PAZĂ DE POTICNIRE

„Mare este pacea celor care iubesc legea Ta, și nimic nu-i face să se poticnească” – Psalmii 119:165.

ESENȚA textului nostru se află în afirmația: „care iubesc legea Ta”. La început, ni s-ar putea părea că legile sunt greu de iubit, că legile sunt restricții, piedici. Regulile și reglementările pot fi suportate și respectate chiar poate cu bucurie, dar în general nu sunt iubite. Cu toate acestea, în poporul lui Dumnezeu Legea Divină este calculată pentru a produce iubire. Legea lui Dumnezeu este voința Sa exprimată. Fiecare trăsătură a Legii lui Dumnezeu este benefică. Este ceea ce numim Legea Dreptății – a face ceea ce este drept. Regula de Aur, atunci când se trăiește după ea din inimă, este însăși esența Legii Divine care operează între oameni.

Din cauza condițiilor și împrejurărilor noastre imperfecte, ne-am putea supăra puțin pe Legea Divină, dacă nu am ajuns la punctul de a ne conforma cu bucurie, de a iubi și a face voia Domnului pentru că așa este corect, pentru că Îl iubim pe Dumnezeu și pentru că am învățat că Legea Sa este „mai dulce decât mierea și decât picurul din faguri”. Copiii Domnului ajung treptat să aprecieze Legea Sa. Cu cât ne informăm mai mult în privința ei și cu cât suntem învățați mai mult despre El, cu atât vom ajunge să vedem mai mult că Legea Lui este cea mai măreață dintre toate legile; că ne arată calea care ne va aduce singura fericire adevărată și nu va lăsa întristare și ruină în urma ei. Aflăm că nimic altceva nu este de dorit.

În altă parte a acestui Psalm (vers. 97), psalmistul exclamă: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea”. Cu cât mai mult deci ar trebui noi să iubim Legea Sa, care acum este atât de deplin desfășurată! Atât de mult ajungem să iubim Legea lui Dumnezeu încât tot ceea ce-i este contrar pare nedreptate, nelegiuire, anarhie. Dacă aflăm că am păgubit pe cineva din ignoranță, vom dori să mergem direct la persoana aceea și să îndreptăm toate lucrurile. Socotim că Legea lui Dumnezeu este corectă, și este cel mai rațional lucru pe care îl cunoaștem. Ajungem să gândim că Dumnezeu este însăși exemplificarea Legii Sale; că El este drept, iubitor și bun; că El Însuși respectă Regula de Aur pe care ne-a dat-o. Cu cât mai mult cunoaștem despre această Lege și o iubim, cu atât mai multă pace avem în inimile noastre. Cu adevărat, „Mare este pacea celor care iubesc legea Ta!” Această pace le permite să crească în cunoașterea Planului Său. „Iehova Se destăinuie celor care se tem de El, pentru a le face cunoscut legământul Său” – Psalmii 25:14.

„Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu”; și, prin urmare, iubirea noastră pentru El este o iubire pentru măreția și frumusețea caracterului Său așa cum îl vedem manifestat. Celor care Îl venerează, El le va revela Legea Sa, scopurile Sale. Aceștia află că Dumnezeu a făcut pregătiri abundente pentru toate creaturile Sale. Orice li s-a părut neconsecvent înainte, este acum clarificat, iar pacea lui Dumnezeu devine din ce în ce mai mult o putere conducătoare în inimile și viețile lor.

Poporul lui Dumnezeu este sensibil la rău

„Nimic nu îi va ofensa” [din limba engleză, n.e.], declară Profetul. Cei din poporul lui Dumnezeu s-ar putea ofensa în sens că vor simți uneori că s-a făcut ceva ce este greșit, dar nu acesta este sensul în care cuvântul ofensa este folosit în text. Nu trebuie să fim atât de mărginiți încât să nu ne simțim niciodată ofensați sau indignați pe ceea ce este în mod clar greșit. Dar nu trebuie să fim neiertători față de ofensator. Trebuie să avem spiritul care va ierta cu bucurie de îndată ce greșeala este recunoscută și îndreptată în măsura în care este posibil. Nu trebuie să dorim a provoca inutil durere sau suferință celui care a greșit. Noi trebuie să căutăm a respecta întotdeauna Regula de Aur.

Dar s-ar putea totuși să ne simțim răniți. Am putea spune: „frate”, sau „prietene, mi-ai rănit sentimentele; căci ceea ce ai făcut (sau ai spus) nu este drept” etc. Dacă copilul Domnului ar vedea vreun lucru nedrept, vreo încălcare a Legii Divine, el ar fi rănit, îndurerat; și dacă ar fi o încălcare gravă, el ar fi îndurerat cu atât mai mult. Dacă cineva ar lua în deșert numele lui Dumnezeu în prezența noastră, noi ar trebui să ne simțim răniți, jigniți. Nu trebuie să tratăm hula cu ușurință, ci mai degrabă să ne arătăm dezaprobarea acolo unde este posibil în mod rațional.

În textul acesta însă pe care îl examinăm cuvântul a ofensa înseamnă a poticni. Prin urmare textul ar spune: „Mare este pacea celor care iubesc legea Ta, și nimic nu-i face să se poticnească”. La acest lucru al poticnirii trebuie să ne gândim din două puncte de vedere diferite: unii s-ar putea poticni în sens de a cădea cu totul, în timp ce alții ar putea să se poticnească și să se ridice. Națiunea evreiască s-a împiedicat de acea Piatră de Poticnire, Isus Cristos. Dacă ar fi fost în atitudinea corectă a inimii, ei nu s-ar fi poticnit. Ei au căzut prin faptul că l-au respins pe Mesia și nu au reușit să devină membri ai Israelului spiritual.

Diferite grade de poticnire

Sfântul Pavel spune: „Israel nu a obținut ceea ce caută; dar alegerea a obținut-o, iar ceilalți au fost orbiți” (Romani 11:7). Poticnirea lor nu a fost spre moartea a doua; căci apostolul declară că ei nu s-au poticnit ca să cadă – cu totul (Romani 11:1-36). Israel va fi scos din starea aceasta de orbire, va ajunge la cunoașterea deplină a lui Dumnezeu și în Împărăția lui Mesia va avea ocazii și privilegii binecuvântate.

Tot așa va fi și cu toate celelalte națiuni. Orice piatră de poticnire va fi scoasă de pe Calea Sfințeniei în condițiile favorabile din Ziua aceea a lui Cristos. Niciun leu al viciului și al cruzimii nu va umbla pe calea glorioasă care va fi deschisă atunci pentru toată omenirea (Isaia 62:10; 35:1-10). Prizonierii mormântului vor ieși afară pentru a primi binecuvântarea din acea zi mare (Ioan 5:28, 29, traducerile Revizuită și Emphatic Diaglott; Romani 8:19-22; Isaia 26:19; Osea 13:14). În timpul Zilei lui Cristos lumea se va ridica treptat la perfecțiunea minții și a corpului.

Nicio piatră de poticnire după încercarea finală

Abia după încheierea Împărăției Mijlocitoare, când toți cei care vor trăi pe pământ vor fi fost desăvârșiți, omenirea trebuie să aibă încă o încercare finală. Acoperirea domniei Mijlocitorului va fi retrasă, iar omenirea va fi predată lui Dumnezeu. Atunci Satan va fi „dezlegat pentru puțin timp” și i se va permite din nou să-și încerce vicleșugurile seducătoare cu omenirea perfectă. Ea va fi încercată așa cum Adam și Eva au fost încercați în perfecțiunea lor. Omenirea va avea multe avantaje față de primii noștri părinți datorită experienței ei îndelungate cu păcatul și cu rezultatele lui vătămătoare. Toți cei care vor ceda influenței rele a lui Satan vor fi nimiciți cu „foc din cer”, Satan fiind de asemenea nimicit în același timp – Apocalipsa 20:1-3; 11-15; Matei 25:41.

După încercarea de la sfârșitul Mileniului, nu va mai fi nimic care să poticnească pe cineva – așa cum este acum cu îngerii din cer. Toți îngerii au avut ocazia de a se poticni la un moment dat, atunci când unii dintre ei s-au poticnit căzând în păcat, în zilele lui Noe (Geneza 6:1-6). Probabil că și alte ocazii de acestea au venit îngerilor care au rezistat acestei ispite în legătură cu desfășurarea lentă a Planului Divin, pe care ei nu l-au înțeles. Răbdarea îndelungată a lui Dumnezeu față de răzvrătirea și împotrivirea lui Satan, precum și domnia lungă a păcatului și morții pe pământ, trebuie să fi fost o încercare severă pentru sfinții îngeri. Dar Planul măreț al lui Dumnezeu a progresat suficient pentru a le permite să vadă cum se desfășoară; și încrederea lor a fost pe deplin stabilită în Înțelepciunea, Dreptatea, Iubirea și Puterea lui Iehova. Dacă îngerii care au căzut ar fi văzut frumusețea și gloria Legii lui Dumnezeu, ei nu s-ar fi poticnit prin exemplul și ademenirile lui Satan. Înțelegem că cel puțin unii dintre ei – noi nu știm câți – s-au poticnit spre o cădere totală; pentru că se înmulțesc dovezile că ei încă amăgesc omenirea și îl prezintă într-o lumină falsă pe Dumnezeul harului, gloriei și dreptății. Ei ar fi putut să învețe pe deplin despre caracterul adevărat al Tatălui nostru Ceresc numai dacă ar fi rămas loiali, dacă ar fi așteptat și ar fi avut încredere. Ce avertisment trebuie să fie conduita lor pentru toți cei care au o oarecare măsură de iluminare!

Cei care se dau în întregime lui Dumnezeu prin Cristos, calea stabilită de Iehova, dobândesc o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu studiindu-l și căutând să-și aducă mintea în armonie cu el. Pe măsură ce cercetăm Scripturile vedem și apreciem frumusețea lor; și pe măsură ce învățăm vom dori ca caracterele noastre să fie asemenea caracterului Domnului nostru. Drept urmare vom ajunge din ce în ce mai mult în conformitate cu Legea perfectă a lui Dumnezeu în toate lucrurile. Unii nu se vor poticni. Continuând pe această cale bună, pe această cale cerească, vom avea în cele din urmă o intrare din abundență „în împărăția veșnică a Domnului și Salvatorului nostru Isus Cristos” – 2 Petru 1:11.

O clasă de creștini care se poticnesc

Dar va mai exista o clasă care se poticnește – clasa Marii Mulțimi. Vor exista condiții în care li se va permite să se poticnească; căci atunci când văd că trebuie să-și dea viața în sacrificiu, ei nu sunt suficient de fideli consacrării lor pentru a face acest lucru. Din motivul acesta ei devin membrii clasei secundare. Ei nu se ridică la standardul cerut de Domnul, și aprecierea profundă a Legii Sale de iubire trece pe lângă ei. Așa cum evreii, neavând iubire suficientă pentru Legea Divină, s-au poticnit orbește de privilegiile și binecuvântările din zilele lor, așa este și va fi cu această Mare Mulțime. Aceasta nu înseamnă că ei se vor poticni neapărat spre moartea a doua; căci ei sunt copii adevărați ai lui Dumnezeu. Dar unii dintre ei s-ar putea poticni astfel. După cum poticnirea unor evrei poate duce spre moartea a doua, așa va fi și aici. Dar credem că majoritatea s-au poticnit doar pentru o perioadă scurtă de timp. Aceștia vor avea ocazia sub presiuni și dificultăți severe de a se ridica și de a-și vedea greșeala; și atunci vor învăța să iubească Legea lui Dumnezeu. Dar va fi prea târziu pentru a fi din Compania „Mireasă”.

Cei care se vor ține aproape de Învățătorul vor iubi tot mai mult Legea lui Dumnezeu. Cuvântul Său va deveni într-adevăr o lampă pentru picioarele lor și o lumină pentru cărarea lor (vers. 105). Aceștia nu se vor poticni niciodată, nu vor fi ofensați niciodată. Prețioasă asigurare!

PT №9, 1919, 134-136