Zilele mele sunt în mâna Ta — Psalmii 31:15.
Toți servitorii consacrați ai Domnului și-au dedicat viața ca jertfă când au devenit urmași ai Mielului; și dacă necontenit ar putea să-și înțeleagă consacrarea, ar fi gata în orice moment pentru desăvârșirea jertfei după plăcerea Domnului și prin orice mijloc sau pe orice cale pe care providența Sa le poate permite. Consacrații Domnului … să-și aducă aminte că niciun fir de păr de pe capetele lor nu poate cădea fără cunoștința și permisiunea Tatălui lor și că dispoziția inimii lor trebuie să fie cea exprimată de scumpul nostru Răscumpărător. … „Paharul pe care mi l-a dat Tatăl, să nu îl beau?” Limbajul inimii lor să fie acela exprimat de poet:
„Mulțumit de orice soartă aș avea
De când Dumnezeu mă conduce cu mâna Sa”.
— Z ’04, 237 (R3407).
* * *
Aceste cuvinte sunt adevărate despre toată Biserica și despre membrii ei individuali. Dumnezeu are un timp potrivit pentru toate lucrurile ce țin de planul Său. În mod corespunzător vedem aspectele minunate ale timpului care marchează experiențele Bisericii. Dispensațiile paralele dovedesc în mod special acest lucru cu multe detalii, timpul exact fiind respectat până la zi. Astfel Dumnezeu nu permite niciun pas greșit în trăsăturile de timp referitoare la Biserică. El arată aceeași grijă față de membrii ei individuali. El aranjează fiecare experiență, realizare, lucrare și privilegiu la timpul în care El va fi glorificat cel mai mult și lor le va fi de folos — PT 1932, 150.
Pasaje paralele: Galateni 4:4; Romani 5:6; Daniel 9:24-27; 12:11-13; Luca 23:46; Ioan 13:1; 17:1; Faptele 1:6; 1 Timotei 2:6; 6:15; 1 Petru 2:23; Apocalipsa 6:11; 11:2, 3; 14:15.
Cântări: 186 [138], 99 [-], 333 [-], 110 [65], 293 [-], 328 [183], 63.
Poeziile Zorilor, 105: Zilele mele sunt în mâna Ta.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 230 (R5508: Marele nostru purtător de poveri ― VDM, Vol. 12, Nr. 6, pag. 875).
Lectură suplimentară: Z ʼ13, 265 (R5304: Conducerea lui Dumnezeu în lume și biserică ― VDM, Vol. 17, Nr. 4, pag. 1230); Z ʼ14, 25 (R5387: Odihnă pentru poporul lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 15, Nr. 5, pag. 1085); Z ʼ14, 248 (R5520: Loialitatea dovedită prin ascultare promptă ― VDM, Vol. 12, Nr. 5, pag. 858); Z ʼ15, 151 (R5688a: Cununa vieții — cine o va primi? ― VDM, Vol. 8, Nr. 6, pag. 575); Z ʼ15, 167 (R5698: Credința, resortul principal al consacrării ― VDM, Vol. 8, Nr. 4, pag. 557).
L.T. în limba rusă; R2682; R5304; R5387; R5520; R5688; R5698.
L.T. în limba ucraineană; R2682; R5304; R5387; R5520; R5688; R5698.
L.T. în limba engleză; R2682; R3407; R5304; R5387; R5520; R5688; R5698b.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Care a fost efectul lor?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 27 OCTOMBRIE (Cântarea 235) [Engl. R4459].
Mana de azi
21 decembrieCine este vrednic? — Apocalipsa 5:2.
Preaiubiților, deoarece ne dăm seama că până acum Dumnezeu ne-a socotit vrednici să privim în sulul planului Său, care a fost deschis pentru noi de către binecuvântatul nostru Domn Isus, Leul din seminția lui Iuda, să ne dovedim vrednicia de a continua să privim în el și să citim minunatele lucruri ale legii Sale, printr-o credincioasă ascultare și loialitate față de ea în toate lucrurile. Să nu subapreciem marele nostru privilegiu de a fi socotiți vrednici să avem parte în serviciul binecuvântat de reflectare a luminii Adevărului divin. Să dovedim că suntem giuvaere de cea mai rară valoare, adevărate diamante, primind cu toată inima și transmițând frumos altora lumina Adevărului, și să îndurăm cu credincioșie cea mai aspră apăsare pe care Dumnezeu o poate permite asupra noastră, pentru că dacă suntem credincioși în aceste lucruri mici, vom fi, la timpul potrivit, socotiți vrednici și să domnim cu Cristos în putere și glorie mare — Z ’02, 333 (R3103).
* * *
Întrebarea din textul nostru se referă la cine a fost vrednic să interpreteze și să execute Planul lui Dumnezeu. Îngerul puternic care a pus întrebarea a reprezentat Legământul Legii, care, în timpul Veacului Iudaic nu a găsit pe nimeni vrednic să interpreteze și să execute Planul lui Dumnezeu. Iar oamenii temători de Dumnezeu din Veacul acela și acesta s-au întristat de păcătoșenia dovedită de Lege a familiei umane. Dar binecuvântat să fie harul Dumnezeului nostru, care a găsit pentru noi o fântână a Vieții prin Înțelepciunea, Dreptatea, Iubirea și Puterea care lucrează în Isus Cristos și prin El, Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii! Cel puternic în mijlocul conducătorilor poporului lui Dumnezeu nu numai că a împlinit fiecare cerință a Dreptății ținând perfect fiecare precept al ei și înfruntând sentința ei împotriva lui Adam și a neamului său, dar a împlinit și fiecare sugestie a Iubirii folosind din plin fiecare ocazie de sacrificiu. El este vrednic! Da, El este cu totul de iubit! — PT 1933, 177.
Pasaje paralele: Apocalipsa 5:6, 9-14; Psalmii 45:2; Isaia 11:5; 53:9; Mica 5:4; Matei 12:41, 42; 27:3, 4; Luca 3:16; 23:41; Ioan 1:14; 5:30, 34, 41; 7:18; Faptele 13:28; 1 Corinteni 1:24; 2 Corinteni 4:4; 5:21; Coloseni 1:19; 2 Timotei 2:13.
Cântări: 167 [-], 10, 59, 155 [119], 157 [121], 190 [-], 268 [-].
Poeziile Zorilor, 34: Isus.
Lectură din Turn: Z ʼ16, 252 (R5943: Sulul cărții divine ― cine este vrednic să privească în el? — VDM, Vol. 2, Nr. 3, pag. 105).
Lectură suplimentară: Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucrurile mici — VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ15, 243 (R5744: Privilegiul tronului de har — VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 477).
L.T. în limba rusă; R5740; R5744.
L.T. în limba ucraineană; R3103; R5740; R5744.
L.T. în limba engleză; R3103; R5740; R5744b.
Întrebări: Ce a fost Cristos pentru mine săptămâna aceasta? În ce mod? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 21 DECEMBRIE (Cântarea 398) [Engl. R3285].