AUDIO
Luați de aceea talantul de la el și dați-l celui ce are zece talanți. Căci fiecăruia care are, i se va da și va avea din abundență; dar de la cel ce nu are, se va lua și ce are — Matei 25:28, 29.
De ce este ales cel cu un singur talant ca să ilustreze îngroparea talanților? Pentru ca să arate responsabilitatea celor care au cel mai puțin — că Domnul așteaptă și de la cel mai mic din poporul Său consacrat să cunoască și să întrebuințeze talanții (ocaziile) pe care-i are și că nu vor fi considerați nevinovați chiar și cei care au cea mai mică capacitate (posibilitate) de a servi Lui, fraților Săi și adevărului Său și care neglijează să o întrebuințeze — Z ’01, 59 (R2764).
* * *
Talanții sunt ocaziile pe care Dumnezeu le oferă fiecăruia după capacitatea de a servi. Cei care nu își folosec ocaziile vor fi lipsiți de acestea cu totul; pe când cei care le folosesc, nu numai că le vor păstra pe ale lor, ci vor câștiga și alte ocazii — chiar pe cele pierdute de către cei neglijenți. Fie ca aceasta să ne avertizeze pe fiecare dintre noi să apucăm și să folosim acum ocaziile de aur ale serviciului — PT 1932, 30.
Pasaje paralele: 1 Corinteni 4:1, 2; Matei 13:12; Marcu 4:25; Luca 8:18; 12:35-38, 42; 16:2; 19:26; 1 Corinteni 15:10; Leviticul 10:1-7; Faptele 1:20; Matei 24:45-51; 1 Petru 4:10.
Cântări: 208 [147], 13, 130 [111], 136 [-], 145 [-], 183 [136], 299 [-].
Poeziile Zorilor, 145: Voi face tot ce pot.
Lectură din Turn: Z ʼ06, 315 (R3869: Înaintea scaunului de judecată al lui Cristos).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 251 (R4659a: „Pilda talanților”― VDM, Vol. 29, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 378 (R4723: Capacitatea și ocazia folosite greșit ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ13, 231 [AUDIO] (R5284a: De ce există diversitate în poporul Domnului ― VDM, Vol. 18, Nr. 1, pag. 1268); ; Z ʼ14, 23 (R5385: Credincioșie în administrarea noastră ― VDM, Vol. 15, Nr. 5, pag. 1087); Z ʼ14, 202 (R5492: Credincioșia față de ocazii ― VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 900); Z ʼ14, 212 (R5498: Cum și unde voi servi? ― VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 894).
L.T. în limba rusă; R1972; R4659_1; R5284_1; R5385; R5492; R5498.
L.T. în limba ucraineană; R1972; R4659_1; R4723; R5284_1; R5385; R5492; R5498.
L.T. în limba engleză; R1972b; *R2764; R3869; R4659b; R4723; R5284b; R5385; R5492; R5498.
Întrebări: Am fost eu săptămâna aceasta un administrator credincios sau unul necredincios? În ce mod? Din ce motiv? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 17 MARTIE (Cântarea 333) *Z ʼ11, 381 (R4894b: Cunoștința necesară pentru creștere în har ― VDM, Vol. 25, Nr. 4, pag. 1981).
Mana de azi
13 APRILIEAUDIO
Dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi — Ioan 6:53.
Domn iubit, cu bucurie mâncăm (însușim pentru nevoile noastre) meritul naturii Tale curate, sacrificată pentru noi — pentru îndreptățirea noastră. Cu bucurie ne împărtășim din paharul suferințelor Tale, socotind o binecuvântată favoare să suferim cu Tine, ca apoi, la momentul cuvenit, să și domnim împreună cu Tine; să fim morți cu Tine, ca apoi, în viitorul veșnic, să trăim cu Tine, să fim asemenea Ție și să ne împărtășim, ca mireasă a Ta, de iubirea și mărirea Ta. Ah, cât de credincioși trebuie să fim pentru a putea îndeplini nu numai simbolul, ci și realitatea! Binecuvântate Domn, auzim cuvântul Tău, spunând: „Paharul pe care-l beau Eu îl veți bea și cu botezul cu care sunt botezat Eu veți fi botezați”. Doamne, din puterea noastră noi nu suntem în stare a ne jertfi astfel; dar nouă ne este îndeajuns harul Tău, căci cu totul ai Tăi suntem, acum și în vecii vecilor — Z ’99, 51 (R2436).
* * *
A mânca carnea Fiului Omului parțial înseamnă a ne însuși prin credință umanitatea Sa perfectă; și a bea sângele Său parțial înseamnă a ne însuși prin credință viața Sa perfectă. Astfel ne însușim de la Cristos un echivalent exact al datoriei noastre din cauza păcatului lui Adam. Pentru umanitatea perfectă și viața perfectă pe care le însușim suntem socotiți ca fiind perfecți și ca având viață perfectă. Dacă nu ne însușim acestea, suntem morți în Adam și nu putem avea viață, dar dacă ne însușim acestea, avem viață. A mânca carnea Lui și îndeosebi a bea sângele Lui, parțial mai înseamnă și partea Bisericii în moartea de sacraficiu împreună cu El — PT 1933, 63.
Pasaje paralele: Matei 26:26-28; 1 Corinteni 11:23-29; Ioan 6:47-58; 1 Corinteni 10:16; Romani 6:3-10; 8:10; 1 Corinteni 15:29-34; Coloseni 1:24; 2 Timotei 2:10-12; Evrei 13:13-16.
Cântări: 325 [-], 123 [-], 277 [-], 135 [114], 259 [168], 132 [112, 230], 299 [-].
Poeziile Zorilor, 55: „Până vine El”.
Lectură din Turn: Z ʼ13, 328 (R5342: Ce înseamnă a mânca trupul și a bea sângele Domnului ― VDM, Vol. 16, Nr. 5, pag. 1161).
Lectură suplimentară: Z ʼ13, 122 (R5222: Învierea lui Cristos ― VDM, Vol. 19, Nr. 3, pag. 1374); Z ʼ14, 84 (R5421: „Puteți voi?” ― VDM, Vol. 15, Nr. 1, pag. 1029); Z ʼ15, 67 (R5640: Sângele stropirii de paști ― VDM, Vol. 10, Nr. 1, pag. 661); Z ʼ16, 83 (R5869: Gânduri în legătură cu sărbătoarea Cinei de Amintire ― VDM, Vol. 4, Nr. 4, pag. 267).
L.T. în limba rusă; R2115; R5222; R5421; R5640; R5869.
L.T. în limba ucraineană; R2115; R5222; R5421; R5640; R5869.
L.T. în limba engleză; R2115; *R2436; R5222; R5421; R5640; R5869.
Întrebări: Am mâncat eu carnea Sa și am băut eu sângele Său săptămâna aceasta? În ce mod? Din ce motiv? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 13 APRILIE (Cântarea 183) *Z ʼ15, 344 (R5802: Serviciul suferințelor ― VDM, Vol. 6, Nr. 1, pag. 373).