29 SEPTEMBRIE

Orice inimă îngâmfată este o urâciune pentru Iehova Proverbe 16:5.

Unul din chinurile severe ale creștinului este cucerirea iubirii pentru spiritul lumesc aflat sub conducerea mândriei. Mândria lumească provoacă la luptă credința în Dumnezeu și ascultarea de El, și numai cei curajoși și plini de încredere în Domnul pot să învingă acest uriaș. Este necesar, de asemenea, ca biruința să fie completă — ca mândria să fie complet umilită, omorâtă, ca niciodată să nu se mai poată ridica spre nimicirea noastră. Aceasta este o luptă individuală, și unica armă potrivită împotriva acestui uriaș este pietricica din pârâu, mesajul Domnului, care ne arată ceea ce este plăcut și acceptabil în ochii Lui și care ne asigură că cel care se umilește va fi înălțat, iar cel care se înalță va fi umilit. Precum zice poetul:

„Unde lăudăroșia încetează, începe demnitatea adevărată.”

 — Z ’03, 329 (R3230).  

*       *       *

Mândria este apreciere de sine exagerată. Mândria se poate manifesta prin respect de sine și încredere în sine, precum și prin mulțumire de sine și înălțare de sine cu înfumurare. Cel care are inima îngâmfată iubește aceste calități la sine, deși le detestă întruna la alții. Acest spirit îl face pe unul ca acesta să disprețuiască pe alții. Mândria este una din cele mai periculoase trăsături de caracter pentru un creștin. Ea îl face nepotrivit pentru orice cuvânt și lucrare bună. Ea îl înstrăinează de Dumnezeu, de Cristos și de semenii săi. Dumnezeu nu îl poate folosi pe unul ca acesta în scopurile Sale. Cunoscând inimile lor rele, El li se împotrivește și îi dă la o parte, iar atunci când ei se adeveresc cu totul incorigibili, El îi respinge și este dezgustat de ei — PT 1932, 136.

Pasaje paralele: 1 Samuel 2:3; Psalmii 10:2-7, 11; Proverbe 3:32; 6:16-19; 11:20; 12:22; 15:8, 9, 26; 21:27; 24:9; 28:9; 29:27; Ieremia 9:23, 24; 13:15; Marcu 7:21, 22; 2 Timotei 3:2; Iacov 4:6; 1 Ioan 2:16.

Cântări: 125 [-], 95, 130 [111], 136 [-], 145 [-], 183 [136], 198 [-].

Poeziile Zorilor, 299: „Mândria merge înaintea distrugerii”.

Lectură din Turn: Z ʼ12, 110 (R5000: Atenție la mândria inimii  ― VDM, Vol. 23, Nr. 6, pag. 1802).

Lectură suplimentară: Z ʼ15, 349 (R5804: „Mândria merge înaintea nimicirii”VDM, Vol. 5, Nr. 6, pag. 366); Z ʼ16, 29 (R5840: Valoarea moderațieiVDM, Vol. 5, Nr. 2, pag. 315); Z ʼ16, 29 (R5843: Ce este întruchipat în adevărata smerenieVDM, Vol. 5, Nr. 2, pag. 311); Z ʼ16, 40 (R5846: Cei smeriți vor fi înălțațiVDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 305).

L.T. în limba rusă; R5804; R5840; R5843; R5846.

L.T. în limba ucraineană; R5804; R5840; R5843; R5846.

L.T. în limba engleză; R3230; R5804; R5840; R5843; R5846.

Întrebări: Am fost eu îngâmfat sau smerit în inimă săptămâna aceasta? Cum am devenit astfel? Care au fost rezultatele?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 29 SEPTEMBRIE (Cântarea 306)