Ținta poruncii este dragostea dintr-o inimă curată și dintr-o conștiință bună și din credință neprefăcută — 1 Timotei 1:5.
Trebuie să ne fie clar că scopul final al tuturor procedurilor divine cu noi și pentru noi, semnificația finală a tuturor făgăduințelor divine făcute nouă, este dezvoltarea iubirii, care este asemănarea cu Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. Pentru ca această iubire să se dezvolte în noi în înțelesul și gradul dorit de Domnul, este necesar ca ea să izvorască dintr-o inimă curată, în armonie deplină cu Domnul și cu legea Lui de iubire, și în totală contradicție cu potrivnicul și cu legea lui de egoism — Z ’00, 360 (R2733).
* * *
Atributele frumoase ale unui caracter creștin copt, asemenea celor ale caracterului lui Dumnezeu, sunt compuse din înțelepciune, dreptate, iubire și putere. Deși aceste caracteristici se sprijină una pe alta, cea mai strălucitoare dintre ele este iubirea. Obiectivul celorlalte trei este dezvoltarea iubirii, iar ținta finală a dezvoltării caracterului este supremația iubirii divine, care este în armonie cu, este susținută de și decurge din — înțelepciune, dreptate și putere — PT 1936, 31.
Pasaje paralele: Matei 7:12; Romani 13:8-10; Ioan 13:35; Efeseni 1:4; Galateni 5:14; Coloseni 3:14; 1 Corinteni 13; Iacov 2:8; 1 Ioan 3:18, 19; 1 Petru 1:22; 3:8; 4:8; Evrei 9:14; Faptele 15:8, 9; 1 Corinteni 6:11; Tit 3:5; Filipeni 2:13.
Cântări: 201 [-], 165 [125], 105 [103], 125 [-], 154 [-], 130 [111], 1.
Poeziile Zorilor, 79: Însușirile iubirii.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 261 (R5755: Scopul final al Legii lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 7, Nr. 2, pag. 456).
Lectură suplimentară: Z ʼ…, … (R2733: Rezultatul final al Legii este iubirea care vine dintr-o inimă curată și dintr-o conștiință bună ― VDM, Vol. …, Nr. …, pag. ); Z ʼ11, 182 (R4836: Lucrarea harului în inimă ― VDM, Vol. 26, Nr. 4, pag. 2092); Z ʼ11, 421 (R4917: O examinare de sine practică în privința iubirii ― VDM, Vol. 25, Nr. 2, pag. 1937); Z ʼ12, 117 (R5006: Creștinismul și legea ― VDM, Vol. 23, Nr. 4, pag. 1774); Z ʼ12, 255 (R5080: Ținta cristalizării caracterului ― VDM, Vol. 22, Nr. 3, pag. 1648); Z ʼ13, 165 (R5248: Iubirile pământești în comparație cu iubirea cerească ― VDM, Vol. 18, Nr. 6, pag. 1328); Z ʼ14, 309 (R5555: Legea regală a iubirii ― VDM, Vol. 11, Nr. 6, pag. 797).
L.T. în limba rusă; R4479; R5006; R5080; R5248; R5555.
L.T. în limba ucraineană; R4479; R4836; R4917; R5006; R5080; R5248; R5555.
L.T. în limba engleză; *R2733; R4479; R4836; R4917; R5006; R5080; R5248; R5555.
Întrebări: Ce efect a avut asupra mea acest text? În ce mod? Ce m-a ajutat sau ce m-a împiedicat? Care au fost împrejurările? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 12 MARTIE (Cântarea 57) *Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071).
Mana de azi
14 noiembrieAUDIO
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei — Faptele 20:28-30.
Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).
* * *
Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.
Pasaje paralele: Ieremia 23:1; Ezechiel 34:1-10; Ioan 10:12; Matei 7:15; Evrei 6:4-6; 10:26-29; 2 Petru 2:1, 22; Iuda 3-19; 2 Timotei 1:15; 3:1-9; 1 Timotei 1:19, 20.
Cântări: 130 [111], 1, 13, 44, 71, 120 [-], 315 [-].
Poeziile Zorilor, 304: Era o oaie.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 29 [AUDIO] (R5388: Îndemnul sf. Pavel către bătrâni ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1078).
Lectură suplimentară: Z ʼ04, 22 (*R3331: „La adăpostul aripilor Sale” ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 72 (R4566: Ambiția demnă și nedemnă ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 398 (R4732: Adevăratul păstor și oile sale ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină ― persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071); Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucruri mici ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301).
L.T. în limba rusă; R4458; R4566; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba ucraineană; R4458; R4566; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba engleză; *R3331; R4458; R4566b; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 NOIEMBRIE (Cântarea 46) [Engl. *R2802].