Luați jugul meu asupra voastră … fiindcă jugul meu este ușor și sarcina mea este ușoară — Matei 11:29, 30.
Cei care poartă acest jug au asigurarea Cuvântului divin că toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor și cu cât sarcina lor este mai grea, cu atât mai mare le va fi binecuvântarea și răsplata, în curând; cu cât mai aspre le sunt experiențele timpului prezent, cu atât mai strălucitoare va fi gloria lor, cu atât mai strălucitor va fi caracterul lor și cu atât mai cizelați și potriviți vor fi pentru Împărăție. Din acest punct de vedere orice sarcină este ușoară, pentru că jugul nostru este apreciat și este atât de ușor și rezonabil; în plus sarcina noastră este așa de ușoară pentru că Domnul este cu noi în acest jug — Z ’00, 137 (R2623).
* * *
Jugul este acceptarea noastră generală a voinței Domnului; sarcina sunt amănuntele pe care Domnul vrea ca noi să le facem, chiar până acolo încât să suferim pentru voința Sa. Dacă luăm jugul în spiritul iubirii, aflăm că, într-adevăr, este ușor; iar când purtăm sarcina amănuntelor voinței Domnului, chiar până la suferință, găsim că sarcina este ușurată cu ajutorul jugului iubirii. Iubirea ușurează orice sarcină, micșorează orice povară, înveselește orice întristare, sfințește orice durere și înconjoară cu un halou de fericire chiar purtând cele mai mici sarcini și făcând cele mai obișnuite lucruri — PT 1927, 15.
Pasaje paralele: Matei 16:24; Marcu 8:34-38; Luca 9:23, 24; 1 Ioan 5:3; Leviticul 26:13; Isaia 9:4; 10:27; Ieremia 2:20; 5:5; 30:8; Plângerile 3:27; Proverbe 23:26; Romani 6:13, 16, 19; 12:1; 2 Corinteni 8:5.
Cântări: 160 [122], 8, 14, 114 [-], 191 [247B], 208 [147], 244 [-].
Poeziile Zorilor, 190: „Veniți la mine.”
Lectură din Turn: Z ʼ00, 134 (R2623: Cunoștința mărește responsabilitățile).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 388 (R5147: Filosofia experiențelor noastre zilnice ― VDM, Vol. 21, Nr. 1, pag. 1511); Z ʼ14, 230 (R5508: Marele nostru purtător de poveri ― VDM, Vol. 12, Nr. 6, pag. 875); Z ʼ15, 374 (R5815: Susținuți în ziua cea rea ― VDM, Vol. 5, Nr. 5, pag. 352); Z ʼ16, 117 (R5885: Tovarăși de jug cu Cristos ― VDM, Vol. 4, Nr. 1, pag. 233).
L.T. în limba rusă; R5147_1; R5508; R5815; R5885.
L.T. în limba ucraineană; R621; R2411; R5147_1; R5508; R5815; R5885.
L.T. în limba engleză; R621; R1961; R2411; *R2623; R5147b; R5508; R5815; R5885.
Întrebări: Cum au fost pentru mine jugul și sarcina lui Isus săptămâna aceasta? De ce? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 17 FEBRUARIE (Cântarea 319) [*Engl. R2230b].
Mana de azi
1 IULIEUmblați precum copii ai luminii … încercând ce este plăcut Domnului — Efeseni 5:8, 10.
Dacă noi suntem sfințiți prin Adevăr pentru Dumnezeu — dacă voința noastră este moartă și am acceptat pe deplin voința Domnului ca fiind a noastră, în cuget, cuvânt și faptă, atunci am făcut voia lui Dumnezeu și vom câștiga premiul ca „învingători”, chiar dacă, nefiindu-ne date ocazii favorabile, nu am predicat niciodată, nu am dat niciodată săracilor și niciodată nu am suferit ca martiri pentru cauza Adevărului. Să reținem bine acest punct cu toții: „Aceasta este voia lui Dumnezeu [cu privire la voi], sfințirea voastră”. Nimic să nu umbrească sau să întunece acest adevăr — nici alte adevăruri și nici erori. Aceasta să domine mersul vieții noastre și dacă voința lui Dumnezeu este într-adevăr voința noastră, atunci avem o cărare clar marcată înaintea noastră, ceea ce este foarte important — Z ʼ99, 4 (R2411).
* * *
Copiii luminii sunt poporul consacrat al lui Dumnezeu care au Adevărul. Ei își conformează conduita după doctrinele, preceptele, promisiunile, îndemnurile, profețiile, istoriile și tipurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei studiază statornic Cuvântul și caută să-i pună în practică principiile în împrejurările din viața lor, pentru ca astfel să poată afla, și apoi să facă ce este plăcut Domnului — PT 1926, 95.
Pasaje paralele: Matei 5:14-16; Ioan 12:46; 2 Corinteni 4:6; 1 Tesaloniceni 5:5; 1 Ioan 1:7; 2:6, 9, 10; Romani 12:2; 13:13; Efeseni 5:2, 10, 17; 1 Tesaloniceni 4:3; 5:24; Filipeni 1:10; 1 Timotei 2:3.
Cântări: 315 [-], 1, 20, 196 [142], 71, 125[-], 154 [-].
Poeziile Zorilor, 77: Cred fără să văd.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 126 (R5446: Asemănarea cu Cristos — dovada stării de fiu ― VDM, Vol. 14, Nr. 3, pag. 983).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 85 (R4987: „Lumina lumii” ― VDM, Vol. 24, Nr. 1, pag. 1827); Z ʼ12, 96 (R4992: „Voi sunteți lumina lumii” ― VDM, Vol. 24, Nr. 1, pag. 1817); Z ʼ12, 255 (R5080: Ținta cristalizării caracterului ― VDM, Vol. 22, Nr. 3, pag. 1648); Z ʼ13, 292 (R5319: Cele două părți ale sfințirii ― VDM, Vol. 17, Nr. 2, pag. 1201); Z ʼ16, 61 (R5860: „Lăsați lumina voastră să strălucească” ― VDM, Vol. 4, Nr. 6, pag. 288).
L.T. în limba rusă; R5080; R5319; R5860.
L.T. în limba ucraineană; R2099; R2411; R4987; R4992; R5080; R5319; R5860.
L.T. în limba engleză; R2099; R2411; R4987; R4992; R5080; R5319; R5860.
Întrebări: Am căutat eu săptămâna aceasta, ca un copil al luminii, să-mi cercetez dispoziția, motivele, gândurile, cuvintele și faptele? În ce mod? Din ce motiv? În ce împrejurări? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 01 IULIE (Cântarea 406) [Engl. R797c (PRAYER NOT A CEREMONY)]