Celui ce învinge îi voi da … o piatră albă, și pe piatră este scris un nume nou, pe care nimeni nu îl știe, decât cel ce îl primește — Apocalipsa 2:17.
Toți biruitorii trebuie să se dovedească a fi dintre cei care ar sacrifica orice alt lucru pentru Domnul, dintre cei care ar sacrifica, dacă este necesar, iubirea, prietenia și aprobarea din partea oricărei alte ființe, pentru a păstra iubirea și favoarea Domnului. Noi credem că această încercare se apropie zi de zi tot mai mult de poporul consacrat al Domnului și este de datoria fiecăruia dintre noi să ne amintim că acesta este unul dintre elementele încercării noastre și de aceea să ne îndreptăm afecțiunea spre lucrurile cerești și să omorâm toate acele afecțiuni pentru ființe și lucruri pământești care ar intra în concurență cu Domnul în afecțiunea noastră, în serviciu etc. — Z ʼ99, 140 (R2479).
* * *
Biruitorul este cel care învinge păcatul, eroarea, egoismul și spiritul lumesc. Satan, lumea și trupul le pun pe acestea împotriva lui. Cu adevărat aceștia vor fi făcuți pietre vii în templul lui Dumnezeu, și vor primi natura divină, o natură atât de măreață încât nimeni nu o poate înțelege sau aprecia pe deplin decât cel ce o primește — PT 1934, 95.
Pasaje paralele: Psalmii 73:24; Osea 12:6; Matei 24:13; Ioan 8:31; 10:28; Faptele 11:23; Romani 2:6, 7; 8:30-39; 1 Corinteni 16:13; Galateni 6:9; Coloseni 1:10, 22, 23; Evrei 2:1; 3:6, 14; 10:23, 35, 36; 12:1-15; Iacov 1:4, 12; 1 Petru 1:4-8; 2 Petru 1:10, 11; Apocalipsa 2:7, 10, 11, 25-28; 3:5, 11.
Cântări: 272 [171], 21, 27, 32, 58, 72, 78.
Poeziile Zorilor, 298: Cum vei muri?
Lectură din Turn: Z ʼ12, 315 (R5113a: Piatra albă dată învingătorilor ― VDM, Vol. 21, Nr. 6, pag. 1585).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 146 (R5019: Loialitatea față de Dumnezeu este necesară pentru viața veșnică ― VDM, Vol. 23, Nr. 4, pag. 1768); Z ʼ12, 319 (R5113: Avantajele și lipsurile respectului de sine ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1582); Z ʼ13, 309 (R5329: Se cere mult curaj pentru învingere ― VDM, Vol. 16, Nr. 6, pag. 1181); Z ʼ13, 314 (R5334: Râvna spiritului necesară pentru învingere ― VDM, Vol. 16, Nr. 6, pag.1175); Z ʼ14, 23 (R5385: Credincioșie în administrarea noastră ― VDM, Vol. 15, Nr. 5, pag.1087); Z ʼ15, 173 (R5703: Clasa care va fi cinstită de Domnul ― VDM, Vol. 8, Nr. 4, pag. 550).
L.T. în limba rusă; R5113; R5329; R5334; R5385; R5703.
L.T. în limba ucraineană; R5019; R5113; R5329; R5334; R5385; R5703.
L.T. în limba engleză; R2479; R5019; R5113b; R5329; R5334; R5385; R5703b.
Întrebări: Am fost eu biruitor săptămâna aceasta? În ce mod? În ce privințe? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 26 IULIE (Cântarea 284) [Rusă. R4330]
Mana de azi
9 MAIAșa cum l-ați primit pe Cristos Isus Domnul, așa să umblați în el, fiind înrădăcinați și zidiți în el și întemeiați în credință, așa cum ați fost învățați, abundând în ea cu mulțumire — Coloseni 2:6, 7.
Sentimentul general printre învăţătorii falselor doctrine, care cred că nu este nici necesar şi nici de recomandat a fi întemeiat în credinţă, este ... că a fi întemeiat înseamnă a fi bigot. Bigot, însă, este acela care este atât de nejust în mintea lui încât primeşte şi susţine cu insistenţă ceea ce el niciodată nu a verificat, nici prin judecata sănătoasă şi nici prin autoritatea Bibliei. Nu este însă bigot lipsit de raţiune cel care, cu credinţă simplă, pe baza autorităţii lui Dumnezeu, primeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia şi numai aceştia, care fac așa, sunt întemeiați în Adevăr. Deosebirea între un creştin tare şi neclintit şi un bigot este aceea că unul este întemeiat în Adevăr iar celălalt în eroare — Z ’03, 199 (R3215).
* * *
Îl primim pe Isus Cristos ca Domn prin lepădarea voinței noastre și prin acceptarea voinței Sale în locul voinței noastre. Trebuie să stăruim în acest început. Suntem înrădăcinați în El atunci când ne luăm proviziile numai de la El. Suntem zidiți în El atunci când zidim un caracter ca al Lui. Suntem întemeiați în credință conform Cuvântului atunci când rămânem fermi în ea; și abundăm în ea cu mulțumire atunci când creștem în ea cu recunoștință — PT 1935, 62.
Pasaje paralele: Ioan 1:12; Filipeni 1:27; 1 Tesaloniceni 4:1; Iuda 3, 20; Efeseni 2:20-22; 3:17; 4:1; Coloseni 1:23; 3:17; Isaia 61:3; 1 Corinteni 3:9, 11; 1 Petru 2:5; 2 Petru 2:12; Faptele 20:32; 2 Corinteni 1:21.
Cântări: 267 [-], 6, 87, 113 [-], 172 [317], 37 [37, 254], 324 [-].
Poeziile Zorilor, 23: Învățătorul nostru.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 311 (R5557: Terebinți ai dreptății ― VDM, Vol. 11, Nr. 5, pag. 793).
Lectură suplimentară: Z ʼ14, 213 (R5498a: Uns — Întărit — Pecetluit ― VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 893); Z ʼ15, 268 (R5761a: Ascultare și regalitate ― VDM, Vol. 7, Nr. 1, pag. 447); Z ʼ16, 28 (R5839: Să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni ― VDM, Vol. 5, Nr. 2, pag. 316); Z ʼ16, 40 (R5846: Cei smeriți vor fi înălțați ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 305); Z ʼ16, 99 (R5876: Cum sunteți sfințiți? ― VDM, Vol. 4, Nr. 3, pag. 254); Z ʼ16, 117 (R5885: Tovarăși de jug cu Cristos ― VDM, Vol. 4, Nr. 1, pag. 233).
L.T. în limba rusă; R5498_1; R5761; R5839; R5846; R5876; R5885.
L.T. în limba ucraineană; R5498_1; R5761; R5839; R5846; R5876; R5885.
L.T. în limba engleză; *R3215; R5498b; R5761; R5839; R5876; R5885.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce ajutor sau ce piedici am avut în aceste experiențe? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 09 MAI (Cântarea 138) *Z ʼ11, 380 (R4892a: „Cântări în noapte” ― VDM, Vol. 25, Nr. 4, pag. 1982).