Și acum, de ce întârzii? Scoală-te și botează-te— Faptele 22:16.
Există în aceste cuvinte un fel direct de a vorbi vrednic de copiat de toți cei care au o influență asupra altora și caută să-i aducă la calea cea dreaptă. Să-i îndemne la promptitudine, la ascultare deplină și completă, la o deplină mărturisire a Domnului și Adevărului. Dacă ei nu sunt înclinați să asculte cu promptitudine după ce ochii credinței lor au văzut pe Domnul și urechile lor au auzit vocea Lui, este puțin probabil că vor asculta mai târziu, când lumea, trupul și diavolul le vor zice: nu fi un extremist, fii moderat, nu te consacra cu totul Domnului. Vecinii și prietenii vor crede că ți-ai ieșit din minți și aceasta se va opune speranțelor și perspectivelor tale și prietenii îți vor deveni dușmani. Asta te va costa prea mult; ia-o mai încet — Z ʼ01, 186 (R2823).
* * *
Saul din Tars, conform textului nostru, pare să fi așteptat înainte de a intra în activitățile care păreau să fie autorizate de starea, împrejurările și experiențele sale, până când mesagerul Domnului l-a încurajat să facă acest lucru. În acest sens el este un exemplu pentru noi. Noi trebuie să stăm liniștiți și să așteptăm pe Domnul, chiar dacă starea, împrejurările și experiențele noastre par să ne îndemne înainte, până când Cuvântul Domnului, prin principiile sale precum și prin Spiritul și providența Sa, aprobă direcția spre care suntem îndemnați. Dar la fel ca Saul, să nu ezităm să mergem înainte după ce Cuvântul Domnului ne cere să înaintăm. Dacă opunem cu succes rezistență la presiunea greșită de a merge înainte, dacă așteptăm victorios pe Domnul până când El ne cere să mergem înainte și dacă atunci ascultăm cu promptitudine, înseamnă că am atins un grad glorios de dezvoltare a caracterului. Poate că pe nicio altă latură a caracterului creștin nu suntem probați mai frecvent, mai ales dacă suntem conducători în poporul Domnului — PT 1926, 172.
Cel ce este credincios în puțin, este credincios și în mult— Luca 16:10.
Aceasta nu înseamnă ca poporul Domnului să se mulțumească cu deprinderile obișnuite ale vieții sale zilnice, acasă sau în orice altă împrejurare, zicându-și în sine: „Dumnezeu primește lucrul meu chiar așa cum l-ar primi dacă I l-aș oferi direct, într-o altă formă mai plăcută”. Dimpotrivă, înseamnă că fiecare persoană care se află într-o astfel de stare trebuie să-și verifice zi de zi datoriile și obligațiile sale pământești cu atenție, ca să vadă cum ar putea rupe în mod drept și rezonabil din timpul destinat lor, minute, ceasuri, zile, spre a le putea oferi apoi ca jertfă pentru scopurile și interesele sale spirituale sau ale altora. Inima consacrată, discipolul care se leapădă de sine, se va folosi și de clipele repede trecătoare, întrebuințându-le, atât cât este posibil, în lucrurile Tatălui— Z ’03, 407(R3265).
* * *
Caracterul omului este arătat prin tot ceea ce face. De aceea atârnarea sa față de lucrurile mici și de datoriile mărunte este o bună dovadă a caracterului său cum se atârnă față de lucrurile mari. Aceasta este regula divină pentru a măsura caracterul și a cântări pe sfinți, a căror credincioșie față de Domnul în lucrurile mici ale vieții prezente El o consideră ca pe o garanție suficientă a credincioșiei lor în lucrurile mari ale viitorului — PT 1933, 63.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: