Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri— Iacov 1:2.
Fără îndoială că adesea cu toții dorim ca toate încercările să fi trecut și să fim acceptați printre biruitori. Dar răbdarea, credința și încrederea trebuie să-și facă lucrarea de purificare în inimile noastre, făcându-ne cu o dispoziție bună, doritori și ascultători față de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările ne-au adus lecții de orice fel, care ne sunt folositoare, căci ele au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr și dreptate, mai conștienți de slăbiciunile noastre și mai precauți față de ele. Chiar și luptele care au avut ca rezultat numai victorii parțiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Chiar și în punctele în care poate să fi avut eșecuri absolute rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii, din nou, pentru un mai mare zel în această direcție și o umilință a inimii înaintea Domnului, în rugăciune— Z ’02, 133(R3000).
* * *
Ispitirile despre care se spune aici sunt încercările creștinului care țin de pierderi, dezamăgiri, întârzieri, restrângeri, abandonări, defecte, lipsuri, slăbiciuni, greșeli, eșecuri, pedepse, greutăți, necesități, calamități, înțelegeri greșite, dezacorduri, despărțiri, denaturări, împotriviri, boală, dureri, întristări, pericole și persecuții. Tendința naturală a acestor încercări este să ne necăjească, dar noi să ne bucurăm în ele ca dovadă a favorii lui Dumnezeu și ca ocazii pentru dezvoltarea noastră. La început este imposibil să ne bucurăm în mijlocul unor astfel de încercări; tot ce putem face este să le socotim a fi bucurie, adică bucurie socotită nu reală. În curând această socotire va intra în obișnuință, iar acest obicei va produce treptat o bucurie care ne va face în stare să ne bucurăm și să găsim plăcere, dacă nu de necazurile noastre totuși în mijlocul lor. Aleluia! — PT 1935, 171.
Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu— 1 Timotei 3:15; a se vedea Diaglott.
Biserica Domnului, singura la care se poate aplica potrivit numele de eclesie … sau biserică, este atât de modestă, atât de puțin demonstrativă și, comparativ, atât de săracă în ce privește bogățiile acestei lumi, încât din punctul de vedere al lumii nu este cunoscută și nici nu se poate cunoaște. Ea nu este nici făcută de om, nici guvernată de om și membrii ei nu sunt înscriși pe pământ ci în ceruri (Evrei 12:23). Capul și episcopul ei este Domnul; legea ei este Cuvântul Lui. Ea are un singur Domn, o singură credință și un singur botez. Ea este clădită pe mărturiile sfinților apostoli și profeți — Isus Cristos Însuși îi este piatra unghiulară a temeliei — Z ’99, 37 (R2427).
* * *
În limba greacă, cuvântul „biserică” arată caracterul electiv al poporului lui Dumnezeu. Ei sunt cu adevărat cei „chemați”; pentru că Domnul îi scoate pe aceștia din împărăția întunericului și de sub stăpânirea lui Satan și îi aduce în Împărăția Fiului scump al lui Dumnezeu sub stăpânirea lui Cristos. Stâlpul care o susține și temelia pe care Ea este zidită este Isus Cristos, Domnul Ei; și întemeiată pe această Stâncă Ea va rămâne pentru toată eternitatea — PT 1926, 95.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: