AUDIO
Nu fi necredincios, ci credincios — Ioan 20:27.
Este imposibil să ne apropiem de Domnul dacă nu practicăm credință și încredere în El, în bunătatea Lui, în puterea, înțelepciunea și iubirea Lui. Credința este un lucru care se cultivă, se dezvoltă. Aceiași apostoli care au strigat de spaimă când a venit furtuna pe marea Galileii, s-au întărit tot mai mult în credință, încât, după cum ne arată relatarea, au putut crede și au și crezut în Domnul în absența Lui și când nu-L puteau discerne. Tot așa, o parte a lecției noastre zilnice trebuie să fie să cultivăm încrederea în Domnul și să cugetăm la experiențele trecutului nostru și la toate aceste lecții din Cuvântul Său, ca astfel credința noastră în El să devină înrădăcinată și întemeiată — Z ’04, 89 (R3337).
* * *
A nu avea credință înseamnă a nu exercita în minte apreciere pentru Dumnezeu și Cristos și a nu ne pune încrederea inimii în Ei în privința persoanelor, caracterelor, cuvintelor și lucrărilor Lor; în timp ce, a avea credință, înseamnă a exercita în minte aprecierea pentru Dumnezeu și Cristos și încrederea inimii în Ei în privința persoanelor, caracterelor, cuvintelor și lucrărilor Lor. Ei nu merită lipsa de credință, și niciun copil al lui Dumnezeu nu trebuie să-I insulte cu necredință; căci necredința în fapt spune lui Dumnezeu și lui Cristos că Ei nu sunt de încredere. Dimpotrivă, noi trebuie să fim foarte zeloși să Le dovedim prin fapte că noi avem încredere implicită în Ei întrucât persoanele, caracterele, cuvintele și lucrările Lor sunt demne de încredere. Astfel vom fi plăcuți Lor — PT 1936, 165, 166.
Pasaje paralele: Exodul 4:1; Numeri 20:12; Psalmii 78:19, 21, 22, 32; 95:8-11; 106:7, 24; Isaia 7:9; 53:1-3; Matei 17:17, 19, 20; Marcu 6:2-6; 9:24; 16:14, 16; Luca 8:12, 18; 24:11, 21, 25, 26; Ioan 16:8, 9; Romani 3:3; 10:6, 7, 14.
Cântări: 174 [-], 12, 56, 63, 93, 124 [108], 251 [205].
Poeziile Zorilor, 83: Încredințarea.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 40 (R5624: Mai multe dovezi convingătoare sunt cerute ― VDM, Vol. 10, Nr. 3, pag. 691).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 108 (R4588: Credința canalul binecuvântării ― VDM, Vol. 30, Nr. 1, pag. ); Z ʼ14, 104 (R5433: Credința, baza odihnei adevărate ― VDM, Vol. 14, Nr. 5, pag. 1008); Z ʼ14, 88 (R5624: Să continuăm „cu o deplină siguranță a credinței” ― VDM, Vol. 14, Nr. 6, pag. 1022); Z ʼ15, 105 (R5662a: Credința unuia persecutat ― VDM, Vol. 9, Nr. 4, pag. 621); Z ʼ15, 167 (R5698: Credința resortul principal al consacrării ― VDM, Vol. 8, Nr. 4, pag. 557); Z ʼ16, 139 (R5892: Credința demonstrată prin fapte ― VDM, Vol. 3, Nr. 5, pag. 210).
L.T. în limba rusă; R4588; R5433; R5662; R5698; R5892_1.
L.T. în limba ucraineană; R4588; R5433; R5662; R5698; R5892.
L.T. în limba engleză; *R3337; R4588; R5433; R5662b; R5698b; R5892b.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 12 NOIEMBRIE (Cântarea 223) [Engl. *R2909].
Mana de azi
14 noiembrieAUDIO
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei — Faptele 20:28-30.
Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).
* * *
Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.
Pasaje paralele: Ieremia 23:1; Ezechiel 34:1-10; Ioan 10:12; Matei 7:15; Evrei 6:4-6; 10:26-29; 2 Petru 2:1, 22; Iuda 3-19; 2 Timotei 1:15; 3:1-9; 1 Timotei 1:19, 20.
Cântări: 130 [111], 1, 13, 44, 71, 120 [-], 315 [-].
Poeziile Zorilor, 304: Era o oaie.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 29 [AUDIO] (R5388: Îndemnul sf. Pavel către bătrâni ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1078).
Lectură suplimentară: Z ʼ04, 22 (*R3331: „La adăpostul aripilor Sale” ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 72 (R4566: Ambiția demnă și nedemnă ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 398 (R4732: Adevăratul păstor și oile sale ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină ― persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071); Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucruri mici ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301).
L.T. în limba rusă; R4458; R4566; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba ucraineană; R4458; R4566; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba engleză; *R3331; R4458; R4566b; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 NOIEMBRIE (Cântarea 46) [Engl. *R2802].