20 AUGUST

Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onorați, pe El vi-L vestesc eu Faptele 17:23.

Metoda apostolului este vrednică de imitat. Toți oamenii înțelepți sunt neîncrezători în noutăți și sunt înclinați să spună că ceea ce este prețios există demult. Noi, ca apostolul, să ne străduim să arătăm că evanghelia adevărată nu este o teologie nouă, ci este cea veche, nu este o evanghelie nouă, ci este cea veche, cea prezisă lui Avraam, cea vestită de Însuși Domnul Isus și de toți apostolii Săi. În măsura în care putem arăta că în ziua de azi predomină erorile, ale căror origini se află în „veacurile întunecate”, trebuie să arătăm că noi nu născocim o teorie nouă la fel de greșită, ci am renunțat la erorile veacurilor întunecate și ne-am întors la primele principii, reguli și instrucțiuni ale evangheliei, așa cum au fost vestite de Domnul și de reprezentanții Săi autorizați, apostolii — Z ’03, 29 (R3138).

*       *       *

Puține lucruri dau rezultate mai mari pentru servitorii lui Dumnezeu decât tactul. Nu are importanță cât de talentat ar fi cineva, dar dacă nu are tact, el nu răspândește decât puțină influență pentru bine, în timp ce persoanele cu talente mici dar care au tact, în general obțin rezultate mai mari decât oamenii cu talente mari dar care nu au tact. Pavel ne dă un exemplu de mult tact îmbinat cu talent mare; de aceea el a obținut cele mai mari rezultate. El i-a abordat pe atenieni cu tact și talent. Chiar dacă avea talent, dar dacă nu ar fi avut tact, nu ar fi realizat nimic în privința lor, decât să-i facă să-l dea la moarte, aplicând astfel legea lor care îi cerea moartea în împrejurările existente. La fel ca el, noi facem bine dacă ne folosim talentele, facem mai bine dacă ne folosim tactul, dar facem cel mai bine dacă le folosim pe ambele împreună, ca astfel să obținem cele mai bune rezultate — PT 1936, 95.

Pasaje paralele: Proverbe 15:1; 25:15; 1 Corinteni 9:19-22; 2 Corinteni 12:6; Judecători 8:1-3; 1 Samuel 10:27; 11:7, 12-15; 25:18-37; 2 Samuel 3:28-37; 20:16-22; 1 Împărați 3:24-28; Faptele 16:3; Filipeni 1:10-22; Faptele 23:6-10; 21:20-25.

Cântări: 280 [389], 136 [-], 95, 198 [-], 315 [-], 145 [-], 44.

Poeziile Zorilor, 147: Numai.

Lectură din Turn: Z ʼ03, 27 (R3138: „Dumnezeu a trecut cu vederea neștiința).

Lectură suplimentară: Z ʼ10, 190 (R4629: Când vor căuta popoarele pe Dumnezeu ― VDM. 29, Nr. 4, pag. ); Z ʼ12, 279 (R4659: „Pilda talanților” ― VDM, Vol. 29, Nr. 2, pag. ); Z ʼ12, 279 (R5093a: Caracteristicile minții sănătoaseVDM, Vol. 22, Nr. 2, pag. 1624); Z ʼ12, 193 (R5044: „Una fac”VDM, Vol. 23, Nr. 1, pag. 1717); Z ʼ…, … (R5257: Mesagerii lui Dumnezeu în „Zilele din urmă”VDM, Vol. 18, Nr. 5, pag. 1313); Z ʼ16, 198 (R5918: Sfântul Pavel în AtenaVDM, Vol. 3, Nr. 1, pag. 156); Z ʼ16, 307 (R5970: Ce propovăduim și învățămVDM, Vol. 1, Nr. 4, pag. 52); РТ № 934, ʼ23:2 — Ce a trecut Dumnezeu cu vederea ― site-ul Studenților Bibliei (MML).

L.T. în limba rusă; R4629; R4659_1; R5093; R5257; R5918_1; R5970

L.T. în limba ucraineană; R2190; R4629; R4659_1; R5044; R5093; R5257; R5918_1; R5970.

L.T. în limba engleză; R2190; R4629; R4659b; R5044; R5093b; R5257; R5918; R5970.

Întrebări: Am prezentat eu Adevărul cu tact săptămâna aceasta? Din ce motiv? Care au fost împrejurările? Ce mi-a dat ajutor sau ce piedici am avut? Care au fost rezultatele?

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 20 AUGUST (Cântarea 73) [*Engl. R2580 THE GOOD TIDINGS BORNE BY THE MESSENGER OF THE COVENANT.]