585; R2825; R2895; R4335; R5357; R5407.

Întrebări: Ce fapte milostive am făcut eu săptămâna aceasta? Din ce motiv? În ce mod? Cu ce rezultate?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 DECEMBRIE  (Cântarea 111) [Engl. R4379].