Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni — Matei 6:24.
„Nu puteți servi lui Dumnezeu și mamonei”. Experiența și observația confirmă aceasta și de aceea vedem, ca regulă, că în lucrurile spirituale oamenii sunt fie reci, fie fierbinți. … Noi trebuie să „căutăm întâi [în principal] împărăția lui Dumnezeu”. Aceasta trebuie să fie preocuparea noastră principală, care să ne cuprindă tot timpul, toată atenția, toată gândirea, toată energia, toată influența și toate mijloacele pe care le avem — se subînțelege că lucrurile necesare pentru viața prezentă fac excepție; și iubirea și zelul nostru se vor manifesta în măsura în care suntem gata să jertfim chiar și din lucrurile pământești necesare, pentru lucrurile cerești — Z ’01, 61 (R2764).
* * *
Prin doi stăpâni Domnul nostru nu se referă la doi care au aceleași interese și țeluri, ci la doi stăpâni ale căror interese și țeluri sunt în conflict. Altminteri nu am putea sluji lui Dumnezeu și lui Cristos ca Stăpâni ai noștri. Noi îi putem sluji fiindcă interesele și țelurile lor sunt identice. Dar întrucât interesele și țelurile lui Dumnezeu și ale lui Satan sunt în conflict, noi nu putem să-i slujim pe amândoi. Din același motiv nu putem sluji lui Cristos și lui Anticrist, cărnii și Spiritului, lumii acesteia și celei viitoare, erorii și Adevărului. Cu cât mai repede ne dăm seama de acest principiu și acționăm în consecință cu atât mai bine pentru noi ca creștini — PT 1930, 183.
Pasaje paralele: Geneza 39:9; Osea 10:2; Daniel 1:8-16; 3:12-25; Luca 16:13; 1 Împărați 18:21; Iosua 24:14-25; Matei 4:8-10; 12:25; Marcu 10:21-23; Ioan 10:41, 42; 1 Corinteni 10:21; Evrei 11:24-26; Iacov 1:8.
Cântări: 8, 160 [122], 191 [247B], 208 [147], 224 [153], 16 [-], 109 [306].
Poeziile Zorilor, 42: Consacrare deplină.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 109 (R5666: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” ― VDM, Vol. 9, Nr. 3, pag. 614).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 136 (R4809: Ținerea corpului în stăpânire ― VDM, Vol. 27, Nr. 1, pag. 2141); Z ʼ11, 442 (R4929: Fierbinți în spirit — servind Domnului ― VDM, Vol. 25, Nr. 1, pag. 1914); Z ʼ12, 111 (R5001: Corpul muritor, servitorul noii minți ― VDM, Vol. 23, Nr. 6, pag. 1801); Z ʼ13, 99 (R5211a: Conflictul între carne și spirit ― VDM, Vol. 19, Nr. 6, pag. 1395).
L.T. în limba rusă; R5211.
L.T. în limba ucraineană; R4809; R4929; R5001; R5211.
L.T. în limba engleză; R2764; R4809; R4929; R5001; R5211b.
Întrebări: Am fost eu devotat unui singur Stăpân săptămâna aceasta? Cui am slujit? Ce m-a ajutat sau ce m-a împiedicat să fiu devotat unuia singur? Ce rezultate am obținut?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 30 OCTOMBRIE (Cântarea 56) [*Engl. R4337].
Mana de azi
9 MAIAșa cum l-ați primit pe Cristos Isus Domnul, așa să umblați în el, fiind înrădăcinați și zidiți în el și întemeiați în credință, așa cum ați fost învățați, abundând în ea cu mulțumire — Coloseni 2:6, 7.
Sentimentul general printre învăţătorii falselor doctrine, care cred că nu este nici necesar şi nici de recomandat a fi întemeiat în credinţă, este ... că a fi întemeiat înseamnă a fi bigot. Bigot, însă, este acela care este atât de nejust în mintea lui încât primeşte şi susţine cu insistenţă ceea ce el niciodată nu a verificat, nici prin judecata sănătoasă şi nici prin autoritatea Bibliei. Nu este însă bigot lipsit de raţiune cel care, cu credinţă simplă, pe baza autorităţii lui Dumnezeu, primeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia şi numai aceştia, care fac așa, sunt întemeiați în Adevăr. Deosebirea între un creştin tare şi neclintit şi un bigot este aceea că unul este întemeiat în Adevăr iar celălalt în eroare — Z ’03, 199 (R3215).
* * *
Îl primim pe Isus Cristos ca Domn prin lepădarea voinței noastre și prin acceptarea voinței Sale în locul voinței noastre. Trebuie să stăruim în acest început. Suntem înrădăcinați în El atunci când ne luăm proviziile numai de la El. Suntem zidiți în El atunci când zidim un caracter ca al Lui. Suntem întemeiați în credință conform Cuvântului atunci când rămânem fermi în ea; și abundăm în ea cu mulțumire atunci când creștem în ea cu recunoștință — PT 1935, 62.
Pasaje paralele: Ioan 1:12; Filipeni 1:27; 1 Tesaloniceni 4:1; Iuda 3, 20; Efeseni 2:20-22; 3:17; 4:1; Coloseni 1:23; 3:17; Isaia 61:3; 1 Corinteni 3:9, 11; 1 Petru 2:5; 2 Petru 2:12; Faptele 20:32; 2 Corinteni 1:21.
Cântări: 267 [-], 6, 87, 113 [-], 172 [317], 37 [37, 254], 324 [-].
Poeziile Zorilor, 23: Învățătorul nostru.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 311 (R5557: Terebinți ai dreptății ― VDM, Vol. 11, Nr. 5, pag. 793).
Lectură suplimentară: Z ʼ15, 268 (R5761a: Ascultare și regalitate ― VDM, Vol. 7, Nr. 1, pag. 447); Z ʼ16, 28 (R5839: Să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni ― VDM, Vol. 5, Nr. 2, pag. 316); Z ʼ16, 40 (R5846: Cei smeriți vor fi înălțați ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 305); Z ʼ16, 99 (R5876: Cum sunteți sfințiți? ― VDM, Vol. 4, Nr. 3, pag. 254); Z ʼ16, 117 (R5885: Tovarăși de jug cu Cristos ― VDM, Vol. 4, Nr. 1, pag. 233).
L.T. în limba rusă; R5761; R5839; R5846; R5876; R5885.
L.T. în limba ucraineană; R5761; R5839; R5846; R5876; R5885.
L.T. în limba engleză; R3215; R5761; R5839; R5876; R5885.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce ajutor sau ce piedici am avut în aceste experiențe? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 09 MAI (Cântarea 138) *Z ʼ11, 380 (R4892a: „Cântări în noapte” ― VDM, Vol. 25, Nr. 4, pag. 1982).