IA AMINTE MOTTO 2025

IA AMINTE

VERSETUL MOTTO 2025

„Meditează asupra acestor lucruri; dă-te în întregime lor; pentru ca progresul tău să fie văzut de toți” ― 1 Timotei 4:15. KJV

Atmosfera acestui studiu este creată de Psalmist „Cum își va păstra tânărul calea curată? Păzind-o conform cu cuvântul Tău” (Psalmul 119:9, Leeser). Psalmistul ridică întrebarea tocmai pentru a sugera răspunsul, iar răspunsul său este în deplină armonie cu rugăciunea Domnului nostru: nu ca ei să fie luați din lume, ci ca să fie păziți de cel rău, arătând că singura modalitate prin care un tânăr își poate păstra calea vieții curată este să vegheze conform Cuvântului Domnului. Apostolul Pavel afirmă, de asemenea, că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și este de folos pentru doctrină, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în neprihănire, fiind în stare să facă pe cineva înțelept pentru mântuire prin credința în Cristos Isus.

Un lucru pe care Scripturile nu îl declară este modul în care creștinul consacrat poate îmbina spiritul și metodele lui Cristos cu spiritul și metodele lumii, pentru a obține ceea ce oamenii numesc succes în viață. Scripturile nu deschid calea nici către succes financiar, politic sau social, ci învață astfel: „Pentru că harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat învațându-ne ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent, așteptând fericita speranță [a evangheliei] și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor pentru Sine, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:12-14). Da, tânărul care dorește să-L urmeze pe Cristos trebuie să renunțe la ambițiile și plăcerile vieții prezente și să trăiască pentru bogățiile durabile și satisfăcătoare ale vieții viitoare.

Totuși, oricât de plin ar fi de înțelepciune și de sfat, Cuvântul Domnului nu poate fi de folos nici chiar creștinului consacrat, dacă nu se apropie de paginile sale cu un spirit blând și rugător pentru a primi îndrumare în dreptate. De asemenea, Cuvântul Domnului nu este de folos nici cititorului nepăsător care nu meditează la preceptele sale, sau care doar ocazional aruncă o privire asupra desăvârșitei legi a libertății, se vede pe sine, dar apoi uită imediat ce fel de om era (Iacov 1:22-24), eșuând astfel să aplice învățătura. Însă, studentul cărții de instrucțiuni a lui Dumnezeu, care poate spune cu adevărat: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat [le-am însușit cu sârguință pentru a-mi zidi caracterul]; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele; desfătarea mea este în legea Domnului, și zi și noapte meditez la legea Lui. Meditez, de asemenea, la toată lucrarea Ta, Doamne, și voi vorbi despre facerile Tale; meditez la preceptele Tale și voi lua seama la căile Tale; mă desfăt în statutele Tale: nu voi uita cuvântul Tău” (Ieremia 15:16; Psalmii 1:2; 77:12; 119:15,16), doar aceștia și numai aceștia își orânduiesc pașii corect, luând seama la Cuvântul Domnului.

Aceasta a fost calea pe care Pavel i-a recomandat-o lui Timotei, pentru ca acesta să se păstreze curat de contaminarea lumii și să fie un exemplu și un slujitor credincios pentru alții. El i-a spus: „Fii o pildă pentru credincioși, în vorbire, în purtare, în dragoste, în spirit, în credință, în curăție… Meditează asupra acestor lucruri; dă-te cu totul lor, pentru ca progresul tău  să fie văzut de toți” (1 Timotei 4:12, 15) KJV.

Cu siguranță, progresul nu va fi vizibil dacă mijloacele nu sunt utilizate. Caracterul nu poate ajunge la maturitate decât în condiții potrivite; iar dacă mărturisirile sunt numeroase, dar caracterul lipsește sau nu este dezvoltat corespunzător, cât de tristă este situația și cât de evidentă devine autoamăgirea pentru fiecare sfânt cu discernământ!

Având în vedere aceste lucruri, să ia aminte tânărul creștin [nu doar prin vârsta anilor] la sfatul înțelepciunii și să vegheze asupra căii sale conform Cuvântului Domnului. Să vină la acesta pentru răspunsuri la toate întrebările legate de dreptate și datorie și să studieze modul în care legea desăvârșită a lui Dumnezeu — legea iubirii — se aplică tuturor condițiilor, circumstanțelor, relațiilor și obligațiilor vieții sale zilnice. Procedând astfel, nu poate lipsi o creștere constantă în har, iar roadele spiritului nu vor fi absente.

Însă tinerețea nu este singura perioadă în care este necesar să ne ghidăm calea după Cuvântul Domnului. Deși singurul mod corect de a începe viața este luând seama la drumul nostru conform Cuvântului lui Dumnezeu, este la fel de corect și necesar să îl urmăm și să medităm asupra lui până la sfârșitul zilelor noastre. O viață trăită astfel devine frumoasă la bătrânețe, care ar trebui să reflecte toate roadele spiritului, strălucind de căldura maturității și devenind o binecuvântare iubitoare pentru toți cei din raza influenței sale. Într-adevăr, ce exemplu de evlavie oferă orice sfânt înaintat în vârstă, când părul cărunt este încununat cu frumusețea sfințeniei, iar o viață lungă de negare de sine și disciplină personală demonstrează practic puterea harului divin de a birui înclinațiile naturii noastre căzute! Ce exemplu ar trebui să fie creștinul vârstnic de îndelungă răbdare de simpatie iubitoare și de blândețe îngăduitoare, capabil să ofere sfaturi pline de bunătate și ajutor la momentul potrivit în diverse moduri celor care încă poartă povara și greutatea zilei, încurajându-i să meargă mai departe, inspirându-i la fapte nobile și la o tărie neclintită, și apreciind pe deplin toate ostenelile lor din dragoste!

 Viața spirituală, la fel ca viața fizică, se dezvoltă conform unor legi fixe. Așa cum viața naturală trebuie hrănită și îngrijită conform legilor naturii pentru a fi susținută, dezvoltată și menținută sănătoasă, la fel viața spirituală trebuie hrănită prin diverse mijloace ale harului și alimentată constant prin Cuvântul Domnului: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat.”

Cuvântul adevărului lui Dumnezeu, Biblia, este precum un catalog de semințe pentru un grădinar, plin de trăsături care dezvoltă caracterul [semințe] ce nu pot ajunge la maturitate decât în condiții potrivite. Și dacă mărturisirile sunt numeroase, dar caracterul lipsește sau nu este dezvoltat corespunzător, cât de tristă este starea și cât de evidentă devine autoamăgirea pentru fiecare sfânt cu discernământ!

 Când se ia în considerare costul fiecărei semințe, tânărul creștin, să ia aminte de sfatul înțelepciunii și să fie atent la drumul său, conform Cuvântului Domnului. Să vină la El pentru răspunsuri la toate întrebările despre ce este drept și ce este datorie; și să studieze cum legea perfectă a lui Dumnezeu, legea iubirii, se aplică tuturor condițiilor și împrejurărilor vieții sale zilnice. Procedând astfel, va exista o creștere constantă în har, iar roadele Spiritului nu vor lipsi.

Copiii consacrați au privilegiul de a avea un Tată care este în ceruri și sunt astfel declarați a fi epistola lui Cristos, „scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului cel viu; nu în table de piatră, ci în table de carne ale inimii” (2 Corinteni 3:3). Cât de atenți ar trebui să fim, așadar, pe măsură ce mergem în lume, dând mărturie despre Adevăr, prin cuvintele și viața noastră, ca să nu aducem nicio ocară asupra numelui Tatălui nostru ceresc sau asupra numelui Domnului și Mântuitorului nostru iubit! Prin harul lui Dumnezeu, trebuie să reflectăm atât de clar chipul lui Isus, încât cei care refuză să primească cuvântul nostru, văzând purtarea noastră creștină, să fie conduși să-L glorifice pe Tatăl nostru care este în ceruri. Domnul și Învățătorul nostru spune Bisericii Sale: „Voi sunteți lumina lumii.” El ne îndeamnă: „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer” (Matei 5:14, 16).

 Creștinul consacrat trebuie să umble cu băgare de seamă [cu atenție, alegându-și pașii]. O, cât de atent trebuie să umblăm pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu! (Vezi BS 1969, p. 2) Trebuie să umblăm, nu ca niște oameni neștiutori, ci ca niște înțelepți, răscumpărând timpul (folosind oportunitățile noastre), deoarece zilele sunt rele. Timpurile sunt primejdioase (2 Timotei 3:1-8), și numai prin sobrietate, înțelepciunea blândeții și privind la Cristos, Conducătorul nostru, vom putea parcurge drumul nostru dificil până la finalul său glorios.

ASPECTE ALE MEDITAȚIEI CREȘTINE

Copilul consacrat al lui Dumnezeu meditează de fiecare dată când își îndreaptă gândurile spre Dumnezeu sau reflectează asupra caracterului, planului și principiilor Sale, în special așa cum sunt exemplificate în Cuvântul Său al Adevărului. Totuși, unele momente de meditație sunt mai intense decât altele, de exemplu, în timpul rugăciunii. Luther, Wesley și alți creștini proeminenți obișnuiau adesea să petreacă multe ore în rugăciune stăruitoare. Domnul nostru Isus, de asemenea, comunica frecvent în rugăciune cu Tatăl, petrecând chiar nopți întregi în rugăciune (Matei 14:23; Luca 6:12; 11:1).

Rugăciunile noastre sincere de mărturisire, mulțumire, laudă și comuniune sunt, în general, meditative și necesită o detașare mentală de la lucrurile egoiste și lumești. De asemenea, în momentele noastre de reflecție, când ne gândim la atributele lui Dumnezeu și la ceea ce a făcut El pentru noi în viețile noastre personale, „transcendem” în mințile noastre — îndepărtându-ne gândurile, mai ales, de la lucrurile trecătoare și concentrându-ne asupra lucrurilor eterne (2 Corinteni 4:16-18). Cu cât această meditație devine mai frecventă și mai susținută, cu atât se transformă într-un obicei, iar caracterul nostru este modelat tot mai mult după chipul lui Dumnezeu și al lui Cristos. (Vezi BS 1977, p. 27, pentru gânduri suplimentare pe această temă).

Comentariul din „Mana Cerească Zilnică” despre Psalmul 116:7 afirmă:
„Obiceiul de gândire al creștinului are, într-adevăr, un impact major asupra progresului sau regresului său spiritual, fiind totodată un indicator al stării sale spirituale; iar obiceiurile bune de gândire trebuie cultivate cu grijă. Prin ‘obicei de gândire’ înțelegem acea stare normală la care mintea revine în mod obișnuit în momentele de liniște mentală. În timp ce suntem angajați în îndatoririle active ale vieții, trebuie, în mod necesar, să ne concentrăm energia mentală asupra lucrării în desfășurare, pentru că, dacă facem ceva doar mecanic și fără să ne concentrăm asupra acelui lucru, nu putem să-l facem bine; totuși, chiar și în aceste situații, principiile creștine bine stabilite în caracter ne vor ghida în mod inconștient. Dar atunci când povara muncii și a grijilor este ridicată pentru o vreme, obiceiul stabilit al gândirii, asemenea acului busolei care se întoarce spre pol, ar trebui să se întoarcă rapid la odihna sa în Dumnezeu.”

Contemplarea devotată a caracterului lui Dumnezeu și al lui Isus este una dintre cele mai eficiente modalități pentru creștini de a deveni asemenea Lor în caracter (2 Corinteni 3:18). Din acest motiv, Apostolul Pavel îi îndeamnă pe urmașii lui Isus să „se gândească la El” (Evrei 12:3) — să-și tragă puterea din exemplul Său de credincioșie și să se modeleze după El. Dacă dorim să progresăm în asemănarea cu Cristos, ar trebui să urmăm sfatul lui Pavel pentru Timotei: „Meditează asupra acestor lucruri; dă-te în întregime lor [trebuie să fim constant ocupați cu gânduri bune și folositoare], pentru ca progresul [înaintarea] tău să fie văzut de toți” (1 Timotei 4:15; vezi și Filipeni 4:8). Ceea ce un om gândește și simte în mod obișnuit îl face să fie ceea ce este, fie spre bine, fie spre rău (Luca 6:43-45).

SCRIPTURI PENTRU MEDITAȚIE

Psalmul 119:97: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Ea este meditația mea toată ziua.”
Meditația este determinată de dragostea pentru Dumnezeu și pentru voia Sa.

Psalmul 119:15: „Voi medita la preceptele Tale și voi lua seama la căile Tale.”
Meditația găsește desfătare în poruncile și în rânduielile Lui.

Filipeni 4:8: „În final, fraților, toate cele ce sunt adevărate, toate cele oneste, toate cele drepte, toate cele pure, toate cele de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă, gândiți-vă la acestea.”
Meditația se ocupă de Cuvântul lui Dumnezeu în general.

Iosua 1:8: „Această carte a legii să nu se depărteze de gura ta; ci cugetă asupra ei zi și noapte, ca să iei seama să faci conform cu tot ce este scris în ea; fiindcă atunci vei face calea ta prosperă și atunci vei avea mult succes.”
Meditația este potrivită în orice timp și în mod constant.

Psalmul 77:6: „Îmi amintesc cântarea mea în noapte, cuget în inima mea și duhul meu a făcut o cercetare amănunțită.”
Meditația face sufletul smerit.

Psalmul 104:34: „Meditația mea despre El va fi dulce! Mă voi veseli în DOMNUL.”
Meditația aduce bucurie.

Psalmul 49:3: „Gura mea va vorbi despre înțelepciune, și meditația inimii mele va fi cu pricepere.” Meditația fixează Adevărul lui Dumnezeu în minte și în inimă.

Meditația poate fi practicată în orice moment al zilei sau al nopții. Meditația asupra calităților enumerate ale asemănării cu Dumnezeu și cu Cristos produce aceleași calități în noi. Ar trebui să medităm la Iehova, la planul și lucrările Lui dimineața, la prânz și seara, atât cât ne vor permite cerințele cuvenite ale ocupației noastre și responsabilitățile față de ceilalți. Să comunicăm cu El mereu în spiritul minții noastre, știind că El este mereu prezent cu noi și că, chiar și în somn, El veghează asupra noastră și ne păzește (Psalmii 4:8; 139:17, 18). Cât de potrivit este să avem părtășie cu El în gândurile noastre încă din ceasul trezirii! O, pacea statornică a minții și a inimii dobândită numai prin Cuvântul lui Dumnezeu ne va oferi liniște în toate circumstanțele.

 Ni s-a dat să înțelegem că una dintre cele patru atribute ale lui Dumnezeu este înțelepciunea. Unul dintre vasele alese ale lui Dumnezeu, Regele Solomon, considerat a fi cel mai înțelept om care a trăit vreodată, este cunoscut pentru înțelepciunea sa, indiferent cât de bine sau de puțin bine și-a urmat propriile învățături. Se admite, în general, că acestea sunt pline de înțelepciune și la fel de adevărate astăzi precum erau atunci când au fost rostite.  Faptul că ni se spune că Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Solomon pentru înțelepciune și i-a împlinit cererea, împreună cu faptul că scrierile sale au fost acceptate ca parte a canonului sacru în vremea Domnului nostru și nu au fost contestate de scriitorii Noului Testament, ba chiar citate de aceștia, reprezintă o garanție suficientă pentru noi că înțelepciunea acestor proverbe este de un fel care vine de sus.

Tatăl Solomon sugerează că fiul ascultător al unui tată înțelept își va prelungi zilele ascultând de sfaturile bune: „Educă un copil pe calea pe care ar trebui să meargă, și când ajunge bătrân nu se va depărta de ea” (Proverbe 22:6). Tatăl lui Solomon a rostit aceste cuvinte: „Gura mea va vorbi despre înțelepciune și meditația inimii mele va fi cu pricepere” (Psalmul 49:3). Întreaga conduită a unui părinte ar trebui să reflecte dragostea sa pentru copii și interesul profund pentru bunăstarea lor. Un copil este, în mod natural, predispus să își respecte părinții și să aprecieze sfaturile lor, cu condiția ca această încredere copilărească să nu fi fost distrusă prin tratament nepoliticos, amenințări sau neglijență părintească. Tatăl Solomon sugerează că fiul ascultător al unui tată înțelept își va prelungi zilele urmând sfatul bun. Tatăl nostru Ceresc a spus despre Fiul Său: „Cu toate că era Fiu, a învățat ascultarea prin cele ce a suferit” (Evrei 5:8).

Trebuie să devenim atât de iluminați de Adevăr și atât de umpluți cu Spiritul său, încât să fim constant reprezentanți vii ai acestuia, semănând mereu pentru Spirit și nu pentru trup; „pentru că Dumnezeu, care a poruncit luminii să strălucească din întuneric, a strălucit [prin Spiritul Său, Spiritul Adevărului] în inimile noastre, spre lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos” (2 Corinteni 4:6; Ioan 1:9).

Într-adevăr, putem aplica cu folos această lecție a tatălui Solomon, fiilor lui Dumnezeu, și să-L considerăm pe Dumnezeu ca fiind vorbitorul, căci în lucrurile sfinte nu facem altceva decât să-L copiem pe Tatăl Ceresc. Pe când eram încă păcătoși, El ne-a răscumpărat, iar prin dragostea și dreptatea Sa i-a atras pe toți cei care, până acum, au fost atrași la Cristos ca Răscumpărător. Venind la Cristos pentru iertarea păcatelor, adică pentru îndreptățire, prin credința în sângele Său, astfel am venit la Tatăl. Atunci Tatăl Ceresc ni s-a adresat prin Cuvântul Său, spunând: „Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26) — afecțiunile tale, iubirea ta și voința ta. Cei care și-au oferit voința, iubirea și afecțiunile lui Dumnezeu, I-au dat totul; căci voința și afecțiunile noastre ne controlează, fie spre bine, fie spre rău.

Când am acceptat invitația lui Dumnezeu (Romani 12:1) și I-am oferit inimile noastre, tot ce aveam, ca o jertfă vie, să-I aparținem și să facem de acum înainte voia Sa cea bună, am făcut-o nu pentru că noi L-am iubit mai întâi, ci pentru că El ne-a iubit mai întâi și L-a dat pe Fiul Său ca ispășire (satisfacție) pentru păcatele noastre (1 Ioan 4:10). Acum, așadar, fiind acceptați de Tatăl și primiți în familia Sa prin dobândirea Spiritului de fii, El ne vorbește ca unor fii, în limbajul lui Solomon, îndemnându-ne să luăm aminte la Cuvântul Său. Și ne promite că, făcând astfel, anii vieții noastre vor fi mulți, foarte mulți, veșnici.

DUMNEZEU, ÎNVĂȚĂTORUL NOSTRU 

Toți cei care au fost „învățați de Dumnezeu” pot mărturisi despre aplicabilitatea Proverbelor 4:11 asupra lor și asupra tuturor fiilor lui Dumnezeu: „Te-am învățat despre calea înțelepciunii, te-am condus pe cărări drepte”. Și toți aceștia, bazându-se pe promisiunile mari și prețioase ale Scripturilor, pot privi cu încredere la versetul 12 ca la o profeție despre grija divină față de toți cei care s-au pus astfel sub protecția și instruirea divină ca fii ai lui Dumnezeu și care vor rămâne în dragostea Lui: „Când vei merge, pașii tăi nu vor fi strâmtorați, iar dacă vei alerga, nu te vei poticni” (Rotherham). Ei sunt asigurați că pașii lor pe calea spirituală vor fi călăuziți de Domnul și că nu se vor poticni, atâta timp cât urmează acea cale în care providența lui Dumnezeu îi îndrumă; da, toate lucrurile vor lucra împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate (Romani 8:28).

Cu cât fiul este mai în vârstă și mai experimentat – fie că este fiul spiritual al Tatălui ceresc sau fiul natural al tatălui pământesc – cu atât mai mult ar trebui să aprecieze mărturia (v. 13): „Ține strâns de instruire; nu o lăsa să plece; păzește-o, fiindcă ea este viața ta”. Noi „luăm aminte” la cuvintele înțelepciunii din Evrei 2:1: „Ar trebui să dăm cea mai mare atenție lucrurilor pe care le-am auzit, ca niciodată să nu le lăsăm să treacă pe lângă noi.” Este evident, că nu este suficient doar să auzim Cuvântul Domnului, și nici doar să-l primim în inimi bune și oneste. Este necesar, de asemenea, să-l apucăm strâns; să acționăm conform lui; să-l incorporăm ca parte esențială a ființei noastre. Procedând astfel, spiritul adevărului devine spiritul tuturor copiilor lui Dumnezeu – Spiritul Sfânt din ei este în armonie, în deplin acord cu mintea, caracterul și voința Tatălui ceresc.

În timp ce lumea recunoaște și se bucură, și în unele cazuri aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru binecuvântările pământești comune cu adevărat glorioase, pe care Tatăl nostru iubitor și binevoitor le revarsă deopotrivă peste cei răi și peste cei buni, inimile noastre să se bucure nu doar de aceste lucruri, ci și de darurile spirituale mai înalte, acordate doar fiilor lui Dumnezeu, mulțumind  întotdeauna și pentru toate lucrurile lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Aceasta este cu adevărat o stare de spirit fericită în care e bine să fii, și cei care o pot menține în orice moment și în orice împrejurare au atins o desăvârșire admirabilă a caracterului și experienței creștine. Cu toții avem încercări și supărări. Trebuie să păstrăm scopul final în minte. Să trăim deasupra norilor, în lumina iubirii lui Dumnezeu, și să ne supunem cu răbdare și chiar cu recunoștință încercărilor și greutăților noastre dureroase, în speranța de a atinge sfârșitul glorios rânduit de providența Divină (Romani 5:3-5).

Având în vedere necesitatea urgentă a unei vegheri sobre și atenție deosebită la voia lui Dumnezeu cu privire la noi, apostolul îi cheamă pe toți cei care sunt într-o anumită măsură intoxicați și amorțiți de spiritul lumii, spunând: „Trezește-te, tu, care dormi, și scoală-te dintre morți și Cristos îți va da lumină” (Efeseni 5:14). Cu alte cuvinte, îndepărtați spiritul lumesc și treziți-vă la importanța de a fi umpluți cu Spiritul lui Dumnezeu, și priviți către El pentru lumina Adevărului care va urma cu siguranță, cu binecuvântatele sale influențe revigorante și dătătoare de viață.

„Vedeți dar, să umblați cu chibzuință [cu grijă, alegându-vă pașii]” (v. 15). O, cât de atent trebuie să umblăm, ca să-L mulțumim pe Dumnezeu! Trebuie să umblăm, nu ca niște persoane ignorante, ci ca niște înțelepți, răscumpărând vremea (profitând de oportunitățile noastre), pentru că zilele sunt rele. Vremurile sunt primejdioase (2 Timotei 3:1–8), și numai prin cumpătare, înțelepciunea blândeții și privind la Cristos, Conducătorul nostru, vom putea să ne parcurgem calea anevoioasă până la sfârșitul ei glorios.

Noi, ca copii consacrați ai lui Dumnezeu, putem „să luăm seama” umblând în înțelepciune, răscumpărând vremea; ca parte a adevăratei Biserici, eclesia, „Casa lui Dumnezeu” menționată în 1 Timotei 3:15 nu este o clădire cu sau fără clopotniță, în care creștinii s-ar aduna, ci este Biserica reală, eclesia. Cuvântul grecesc „eclesia” înseamnă cei chemați. În sens îngust, se referă în primul rând la simbolurile lui Cristos – Capul și la Biserică – Trupul Său; același principiu se aplică în toate eclesiile poporului consacrat al lui Dumnezeu din zilele noastre, căci toți fac parte din biserică, eclesie (cei chemați), în sensul mai larg. Nu trebuie să uităm că și alții, în afară de Turma Mică, sunt ilustrați ca fiind într-o relație de căsătorie cu Domnul nostru Isus. Rut, în relația ei de căsătorie cu Boaz, îi simbolizează pe Vrednicii Tineri timpurii, într-o relație simbolică de căsătorie cu Domnul nostru Isus (Rut 4:10-13; E 4, pp. 394, 395).

Învățătorul nostru spune Bisericii Sale adevărate: „Voi sunteți lumina lumii.” El îndeamnă: „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să glorifice pe Tatăl vostru care este în cer” (Matei 5:14, 16). Dacă permitem păcatului, egoismului, erorii, preocupărilor lumești, sectarismului sau dorințelor trupești să ne motiveze și astfel să ne împiedice, întunecând parțial capacitatea noastră de a lăsa lumina să strălucească înaintea oamenilor, ei vor observa curând acest lucru. Trebuie să devenim atât de luminați de Adevăr și atât de plini de Spiritul său încât să fim în mod constant reprezentanți vii ai acestuia; „pentru că Dumnezeu, care a spus: „Lumina să strălucească din întuneric, … a strălucit [prin Spiritul Său, Spiritul Adevărului] în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos” (2 Corinteni 4:6; Ioan 1:9). „Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul; umblați precum copii ai luminii” (Efeseni 5:8; 1 Tesaloniceni 5:5). Astfel, vedem că este lumina Adevărului lui Dumnezeu, spiritul sfânt, mintea sau dispoziția, care strălucește în inimile noastre și care luminează în lume; de aceea îndemnul este: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și dispute, ca să fiți ireproșabili și inocenți, fiii lui Dumnezeu, fără mustrare, în mijlocul unei națiuni strâmbe și perverse, printre care străluciți ca lumini în lume” (Filipeni 2:14, 15).

Vedem că, în timpul domniei răului, Spiritul sfânt al lui Dumnezeu nu strălucește direct asupra lumii și nici nu lucrează în ea; mai degrabă, Spiritul sfânt, mintea sau dispoziția lui Dumnezeu,  care lucrează în poporul Său, cei pecetluiți de El, că luminează asupra întunericului lumii. Sfântul Pavel ne oferă o indicație despre faptul cum urmează să fie mustrată lumea de către spiritul sfințeniei în Biserica consacrată, spunând: „Umblați ca niște copii ai luminii … Să nu aveți comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă dezaprobați-le … toate [lucrurile n.e.], fiind date pe față [dovedite a fi rele] … de lumină” (Efeseni 5:8, 11, 13).

Lumina Adevărului lui Dumnezeu, care exprimă mintea sau Spiritul Său, pe măsură ce strălucește printr-o viață sfințită, este Spiritul sfânt, mustrând întunericul lumii și arătând celor care o văd ce este păcatul, în contrast cu dreptatea. Din această iluminare va veni pentru ei convingerea unei judecăți viitoare, când dreptatea va primi o anumită răsplată, iar păcatul o anumită pedeapsă (Ioan 16:8-11). O viață evlavioasă este întotdeauna o mustrare pentru cei nelegiuiți, chiar și acolo unde niciun cuvânt de Adevăr nu poate fi rostit sau nu este potrivit.

VORBIREA SĂNĂTOASĂ

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum ar trebui să răspundeți fiecăruia” (Coloseni 4:6, ASV). Da, Cuvântul lui Dumnezeu rostit cu înțelepciune este ca niște mere de aur într-un coș de argint! Să „luăm seama” la vocabularul nostru; cuvintele noastre, conversația noastră, ar trebui să fie întotdeauna pline de har și ziditoare, fie că este vorba de lucruri laice sau religioase. Moderația ar trebui să caracterizeze toate discuțiile noastre, iar în toate relațiile noastre cu oamenii din lume, precum și cu creștinii, curtoazia, generozitatea și considerația blândă față de interesele lor ar trebui să fie evidente, chiar dacă lipsa lor de considerație față de noi este evidentă. Vorbirea noastră nu ar trebui să fie doar generoasă, cumpătată, politicoasă, blândă și izvorâtă din dragoste, ci ar trebui să fie și dreasă cu sare. Adevărul și Spiritul său, asemenea sării, au o influență purificatoare și au puterea de a păstra de la degradare ceea ce este bun și curat.

 Dacă vorbirea noastră trebuie să fie plină de har, sănătoasă, pură și cu o influență păstrătoare asupra altora, va trebui să ne păzim inimile cu toată grija, căci din inimă ies izvoarele vieții (Proverbe 4:23); și „din abundența inimii vorbește gura. Omul bun, din tezaurul bun al inimii, scoate lucruri bune; iar omul rău, din tezaurul rău scoate lucruri rele” (Matei 12:34, 35). Cuvintele au însemnătate, prin urmare ele devin un indicator al identității noastre.

Despre Domnul nostru Isus, a cărui inimă era desăvârșită – în care nu era păcat și nici viclenie nu s-a găsit în gura Lui, s-a spus: „Harul este turnat pe buzele Tale”; și din nou, „Toți îi aduceau mărturie și se mirau de cuvintele cu har care ieșeau din gura lui” (Psalmii 45:2; Luca 4:22). Moise, personificându-L pe Cristos, a prevestit influențele binecuvântate ale cuvintelor Domnului, spunând: „Învățătura mea să picure ca ploaia, cuvântul gurii mele să cadă ca roua, ca ploaia măruntă peste verdeața proaspătă și ca ploaia îmbelșugată peste iarbă” (Deuteronom 32:2). Și Isus a spus: „Cuvintele pe care Eu vi le-am vorbit sunt duh și sunt viață” (Ioan 6:63). Atât de înțelepte, drepte și adevărate erau cuvintele Domnului, încât, deși dușmanii Lui căutau neîncetat să găsească vreo greșeală, este scris: „Nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; și s-au minunat de răspunsul lui și au tăcut” (Luca 20:26). Iar alții au spus: „Niciodată vreun om nu a vorbit ca omul acesta” (Ioan 7:46).

Astfel, Domnul nostru a lăsat un exemplu onorabil pentru poporul Său, pe care Apostolul, în textul nostru, ne îndeamnă să-l urmăm. De asemenea, Sfântul Petru (1 Petru 4:11) îndeamnă: „Dacă cineva vorbește, să vorbească conform oracolelor lui Dumnezeu” — cu înțelepciune și în conformitate cu Spiritul și Cuvântul Domnului. Din nou, este scris: „Păzește-ți limba de rău și buzele de a rosti viclenie [înșelăciune]”. „Cine își ține gura și limba își păzește sufletul de necazuri.” „Cuvintele gurii unui om înțelept sunt cu har, dar buzele unui prost [un vorbitor nechibzuit, nesăbuit] îl vor înghiți. Începutul cuvintelor gurii sale este prostie, și sfârșitul vorbirii sale este nebunie răutăcioasă” (Psalmii 34:13; Proverbe 21:23; Eclesiastul 10:12, 13). Rugăciunea noastră poate fi, pe bună dreptate, în cuvintele Psalmistului (Psalmii 19:14): „Fie cuvintele gurii mele și meditația inimii mele bine primite înaintea feței tale, DOAMNE, tăria mea și răscumpărătorul meu.”

MAI ÎNTÂI DREPTATEA — APOI IUBIREA 

Principiul nostru de încheiere asupra căruia să luăm aminte este Dreptatea! Copiii consacrați ai lui Dumnezeu văd doctrina iubirii în Biblie și uită că există o lecție care precede iubirea. Această lecție primară este cea asupra căreia ne concentrăm astăzi. Este lecția dreptății — neprihănirea. Fii conștient, căci asta înseamnă: Trezirea la dreptate! Cu toții trebuie să învățăm să deosebim binele de rău și să practicăm ceea ce este drept, corect. Dreptatea este neprihănire.

Oricine încalcă principiul dreptății, Regula de Aur, acasă, în Biserica lui Cristos, în afaceri sau în relațiile sociale ar trebui, dacă este creștin, să examineze problema cu seriozitate și rugăciune și să „se trezească la dreptate [justiție] și să nu păcătuiască”. Astfel, a face nedreptate este păcat; și, pe cât știm, este un păcat care prevalează pretutindeni. Mulți nu au o apreciere corespunzătoare a acestui fapt. Ei nu văd că dreptatea este temelia întregului caracter, a întregii vieți drepte. Ea este temelia Tronului lui Dumnezeu (Psalmii 89:14). Degeaba practică cineva iubirea față de semenii săi sau chiar față de Dumnezeu, dacă în același timp încalcă principiul dreptății față de acea persoană. Numai după ce am făcut dreptate avem libertatea de a practica iubirea față de ceilalți. Atunci putem face tot ce ne stă în putință pe calea iubirii. Dreptatea mai întâi, iubirea apoi, ar trebui să fie regula care guvernează toate relațiile noastre cu ceilalți. 

Aceasta ridică întrebarea: cum putem fi desăvârșiți în voință când trupurile noastre sunt imperfecte? Răspundem, așa cum a făcut-o și Apostolul: „Fiindcă a voi îmi este la îndemână; dar cum să lucrez … nu găsesc” (Romani 7:18). El nu reușea întotdeauna să își îndeplinească voința pentru dreptate. La fel este cu toți cei care caută să meargă pe urmele lui Isus. Cu toții știm cum să dorim să facem binele, dar problema este cum să îl înfăptuim. Treptat, învățăm că Dumnezeu nu ne va judeca după imperfecțiunile trupului nostru; căci atât timp cât rămânem credincioși, aceste defecte sunt acoperite cu haina dreptății atribuite a lui Cristos. Prin urmare, facem tot posibilul să arătăm Tatălui nostru ceresc că ne străduim din greu să facem binele în fiecare faptă, cuvânt și gând. Și din moment ce El se așteaptă ca fiecare membru al familiei Sale să aibă o voință perfectă, devine o întrebare personală – care este voința lui Dumnezeu pentru noi. Așadar, căutăm cu sârguință să dovedim care este voia cea bună și plăcută și desăvârșită a lui Dumnezeu (Romani 12:1, 2). 

A dovedi care este voia lui Dumnezeu înseamnă a ajunge la cunoașterea voii Sale, a o demonstra pentru noi înșine. Dacă suntem credincioși, progresăm tot mai mult în această privință pe măsură ce trec zilele. La început, am avut puțină cunoaștere, iar aceasta am pus-o în practică. Pe măsură ce am crescut în har și în cunoștință, am ajuns să cunoaștem mai bine voia lui Dumnezeu; și a fost de datoria noastră să punem în practică și această cunoaștere sporită. Această cunoaștere a voii lui Dumnezeu am obținut-o, nu într-un mod supranatural, ci prin studiul Bibliei (2 Timotei 2:15). 

Oricine a intrat în familia lui Dumnezeu și-a lepădat voința proprie și a acceptat, în schimb, voia lui Dumnezeu. Oricine nu și-a predat voința Domnului nu este copilul Lui. Așa cum declară Apostolul: „Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui.” (Romani 8:9). Spiritul lui Cristos a fost spiritul predării depline față de voia Tatălui; și pe măsură ce ajungem la aceeași stare, ne lepădăm voința proprie și o acceptăm pe cea Divină. Facem acest lucru pentru că este calea potrivită pentru toți cei care doresc să calce pe urmele Răscumpărătorului nostru și pentru că voința noastră s-a dovedit nesatisfăcătoare pentru noi înșine. Mințile și trupurile noastre sunt atât de imperfecte încât de multe ori am ajuns în dificultate urmând propria noastră voință. Prin urmare, suntem bucuroși să cunoaștem și să împlinim voia lui Dumnezeu, mai ales pentru că vedem cât de plină de har este această voie.