Iehova nu se uită cum se uită omul, pentru că omul se uită la înfățișare, dar Iehova se uită la inimă — 1 Samuel 16:7.
Dacă pierdem din vedere faptul că Dumnezeu ne privește din punctul de vedere al voinței, dacă ajungem să gândim despre noi după trup și că Dumnezeu ne apreciază după trup, atunci putem fi siguri că în aceeași măsură coborâm în întuneric, în confuzie și descurajare. Pe de altă parte însă, să nu uităm că spiritul sau voința este socotită vie din cauza îndreptățirii sale, din cauză că este în armonie cu Dumnezeu. Să nu fim deci niciodată delăsători în privința voinței sau în privința intenției care guvernează conduita vieții noastre, ci să ne amintim că orice delăsare în privința aceasta duce în aceeași măsură la pierderea vieții spirituale. A voi în mod drept pentru noi este întotdeauna posibil, și nimic mai puțin decât o voință absolut loială nu poate fi acceptat de Dumnezeu în Cristos — Z ’03, 171 (R3200).
* * *
Standardul după care judecă cineva dezvăluie o mare parte a caracterului său. Tendința spre rătăcire și superficialitate a caracterului omului obișnuit iese la iveală prin faptul că judecă după înfățișarea exterioară. Caracterul lui Iehova se manifestă prin regula Sa de judecare. În loc să estimeze după indiciile de la suprafață, El pătrunde în realitatea lucrurilor și Își formează estimarea din ceea ce este, și nu din ceea ce pare a fi; căci toate lucrurile sunt dezgolite și deschise pentru ochiul Său atotvăzător. Pe cât este posibil, să nu judecăm după ceea ce pare a fi, ci după realitatea lucrurilor — PT 1933, 78, 79.
Pasaje paralele: Deuteronom 10:17; 2 Cronici 19:7; Iov 34:19; 37:24; Matei 22:16; Ioan 7:24; Faptele 10:34, 35; Romani 2:16; 2 Corinteni 10:7; Galateni 2:6; Efeseni 6:8, 9; Coloseni 3:25; Iacov 2:1-6.
Cântări: 196 [142], 198 [-], 293 [-], 47, 67, 74, 99 [-].
Poeziile Zorilor, 139: Numai dacă am fi înțeles.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 88 (R5656: David uns împărat ― VDM, Vol. 9, Nr. 5, pag. 637).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 45 (R4759a: Să luăm seama la inimile noastre ― VDM, Vol. 27, Nr. 6, pag. 2239); Z ʼ12, 110 (R5000: Atenție la mândria inimii ― VDM, Vol. 23, Nr. 6, pag. 1802); Z ʼ14, 59 (R5407: Ce alta cere Iehova? ― VDM, Vol. 15, Nr. 3, pag. 1053); Z ʼ15, 87 (R5652: Importanța stăpânirii de sine ― VDM, Vol. 9, Nr. 5, pag. 641).
L.T. în limba rusă; R5407; R5652.
L.T. în limba ucraineană; R4759_1; R5000; R5407; R5652.
L.T. în limba engleză; *R3200; R4759b; R5000; R5407; R5652.
Întrebări: Am judecat eu săptămâna aceasta după înfățișare sau conform realității? Din ce motiv? În ce mod? Cu ce rezultate?
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 04 MAI (Cântarea 87) [*Engl. R3996].
Mana de azi
1 IULIEUmblați precum copii ai luminii … încercând ce este plăcut Domnului — Efeseni 5:8, 10.
Dacă noi suntem sfințiți prin Adevăr pentru Dumnezeu — dacă voința noastră este moartă și am acceptat pe deplin voința Domnului ca fiind a noastră, în cuget, cuvânt și faptă, atunci am făcut voia lui Dumnezeu și vom câștiga premiul ca „învingători”, chiar dacă, nefiindu-ne date ocazii favorabile, nu am predicat niciodată, nu am dat niciodată săracilor și niciodată nu am suferit ca martiri pentru cauza Adevărului. Să reținem bine acest punct cu toții: „Aceasta este voia lui Dumnezeu [cu privire la voi], sfințirea voastră”. Nimic să nu umbrească sau să întunece acest adevăr — nici alte adevăruri și nici erori. Aceasta să domine mersul vieții noastre și dacă voința lui Dumnezeu este într-adevăr voința noastră, atunci avem o cărare clar marcată înaintea noastră, ceea ce este foarte important — Z ʼ99, 4 (R2411).
* * *
Copiii luminii sunt poporul consacrat al lui Dumnezeu care au Adevărul. Ei își conformează conduita după doctrinele, preceptele, promisiunile, îndemnurile, profețiile, istoriile și tipurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei studiază statornic Cuvântul și caută să-i pună în practică principiile în împrejurările din viața lor, pentru ca astfel să poată afla, și apoi să facă ce este plăcut Domnului — PT 1926, 95.
Pasaje paralele: Matei 5:14-16; Ioan 12:46; 2 Corinteni 4:6; 1 Tesaloniceni 5:5; 1 Ioan 1:7; 2:6, 9, 10; Romani 12:2; 13:13; Efeseni 5:2, 10, 17; 1 Tesaloniceni 4:3; 5:24; Filipeni 1:10; 1 Timotei 2:3.
Cântări: 315 [-], 1, 20, 196 [142], 71, 125[-], 154 [-].
Poeziile Zorilor, 77: Cred fără să văd.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 126 (R5446: Asemănarea cu Cristos — dovada stării de fiu ― VDM, Vol. 14, Nr. 3, pag. 983).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 85 (R4987: „Lumina lumii” ― VDM, Vol. 24, Nr. 1, pag. 1827); Z ʼ12, 96 (R4992: „Voi sunteți lumina lumii” ― VDM, Vol. 24, Nr. 1, pag. 1817); Z ʼ12, 255 (R5080: Ținta cristalizării caracterului ― VDM, Vol. 22, Nr. 3, pag. 1648); Z ʼ13, 292 (R5319: Cele două părți ale sfințirii ― VDM, Vol. 17, Nr. 2, pag. 1201); Z ʼ16, 61 (R5860: „Lăsați lumina voastră să strălucească” ― VDM, Vol. 4, Nr. 6, pag. 288).
L.T. în limba rusă; R5080; R5319; R5860.
L.T. în limba ucraineană; R2099; R2411; R4987; R4992; R5080; R5319; R5860.
L.T. în limba engleză; R2099; R2411; R4987; R4992; R5080; R5319; R5860.
Întrebări: Am căutat eu săptămâna aceasta, ca un copil al luminii, să-mi cercetez dispoziția, motivele, gândurile, cuvintele și faptele? În ce mod? Din ce motiv? În ce împrejurări? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 01 IULIE (Cântarea 406) [Engl. R797c (PRAYER NOT A CEREMONY)]