ROBUL ACELA

ULTIMA ZI a lunii octombrie va fi a patra aniversare [în anul 1920, n.e.] a trecerii dincolo de văl a Pastorului nostru iubit; și se cuvine ca noi, cei care îi prețuim slujirea special aranjată și condusă de Dumnezeu, să ținem în eclesiile noastre servicii de amintire pentru el pe acea dată. Aceste servicii pot urma sugestiile date în PT 1919, pag. 179, par. 4*. De asemenea, sugerăm să fie citit în particular articolul „In Memoriam” (PT 1919, pag. 183). Nu este scopul nostru să scriem anul acesta un elogiu lung despre Pastorul nostru; totuși nu vom trece de aniversare fără un articol despre el. Ca atare, vom oferi o scurtă prezentare a funcției sale în calitate de „Robul acela” după Matei 24:45-47 și Luca 12:42-46.

[* PT 1919, pag. 179, par. 4: „Pe 31 octombrie este a treia aniversare a trecerii dincolo de văl a Pastorului nostru sanctificat. Această dată este deosebit de prețioasă pentru Preoțimea lui Dumnezeu. Prin urmare, dorim să sugerăm ca toate adunările iubite să țină servicii speciale de amintire în seara acelei zile. Acolo unde nu este nimeni prezent care să poată ține un discurs, întrunirea poate fi dedicată mărturiilor despre beneficiile primite prin slujirea sa, citirii testamentului său și a altor părți ale Turnului Memorial. În următorul nostru număr [pentru noiembrie 1919, pag. 183, unde a fost publicat pentru prima dată articolul In Memoriam, n.e.] sperăm să avem un articol memorial despre Pastorul nostru iubit”. – Nota Editorilor.]

Chiar și la această dată târzie există mai mult sau mai puțin confuzie printre unii oameni care sunt la Adevăr cu privire la cine sau la ce se înțelege prin expresia „robul acela”. Conform mai multor puncte de vedere, expresia „robul acela” se referă la o clasă. Unii susțin că, dacă se înțelege ca o clasă, expresia „robul acela” se referă la învățătorii din Biserică; alții susțin că se referă la Turma Mică; iar încă mai recent, alții – editorii Turnului și discipolii lor – susțin că se referă la Societate, prin care trebuie să înțelegem că sunt fie directorii Societății organizați cu agenții lor fie acționarii ei, sau toți împreună. Acest gând din urmă a fost respins în detaliu în PT 1920, pag. 81-87. În Z ʼ96, pag. 47 și în D 613, 614 scumpul nostru Pastor a dat cu modestie dovezile că expresia „robul acela” se referă la o persoană, adică la el însuși. Toți cei bine informați din poporul Adevărului au fost de acord cu această vedere, până când în ultima vreme, pentru a-și consolida mai mult puterile uzurpate, conducătorii Societății au răspândit opinia că Societatea, care este o corporație de afaceri, este „robul acela”. În consecință, editorii Turnului și adepții lor trebuie numărați printre cei care învață că „robul acela” nu este o persoană ci o clasă.

Scripturile (Matei 24:45-47; Luca 12:42-46) resping în mod clar astfel de pretenții, învățând că expresia „robul acela” se referă la o persoană. În ambele pasaje „Robul acela” se deosebește în mod clar de Biserică, întrucât despre el se vorbește ca fiind făcut „conducător peste casa lui [a Domnului]” – KJV, n.e. Prin urmare, el nu poate fi casa, Biserica. Din nou, faptul că despre el se spune că le dă „mâncarea la timp” îl deosebește de „casă”, de Biserică. Mai mult, faptul că este numit „administrator” demonstrează că nu poate fi vorba despre toți servitorii casei, deoarece administratorul este reprezentantul special al proprietarului casei, având responsabilitatea tuturor bunurilor acestuia din urmă în timpul funcției sale și, ca atare, este responsabil și de toți ceilalți servitori. (Pe vremea Domnului nostru administratorii erau indivizi nu clase.) Mai mult, în Luca 12:45 el este deosebit în mod clar de toți ceilalți servitori prin aceea că i se interzice „să îi bată pe servitori și pe servitoare”, adică pe toți ceilalți servitori ai Bisericii. De aceea, expresia „robul acela” nu se poate referi la servitorii Bisericii ca la o clasă, deoarece în acest pasaj el este deosebit în mod clar de ei. Prin urmare, având în vedere faptul că aceste două Scripturi îl deosebesc de Biserică ca întreg și de toți ceilalți servitori ai Adevărului, ar trebui să tragem concluzia că el trebuie să fie o persoană.

