RESTABILIREA ― PENTRU CINE?

RESTABILIRE înseamnă înapoierea unui lucru care a fost pierdut. S-ar putea să dați ceva unei persoane, fie că a posedat ea cândva acest lucru fie că nu, însă ar fi complet nepotrivit să numim aceasta restabilire în afară de cazul când acea persoană a posedat acest ceva și l-a pierdut. Familia umană a posedat odată o natură perfectă mintal, moral și fizic, așa cum a fost reprezentată în persoana lui Adam, capul lor. Având un chip frumos și măreț, asemănător cu Dumnezeu în calitățile mintale și morale ale ființei sale (după chipul lui Dumne

zeu) și împuternicit să fie Rege sau Dumnezeu peste toate creaturile pământești („După asemănarea noastră, și ei să domnească peste peștii mării și peste păsările cerului” etc.), el stă în fața noastră ca ilustrație a perfecțiunii umane. El a trecut examinarea marelui Iehova și a spus că este un om „foarte bun”. El nu era un Dumnezeu –  nu era scopul lui Dumnezeu să facă încă un Dumnezeu, ci un om: „Să facem om după chipul nostru”. Nu trebuie să presupunem că a fi mintal și moral în chipul lui Dumnezeu înseamnă a avea aceeași capacitate morală și mintală; dar că dreptatea, mila, dragostea, adevărul și puterile noastre de gândire, de luare a deciziilor etc., în timp ce au capacitatea limitată sunt de același fel, ca și dreptatea, dragostea etc., ale lui Dumnezeu, astfel încât El ne poate spune: „Veniți să gândim împreună” (Isaia 1:18; KJV, n.e.).

Dar înainte ca Adam să fi învățat să-și folosească puterile pe deplin, a intrat păcatul și a urmat moartea, degradând și distrugând, prin diferitele sale mijloace de  boală și viciu, chipul nobil de odinioară și perfecțiunea  facultăților sale intelectuale și morale. Am văzut că Dumnezeu a prevăzut necesitatea acestei victorii a răului asupra omului ca să poată învăța pentru totdeauna lecția, că moartea și păcatul  merg mână în mână și ambii sunt dușmanii lui; în timp ce ascultarea de Dumnezeu, viața și fericirea sunt legate indisolubil și că Dumnezeu este cel mai bun și adevărat prieten al său. Îl vedem pe Dumnezeu, Tatăl iubitor care permite răul pentru binele omului și profită de prezența lui pentru a demonstra omului caracterul Său neschimbător, „răutatea excesivă a păcatului”, Dreptatea Legilor Lui,  mila Lui nemărginită, „bogăția deplină a harului său” și „marea Dragoste cu care ne-a iubit”, prin răscumpărarea noastră din orice păcat prin Isus Cristos. Noi am văzut, de asemenea, modul în care așa cum prin neascultarea unui om, mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unuia, mulți vor fi făcuți drepți (neprihăniți, Romani 5:19), și că la timpul Său cuvenit, Dumnezeu intenționează să aducă înapoi pe toți oamenii la starea umanității perfecte, unde din nou vor fi „foarte buni”. Aceasta este restabilirea, înapoierea neamului omenesc a puterii, calităților și lucrurilor pierdute prin primul Adam.

