Întrebare: Când se termină Epifania ca perioadă?

ÎNTREBARE DE INTERES GENERAL

Sfârșitul perioadei Epifania

Întrebare: Când se termină Epifania ca perioadă?

Răspuns: La fel ca Veacul Evanghelic și la fel ca Parousia, Epifania ca și perioadă de timp se termină în suprapuneri, adică are diferite sfârșituri corespunzătoare diferitelor începuturi ale perioadei Basileia (Împărăția) ca etapă separată a Venirii a Doua a lui Isus. Astfel, după cum a arătat fr. Russell, Veacul Evanghelic a început să se sfârșească în 1874; pentru că „secerișul este sfârșitul Veacului” (Matei 13:39; B 15; C 24, 121, 214; D 568), iar Secerișul a început la vremea aceea când a sosit „Domnul Secerișului” (Matei 9:38; Apocalipsa 14:14, 15; Z ʼ16, pag. 170-173 [VDM, Vol. 3, Nr. 3, pag. 177-183, n.e.]; Z 3820-3826; E5, pag. 108, 143-177; E6, pag. 388-390; E7, pag. 311, 312). Dar 1874 a marcat nu numai când Veacul Evanghelic a început pentru prima oară să se sfârșească, ci și când Mileniul, domnia de o mie de ani a lui Cristos, a început cu prima suprapunere (P ʼ70, pag. 71-79); pentru că atunci, la începutul celei de-a șaptea zile de o mie de ani, Sabatul Milenar, a sosit „Domnul Sabatului” (Luca 6:5) – El a venit exact la timp. De asemenea fr. Russell a arătat că Veacul Evanghelic are mai multe sfârșituri și că Veacul Milenar are mai multe începuturi pe măsură ce ele se suprapun unul cu celălalt, și anume 1874, 1878, 1881 și 1914 (Z 5772 [VDM, Vol. 6, Nr. 6, pag. 430, n.e.]); și din 1914 au avut loc alte sfârșituri și respectiv alte începuturi, și încă vor mai avea loc. În mod clar în ceea ce privește suprapunerea lor unul cu altul noi ne aflăm încă în Veacul Evanghelic în aspectele lui de încheiere, chiar dacă am trecut aproape de 100 de ani în Veacul Milenar.

În mod similar Parousia și Epifania se suprapun una peste alta. Parousia în sensul ei restrâns de 40 de ani s-a suprapus cu Epifania din 16 septembrie 1914 până în 16 octombrie 1916 (E4, pag. 20, 51 [AP, Nr. 2, pag. 28, par. 33, 34, n.e.]). Fr. Russell a arătat că în ceea ce privește Venirea a Doua a lui Isus, Biblia folosește cuvântul parousia în trei sensuri: (1) în sensul celor 40 de ani de seceriș, adică din 1874 până la începutul Epifaniei în 1914, când a izbucnit Timpul de Strâmtorare cu prima fază a Războiului Mondial (Matei 24:37-39; 2 Tesaloniceni 2:1); (2) în sensul celor 80 de ani din 1874 până în 1954 (deși fr. Russell nu a văzut că Epifania va dura 40 de ani, acest lucru ne fiind potrivit să fie văzut în timpul său), adică inclusiv Parousia în primul sens și Epifania ca perioadă, pe care el așa a înțeles-o chiar dacă nu și-a dat seama de durata ei de 40 de ani (1 Tesaloniceni 2:19; 3:13; 4:15; 5:23; 2 Tesaloniceni 2:8, 9; Iacov 5:7, 8; 2 Petru 3:4, 12; 1 Ioan 2:28); și (3) în sensul întregii perioade de 1000 de ani a Venirii Sale a Doua (parousia Sa în sensul ei cel mai larg; 1 Corinteni 15:23; 2 Petru 1:16). Pentru o examinare a învățăturilor fratelui Russell cu privire la acest subiect a se vedea E4, pag. 7-72 [AP, Nr. 2, n.e.].

Tot așa și perioada Epifaniei se termină în suprapuneri în perioada următoare, în perioada basileii sau a Împărăției. Întocmai cum Parousia în sensul ei restrâns de 40 de ani (al perioadei de seceriș) s-a terminat în 1914 când a început Epifania, deși Parousia în sensurile mai largi a continuat și încă continuă pe măsură ce se suprapune peste etapele succesive ale Epifaniei (E4, pag. 18; P ʼ38, pag. 68, 69); tot așa și Epifania în sensul ei restrâns de 40 de ani s-a terminat în toamna anului 1954 când Basileia a început să se deschidă, chiar dacă, după cum a arătat Mesagerul Epifaniei (de ex. în C 382; E4, pag. 52; E6, pag. 454), Epifania se suprapune cu perioada Basileia și se termină în etape, la fel cum Basileia se deschide în etape. El a învățat în mod clar și repetat că vom intra în perioada Basileia în 1954, odată cu perioada Epifania; și el se referă la „octombrie 1954 atunci când Epifania începe să se suprapună cu Basileia, împărăția” (E10, pag. 114; a se vedea și E4, pag. 12, 51, 104; E5, pag. 298; E6, pag. 454; E11, pag. 441).

În privința Epifaniei sunt anumite distincții de care trebuie să ținem cont. În E10, pag. 10, citim: „Scripturile arată că în ceea ce privește lumea, Epifania este împărțită în patru perioade distincte, (1) Războiul și consecințele lui, (2) Revoluția sau Armaghedonul și consecințele lui, (3) Anarhia și consecințele ei, și (4) Strâmtorarea lui Iacov și consecințele ei. Dar în ceea ce privește poporul lui Dumnezeu, Epifania este împărțită în două perioade: (1) timpul în care Preoțimea se ocupă de Țapul pentru Azazel, și (2) timpul în care Preoțimea are de-a face cu leviții curățiți”. Apoi fr. Johnson continuă să arate (E10, pag. 10-108) că în ceea ce privește poporul lui Dumnezeu, punctul (1) „are cel puțin opt sezoane” (1 Timotei 6:15; E4, pag. 11, 12), iar punctul (2) are „mai multe sezoane” (E10, pag. 108). Să acordăm atenție de asemenea, că aceste „sezoane” (cu excepția unor puține cazuri) nu coincid fie în începuturile lor fie în sfârșiturile lor cu începuturile sau sfârșiturile celor „patru perioade distincte” în care se împarte Epifania în ceea ce privește lumea.

Aceste distincții potrivite pe care fr. Johnson le face între aspectele Epifaniei referitoare la lume și între aspectele Epifaniei referitoare la poporul lui Dumnezeu, ne ajută să vedem falsitățile și absurditățile din declarațiile contradictorii făcute de către cel care răspândește erori și care învață ceea ce Mesagerul Epifaniei numește „sofistică” cu privire la subiectul Domniei de o Mie de Ani a lui Cristos, și care a devenit apostat față de multe din celelalte învățături ale Mesagerului Parousiei și ale Mesagerului Epifaniei. În circulara sa de cernere din iulie 1971 el ignoră numeroasele dovezi date în P ʼ71, pag. 30, că noaptea Epifaniei a ajuns la primul ei sfârșit în 1954, la începutul suprapunerii ei cu timpul Împărăției (a se vedea E6, pag. 386, 454; E4, pag. 103, C Apendicele, pag. 383), dar el susține aprobator afirmația noastră precum că Epifania este identică cu Timpul de Strâmtorare, și accentuează acest lucru ca și cum nu s-ar permite niciun alt punct de vedere. Apoi el face această declarație absurdă și înșelătoare: „Însă dacă acest lucru este adevărat, dacă Epifania s-a terminat în 1954 «în sensul ei restrâns», se înțelege de la sine că și Timpul de Strâmtorare trebuie să se termine în 1954 «în sensul lui restrâns». […] Niciun singur eveniment nu a avut loc în 1954 care să îndrepte atenția celor mai devotați «veghetori» la acea dată”.

Dacă ar fi să aplicăm același proces de raționare ilogic la învățăturile fratelui Russell, am ignora învățătura sa scripturală că Parousia de 40 de ani, timpul secerișului, s-ar termina în 1914, atunci când ar începe Epifania (Matei 24:37-39; 2 Tesaloniceni 2:1), și am pune accentul exclusiv pe învățătura sa că Parousia în sensul ei cel mai larg este identică cu Mileniul (1 Corinteni 15:23; 2 Petru 1:16). Apoi am spune: „Însă dacă acest lucru ar fi adevărat, dacă Parousia s-a terminat în 1914 «în sensul ei restrâns», se înțelege de la sine că și Mileniul trebuie să se termine în 1914 «în sensul lui restrâns». Ce concluzie absurdă și înșelătoare! Hotărât, „oamenii răi și impostorii vor crește din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați” (2 Timotei 3:13)!

Potrivit fratelui Johnson, Epifania ar putea să se termine (și așa s-a întâmplat) în mai multe sensuri, în mai multe sezoane ale ei, în ceea ce privește poporul lui Dumnezeu, și totuși să nu se termine în aceeași măsură în ceea ce privește lumea. În mod corespunzător, Epifania ar putea să se termine în 1954 (și așa s-a întâmplat) în sensul ei restrâns sau îngust în ceea ce privește poporul lui Dumnezeu (E10, pag. 114), fără ca în mod necesar să se termine atunci în sensul ei restrâns sau îngust în ceea ce privește lumea. Cât de nesăbuit deci este să se insiste asupra faptului că în 1954 trebuia să aibă loc vreun eveniment exterior de strâmtorare deosebită asupra lumii pentru a dovedi primul sfârșit al Epifaniei, care a avut loc la acel timp în conformitate cu profeția! „Veghetorii” credincioși și devotați ai lui Dumnezeu au avut o mulțime de dovezi din Scripturi, raționamente și fapte că primul sfârșit al Epifaniei care se suprapune cu perioada Basileia a avut loc în toamna anului 1954, întocmai cum Mesagerul Epifaniei a arătat din Scripturi că ar avea loc atunci. Dovezile potrivit cărora Epifania se termina în suprapuneri în 1954 au fost mult mai numeroase pentru cei mai devotați veghetori ai Domnului care trăiau la acel timp decât au fost dovezile potrivit cărora Veacul Evanghelic se termina în suprapuneri în 1874, 1878 și 1881 pentru cei mai devotați veghetori ai Domnului care trăiau anume în acele vremuri.

În lupta împotriva învățăturii bazate pe Scriptură a Mesagerului Epifaniei că într-un sens perioada Epifania se va termina în 1954, acest părtinitor al erorii se împotrivește și din necesitate aruncă cuvintele lui Dumnezeu înapoia sa (Psalmul 50:16-20). El se împotrivește aplicării fratelui Johnson a unor astfel de Scripturi cum sunt Luca 17:22, 26-30; Deuteronom 10:10; Matei 25:6; Ioan 9:4; 11:9; Matei 20:8; Psalmul 91:5, 6; 121:6; Exodul 11:4; 12:29; Numeri 14:33, 34; 32:13; Leviticul 12 etc., că indică o perioadă de 40 de ani pentru Epifania sau Apocalipsa (a se vedea de ex. C Apendicele, pag. 382-386; E4, pag. 97-106; E6, pag. 454, par. 1; P ʼ28, pag. 189, par. 1; P ʼ32, pag. 90, par. 1; P ʼ54, pag. 52, par. 2; P ʼ61, pag. 58-60), deși el trece în tăcere pe lângă aceste Scripturi.

El nu poate dovedi că aceste Scripturi nu se aplică la cei 40 de ani ai perioadei Epifania după cum a indicat fr. Johnson – așa că tăcerea pentru el este cea mai bună politică, atunci când vine vorba de a încerca o aplicare diferită. Totuși împotriva acestor Scripturi și a aplicării lor de către fr. Johnson care arată 40 de ani pentru perioada Epifaniei, din 1914 până în 1954, cu privire la „ziua Epifaniei” el afirmă o falsitate pentru care nu dă nicio dovadă, și anume că „nu există nici cea mai mică aluzie în tip sau direct în Scriptură că această perioadă specială s-a terminat în 1954 în sens «îngust», în sens «restrâns», sau în oricare alt sens – decât în «nonsensul» lui R.G. Jolly”. Astfel el încearcă să ascundă faptul că în realitate se opune Cuvântului lui Dumnezeu și aplicării acestuia la perioada de 40 de ani a Epifaniei de către fr. Johnson; și își trage săgețile în noi, „cuvintele amare” (Psalmul 64:3), când apărăm aceste adevăruri. Noi ne rugăm pentru el ca Dumnezeu să aibă milă de el.

El se sprijină foarte tare pe o afirmație făcută de fr. Johnson în 1919 (P ʼ19, pag. 204; retipărită în E4, pag. 21) pentru a încerca să își susțină părerea strâmbă că perioada Epifaniei (în sensul ei îngust) este exclusiv din 1914 până la sfârșitul Strâmtorării lui Iacov. Afirmația spune: „În sensul perioadei a doua a Venirii a Doua a Domnului nostru, ea [perioada Epifaniei] este limitată la timpul dintre Parousia și Basileia. Se folosește pentru a desemna perioada de mare strâmtorare, Timpul de Strâmtorare”. Atunci când fr. Johnson a făcut această afirmație, și timp de mulți ani după aceea, el se aștepta în mod natural ca Timpul de Strâmtorare să se termine până în 1954, să se termine perioada Epifania în sensul ei adevărat, îngust, și până în 1956 să se termine Epifania în sens larg (E4, pag. 51 [AP, Nr. 2, pag. 28, par. 33, 34, n.e.]) suprapunându-se peste Basileia începută în 1954 cu prima ei suprapunere (E10, pag. 114, 607; a se compara cu P ʼ60, pag. 90, par. 1).

Dar fr. Johnson a ajuns mai târziu să vadă că suprapunerea prioadei Epifania sau Apocalipsa cu Basileia va continua pentru ceva timp dincolo de 1956, și că prin urmare va avea un sens încă mai larg chiar decât ceea ce el numise „sensul ei cel mai larg” în E4, pag. 51. Se pare că el a dezvăluit pentru prima dată acest sens încă mai larg în P ʼ47, pag. 53 (a se compara cu P ʼ54, pag. 51-54; P ʼ60, pag. 89, 90). El menționează acolo „răsturnarea totală a imperiului lui Satan”, ca unul dintre cele trei evenimente ce continuă pentru o durată mare de timp, „care va avea loc până la sfârșitul Epifaniei [italicele ne aparțin]”, și că „sfârșitul Anarhiei va urma la ceva timp după 1956. Mai târziu [italicele ne aparțin] va veni faza a doua a strâmtorării lui Iacov, iar apoi convertirea lui Israel”.

Astfel este clar că în timp ce fr. Johnson până la sfârșitul vieții sale pământești a considerat că Epifania sau Apocalipsa în sensul ei restrâns de 40 de ani, din 1914 până în 1954, este perioada dintre Parousia și Basileia, el nu a considerat că Epifania într-un sens mai larg, „în ceea ce privește lumea”, care se întinde până la sfârșitul Strâmtorării lui Iacov și a consecințelor ei (E10, pag. 10), va avea loc în întregime înainte de începutul Basileii, și astfel să se încadreze în timpul dintre Parousia și Basileia. Noi îi reafirmăm și îi apărăm învățăturile așa cum sunt prezentate aici, în pofida tuturor atacurilor lui Satan, inclusiv acelea ale acestui învățător de sofistică cu prezentarea sa strâmbă.

Din cele de mai sus precum și din alte considerente, vedem că Epifania, atât în ceea ce privește lumea cât și în ceea ce privește poporul lui Dumnezeu, are diferite sfârșituri pe măsură ce se suprapune cu perioada următoare – Basileia, Împărăția. Acest lucru nu înseamnă că Noul Legământ a fost deja inaugurat și Calea Sfințeniei deschisă pentru omenire. Dar din toamna anului 1954 a fost inaugurată o lucrare distinctă a Împărăției care nu a fost făcută mai înainte, și anume construirea Taberei Epifaniei ca să fie deosebită de Curtea Epifaniei, în care Domnul pregătește oamenii aici în ultimele părți ale Timpului de Strâmtorare pentru binecuvântările restabilirii sub condițiile Noului Legământ apropiat.

PT, №514, 1971, 61-62