lucrarea lui dumnezeu din veacul evanghelic — o lucrare selectivă

LUCRAREA LUI DUMNEZEU DIN VEACUL EVANGHELIC

— O LUCRARE SELECTIVĂ

Lucrarea lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic urma să fie o lucrare selectivă! Multe Scripturi arată că lucrarea lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic urma să fie și a fost o lucrare selectivă, o lucrare de selectare din omenire a seminței (copiilor) lui Avraam de dinaintea Mileniului, cei care exercită perseverent o credință ca a lui (Romani 4:1-25). La prima Sa venire Isus a predicat mesajul împărăției pentru a face o lucrare selectivă, și nu o lucrare de convertire a lumii. El a vorbit intenționat în parabole „pentru cei de afară”, „ca văzând ei să vadă și să nu priceapă; ca nu cumva să se întoarcă și păcatele lor să le fie iertate” (Marcu 4:12; Matei 13:10-17). Cu alte cuvinte, Isus intenționat nu a căutat să convertească pe toți.

Cu adevărat Scripturile ne spun că nu mulți vor fi în stare să audă, să aprecieze, să înțeleagă, să accepte oferta salvării elective. Aranjamentul divin al chemării este electiv ori selectiv. Față de unii prezintă interes iar față de alții nu. Pe unii îi atrage iar pe alții nu (BS 1952, pag. 43). Faptele 3:19-21 arată că Venirea a Doua a lui Isus va fi urmată de „timpurile de restabilire [restaurare, ASV] a tuturor lucrurilor”. Această restabilire are în vedere convertirea lumii, nu în Veacul Evanghelic, ci după acesta, în Veacul Milenar.

Să ne amintim că aici la sfârșitul Veacului Dumnezeu face o lucrare specială de adunare și pregătire a bijuteriilor Sale (Maleahi 3:17; Psalmul 50:5; Isaia 56:8). Să continuăm să fim ca niște lumini strălucitoare în această lume întunecată și rea, ținând statornic Cuvântul Vieții (Filipeni 2:15, 16) prin cuvânt și pagină tipărită, pentru selecționarea mai multor bijuterii pe care Domnul le caută ca sămânța lui Avraam de dinaintea Mileniului, dar să ne dăm seama că convertirea lumii nu este acum, ci la timpul cuvenit al lui Cristos, în Domnia Sa Mijlocitoare din Mileniu.

Dumnezeu a fost activ prin Cristos și alții la îndepărtarea anumitor conducători și așezarea altora (Daniel 2:21; 4:17); de asemenea ei au fost foarte activi la înaintarea completării aspectelor elective și cvasi-elective ale lucrării lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic. Da, Dumnezeu va face toate cele cinci clase de consacrați de dinaintea restabilirii – Turma Mică, Vrednicii Bătrâni, Marea Mulțime, Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie – simbolizate respectiv de Sion, Moria, Acra, Bezeta și Ofel – mijloacele speciale de ajutorare a celor nealeși pe Calea Sfințeniei [o lucrare din Veacul Milenar].

Aceste cinci clase de dinaintea restabilirii fac o consacrare spre moarte, depun sau predau fără rezerve voința proprie și acceptă voința lui Dumnezeu ca pe a lor proprie în toate lucrurile, în același spirit în care Isus s-a consacrat pe Sine Însuși (Psalmul 40:8; Evrei 10:7). Făcând o astfel de consacrare, cel ce se consacră ca și cum și-ar semna numele în partea de jos a unei foi goale de hârtie și ar fi de acord să facă orice Dumnezeu ar scrie mai sus de acea semnătură. Credința în credincioșia și iubirea lui Dumnezeu – fiindu-i atât recunoscători pentru favorurile („îndurările” – Romani 12:1) din trecut cât și apreciindu-l pentru că are un caracter atât de nobil încât poate oferi astfel de favoruri nemeritate – ar trebui să determine consacrarea. În acest sens accentuăm consacrarea de a face voia lui Dumnezeu, fiind de o importanță crucială.

Recunoaștem că există diferențe în felul cum Dumnezeu îi întrebuințează pe cei ce se consacră și în ceea ce cere de la ei, cei care se dau pe ei înșiși Lui (2 Corinteni 8:5). Totuși aceste întrebuințări și cerințe diferite, care de ex. se datorează schimbărilor dispensaționale în planul lui Dumnezeu, le determină Dumnezeu nu cel ce se consacră, și nu ar trebui să facă nicio diferență în felul de consacrare care se face.

Consacrarea la viață este potrivită pentru condițiile din Mileniu, nu pentru condițiile din Veacul Evanghelic … dacă cineva este loial Domnului, să-și jertfească drepturile până la moarte în opoziția sa față de păcat și în serviciul dreptății.

Examinarea Secerișului Extins al Veacului Evanghelic

În timpul Parousiei Pastorul Russell a fost privilegiat să pună temeliile, și printre poporul lui Dumnezeu a făcut o lucrare de pregătire, pentru construirea acelei Tabere [din Epifanie], și noi credem că este voia lui Dumnezeu ca noi să continuăm această lucrare pe aceleași linii. Volumul mare al lucrării făcute de Pastorul nostru, sprijinit de scrierile din Epifanie va fi folosit după trebuință, împreună cu adaptări din scrierile fratelui Russell și fratelui Johnson pentru a se potrivi nevoilor noastre actuale.

Peste Adevărul deja avut Domnul pune mai mult Adevăr, adăugând învățătură peste învățătură, regulă peste regulă (Isaia 28:10, 13). Căderea manei pe rouă toată noaptea sugerează dezvoltarea progresivă a Adevărului (Proverbe 4:18), amintindu-ne mereu de gândul exprimat într-o cântare: „Încă mai mult trebuie să urmeze”. Acest lucru este sugerat și de faptul că mana a continuat să cadă pe tot parcursul călătoriei lui Israel în pustie, tot așa cum în antitip de la Iordan până în prezent Adevărul pe măsură ce devine cuvenit a venit peste Adevărul care fusese deja cuvenit printre poporul lui Dumnezeu, tabăra antitipică. Adevărul care avansează nu pune deoparte Adevărul primit mai înainte, așa cum învață unii înșelători (E9, pag. 19). Adevărul așa cum este cuvenit a continuat și va continua pe parcursul acestui Veac să fie hrana poporului lui Dumnezeu până va începe Domnia Mijlocitoare a lui Cristos.

În Iacov 3:8-10 vedem că Spiritul sfânt prin Apostolul Iacov se adresează Bisericii. „După ce astfel am stabilit în mod hotărât că Apostolul Iacov aici se adresează Bisericii, să analizăm afirmația uimitoare din textul nostru și să căutăm să aflăm în ce sens ar trebui să fie înțeleasă; hotărând că, dacă vom afla că în vreun sens ori grad ni se aplică individual, vom răspunde sigur și prompt la învățătura Spiritului și vom corecta o stare atât de rea” (R2443). În PT 1955, pag. 35, referindu-se la Iacov 3:8-10 fr. Jolly comentează: Cu toate acestea sunt și alți „frați” consacrați care au parte de binecuvântările primite prin Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, la care de asemenea s-ar aplica îndemnul din textul nostru – adică la cei din Marea Mulțime (care toți ca indivizi au fost inițial admiși în Corpul lui Cristos), la Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie.

Marea Mulțime, o clasă spirituală (a se vedea E4, pag. 115-117), nu este o parte a Bisericii care este Corpul lui Cristos, care constă numai din 144000 de membri (Apocalipsa 7:1-4; 14:1); dar Marea Mulțime este o parte a bisericii întâilor născuți (leviți antitipici), fiind scriși în cer (Evrei 12:23). Lor de asemenea li se va da o viață mult mai abundentă decât cea dată restituționiștilor, deși nu la fel de abundentă ca cea dată Turmei Mici.

Vrednicii Bătrâni și cei Tineri, fiind leviți antitipici, fac parte din Biserica întâilor născuți din Veacul Milenar dar nu din cel Evanghelic, și ca atare numele lor (dispozițiile și natura lor) vor fi scrise în cer – ei toți în cele din urmă, la sfârșitul Mileniului, vor dezvolta dispoziții spirituale, vor câștiga corpuri spirituale și vor avea moștenire spirituală. În acest sens se poate spune că și lor li se va da viață mai abundentă decât cea dată omenirii în general (vezi E4, pag. 323, 331-333, 433; 458).

Se poate spune de asemenea că Tăbărașii Consacrați în Epifanie (cei care se consacră și se dovedesc credincioși în încercările severe din Timpul de Strâmtorare după ce sunt completate cele patru clase de aleși în privința numărului de membri și înainte de deschiderea Căii Sfințeniei sub Noul Legământ) primesc viață mai abundentă decât cea dată altor restituționiști în general, pentru că ei vor avea cea mai mare onoare printre aceștia.

Noi recunoaștem că Vrednicii Bătrâni, alacul; Turma Mică, grâul; Marea Mulțime, orzul; Vrednicii Tineri, fasolea, au fost recoltați, dar că și alte grâne care erau cultivate în Țara Sfântă și se foloseau la pregătirea pâinii precum lintea, Tăbărașii Consacrați în Epifanie, și meiul, Cvasi-aleșii, sunt încă recoltate ca sămânța lui Avraam de dinaintea Mileniului. [Ezechiel 4:9; PT 1979, pag. 68; PT 1961, pag. 41, n.e.]

Acest Veac Evanghelic a fost un timp de semănat. Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului (Matei 13:37), iar discipolii Săi l-au ajutat sub îndrumarea Sa. Acesta este urmat de un „seceriș”, așa cum a fost precedat de un Veac de desțelenire și pregătire a oamenilor de plugul și grapa experiențelor amare cu păcatul și Legea. Astfel, de asemenea, sunt atâtea secerișuri câte feluri de semințe, dar ordinea le cârmuiește pe toate (1 Corinteni 15:35-44).

Dar deși toți recunosc că este un timp potrivit pentru semănat, în general se uită că este un timp de secerare, un seceriș. Dar din același motiv din care Dumnezeu nu a pregătit pentru totdeauna solul, El nu va semăna pentru totdeauna sămânța, ci la timpul cuvenit dă atenție secerării, snopirii, uscării, treierării, vânturării, cernerii și punerii în grânar – cele șapte procese ale lucrului de seceriș (E5, pag. 143)!

 PT, №769, 2020, 6-7