 Apoi întrebăm, cine va fi restaurat, și răspundem, toată familia lui Adam cu excepția „Miresei” lui Cristos, a „Fecioarelor însoțitoarele ei care o urmează”, și a celor puțini care comit păcatul de neiertat, păcătuind cu voia, după ce au primit cunoștința adevărului, și care socot sângele legământului prin care au fost sfințiți, un lucru care nu este sfânt. [Evrei 10:26-29.] Aceste trei clase au făcut un Legământ cu Dumnezeu, prin care au renunțat la drepturile lor la beneficiile restabilirii și la condiția fizică perfectă.  Ei declară că își vor lua  crucea și-l vor urma pe Isus. În loc să trăiască cu lumea, ei vor deveni morți față de lume. În loc să aștepte restabilirea trupului, ei sunt de acord să răstignească trupul. De ce ei fac acest legământ? Din cauza bucuriei care le-a fost pusă înainte în partea de Legământ a lui Dumnezeu, care este, că dacă ei astfel mor împreună cu Isus pentru toate interesele pământești ei vor fi moștenitori împreună cu el într-o moștenire cerească. Dacă împreună cu el vom renunța la natura umană și o vom crucifica, vom fi făcuți cu El părtași ai naturii divine. Aceia care nu intră în acest legământ pentru a crucifica natura umană, o păstrează; și vor fi ridicați și restaurați la perfecțiunea umană. Un alt gând este că acum este timpul pentru a suferi și muri împreună cu El. Acest lucru nu se poate face în următorul veac. Pentru că acolo nu este moarte, nici tristețe, nici suferință – pentru că lucrurile dintâi au trecut. Acesta este veacul păcatului, al răului și al răstignirii; următorul va fi pentru Glorie și Restabilire. [Apocalipsa 21:4.] Adevărat, familia restaurată poate să vină la fântână și să bea din râul apei vieții fără plată, să aibă o aprovizionare abundentă a vieții lor, totuși aceasta va fi diferită de a avea nemurirea ca și fântână a vieții, „izvorând în VOI” astfel încât nu veți fi niciodată însetați, nici nu va trebui să veniți la acel râu pentru a vă împrospăta sau pentru a vă continua viața. Așadar, este scris, „Dacă noi suferim [moartea] împreună cu El, noi de asemenea vom domni împreună cu El”. „Dacă noi suntem morți împreună cu El, noi vom trăi împreună cu El.” „Dacă noi suferim împreună cu El, noi vom fi glorificați împreună.” Când? ― răspundem ― „Fiind făcut conform cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea cea [principală sau dintâi] din morți.” Diaglott, Filipeni 3:10. Din momentul în care intrăm în acest legământ al morții și vieții ― al suferinței și gloriei cu Dumnezeu, începem lucrarea de crucificare a naturii umane, la fel și Dumnezeu începe în același timp să dezvolte în noi natura divină împărtășindu-ne Spiritul Sfânt. Odată ce am intrat în el, legământul sau acordul este neschimbător, chestiunea este fixată și sigilată. „Care ne-a și sigilat și a dat arvuna Duhului în inimile noastre.” [2 Corinteni 1:22.] Noi niciodată nu vom putea să avem parte în restabilire cu lumea deoarece prin legământul nostru noi ne-am dezis de natura umană; acum apare întrebarea, dacă vom continua să dezvoltăm noua natură [care acum nu este decât doar în stare embrionară] până când, la nașterea noastră [învierea sau schimbarea], noi vom primi „corpuri spirituale” asemenea corpului glorios a lui Cristos. Cine va dezvolta această natură înaltă ― mulți sau puțini dintre cei care intră în legământ? Noi răspundem: Toți, cu excepția celor care ignoră deschis valoarea „sângelui legământului prin care ei au fost sfințiți,” adică, lasă la o parte și nesocotesc valoarea morții lui Cristos ― ca răscumpărare sau cumpărare a lor  și credem că acesta va fi un număr mic.

Ca să spunem așa, Isus intră în legământ pentru noi. El cade de acord să garanteze că partea noastră din contract va fi îndeplinită.  Toți cei astfel sigilați sunt despărțiți de lume și tratați diferit; întocmai cum speranța și chemarea noastră este diferită de a lumii. Noi am fost concepuți de Dumnezeu, suntem acum în stare embrionară; și în cele din urmă toți care rămân sub sângele legământului se vor naște în asemănarea Lui, dar dacă oricare din acești membri ai „casei credinței” vor ieși afară din casa lor, pe care este sângele Mielului Pascal, aceștia vor fi nimiciți. (Exodul 12:22, 23.)

Prin urmare, noi vedem că singurii care nu ajung la naștere [înviere] dintre toți cei concepuți și sigilați de Spirit sunt cei care se leapădă de „sângele legământului” și singuri se retrag de sub protecția lui, ei păcătuiesc împotriva luminii, cunoștinței și a îndrumării și conducerii Spiritului, de aceea se spune că „Păcatul împotriva Spiritului Sfânt nu are niciodată iertare”.

