Iehova este aproape de cei cu o inimă frântă și salvează pe cei cu un spirit căit. Multe sunt nenorocirile celui drept, dar Iehova îl eliberează din toate — Psalmii 34:18, 19
Un om drept cade de șapte ori și se ridică din nou — Proverbe 24:16.
Oricând, dacă aflăm că am apucat o direcție greșită, pe care noi nu o putem îndrepta, trebuie să așteptăm ca aceasta să aducă cu sine dezamăgiri, așa cum Domnul a prezis. Însă, El poate permite ca această cale să ne aducă, de asemenea, unele binecuvântări, prin căința inimii, prin umilință față de Domnul, printr-un zel, o veghere și o credincioșie mai mare în viitor. În acest fel chiar și greșelile vieții pot să devină pietre de pășire spre trepte mai înalte de har și adevăr — Z ʼ03, 217 (R3222).
* * *
Niciodată să nu permitem eșecurilor să ne descurajeze. Cu toate că ele sunt un semn al slăbiciunii, de care noi trebuie să ne păzim, ele ne aduc totodată instrucțiuni și corecții foarte folositoare pentru noi. În pofida lor, Domnul ne mângâie inimile, ne asigură de simpatia Sa, de iertarea și ajutorul Său în orice vreme de nevoie. Noi trebuie să ne ridicăm din ele cât mai repede posibil, și, fără nicio dezamăgire, să mergem mai departe în numele Domnului — PT 1926, 95.
Pasaje paralele: Deuteronom 4:29-31; Iov 22:29; Psalmii 51:17; 95:7, 8; 147:3; Proverbe 1:23; 28:13, 14; Isaia 57:15; 61:1-3; Osea 14:1, 2; Iona 2:4-9; Mica 7:19; Luca 18:10-14; Ioan 6:37; 15:7, 17-24; Iacov 4:8; 1 Ioan 1:9.
Cântări: 104 [342], 103 [-], 101, 231 [-], 233 [-], 293 [-], 305 [-].
Poeziile Zorilor, 140: Pietre de poticnire sau pietre de pășire?
Lectură din Turn: Z ʼ13, 115 (R5217: Compătimirea lui Dumnezeu față de poporul Său ― VDM, Vol. 19, Nr. 4, pag. 1383).
Lectură suplimentară: Z ʼ14, 25 (R5387: Odihnă pentru poporul lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 15, Nr. 5, pag. 1085); Z ʼ14, 295 (R5547: Prezența permanentă a lui Iehova cu poporul Său ― VDM, Vol. 12, Nr. 1, pag. 811) Z ʼ16, 29 (R5840: Valoarea moderației ― VDM, Vol. 5, nr. 2, pag. 315); Z ʼ16, 40 (R5846: Cei smeriți vor fi înălțați ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 305).
L.T. în limba rusă; R4391; R5387; R5547; R5840; R5846.
L.T. în limba ucraineană; R2235; R4391; R5387; R5547; R5840; R5846.
L.T. în limba engleză; R2235; R3222; R4391; R5387; R5547; R5840; R5846.
Întrebări: M-am împiedicat eu și am căzut săptămâna aceasta? Care a fost atitudinea inimii mele în experiențele acestea? Cum Domnul m-a corectat, m-a compătimit și m-a ajutat?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 22 IULIE (Cântarea 289) [*R4377: THE BEGETTING, THEN THE QUICKENING]
Mana de azi
1 IULIEUmblați precum copii ai luminii … încercând ce este plăcut Domnului — Efeseni 5:8, 10.
Dacă noi suntem sfințiți prin Adevăr pentru Dumnezeu — dacă voința noastră este moartă și am acceptat pe deplin voința Domnului ca fiind a noastră, în cuget, cuvânt și faptă, atunci am făcut voia lui Dumnezeu și vom câștiga premiul ca „învingători”, chiar dacă, nefiindu-ne date ocazii favorabile, nu am predicat niciodată, nu am dat niciodată săracilor și niciodată nu am suferit ca martiri pentru cauza Adevărului. Să reținem bine acest punct cu toții: „Aceasta este voia lui Dumnezeu [cu privire la voi], sfințirea voastră”. Nimic să nu umbrească sau să întunece acest adevăr — nici alte adevăruri și nici erori. Aceasta să domine mersul vieții noastre și dacă voința lui Dumnezeu este într-adevăr voința noastră, atunci avem o cărare clar marcată înaintea noastră, ceea ce este foarte important — Z ʼ99, 4 (R2411).
* * *
Copiii luminii sunt poporul consacrat al lui Dumnezeu care au Adevărul. Ei își conformează conduita după doctrinele, preceptele, promisiunile, îndemnurile, profețiile, istoriile și tipurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei studiază statornic Cuvântul și caută să-i pună în practică principiile în împrejurările din viața lor, pentru ca astfel să poată afla, și apoi să facă ce este plăcut Domnului — PT 1926, 95.
Pasaje paralele: Matei 5:14-16; Ioan 12:46; 2 Corinteni 4:6; 1 Tesaloniceni 5:5; 1 Ioan 1:7; 2:6, 9, 10; Romani 12:2; 13:13; Efeseni 5:2, 10, 17; 1 Tesaloniceni 4:3; 5:24; Filipeni 1:10; 1 Timotei 2:3.
Cântări: 315 [-], 1, 20, 196 [142], 71, 125[-], 154 [-].
Poeziile Zorilor, 77: Cred fără să văd.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 126 (R5446: Asemănarea cu Cristos — dovada stării de fiu ― VDM, Vol. 14, Nr. 3, pag. 983).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 85 (R4987: „Lumina lumii” ― VDM, Vol. 24, Nr. 1, pag. 1827); Z ʼ12, 96 (R4992: „Voi sunteți lumina lumii” ― VDM, Vol. 24, Nr. 1, pag. 1817); Z ʼ12, 255 (R5080: Ținta cristalizării caracterului ― VDM, Vol. 22, Nr. 3, pag. 1648); Z ʼ13, 292 (R5319: Cele două părți ale sfințirii ― VDM, Vol. 17, Nr. 2, pag. 1201); Z ʼ16, 61 (R5860: „Lăsați lumina voastră să strălucească” ― VDM, Vol. 4, Nr. 6, pag. 288).
L.T. în limba rusă; R5080; R5319; R5860.
L.T. în limba ucraineană; R2099; R2411; R4987; R4992; R5080; R5319; R5860.
L.T. în limba engleză; R2099; R2411; R4987; R4992; R5080; R5319; R5860.
Întrebări: Am căutat eu săptămâna aceasta, ca un copil al luminii, să-mi cercetez dispoziția, motivele, gândurile, cuvintele și faptele? În ce mod? Din ce motiv? În ce împrejurări? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 01 IULIE (Cântarea 406) [Engl. R797c (PRAYER NOT A CEREMONY)]