AUDIO
Pentru că râvna casei Tale m-a mistuit — Psalmii 69:9.
Oamenii reci, calculați, pot avea alte însușiri bune, dar a fi rece sau chiar căldicel sunt trăsături care nu au loc la creștinii care au gustat odată că Domnul este bun. Iubirea aprinsă în ei trebuie să-i conducă la un zel mistuitor. Așa a fost și cu Domnul nostru Isus și acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost preaiubit de Tatăl. Toți cei care doresc să fie plăcuți înaintea Domnului să devină atât de plini de același spirit al zelului pentru dreptate și adevăr, încât acesta să-i mistuie ca jertfe pe altarul Domnului. Astfel, ei vor fi cei mai plăcuți și mai acceptabili lui Dumnezeu, prin Isus Domnul nostru — Z ’98, 112 (R2288).
* * *
Zelul este un devotament energic și o activitate plină de viață într-o cauză. Dezvoltat cum se cuvine într-un copil al lui Dumnezeu, el este o combinare a mai multor calități, printre care cele mai de seamă sunt credința, speranța, iubirea, activitatea, entuziasmul și ascultarea. În copiii lui Dumnezeu zelul este îndreptat spre înaintarea Planului lui Dumnezeu, și acționează față de principii și persoane modificându-se după cum se schimbă atitudinea și relația lor cu Planul lui Dumnezeu. În mod corespunzător, el acționează favorabil față de unele principii și persoane și nefavorabil față de alte principii și persoane. Râvna casei lui Dumnezeu, adică râvna care este pentru casa Domnului și specifică ei, implică un devotament energic față de Biserică și o activitate în folosul ei conform Cuvântului. Așa cum a fost cu Isus, la fel este și cu noi, un astfel de zel este sacrificator de sine, ne mistuie pe noi și tot ceea ce avem și sperăm să fim și să avem ca ființe umane — PT 1934, 160.
Pasaje paralele: Iosua 24:15, 16; 1 Cronici 29:17; 2 Cronici 15:15; Ezra 7:23; Psalmii 119:139; Eclesiastul 9:10; Isaia 62:6, 7; Matei 5:13-16; Ioan 9:4; Romani 12:11; 1 Corinteni 13:3; 15:58; 2 Corinteni 4:8-10, 13, 16-18; Galateni 4:18; 6:9; Tit 2:14; 2 Petru 3:14; Iuda 3; Apocalipsa 3:19.
Cântări: 8, 95, 134 [113], 192 [140], 259 [168], 44, 78.
Poeziile Zorilor, 164: Dorința inimii mele.
Lectură din Turn: Z ʼ13, 168 (R5250: Serviciul fraților un zel potrivit ― VDM, Vol. 18, Nr. 6, pag. 1325).
Lectură suplimentară: Z ʼ98, 112 (*R2288: Și noi am privit slava lui pe muntele sfânt ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 296 (R4683: Când se vor sfârși ocaziile de slujire? ― VDM, Vol. 29, Nr. 1, pag. ); Z ʼ11, 442 (R4929: Fierbinți în spirit — servind Domnului ― VDM, Vol. 25, Nr. 1, pag. 1914); Z ʼ13, 169 (R5250a: Moise, copilul frumos ― VDM, Vol. 18, Nr. 5, pag. 1322); Z ʼ13, 314 (R5334: Râvna spiritului necesară pentru învingere ― VDM, Vol. 16, Nr. 6, pag. 1175);Z ʼ15, 109 (R5666: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” ― VDM, Vol. 9, Nr. 3, pag. 614); Z ʼ11, 442 (R5802: Serviciul suferințelor ― VDM, Vol. 6, Nr. 1, pag. 373).
L.T. în limba rusă; R4683; R5250; R5334; R5666; R5802.
L.T. în limba ucraineană; R4683; R4929; R5250; R5334; R5666; R5802.
L.T. în limba engleză; *R2288; R4683; R4929; R5250; R5334; R5666; R5802.
Întrebări: Am avut eu zel pentru Domnul săptămâna aceasta? În ce privință? În ce mod? Din ce motiv? Ce m-a ajutat sau ce m-a împiedicat să fiu zelos? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 22 NOIEMBRIE (Cântarea 296) [Engl. *R1490].
Mana de azi
14 noiembrieAUDIO
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei — Faptele 20:28-30.
Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).
* * *
Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.
Pasaje paralele: Ieremia 23:1; Ezechiel 34:1-10; Ioan 10:12; Matei 7:15; Evrei 6:4-6; 10:26-29; 2 Petru 2:1, 22; Iuda 3-19; 2 Timotei 1:15; 3:1-9; 1 Timotei 1:19, 20.
Cântări: 130 [111], 1, 13, 44, 71, 120 [-], 315 [-].
Poeziile Zorilor, 304: Era o oaie.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 29 [AUDIO] (R5388: Îndemnul sf. Pavel către bătrâni ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1078).
Lectură suplimentară: Z ʼ04, 22 (*R3331: „La adăpostul aripilor Sale” ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 72 (R4566: Ambiția demnă și nedemnă ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 398 (R4732: Adevăratul păstor și oile sale ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină ― persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071); Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucruri mici ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301).
L.T. în limba rusă; R4458; R4566; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba ucraineană; R4458; R4566; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba engleză; *R3331; R4458; R4566b; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 NOIEMBRIE (Cântarea 46) [Engl. *R2802].