Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri— Iacov 1:2.
Fără îndoială că adesea cu toții dorim ca toate încercările să fi trecut și să fim acceptați printre biruitori. Dar răbdarea, credința și încrederea trebuie să-și facă lucrarea de purificare în inimile noastre, făcându-ne cu o dispoziție bună, doritori și ascultători față de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările ne-au adus lecții de orice fel, care ne sunt folositoare, căci ele au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr și dreptate, mai conștienți de slăbiciunile noastre și mai precauți față de ele. Chiar și luptele care au avut ca rezultat numai victorii parțiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Chiar și în punctele în care poate să fi avut eșecuri absolute rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii, din nou, pentru un mai mare zel în această direcție și o umilință a inimii înaintea Domnului, în rugăciune— Z ’02, 133(R3000).
* * *
Ispitirile despre care se spune aici sunt încercările creștinului care țin de pierderi, dezamăgiri, întârzieri, restrângeri, abandonări, defecte, lipsuri, slăbiciuni, greșeli, eșecuri, pedepse, greutăți, necesități, calamități, înțelegeri greșite, dezacorduri, despărțiri, denaturări, împotriviri, boală, dureri, întristări, pericole și persecuții. Tendința naturală a acestor încercări este să ne necăjească, dar noi să ne bucurăm în ele ca dovadă a favorii lui Dumnezeu și ca ocazii pentru dezvoltarea noastră. La început este imposibil să ne bucurăm în mijlocul unor astfel de încercări; tot ce putem face este să le socotim a fi bucurie, adică bucurie socotită nu reală. În curând această socotire va intra în obișnuință, iar acest obicei va produce treptat o bucurie care ne va face în stare să ne bucurăm și să găsim plăcere, dacă nu de necazurile noastre totuși în mijlocul lor. Aleluia! — PT 1935, 171.
De aceea având aceste promisiuni, preaiubiților, să ne curățim de fiecare întinare a cărnii și a spiritului, desăvârșind sfințenia în teama de Dumnezeu— 2 Corinteni 7:1.
Câți dintre moștenitorii în perspectivă ai Împărăției află că ei se murdăresc cu răutate, viclenie, fățărnicie, invidie, vorbire de rău! Este sigur că fiecare are unele dintre aceste slăbiciuni, dacă nu toate, în carnea sa, cu care trebuie să se răfuiască mai ales la începutul chemării sale de creștin. Cu câtă grijă ar trebui ca toți să înlăture aceste lucruri! Cum ar trebui ca fiecare să-și cerceteze nu numai orice faptă a vieții, orice cuvânt și orice cuget, ci și orice motiv care determină cugetele, cuvintele și faptele sale, pentru ca ei să poată fi din ce în ce mai curățați de întinările pământești și să fie din ce în ce tot mai plăcuți Domnului! — Z ’03, 408 (R3265).
* * *
Prin întinarea cărnii se înțeleg defectele care sunt înrădăcinate și exteriorizate prin trup, cum ar fi năravurile cu tutunul, narcoticele și alcoolul, lipsa de castitate, lăcomia, murdăria trupească etc. Prin întinarea spiritului se înțeleg defectele care sunt înrădăcinate și exteriorizate prin minte, cum ar fi mânia, ura, răutatea, presupunerea de rău, fățărnicia, hrăpăreția, necredința, deznădejdea, trufia etc. Promisiunile care sunt cuprinse în Legământul întărit prin Jurământ sunt mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru curățirea noastră de întinarea cărnii și a spiritului; iar metoda cea mai bună pentru a ne curăța este reverența față de Dumnezeu, prin care ne completăm consacrarea — PT 1932, 48.
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 189 (R4628: Mintea cea nouă în contrast cu mintea cărnii― VDM, Vol. 29, Nr. 4, pag. ); Z ʼ12, 389 (R5148: Ce constituie puritatea inimii? ―VDM, Vol. 21, Nr. 1, pag. 1509); Z ʼ13, 184 (R5258: Vederea spirituală proporțională cu puritatea inimii―VDM, Vol. 18, Nr. 4, pag. 1310).
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: