24 noiembrie

Și în aceasta mă deprind pe mine însumi, să am întotdeauna o conștiință fără poticnire, față de Dumnezeu și oameni Faptele 24:16.

Conștiința noastră cere să fie reglată, așa cum cer toate celelalte trăsături ale naturii noastre căzute. Dacă trebuie să ne reglăm conștiința, trebuie să avem un standard după care s-o facem. Conștiința este ca un ceas pe cadranul căruia sunt marcate corect orele, dar a cărui corectitudine, ca indicator al timpului, depinde de reglarea corectă a resortului, astfel încât să poată indica adevărat orele. Tot așa și conștiința noastră este gata să ne indice binele și răul, dar numai atunci ne putem baza pe ea că ne arată cu adevărat ce este corect și ce este greșit dacă a fost reglată în legătură cu noul resort, noua inimă, voința curată, adusă în deplină armonie cu legea iubirii, așa cum ne este prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu — Z ’00, 360 (R2733).  

                                                *       *       *

După cum Dreptatea este temelia tronului lui Dumnezeu, tot așa trebuie să fie temelia tuturor faptelor noastre ca slujitori și copii ai lui Dumnezeu. Ea constă din iubirea din datorie față de Dumnezeu cu toată inima, mintea, sufletul și puterea, și din iubirea față de aproapele ca față de noi înșine. Putem fi siguri că orice slujire pentru Dumnezeu sau oameni, care este îndeplinită contrar cerințelor dreptății, nu este acceptată de Dumnezeu și aduce pagubă altora și nouă înșine; căci a asculta, adică a face dreptate, este mai bine decât a aduce sacrificiu, atunci când sacrificiul este adus cu încălcarea dreptății. La fel ca sfântul Pavel, noi trebuie să fim vigilenți în mod constant pentru a ne purta cu dreptate față de Dumnezeu și oameni; și numai astfel putem avea o conștiință care nu ne va acuza că am păcătuit împotriva Domnului și a semenilor noștri. Atunci, întemeiați pe această conștiință bună, faptele noastre de sacrificiu vor fi după rânduială și vor fi acceptate, dacă sunt în armonie cu Spiritul, Cuvântul și providența Domnului — PT 1932, 167.

Pasaje paralele: Faptele 23:1; Romani 2:14, 15; 9:1; 14; 1 Corinteni 8:7-13; 10:27-31; 2 Corinteni 1:12; 4:2; 1 Timotei 1:5, 19; 3:9; Evrei 9:14; 10:22; 13:18; 1 Petru 2:19; 3:16, 21; Proverbe 28:1; Faptele 2:37; 1 Timotei 4:2.

Cântări: 198 [-], 13, 130 [111], 136 [-], 145 [-], 190 [-], 244 [-].

Poeziile Zorilor, 117: Rugăciunea de seară.

Lectură din Turn: Z ʼ11, 424 (R4919: Să nu faci nimic prin care fratele tău să se poticnească  ― VDM, Vol. 25, Nr. 2, pag. 1934).

Lectură suplimentară: Z ʼ00, 358 R2733: Rezultatul final al Legii este iubireaVDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ12, 389 (R5148: Ce constituie Puritatea inimiiVDM, Vol. 21, Nr. 1, pag. 1509); Z ʼ13, 184 (R5258: Vederea spirituală proporțională cu puritatea inimiiVDM, Vol. 18, Nr. 4, pag. 1310); Z ʼ15, 245 (R5746: Ferice de cei cu inima curatăVDM, Vol. 7, Nr. 3, pag. 473).

L.T. în limba rusă; R5148; R5258; R5746.

L.T. în limba ucraineană; R5148; R5258; R5746.

L.T. în limba engleză; R2733; R5148; R5258; R5746.

Întrebări: Am avut eu săptămâna aceasta o conștiință bună sau una rea? În ce mod? Din ce motiv? Cu ce rezultate?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 24 NOIEMBRIE  [R5124] (Cântarea 37)