AUDIO
Dându-vă toată silința, adăugați la credința voastră virtutea [tăria] — 2 Petru 1:5.
O mare dificultate pentru poporul Domnului este aceea că deși se hotărăsc pentru calea dreaptă și astfel se împotrivesc ispitei, nu acționează cu destulă hotărâre. Mulți spun ispititorului: „M-am hotărât să nu cedez de această dată”. Astfel, în mintea lor, ei lasă o ușă deschisă prin care ispititorul poate să revină. Procedura Domnului a fost cea bună: să alungăm pe ispititor odată pentru totdeauna. Noi trebuie să ne menținem poziția cu atâta fermitate, încât nici chiar adversarul să nu creadă că merită să revină la noi cu aceeași ispită. „Lasă-mă potrivnicule — mă voi închina și voi sluji numai Dumnezeului meu” — Z ’04, 10 (R3296).
* * *
După ce am dezvoltat în minte aprecierea pentru Dumnezeu și Cristos și încrederea inimii în Ei ca temelie a caracterului creștin, trebuie să zidim pe această temelie celelalte haruri primare superioare, începând cu tăria, a cărei esență este speranța pentru victorie. Domnul ne-a dat scopurile unei astfel de speranțe și un temei sigur pentru ea în Legământul Său întărit prin jurământ, în funcția preoțească a lui Cristos și în participarea Spiritului. Această speranță ne va face să întâmpinăm curajos orice dificultate și să luptăm împotriva oricărui dușman. Pentru a dezvolta o astfel de tărie va fi nevoie de sârguință constantă. Altminteri eforturile noastre, nesusținute de credincioșie, se vor dovedi în cele din urmă insuficiente pentru a birui — PT 1926, 157.
Pasaje paralele: Evrei 11:1, 2, 39; Psalmii 27:13; Romani 8:24, 25; 2 Corinteni 4:18; 5:7; Iosua 1:1-9; 2 Cronici 19:11; Proverbe 28:1; 1 Corinteni 16:13; Filipeni 1:27, 28; 2 Timotei 1:7.
Cântări: 197 [143], 174 [-], 228 [-], 92, 29, 58, 201 [-].
Poeziile Zorilor, 76: O suflete-al meu!
Lectură din Turn: Z ʼ15, 179 (R5705: Biruința noastră asupra canaaniților antitipici ― VDM, Vol. 8, Nr. 3, pag. 544).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 108 (R4588: Credința, canalul binecuvântării ― VDM, Vol. 30, Nr. 1, pag. ); Z ʼ13, 181 (R5256: Un cuvânt pentru veghetori ― VDM, Vol. 18, Nr. 5, pag. 1315); Z ʼ13, 309 (R5329: Se cere mult curaj pentru învingere ― VDM, Vol. 16, Nr. 6, pag. 1181); Z ʼ14, 70 [AUDIO] (R5413: Sfârșitul veacului un timp primejdios ― VDM, Vol. 15, Nr. 2, pag. 1044); Z ʼ14, 88 (R5424: Să continuăm „cu o deplină siguranță a credinței” ― VDM, Vol. 14, Nr. 6, pag. 1022); Z ʼ14, 104 (R5433: Credința, baza odihnei adevărate ― VDM, Vol. 14, Nr. 5, pag. 1008); Z ʼ15, 167 (R5698: Credința, resortul principal al consacrării ― VDM, Vol. 8, Nr. 4, pag. 557).
L.T. în limba rusă; R4588; R5256; R5329; R5413; R5424; R5433; R5698.
L.T. în limba ucraineană; R4588; R5256; R5329; R5413; R5424; R5433; R5698.
L.T. în limba engleză; *R3296; R4588; R5256; R5329; R5413; R5424; R5433; R5698b.
Întrebări: Am adăugat eu săptămâna aceasta tăria la credință? În ce mod? În ce împrejurări? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 11 NOIEMBRIE (Cântarea 226) [Rusă *R4357].
Mana de azi
14 noiembrieAUDIO
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei — Faptele 20:28-30.
Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).
* * *
Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.
Pasaje paralele: Ieremia 23:1; Ezechiel 34:1-10; Ioan 10:12; Matei 7:15; Evrei 6:4-6; 10:26-29; 2 Petru 2:1, 22; Iuda 3-19; 2 Timotei 1:15; 3:1-9; 1 Timotei 1:19, 20.
Cântări: 130 [111], 1, 13, 44, 71, 120 [-], 315 [-].
Poeziile Zorilor, 304: Era o oaie.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 29 [AUDIO] (R5388: Îndemnul sf. Pavel către bătrâni ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1078).
Lectură suplimentară: Z ʼ04, 22 (*R3331: „La adăpostul aripilor Sale” ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 72 (R4566: Ambiția demnă și nedemnă ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 398 (R4732: Adevăratul păstor și oile sale ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină ― persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071); Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucruri mici ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301).
L.T. în limba rusă; R4458; R4566; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba ucraineană; R4458; R4566; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
L.T. în limba engleză; *R3331; R4458; R4566b; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 NOIEMBRIE (Cântarea 46) [Engl. *R2802].