AUDIO
Cel ce spune că rămâne în el, este dator să umble așa cum el a umblat — 1 Ioan 2:6.
El trebuie să umble așa cum a umblat Domnul, în comportarea sa generală și în raporturile sale cu tot ce este bine și, în mod corespunzător, să evite tot ce este rău. El trebuie să umble în urmele lui Isus, cât se poate de aproape. Totuși, aceasta nu înseamnă că în trup imperfect trebuie sau poate ajunge la toată perfecțiunea Domnului său, care a fost perfect și în trup. Înseamnă numai atât cât spune, și anume că trebuie să umblăm așa cum a umblat El — pe aceeași cale, în aceeași direcție, spre aceeași țintă și același standard, pe care El le-a recunoscut și le-a stabilit — Z ’03, 345 (R3235).
* * *
A rămâne în Cristos înseamnă nu numai a ne consacra și a ne umple cu Spirit, ci și a continua în atitudinea consacrată, a fi morți față de sine și față de lume și a fi vii față de Dumnezeu. Isus și-a împlinit angajamentele de consacrare: El a rămas mort față de sine și față de lume și viu față de Dumnezeu. Prin urmare, El a studiat Cuvântul, a vegheat și s-a rugat în armonie cu Cuvântul, a răspândit și a practicat Cuvântul și a suferit în sfințenie pentru credincioșia față de Cuvânt. Oricine rămâne în Cristos nu numai că trebuie să se comporte astfel, dar cu siguranță în spirit o va face perfect și în trup atât de perfect cât va permite vasul său pământesc căzut. A umbla așa ca Cristos este cu adevărat o umblare binecuvântată. Cine umblă astfel posedă toate lucrurile — PT 1934, 159.
Pasaje paralele: Ioan 15:1-9; 13:15, 34; Filipeni 2:5-8; 1 Petru 2:21-24; Matei 11:29; 20:28; Marcu 10:43-45; Luca 22:26, 27; Romani 8:29; 15:2, 3, 5, 7; Efeseni 5:2; 1 Corinteni 3:13; Evrei 12:2-4; 1 Ioan 3:16; 4:17; 2 Ioan 9; Apocalipsa 3:21; 14:4.
Cântări: 196 [142], 28, 325 [-], 326 [-], 323 [-], 167 [-], 198 [-].
Poeziile Zorilor, 28: Cristos, Învățătorul nostru.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 126 [AUDIO] (R5446: Asemănarea cu Cristos ― dovada stării de fiu ― VDM, Vol. 14, Nr. 3, pag. 983).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 252 (R4660b: Să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 29, Nr. 2, pag. ); Z ʼ11, 183 (R4838: „Străduiește-te să te prezinți aprobat” ― VDM, Vol. 26, Nr. 4, pag. 2090); Z ʼ14, 247 (R5519: Importanța examinării de sine zilnice ― VDM, Vol. 12, Nr. 5, pag. 859); Z ʼ15, 228 (R5736: Este inima mea „pământ bun”? ― VDM, Vol. 7, Nr. 5, pag. 493); Z ʼ15, 280 (R5768: Porunca apostolică n-a fost niciodată atât de semnificativă ― VDM, Vol. 6, Nr. 6, pag. 433).
L.T. în limba rusă; R4660; R5519; R5736; R5768.
L.T. în limba ucraineană; R4660; R4838; R5519; R5736; R5768.
L.T. în limba engleză; *R3235b; R4660; R4838; R5519; R5736; R5768.
Întrebări: L-am imitat eu pe Isus săptămâna aceasta? În ce împrejurări? Ce ajutoare sau ce piedici am avut? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 15 NOIEMBRIE (Cântarea 114) [Engl. *R4348].
Mana de azi
14 noiembrieAUDIO
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei — Faptele 20:28-30.
Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).
* * *
Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.
Pasaje paralele: Ieremia 23:1; Ezechiel 34:1-10; Ioan 10:12; Matei 7:15; Evrei 6:4-6; 10:26-29; 2 Petru 2:1, 22; Iuda 3-19; 2 Timotei 1:15; 3:1-9; 1 Timotei 1:19, 20.
Cântări: 130 [111], 1, 13, 44, 71, 120 [-], 315 [-].
Poeziile Zorilor, 304: Era o oaie.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 29 [AUDIO] (R5388: Îndemnul sf. Pavel către bătrâni ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1078).
Lectură suplimentară: Z ʼ04, 22 (*R3331: „La adăpostul aripilor Sale” ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 72 (R4566: Ambiția demnă și nedemnă ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 398 (R4732: Adevăratul păstor și oile sale ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină ― persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071); Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucruri mici ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301).
L.T. în limba rusă; R4458; R4566; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba ucraineană; R4458; R4566; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba engleză; *R3331; R4458; R4566b; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 NOIEMBRIE (Cântarea 46) [Engl. *R2802].