PERDEAUA CURȚII ― SEMNIFICAȚIA EI

DUMNEZEU, în înțelepciunea Sa, a așezat Tabernacolul în pustie și i-a dat Pastorului Russell privilegiul de a-i explica scopul. Din anumite puncte de vedere, această carte, Umbrele Tabernacolului, este cel mai remarcabil produs al condeiului rodnic al Pastorului nostru. Prima ediție a acestei cărțulii a fost publicată în anul 1881, și sub binecuvântarea Domnului pare să fi fost foarte utilă pentru clasa pentru care a fost special destinată, preoţimea împărătească. Cu toate acestea, prin Adevărul Constructiv care Avansează, găsim că părți ale acestei lucrări a Adevărului continuă până în ziua de azi.

Dorim să acordăm mare atenție perdelei care înconjura curtea. Recunoaștem că stâlpii care se aflau în „Curte” și susțineau perdelele albe, reprezentau pe credincioșii îndreptățiți. „Curtea”, după cum știm, reprezenta starea îndreptățită. Stâlpii erau din lemn, un material care putrezește, ceea ce sugerează că clasele tipificate nu sunt perfecte în realitate ca ființe umane; căci, din moment ce perfecţiunea umană era reprezentată tipic prin aramă, acei stâlpi trebuiau să fie ori făcuți din aramă, ori acoperiți cu aramă, pentru a reprezenta ființe umane perfecte în realitate. Dar, deși făcuți din lemn, ei au fost așezați în postamente de aramă, ceea ce ne învață că, deși imperfecți în realitate, poziția lor este aceea de ființe umane perfecte. Ar fi imposibil de a reprezenta mai clar îndreptățirea prin credință.

Atunci când Fr. Russell scrie în Umbrele Tabernacolului despre aplicarea pentru Veacul Evanghelic, el spune că cei îndreptățiți trebuie continuu să țină în văzul lumii, atunci ilustrată în „Tabără”,  pânza de in curată ce reprezintă dreptatea lui Cristos ca acoperire (îndreptățire) a lor. Perdeaua albă care era susținută de acei stâlpi a format „Curtea” și a ilustrat aceiași îndreptățire sau puritate.

Ca rezultat al mărturiei despre Perdea pe parcursul Veacului Evanghelic, până în octombrie 1954, mulți care au crezut în Isus ca Salvator au fost îndreptățiți provizoriu „pentru scopurile [elective] ale Veacului Evanghelic”, și starea lor a fost ilustrată în Curte. În aplicarea pentru Epifanie de după octombrie 1954, această Perdea este încă ținută în văzul lumii; aceasta încă mărturisește celor din Tabără și, drept urmare, mulți prin credință în Isus ca Salvator, au fost îndreptățiți provizoriu pentru scopurile Taberei Epifaniei, dar starea lor este ilustrată în Tabără, pentru că Poarta Curții, intrarea în numărul Leviților, este închisă. Fr.  Johnson explică faptul că în aplicarea pentru Epifanie Perdeaua trebuie să fie „ținută în văzul tuturor celor din Tabără”. „Această Perdea îl reprezintă pe Cristos ca Salvator și Rege.” Scopul ținerii Perdelei acum este de a construi Tabăra Epifaniei, pentru „a converti poporul nominal al lui Dumnezeu la Adevărul Studiilor în Scripturi, Vol. 1 — Cristos ca Salvator și Rege” (E5, pag. 420).

Când Fr. Johnson a scris pentru prima dată pe acest subiect în anul 1930 (PT 1930, pag. 142-149), el se aștepta ca „cutremurul de pământ” [1 Împărați 19:12] să vină în anul 1934 (PT 1934, pag. 190, par. 8; PT 1937, pag. 16, par. 7), dar a ajuns să vadă că acesta va avea loc mai târziu, și că Serviciul de Adeverire al Marii Mulțimi, construirea Taberei Epifaniei separat de Curte, va avea loc la sfârșitul celor 80 de zile antitipice din Leviticul 12:5-8 (1874-1954), adică în toamna anului 1954, când chemarea Vrednicilor Tineri se va  sfârşi (E10, pag. 114). Serviciul special al Leviților Marii Mulțimi și Vrednicilor Tineri a fost să țină sus Perdeaua antitipică a Curții, „Cristos ca Salvator și Rege”, „în văzul tuturor celor din Tabără”, pentru a construi Tabăra Epifaniei cu „credincioși dintre neamuri și evrei”, cei „cu adevărat pocăiți și credincioși.”

În armonie cu mărturia Scripturii, acest lucru a început în anul 1954 (PT 1956, pag. 90-94), la sfârșitul celor 80 de zile antitipice, și nu a trebuit să aștepte marele cutremur de pământ, deşi, fără îndoială, lucrarea de construire a Taberei Epifaniei se va extinde dincolo de acel timp și apoi va fi foarte binecuvântată cu rezultate exterioare tot mai mari. Această lucrare de chemare a numărului corespunzător de Tăbărași Consacrați în Epifanie continuă și astăzi.

Mesajul Adevărului trebuie să fie progresiv așa cum este arătat în Proverbe  4:18: „Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită”. În Scrierile Pastorului Russell, Vol. 1, pag. 24, citim: „Sunt alte adevăruri dispensaționale care devin în mod constant cuvenite”. De asemenea, în Vol. 2, pag. 28, el scrie: „Cunoașterea adevărului dispensațional la sfârșitul acestui Veac este tot atât de importantă cum a fost și la sfârşitul Veacului Iudeu. Cei care n-au discernut adevărul cuvenit atunci, n-au primit favorurile cuvenite atunci. Și chiar așa este și la sfârșitul acestui Veac Evanghelic: Cei care nu pot discerne adevărul cuvenit acum, fiind orbiți de necredință și de felul de viață lumesc, nu pot primi favorurile speciale cuvenite acum”.

Adevărul Constructiv care Avansează se referă la o învățătură, întemeiată pe Adevărul de mult timp stabilit care este prezentat și aplicat în detaliu pentru copiii consacrați ai lui Dumnezeu, un fapt bazat pe principii care înaintează printr-un proces de dezvoltare și are o valoare deosebită pentru cei care trăiesc astăzi, fiind constructiv, util și încurajator. Cu alte cuvinte, este „Adevărul la timp cuvenit” dat în scopul trebuincios al construirii și dezvoltării Tăbărașilor Consacrați în Epifanie. Având în vedere aceste afirmații, noi recunoaștem de asemenea necesitatea adaptării scrierilor Pastorilor Russell și Johnson pentru a se potrivi nevoilor noastre din prezent (PT 1954, pag. 59). Da, Domnul pune pe Adevăr mai mult Adevăr, adăugând rând peste rând, precept peste precept (Isaia 28:10, 13; E9, pag. 19).

Astăzi, ca și în trecut, unii împotrivitori ai Adevărului susțin că Perdeaua Curții trebuie să fie un perete de necredință pentru cei din Tabără cât timp continuă domnia păcatului și a răului. Da, ea a fost un perete de necredință pentru toți cei din Tabără înainte de octombrie 1954, pentru că, până atunci, toți cei care se pocăiau de păcat și Îl acceptau pe Isus ca Salvator al lor intrau în partea interioară a Perdelei în starea Curții ca Leviți în perspectivă. Dar toate acestea s-au terminat acum. Așa cum Chemarea de Sus și conceperea de spirit s-au sfârșit în anul 1914, tot așa, în armonie cu Învățătura Mesagerului Epifaniei, chemarea Vrednicilor Tineri s-a încheiat în anul 1954. De atunci, cei care se pocăiesc de păcat și-L acceptă pe Isus ca Salvator al lor (și acest lucru va continua pe tot parcursul miei de ani rămase) starea lor este ilustrată, nu în Curte, care era numai pentru Leviţi, ci în Tabără, care este locul de locuire al Tăbărașilor Consacrați în Epifanie.

