Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri— Iacov 1:2.
Fără îndoială că adesea cu toții dorim ca toate încercările să fi trecut și să fim acceptați printre biruitori. Dar răbdarea, credința și încrederea trebuie să-și facă lucrarea de purificare în inimile noastre, făcându-ne cu o dispoziție bună, doritori și ascultători față de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările ne-au adus lecții de orice fel, care ne sunt folositoare, căci ele au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr și dreptate, mai conștienți de slăbiciunile noastre și mai precauți față de ele. Chiar și luptele care au avut ca rezultat numai victorii parțiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Chiar și în punctele în care poate să fi avut eșecuri absolute rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii, din nou, pentru un mai mare zel în această direcție și o umilință a inimii înaintea Domnului, în rugăciune— Z ’02, 133(R3000).
* * *
Ispitirile despre care se spune aici sunt încercările creștinului care țin de pierderi, dezamăgiri, întârzieri, restrângeri, abandonări, defecte, lipsuri, slăbiciuni, greșeli, eșecuri, pedepse, greutăți, necesități, calamități, înțelegeri greșite, dezacorduri, despărțiri, denaturări, împotriviri, boală, dureri, întristări, pericole și persecuții. Tendința naturală a acestor încercări este să ne necăjească, dar noi să ne bucurăm în ele ca dovadă a favorii lui Dumnezeu și ca ocazii pentru dezvoltarea noastră. La început este imposibil să ne bucurăm în mijlocul unor astfel de încercări; tot ce putem face este să le socotim a fi bucurie, adică bucurie socotită nu reală. În curând această socotire va intra în obișnuință, iar acest obicei va produce treptat o bucurie care ne va face în stare să ne bucurăm și să găsim plăcere, dacă nu de necazurile noastre totuși în mijlocul lor. Aleluia! — PT 1935, 171.
Nu vom găsi vreo ocazie împotriva acestui Daniel, decât dacă o găsim împotriva lui referitor la legea Dumnezeului său— Daniel 6:5.
Nu toți sunt spirite conducătoare cum a fost Daniel, nici nu sunt date tuturor vedenii, revelații și interpretări ca lui Daniel. Dar toți vor avea același spirit al devotamentului pentru principiile dreptății, devotament care, sub îngrijirea divină, pas cu pas va fi pus la încercare pe calea îngustă, după cum vom căuta să umblăm pe urmele Aceluia care ne-a lăsat exemplu — Danielul nostru, Conducătorul nostru, Domnul nostru Isus. De aceea, toți cei care numesc numele lui Cristos să se îndepărteze de fărădelege; fiecare să fie credincios: „îndrăznește să fii un Daniel”— Z ʼ99, 167 (R2492).
* * *
Caracterul lui Daniel este demn de imitat. La fel ca el, noi trebuie să căutăm să fim atât de atenți în ceea ce ține de trup, minte, morală și religie încât omul natural să nu poată pe bună dreptate să ne acuze de vreo greșeală. Inevitabil, el se va împiedica de activitatea noastră religioasă, dacă ea este în armonie cu Adevărul. Vrăjmașii Adevărului ne-ar învinui bucuroși de delicte în legătură cu alte lucruri. Noi nu trebuie să le dăm nicio ocazie pentru aceasta, întocmai cum nici Daniel nu le-a dat — PT 1933, 80.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: