9 AUGUST

De aceea dacă lumina ce este în tine este [se face] întuneric, cât de mare este întunericul acela! — Matei 6:23.

„Secerişul” este un timp de vânturare a „grâului” — un timp de cernere, de separare, şi trebuie ca fiecare din noi să ne dovedim caracterul: „După ce veți fi învins toate, să stați în picioare”. Încercările „secerişului” actual trebuie să fie asemănătoare cu încercările „secerişului” iudaic, care a fost un „seceriş” tipic. Una dintre încercări este crucea, alta prezenţa lui Cristos, alta umilinţa, alta iubirea. Evreii au fost mustraţi pentru că nu au „cunoscut timpul cercetării” lor. Este îndoit de întristătoare problema celor care după ce au văzut o dată lumina Adevărului Prezent ajung din nou în „întunericul de afară”. Aceasta indică necredincioşie — Z ’04, 297 (R3436).

*       *       *

Lumina din noi este Spiritul sfânt. Este posibil ca el să se facă întuneric. Aceasta se întâmplă când mintea renunță la adevăr, iar inima la Spiritul adevărului. Un astfel de efect poate să apară numai atunci când, pierzând înțelepciunea, puterea, dreptatea și iubirea, inima învață să iubească păcatul, eroarea, egoismul și spiritul lumesc. Unul ca acesta nu poate fi reînnoit spre pocăință. Întunericul din el este mare și nesfârșit. Cu ce băgare de seamă, rugăciune și activitate noi trebuie să ne păzim de un astfel de rezultat! Mai bine să nu fi început niciodată cariera noastră creștină decât să o încheiem în felul acesta — PT 1934, 110.

Pasaje paralele: Luca 11:34-36; Psalmii 119:105; Proverbe 6:23; Isaia 8:20; 58:8; Matei 4:16; 5:16; Luca 16:8; Ioan 1:4-9; 3:19-21; 12:35, 36; Faptele 26:18; Efeseni 5:14; 1 Tesaloniceni 5:5; 1 Petru 2:9; Matei 8:12; Ioan 11:9, 10; 1 Ioan 2:8-11.

Cântări: 315 [-], 1, 49, 90, 91, 130 [111], 154 [-].

Poeziile Zorilor, 285: Cum au căzut cei puternici.

Lectură din Turn: Z ʼ09, 231 (R4444: Rătăcire în „întunericul de afară”).

Lectură suplimentară: Z ʼ11, 169 (R3436: Timpul secerișuluiVDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ11, 58 (R4767a: I se poate întâmpla ceva rău Noii Creaturi?VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2225); Z ʼ11, 169 (R4830: Păcatul de moarteVDM, Vol. 26, Nr. 5, pag. 2105); Z ʼ12, 370 (R5138: „Nu iubiți lumea”VDM, Vol. 21, Nr. 2, pag. 1527); Z ʼ14, 317 (R5561: Semănatul și seceratulVDM, Vol. 11, Nr. 5, pag. 786); Z ʼ16, 61 (R5860: „Lăsați lumina voastră să strălucească”VDM, Vol. 4, Nr. 6, pag. 288); Z ʼ16, 147 (R5896: Intrigile celui rău — cum să-l învingemVDM, Vol. 3, Nr. 5, pag. 206).

L.T. în limba rusă; R4273; R5138; R5561; R5860; R5896.

L.T. în limba ucraineană; R4273; R4767; R4830; R5138; R5561; R5860; R5896.

L.T. în limba engleză; R3436; R4767; R4830; R5138b; R5561; R5860; R5896.

Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta în legătură cu Lumina și Întunericul? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultat au avut ele?

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 09 AUGUST (Cântarea 123) *Z ʼ16, 261 (R5948: „Luați seama la voi înșivă”VDM, Vol. 2, Nr. 2, pag. 98).