Mai mult, faptele istoriei Secerișului dovedesc că prin această expresie se are în vedere o persoană, Pastorul nostru sanctificat. Pentru că Secerișul, înțeles ca perioada secerării și spicuirii, a trecut. Pe parcursul acelei perioade nu a fost o clasă, adică nu a fost Biserica, nici toți servitorii Adevărului, nici Societatea nu a fost cea care a avut întreaga magazie în responsabilitate, și nu a dat hrana la timpul cuvenit, nici nu a condus lucrarea Secerișului; ci „Robul acela” singur a făcut aceste lucruri. De aceea el singur a împlinit profeția.

Lucrarea aceasta nici nu putea fi făcută altfel în mod rațional. Cum ar fi putut întreaga Biserică să aibă în responsabilitatea sa întreaga magazie? Sau să-și dea sieși hrană la timpul cuvenit? Sau să conducă lucrarea? Cum ar fi putut toți servitorii Adevărului să aibă aceste privilegii? Și oare dezbinările în Biserică provocate de diferiți conducători acaparatori de putere nu au dovedit că nu este rațional ca toți conducătorii să conducă Biserica? De altfel, cum putea o „corporație fictivă” cu „directori fictivi” să conducă casa, să dea hrană la timpul cuvenit și să aibă responsabilitatea tuturor bunurilor? Din aceste considerente vedem absurditatea învățăturii celor ce susțin că expresia „robul acela” se referă la o clasă.

Cu adevărat, în timpul secerării și a spicuirii Pastorul nostru a avut în responsabilitatea sa toate bunurile și a dat hrana la timpul cuvenit. Practic fiecare aspect al mesajului Secerișului l-a văzut el mai întâi și apoi, pentru prima oară, l-a dat ca învățătură Bisericii. Lucrul acesta el l-a făcut în învățăturile și predicile sale, prin cărțile, broșurile, tratatele, revistele și alte publicații ale sale. De asemenea, fiecare filială a lucrării Secerișului în aspectele ei generale se afla în responsabilitatea sa. Astfel el a dirijat lucrarea peregrinilor, colportorilor, voluntarilor, a ziarelor, lucrarea extinsă, lucrarea pastorală, lucrarea cu Foto-Drama, cu publicitatea și lucrarea de la Tabernacol și Betel. Numai cei care nu cunosc faptele sau numai cei care denaturează faptele ca „să atragă discipoli după ei” sau din oricare alt motiv vrednic de dispreț sunt cei care vor nega faptele enunțate în acest paragraf. Și aceste fapte dovedesc fără putință de tăgadă că privilegiile și lucrarea prezentată în linii generale în Matei 24:45-47 și Luca 12:42-44 și-au avut împlinirea în Pastorul nostru singur. Numai el singur a fost „Robul acela”.

Și conform acestor pasaje el a fost numit în această funcție după întoarcerea Domnului nostru ca răsplată pentru că a fost găsit dând cu credincioșie hrană casei când a venit Domnul, ceea ce a avut loc înainte să existe Societatea, și ceea ce dovedește că Societatea nu poate fi „robul acela”. Tot așa și în lucrarea prevăzută de funcția sa el a fost atât credincios cât și înțelept; și de aceea a fost binecuvântat de Domnul, conform acestor Scripturi, cu o continuare în funcția sa. Numindu-l credincios, Domnul nostru a profețit că el va fi loial până la sfârșit. Funcția sa avea să fie însoțită de atâtea responsabilități și încercări încât Domnul a socotit că este înțelept să-i dea ca un avertisment special cuvintele din Luca 12:45, 46 – să nu nege a doua Sa prezență, să nu se poarte rău cu servitorii care i-au fost dați în grijă, să nu mănânce singur în mod egoist spre neglijarea casei și să nu se îmbete cu eroare. Dacă el nu ar ține seama de aceste avertismente, Domnul a spus că ar fi înlăturat din Turma Mică și ar pierde și administrarea, ca un servitor necredincios. Dar acestea nu au fost doar avertismente goale; pentru că funcția i-a adus atâta responsabilitate încât, dacă s-ar fi dovedit necredincios, ar fi putut săvârși un rău nespus de mare, întocmai precum a săvârșit un rău de nedescris în Biserică „robul acela rău” prin necredincioșia sa. Dar „robul acela credincios și înțelept” a luat aminte la prevenirile Domnului și s-a adeverit credincios în exercitarea funcției sale până la sfârșit; și prin însăși credincioșia sa a fost privilegiat să îndeplinească obligațiile și privilegiile funcției care i-au oferit un câmp mai larg și mai rodnic de slujire decât a avut vreodată pe acest pământ oricare alt slujitor al lui Dumnezeu, numai cu excepția Domnului nostru. De aceea să mulțumim mult lui Dumnezeu pentru fiecare aducere-aminte a Lui și să ne rugăm zilnic: Dumnezeu să-i binecuvânteze amintirea!

PT №23, 1920, 155-156