19 IULIE

Paharul pe care mi l-a dat Tatăl, să nu îl beau?  — Ioan 18:11.

Cât de mult strălucește harul umilinței în toate amănuntele slujbei scumpului nostru Răscumpărător; nici chiar în momentul predării Sale inamicilor nu se laudă că slujba i-a fost voluntară și nu caută gloria de martir! El declară simplul adevăr că Tatăl i-a cerut acest sacrificiu ca dovadă a loialității Sale față de El. Mărturisește că este servitor al lui Dumnezeu, un Fiu care a învățat ascultare prin ceea ce a suferit. Poate că nicio altă lecție nu este mai necesară urmașilor Domnului, decât aceea a voinței de a bea din paharul pe care Tatăl îl umple — recunoașterea că Tatăl ne îndrumă și ne conduce în lucrurile noastre, pentru că suntem ai Lui, ca discipoli ai UnsuluiZ ʼ99, 118; ʼ01, 91 (R 2467, 2780).

*       *       *

Paharul simbolizează experiențe de fericire sau întristare. Întrucât nimic nu se întâmplă sfinților fără voia Tatălui, și întrucât toate lucrurile care vin în viața lor sunt cu voia Sa, ei recunosc că experiențele lor sunt paharul pe care Tatăl li-l dă să-l bea. Așa cum a fost pentru Învățătorul lor, și pentru ei trebuie să fie un lucru de la sine înțeles că ei îl beau întotdeauna cu cugetul împăcat și, pe cât este posibil, cu inima mulțumită și recunoscătoare, spre gloria lui Dumnezeu și a altora, și spre folosul lor — PT 1934, 95.

Pasaje paralele: Iov 13:15; Psalmii 119:75; Ieremia 10:19; Matei 20:22; 26:39, 42; Luca 22:20; Romani 5:3-5;  1 Corinteni 10:16, 21; 2 Corinteni 7:4; Filipeni 3:8; Psalmii 23:5; 116:13; Isaia 51:22, 23.

Cântări: 168 [127], 276 [-], 5, 299 [-], 325 [-], 326 [-], 134 [113].

Poeziile Zorilor, 237: Îngerul din Ghetsimani.

Lectură din Turn: Z ʼ14, 84 (R5421: Puteți voi? ― VDM, Vol. 15, Nr. 1, pag. 1029).

Literatură suplimentară: Z ʼ10, 12 (R4547a: A bea paharul Domnului ― VDM, Vol. 30, Nr. 5, pag. ); Z ʼ13, 57 (R5186: Smerenia un element al curajului adevăratVDM, Vol. 20, Nr. 3, pag. 1446); Z ʼ13, 227 (R5284: „Pacea lui Dumnezeu”VDM, Vol. 18, Nr. 1, pag. 1268); Z ʼ13, 327 (R5341: „Paharul binecuvântării”VDM, Vol. 16, Nr. 5, pag. 1162); Z ʼ14, 279 (R5538: Binecuvântarea „Paharului mântuirii”VDM, Vol. 12, nr. 2, pag. 826), Z ʼ14, 299 (R5550: De ce suferința din Ghetsimani?VDM, Vol. 11, Nr. 6, pag. 805).

L.T. în limba rusă; R4547; R5186_1; R5284_2; R5341; R5538; R5550.

L.T. în limba ucraineană; R4547; R5186_1; R5284_2; R5341; R5538; R5550.

L.T. în limba engleză; R2467; R2778; R2780; R4547; R5186; R5284; R5341; R5538; R5550.

Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum au fost ele suportate? Ce rezultat au avut?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 19 IULIE (Cântarea 292) [*Rusă. R4331]