10 SEPTEMBRIE

Să nu iasă din gura voastră niciun cuvânt stricat, ci doar ce este bun pentru folosul edificării, ca să dea har celor ce aud — Efeseni 4:29.

Gustul degradat se pune la adăpost în spatele conștiinței și declară că a spune adevărul este întotdeauna corect și de aceea Dumnezeu nu poate socoti că a spune adevărul ar fi o defăimare, ci, condamnând vorbirea de rău și defăimarea ca fapte ale cărnii și ale diavolului, El se referă numai la afirmațiile false, neadevărate. Aceasta este o mare eroare; defăimarea rămâne defăimare, fie că este adevărată fie că este falsă, și este astfel considerată nu numai după legile lui Dumnezeu, ci și după legile oamenilor civilizați. Defăimare este orice spunem cu scopul de a dăuna altuia, fie că este adevărat fie că este fals, și legile omenești sunt în acord cu legea lui Dumnezeu, că a face astfel daună cuiva este incorect — Z ’99, 70 (R2442).

*       *       *

Cuvinte stricate este tot ceea ce se spune cu scopul de a deprava pe alții din punct de vedere fizic, intelectual, moral sau religios. Atât de multe cuvinte de acestea se spun încât, prin contrast, noi trebuie să fim în alertă pentru a contracara influența lor. Ca sare a pământului, noi trebuie să exprimăm numai acele gânduri care au un efect condimentar, hrănitor și păstrător asupra trupului, minții și inimii oamenilor. Cuvintele sunt cele mai puternice lucruri din lume; iar cele mai puternice cuvinte sunt cele care exprimă gândurile lui Dumnezeu. Pe cât este posibil să ne folosim limba pentru a exprima doar gândurile lui Dumnezeu, și prin aceasta ne vom dovedi o binecuvântare pentru toți cei cu inima bine dispusă — PT 1936, 110.

Pasaje paralele: Psalmii 5:9; 52:2; 73:7-9; 1 Corinteni 15:33; Efeseni 5:3, 4; Coloseni 3:8; 4:6; 1 Tesaloniceni 5:11; Coloseni 3:16; Deuteronom 6:6, 7; Maleahi 3:16, 17; Proverbe 15:7; Matei 12:36, 37; Tit 3:2; Iacov 3:2-8; 4:11; 1 Petru 2:1.

Cântări: 116 [-], 154 [­-], 275 [-], 122 [107], 49, 44, 296 [175].

Poeziile Zorilor, 106: Ce prieten ne este Isus.

Lectură din Turn: Z ʼ11, 62 (R4770: Ce înseamnă „cuvânt murdar” VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2220).

Lectură suplimentară: Z ʼ99, 67 (R2442: Binecuvântând pe Dumnezeu și blestemând pe oameniVDM, Vol. …, Nr. …, pag. ); Z ʼ10, 347 (R4705: „Prezența Fiului Omului” ― VDM, Vol. 28, Nr. 5, pag. ); Z ʼ11, 359 (R4882a: Cuvântul și caleaVDM, Vol. 25, Nr. 5, pag. 2006); Z ʼ11, 387 (R4896: A ne hrăni cu cuvintele lui DumnezeuVDM, Vol. 25, Nr. 4, pag. 1978); Z ʼ12, 148 (R5020: Cuvinte adevărate — vorbire amabilăVDM, Vol. 23, Nr. 4, pag. 1767); Z ʼ14, 245 (R5517: Controlul limbii o necesitateVDM, Vol. 12, Nr. 5, pag. 861); Z ʼ15, 135 (R5678: Și-a insultat Isus dușmanii?VDM, Vol. 9, Nr. 1, pag. 590).

L.T. în limba rusă; R4705; R5517; R5678.

L.T. în limba ucraineană; R4705; R4882; R4896; R5020; R5517; R5678.

L.T. în limba englezăR2442; R4705b; R4882; R4896; R5020b; R5517; R5678.

Întrebări: Care a fost caracterul vorbirii săptămâna aceasta? De ce a fost așa? Care au fost rezultatele felului de vorbire?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 10 SEPTEMBRIE (Cântarea 233) *Z ʼ11, 179 (R4917: O examinare de sine practică în privința iubirii VDM, Vol. 25, Nr. 2, pag. 1937).