În afară de aceștia toată casa credinței fiind concepută de Spirit sunt toți copii ai lui Dumnezeu; și în cele din urmă toți trebuie să ajungă în asemănarea sa. „Cel care a început o bună lucrare în voi o va termina.” Dar va exista o diferență în pozițiile noastre în conformitate cu felul în care noi „alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte”. Toți care vor alerga în cele din urmă vor ajunge la sfârșitul alergării, dar premiul chemării noastre de sus în Cristos Isus va fi obținut doar de aceia care „astfel aleargă ca să câștige”. Acest premiu este de a fi Mireasa lui Cristos, de a fi făcuți una cu El și de aceea să „Șadă cu El pe tronul Său” și să „moștenească toate lucrurile”. Cum noi ajungem biruitori și cum câștigăm biruința și dobândim premiul de a face parte din Mireasă?  Prezentându-ne trupurile un sacrificiu viu, crucificându-ne voința și natura noastră trupească, devenind morți, astfel încât nici să nu căutăm să cunoaștem nici să nu facem propria noastră voință, ci în toate lucrurile noi trebuie să căutăm să cunoaștem și să facem voia lui Cristos. Fiind morți, veți căuta să mâncați, să beți, să vorbiți și să vă îmbrăcați, nu așa cum ar putea să vă dicteze lumea și nici propriile dorințe, dar potrivit cu cele mai bune informații pe care le puteți obține despre voința lui Dumnezeu cu privire la voi. Aceasta este o [R132: pagina 8] muncă grea și implică mult necaz pentru vechea natură care trebuie în acest mod crucificată și ignorată. Aceasta este o sarcină atât de dificilă încât niciodată nu am putea să o realizăm fără ajutor. Dar noi auzim vocea Celui care zice: „Harul meu îți este de ajuns.” „Căutați și veți găsi.” „Aceasta este victoria care învinge lumea: credința noastră.” După credința noastră în Dumnezeu noi suntem întăriți. Tinzând spre biruință, noi căutăm harul său, îl găsim și pe măsură ce zilnic ne umplem tot mai mult de natura divină nouă, victoria asupra naturii vechi devine mai ușoară. Aceasta este prima companie, mireasa ― corpul. Ca și capul lor, Isus, ei au fost jertfe voluntare.

Compania a doua sau cea mare, este de asemenea din casa credinței. Ei au făcut legământ să moară, dar biata umanitate slabă nu le permite să fie o „cioară albă”, o țintă pentru batjocura și ridiculizarea acestei lumi. Ei iubesc favoarea lui Dumnezeu și favoarea omului de asemenea. Ei se abțin de la păcatele îndrăznețe și se consolează că sunt mult mai buni decât mulți alții. Ei nu au puterea credinței pentru a se sprijini pe ajutorul promis al lui Dumnezeu. „Cum puteți crede voi care primiți onoare unii de la alții și nu căutați onoarea care vine doar de la Dumnezeu?” (Matei 5:44.) Astfel „prin frica morții erau toată viața lor supuși robiei”; aceștia curând vor fi eliberați din robia lor; ei trebuie să meargă în timpul de strâmtorare, să fie „dați … lui Satan (adversarului) spre nimicirea cărnii (pe care ei n-au crucificat-o de bună voie), pentru ca duhul să fie mântuit”. Ei iubesc această lume într-o oarecare măsură, de aceea nu o biruie. Dar Isus, care a devenit garantul tuturor credincioșilor, nu va admite ca natura Divină începută în ei să se stingă.

O, cât de măreț și plin de iubire este planul lui Dumnezeu. Cât de mare este perspectiva restabilirii pentru lume, la asemănarea omului pământesc perfect. Dar cu cât mai mare este speranța noastră de a fi înălțați de la aceasta la „noua creație”. Cine nu va lăsa la o parte orice greutate, și nu va alerga cu răbdare pentru premiul chemării noastre de sus în Cristos Isus.

Reprints (R) -131, C.T. Russell