Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri— Iacov 1:2.
Fără îndoială că adesea cu toții dorim ca toate încercările să fi trecut și să fim acceptați printre biruitori. Dar răbdarea, credința și încrederea trebuie să-și facă lucrarea de purificare în inimile noastre, făcându-ne cu o dispoziție bună, doritori și ascultători față de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările ne-au adus lecții de orice fel, care ne sunt folositoare, căci ele au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr și dreptate, mai conștienți de slăbiciunile noastre și mai precauți față de ele. Chiar și luptele care au avut ca rezultat numai victorii parțiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Chiar și în punctele în care poate să fi avut eșecuri absolute rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii, din nou, pentru un mai mare zel în această direcție și o umilință a inimii înaintea Domnului, în rugăciune— Z ’02, 133(R3000).
* * *
Ispitirile despre care se spune aici sunt încercările creștinului care țin de pierderi, dezamăgiri, întârzieri, restrângeri, abandonări, defecte, lipsuri, slăbiciuni, greșeli, eșecuri, pedepse, greutăți, necesități, calamități, înțelegeri greșite, dezacorduri, despărțiri, denaturări, împotriviri, boală, dureri, întristări, pericole și persecuții. Tendința naturală a acestor încercări este să ne necăjească, dar noi să ne bucurăm în ele ca dovadă a favorii lui Dumnezeu și ca ocazii pentru dezvoltarea noastră. La început este imposibil să ne bucurăm în mijlocul unor astfel de încercări; tot ce putem face este să le socotim a fi bucurie, adică bucurie socotită nu reală. În curând această socotire va intra în obișnuință, iar acest obicei va produce treptat o bucurie care ne va face în stare să ne bucurăm și să găsim plăcere, dacă nu de necazurile noastre totuși în mijlocul lor. Aleluia! — PT 1935, 171.
Isus le-a spus: Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni— Matei 4:19.
Toate afacerile vieții ne învață lecții folositoare pentru viitor, dacă noi vrem să le primim. A fost poate ceva deosebit de folositor în meseria pescuitului, ceva ce se poate asemăna în mod special cu marea lucrare la care au fost angajați apostolii pentru tot restul vieții lor. Domnul nostru ne dă de înțeles aceasta în chemarea Sa. Meșteșugul pescuitului cere energie, tact, momeală potrivită și ca pescarii să stea ascunși. Aceste patru lucruri sunt necesare și pentru pescuitul spiritual, în care Domnul ne oferă privilegiul de a ne angaja. Să ne amintim că precum peștii se sperie ușor dacă văd că cineva vrea să-i prindă, tot așa și oamenii se feresc să fie prinși prin ceva, în special când au cât de puțină suspiciune că și-ar putea pierde libertățile; astfel i se pare lumii consacrarea — Z ’04, 26, 27(R3307).
* * *
Ca pescari noi trebuie să fim veghetori, activi, cumpătați, perseverenți, altruiști, să avem tact și să iubim peștele și pescuitul simbolic. Noi trebuie să ne echipăm cu un limbaj corespunzător, cu Adevărul și cunoașterea naturii umane, să ne putem adapta și să putem rezista în împrejurări neprielnice. Noi trebuie să căutăm tot timpul să „prindem oameni”, înăuntrul bisericilor și în afara lor. Noi trebuie să folosim cârligele îndreptățirii și consacrării, precum și momeala unor adevăruri care să fie pe placul peștilor simbolici. Trebuie să avem mare grijă cum aruncăm cârligele și undițele, și cum acționăm atât înainte ca ei să muște momeala cât și în timp ce mușcă din ea. Trebuie să avem mare grijă și cum tragem și înșirăm pe sfoară peștii simbolici, dacă vrem să „prindem oameni” pentru Domnul — PT 1934, 143.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: