DUMNEZEU SĂ LE BINECUVÂNTEZE AMINTIREA

„Cel drept va fi în amintire pentru totdeauna” (Psalmii 112:6).

DUMNEZEU își aduce aminte de cei drepți cu viață veșnică, „dar nimicește pe toți cei răi” (Psalmii 145:20). De asemenea, cei drepți vor fi onorați și ținuți în amintire veșnică de către cei care apreciază standardele adevărului și dreptății și, mai ales, de către cei care au primit binecuvântări de la ei. „Cei înțelepți [învățători, nota explicativă; învățători ai înțelepciunii adevărate care vine de sus] vor străluci ca strălucirea întinderii cerului; și cei ce întorc pe mulți la dreptate vor străluci ca stelele pentru totdeauna și întotdeauna” (Daniel 12:3). Lucrarea și osteneala lor din iubire nu vor fi uitate niciodată de semenii lor recunoscători. Ei vor fi ținuți în amintire veșnică.

În armonie cu acest principiu, apostolul Pavel îndeamnă (în 1 Tesaloniceni 5:12, 13): „Vă rugăm dar, fraților, să recunoașteți pe cei care se ostenesc între voi și vă conduc în Domnul și vă sfătuiesc; și să-i prețuiți nespus de mult, în dragoste, datorită lucrării lor”. Unii ar putea interpreta în mod greșit acest lucru ca fiind „închinare la îngeri” (ceea ce este interzis: Coloseni 2:18; Faptele 14:14, 15; Apocalipsa 19:10; 22:8); totuși, trebuie cu atenție să facem deosebire.

Cu siguranță, sfântul Pavel nu ar avertiza frații în Coloseni 2:18 să nu se închine la îngeri (mesageri) ca apoi în 1 Tesaloniceni 5:12, 13 să-i roage să facă acest lucru! Este o diferență mare între (a) venerarea, adorarea, închinarea și omagierea lor (vezi PT 1952, pag. 71-76) și, pe de altă parte, (b) recunoașterea și aprecierea lor nespus de mare, în dragoste, datorită lucrării lor, a ostenelii lor pentru Domnul, adevăr și frați. În sensul acesta din urmă, și nu în sensul de închinare la ei, cei din poporul Domnului care apreciază cum se cuvine osteneala iubirii și binecuvântările primite din exemplele Mesagerului Parousiei și Mesagerului Epifaniei, precum și desfășurarea prețioasă a Adevărului pe care Domnul ni l-a dat prin intermediul lor, le cinstesc amintirea.

Deși am primit multe binecuvântări de la oamenii drepți ai lui Dumnezeu din vremurile Vechiului Testament (Evrei 11) și de la sfinții din vremurile Noului Testament de dinaintea perioadei Laodiceea, mai ales de la apostoli și de la alți membri ai stelelor din acea perioadă, este deosebit de potrivit ca să-l iubim și să-l apreciem nespus de mult pe Îngerul Bisericii Laodiceene, pe membrii stelei pentru perioadele Parousia și Epifania; căci prin intermediul lor Domnul ne-a dat marele ospăț de Adevăr care a devenit cuvenit la timpul Venirii Sale a Doua (Matei 24:45-47; Luca 12:37-44; Apocalipsa 3:20; 19:5-10). Ei sunt acei bărbați conducători, unul fiind al șaptelea și altul al optulea (Mica 5:5).

Memoria Fratelui Russell și a Fratelui Johnson merită să fie păstrată printre noi înmiresmată, și acest lucru se poate face cel mai bine printr-o folosire fidelă a Adevărului cu care ei ne-au servit și printr-o copiere loială a exemplelor lor sfinte întrucât ei l-au urmat pe Cristos (1 Corinteni 11:1, 2; Filipeni 3:17, 18). Făcând așa vom contribui la faptul ca amintirea lor să fie continuu binecuvântată pentru noi și pentru alții, acesta fiind cel mai bun mod de a celebra viața și moartea lor.

Dacă este planificat un serviciu memorial, adunarea ar putea deschide serviciul folosind cântările preferate ale Fratelui Russell și Fratelui Johnson, 273 [152, n.e.] și respectiv 299, și să dea mărturii în privința beneficiilor căpătate din slujirea lor. Un astfel de serviciu memorial se va dovedi util, nu numai mărindu-ne aprecierea pentru binecuvântările primite prin slujirea acestor doi Mesageri, ci și reînnoindu-ne hotărârea de a fi credincioși atât Adevărului Cuvântului lui Dumnezeu cât și Spiritului Adevărului cu care ei ne-au slujit. Avem nevoie de acesta mai ales având în vedere că mulți au încetat să apere și au respins învățăturile și aranjamentele date de Domnul prin intermediul lor. Am văzut, în diferite grade, o îndepărtare de Adevărul Parousiei și de Spiritul lui din partea majorității celor care au susținut odinioară că Fr. Russell era Pastorul lor și l-au recunoscut ca fiind „administratorul credincios și înțelept” prin care Domnul le-a dat „porția de mâncare la timpul cuvenit”. Nu numai aceasta, dar de asemenea am văzut, și mai vedem încă, pe mulți respingând lumina Adevărului Epifaniei pe care Domnul a revărsat-o pe cărarea noastră prin slujirea Mesagerului Său al Epifaniei.

În timp ce mulți au respins o mare parte a Adevărului Parousiei și Epifaniei fără să-l fi acceptat vreodată, alții l-au acceptat și s-au bucurat de el pentru o vreme pe când mergeau în lumina lui și apoi, mai târziu, au respins părți ale lui, devenind apostați și „contrari adevărului, oameni stricați la minte, dezaprobați în ceea ce privește credința” (2 Timotei 3:8, Diaglott). Să fim atenți, dragi frați, să nu mergem pe „căile lor desfrânate” (2 Petru 2:2).

Să studiem sârguincios Scripturile cu ajutorul scrierilor Adevărului Parousiei și Epifaniei și cu atenție să le practicăm învățăturile și să ne conformăm viețile după principiile lor. Un alt mod prin care îi putem onora pe Mesagerii Parousiei și Epifaniei este să apărăm și să mărturisim Adevărul pe care Domnul ni l-a dat prin scrierile lor. Să fim deci foarte activi în a da pâinea vieții altora.

Doi bărbați conducători ai Bisericii Laodiceene

Charles Taze Russell a fost Mesagerul Parousiei (Matei 24:45-47): „Cine este robul credincios și înțelept, pe care l-a pus domnul său peste casa lui, ca să le dea mâncarea la timp?” El a fost credincios în lucrurile mici și mari. El a fost înțelept în ceea ce privește cuvintele, metodele, planurile, aranjamentele și lucrările sale. El a fost plin de credința, speranța și cunoștința care înțelepțesc. El a fost un exemplu de stăpânire de sine și de răbdare care întăresc. El a practicat acea evlavie și iubire frățească care fac pe cineva să fie drept; și a fost o expresie vie a acelei bunăvoințe care face pe cineva să fie iubitor. El a exemplificat frumos smerenia, blândețea, îndelunga răbdare și îngăduința. Curajul, sârguința, uitarea de sine, dărnicia, amabilitatea și modestia lui au fost cele mai izbitoare. El a fost un creștin model atât pe cât imperfecțiunea adamică a permis să fie vreunui dintre copiii căzuți ai lui Adam.

Ca ochi special al Domnului, funcția sa nu era numai să vadă lucrurile pe care Domnul voia să le vadă pentru înaintarea cauzei Sale; ci el de fapt a făcut lucrarea de a le vedea. Ca mână a Domnului, el a supravegheat de fapt lucrul de secerare și spicuire a grâului până s-a sfârșit cu succes, de strângere a unui număr destul de mare al Marii Mulțimi și al Vrednicilor Tineri, de insuflare a vieții în Sionismul lâncezitor, de legare a împăraților și prinților Creștinătății și de executare a judecăților scrise, precum și de supraveghere indirectă a strângerii și legării neghinei. Pe lângă faptul că a supravegheat aceste mari lucrări, el a participat personal la fiecare și a fost mai eficient în ele decât oricare alt individ. Da, Pastorul Russell a fost privilegiat în aprilie 1877 să facă anunțul: „Iată Mirele”!

Paul S.L. Johnson a fost Mesagerul Epifaniei. El a fost un bărbat conducător. În Apocalipsa 19 citim despre un mesaj pe care trebuia să-l declare Mesagerul Epifaniei; că el, ca o voce ieșită din tron, urma să dea Marii Mulțimi o însărcinare, ​​spunând: „Domnul Dumnezeul cel atotputernic domnește! A venit nunta Mielului și soția lui s-a pregătit”. Apoi, chemarea către Marea Mulțime: „Binecuvântați sunt cei ce sunt chemați la cina nunții Mielului”. Mesajul acesta a venit din partea Mesagerului Epifaniei, pentru că Mesagerul Parousiei nu a dat niciodată acest mesaj. Nu a fost cuvenit pe vremea lui; i-a revenit Mesagerului Epifaniei să-l dea. „Și am căzut la picioarele lui (ale Mesagerului Epifaniei) pentru a mă închina lui. Iar el (Fratele Johnson) mi-a spus: «Vezi, nu face aceasta; eu sunt împreună-rob cu tine și cu frații tăi»”! Mesagerul Epifaniei a fost unul dintre frații noștri. Lăudat fie Domnul! Unul dintre mesajele sale la despărțire ne avertizează să nu ne închinăm la îngeri. Nu trebuie să ne închinăm Mesagerului Parousiei sau Mesagerului Epifaniei; cu toate acestea, le putem apăra învățăturile (PT 1952, pag. 72; PT 1950, pag. 192, 193).

Pe 22 octombrie 1950 ultimul bărbat conducător și-a sfârșit locuirea temporară pe pământ, și acum trăim dincolo de vremea celor patruzeci și nouă de membri ai stelelor și de slujirile lor către Biserică, totuși ținem cu credincioșie la Adevărul pe care Domnul l-a dat prin membrii acelor stele pe care El i-a ținut în mâna Sa dreaptă, sprijinindu-i. O, ei aveau imperfecțiuni, ei nu erau perfecți. Dar atunci când putem dovedi ceea ce ei au scris cercetând Scripturile la fel ca bereenii din vechime, pentru a vedea dacă aceste lucruri sunt așa, și aflăm că Cuvântul lui Dumnezeu sprijină învățăturile, atunci putem ține la aceste învățături orice-ar fi și Domnul ne va da victoria. Adevărul aruncat la pământ se va ridica din nou.

Rugăciunea noastră ca Dumnezeu să le binecuvânteze amintirea să nu se sfârșească doar în cuvinte. Ea să fie exprimată prin fapte. Cum deci, putem noi coopera cu Domnul la transmiterea mai departe a influenței binecuvântate a amintirii lor? În primul rând, putem face acest lucru imitând caracterul lor și încurajând pe alții să-l imite. Uitându-ne cu admirație la caracterele lor așa cum s-au arătat în viața și lucrarea lor, vom avea în mințile și inimile noastre gândurile unor trăsături nobile de caracter, bine dezvoltate, întărite, echilibrate și cristalizate. Să nu facem aceste lucruri sub forma închinării la îngeri!

Hrana trebuie să fie atracția

„Iar el le-a spus: Oriunde este trupul [stârvul, hrana], acolo se vor aduna vulturii” (Matei 24:28; Luca 17:37).

Lecția este că în ziua aceea, când Domnul va aduna pe poporul Său din cele patru vânturi ale cerului – din toate părțile Bisericii – El îi va atrage așa cum vulturii sunt atrași de hrană, pentru care ei au văzul ascuțit și apetitul sporit; că la timpul cuvenit Domnul va da hrana potrivită, și poporul Său adevărat o va recunoaște și se va aduna la ea; cei pregătiți și vrednici vor fi luați, iar ceilalți lăsați. Hrana „adevărului prezent” (trupul sau stârvul) dată acum de Domnul nostru și adunarea poporului Său prin ea și la ea, corespund exact cu descrierea acestei profeții. Chemarea actuală nu este să iasă dintr-o „moară” pentru a intra în altă „moară”; nici să iasă dintr-un „pat” pentru a intra în altul cam de aceeași mărime. Nu este adunarea de către un om sau de către mai mulți oameni la el sau la ei, într-o nouă denominație; ci o strângere împreună la Cristos Însuși, adevăratul și singurul Stăpân și Învățător.

Unde și când a existat vreodată înainte o astfel de recunoaștere publică a tuturor celor care se încred în sângele prețios al lui Cristos și care sunt consacrați Lui, ca o singură casă a credinței, toți frați, și un singur Legiuitor, Cristos, indiferent de crezurile și dogmele umane asupra altor subiecte? Niciodată și nicăieri, din zilele apostolilor, în măsura în care putem noi judeca.

Mai mult decât atât, este vrednic de remarcat faptul că în legătură cu alte mișcări a existat mare abilitate umană, oratorie etc., dar nu cu actuala strângere la Domnul. Aici toată atracția este adevărul, hrana spirituală pe care o dă Isus; înfloriturile și oratoria umană își găsesc puțin loc de exercitare aici; ele lipsesc dar se găsește ceva mai bun. Cei adunați și cei care adună se strâng împreună pentru că flămânzesc și însetează după dreptate, și ei găsesc partea satisfăcătoare pe care Însuși Domnul a dat-o; și fiecare mănâncă din ea pentru sine.

Cei care nu trăiesc aproape de Dumnezeu și de Isus nu pot cunoaște și nici nu pot aprecia puterea nelimitată pe care Ei o dau pentru orice vreme de nevoie celor consacrați care crezând cer cu credință și care caută sârguincios și cugetă la Cuvântul, Spiritul și providențele lui Dumnezeu pentru răspuns la rugăciunile lor.

„Nu cunoști? N-ai auzit că Dumnezeul cel etern, Iehova, Creatorul marginilor pământului, nu obosește, nici nu-Și poate pierde puterea? Priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui lipsit de puteri. Tinerii [lumii, care nu caută puterea lui Dumnezeu] vor fi storși de puteri și vor obosi și bărbații tineri [în floarea vârstei și plini de toată puterea pe care o poate da lumea] se vor împiedica și vor cădea, dar cei care se sprijină pe Iehova își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii; vor alerga [cu puterea tare pe care o dă Dumnezeu] și nu-și vor pierde puterea [Galateni 6:9]; vor umbla [pe cărările dreptății, după cum arată Dumnezeu calea – Psalmii 23:3] și nu vor obosi” (Isaia 40:28-31). Ce moștenire avem noi cei care așteptăm pe Domnul, ne înnoim puterea și ne înălțăm ca vulturii!

Adevărul este puternic și va triumfa. Fie ca noi să-l promovăm cu zel, mai degrabă decât să împiedicăm sau să ne opunem cursului său! Și fie ca el să aibă un curs liber și să fie glorificat de către noi!

PT №775, 2021, 34-36