Preoții și Leviții sunt acum clase complete și „nu se pot face mai multe consacrări în interesul Tabernacolului pentru Veacul Evanghelic” (E11, pag. 473, 493, 494). Din anul 1954 înainte, pe tot parcursul miei de ani rămase, toate consacrările se vor face în Tabără. Aceasta este Învățătura întemeiată pe Scripturi a Mesagerului Epifaniei, și noi suntem în deplină armonie cu ea și gata să o apărăm de toate atacurile.

Ne va fi de ajutor să vedem cum Perdeaua Curții poate fi ținută spre binele celor din Tabără, dacă observăm analogia ținerii Primului Văl și celui de-al Doilea Văl. Fr. Johnson explică (E8, pag. 73): Cârligele de aur care țin Primul Văl tipifică modul în care învățăturile celor cinci cărți pertinente ale Bibliei arată, prin autoritate divină, gândul consacrării celor din Curtea antitipică. Cârligele de aur care țin al Doilea Văl tipifică modul în care învățăturile celor patru cărți pertinente ale Bibliei arată, prin autoritatea divină, gândul credincioșiei până la moarte celor din Sfânta antitipică.

Cei cinci stâlpi din Sfânta par să tipifice cinci cărți scrise de cinci scriitori mai puţin importanţi ai Noului Testament. Prin urmare, noi înțelegem că aceste cinci cărți sunt cele trei Evanghelii, scrise de Sfinții Matei, Marcu și Luca, și cele două Epistole scrise de Sfinţii Iacov şi Iuda.

Noi înțelegem că cei patru stâlpi din Sfânta Sfintelor tipifică cele patru cărți scrise de către cei mai importanți scriitori ai Noului Testament. Cartea Apocalipsei scrisă de Domnul Isus [prin intermediul Sfântului Ioan ca secretar al Lui] și Evrei scrisă de Sfântul Pavel, 1 Petru scrisă de Sfântul Petru și Ioan scrisă de Sfântul Ioan.

Astfel, în fiecare caz, vălul a mărturisit celor din afară, tot așa cum Perdeaua Curții mărturisește celor din afară; și în fiecare caz unii (dar nu toți) care sunt afară răspund favorabil. Și întocmai cum a venit timpul în care nimeni nu mai putea trece dincolo de al Doilea Văl în Sfânta Sfintelor ca Preoți și nimeni nu mai putea trece dincolo de Primul Văl în starea concepută de spirit ca Noi Creaturi, tot așa a sosit timpul în care nimeni nu mai poate trece pe Poartă în starea Curții ca Leviţi. Mesajul din Apocalipsa 22:11 și timpul (oct. 1954) împlinirii şi declarării lui, după cum îl arată Mesagerul Epifaniei, hotărăște în mod definitiv problema.

Cei care se opun mesajului, se opun Domnului și Scripturilor, după cum le-a prezentat ultimul membru al stelelor.

Vedem, deci, că restituţioniştii în Tabăra Epifaniei pot crede acum în Cristos ca Salvator și Rege al lor și se pot bucura de îndreptățirea de probă în această Tabără „până va începe restabilirea” (E4, pag. 346), și ei se pot consacra („consacrarea este totdeauna în ordine” — E4, pag. 420), și acum, în Tabăra Epifaniei, există unii îndreptățiți de probă. Acești credincioși sunt îndreptățiți prin credință și noi îi cunoaștem ca Tăbărași Consacrați în Epifanie.

Cât de fericiți suntem că înțelegem ceea ce tocmai am studiat pentru a ne îndrepta gândurile de la împotrivitori la înțelegerea corectă dată prin vasele alese de Dumnezeu ca să scrie Adevărul pentru a ne călăuzi cum se cuvine gândurile.

PT, 2022, Nr. 777, pag. 14.

Dacă ați găsit o greșeală, vă rugăm să inserați fragmentul și să apăsați Ctrl+Enter.