Oricine a fost conceput de Dumnezeu nu păcătuiește; dar … se păzește, și cel rău nu pune stăpânire pe el — 1 Ioan 5:18, Diaglott.
Atâta timp cât inima (mintea, voința) este sfântă, în armonie cu Dumnezeu și cu dreptatea, adică atâta timp cât … spiritul sfințeniei continuă în noi, mintea nouă nu poate încuviința păcatul, ci trebuie să i se împotrivească și i se va împotrivi. Chiar dacă multe din luptele noastre sunt împotriva membrelor naturii noastre umane, căzută și slabă, împotriva dorințelor și poftelor ei, noi totuși … suntem separați și distincți față de carne; și slăbiciunile și nedesăvârșirile cărnii nu se atribuie minții noi în Cristos Isus, ci sunt socotite acoperite, ascunse sub meritul sacrificiului răscumpărător al Domnului nostru — Z ’99, 58 (R2438).
* * *
O creatură nouă este concepută de Dumnezeu. Fiecare organ al creierului are o calitate spirituală, ceea ce permite fiecărui organ să coopereze la faptul de a vrea voința lui Dumnezeu. Din acest motiv, în calitate de voință care voiește și care face voia lui Dumnezeu, noua creatură nu păcătuiește niciodată. Această creatură nouă veghează asupra tuturor gândurilor, motivelor, cuvintelor și faptelor pentru a le supune față de voința lui Dumnezeu, și acest lucru îl împiedică pe Adversar să-l murdărească pe cel conceput de Dumnezeu — PT 1935, 102.
Pasaje paralele: Ioan 1:13; 3:3-5; Iacov 1:18; 1 Petru 1:5, 23; Romani 7:17; Iuda 20, 21, 24, 25; Luca 22:31, 32; Romani 16:20; 2 Corinteni 4:4; 11:3; Ioan 8:44; 1 Ioan 2:13, 14.
Cântări: 136 [-], 183 [136], 21, 82, 78, 130 [111], 184 [-].
Poeziile Zorilor, 50: Dumnezeu știe.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 237 (R5742: Responsabilitatea celor concepuți de spirit ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 481).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 189 (R4628: Mintea cea nouă în contrast cu mintea cărnii ― VDM, Vol. 29, Nr. 4, pag. ); Z ʼ11, 59 (R4767b: O națiune sfântă, ilustrată ― VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2223); Z ʼ23, 6 (R5001: Corpul muritor, servitorul noii minți ― VDM, Vol. 23, Nr. 6, pag. 1801); Z ʼ13, 300 (R5325: Suntem în realitate sau suntem socotiți noi creaturi? ― VDM, Vol. 17, Nr. 1, pag. 1190); Z ʼ14, 77 (R5417: Importanța obținerii echilibrului minții ― VDM, Vol. 15, Nr. 1, pag. 1035); Z ʼ14, 79 (R5418: Cei concepuți de spirit în sfânta ― VDM, Vol. 15, Nr. 1, pag. 1033).
L.T. în limba rusă; R5325; R5417; R5418_1.
L.T. în limba ucraineană; R1565; R4628; R4767_1; R5001; R5325; R5417; R5418_1.
L.T. în limba engleză; R1565; R2438; R4628; R4767; R5001; R5325; R5417; R5418_1.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat acele experiențe?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 11 IULIE (Cântarea 142)
Mana de azi
9 MAIAșa cum l-ați primit pe Cristos Isus Domnul, așa să umblați în el, fiind înrădăcinați și zidiți în el și întemeiați în credință, așa cum ați fost învățați, abundând în ea cu mulțumire — Coloseni 2:6, 7.
Sentimentul general printre învăţătorii falselor doctrine, care cred că nu este nici necesar şi nici de recomandat a fi întemeiat în credinţă, este ... că a fi întemeiat înseamnă a fi bigot. Bigot, însă, este acela care este atât de nejust în mintea lui încât primeşte şi susţine cu insistenţă ceea ce el niciodată nu a verificat, nici prin judecata sănătoasă şi nici prin autoritatea Bibliei. Nu este însă bigot lipsit de raţiune cel care, cu credinţă simplă, pe baza autorităţii lui Dumnezeu, primeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia şi numai aceştia, care fac așa, sunt întemeiați în Adevăr. Deosebirea între un creştin tare şi neclintit şi un bigot este aceea că unul este întemeiat în Adevăr iar celălalt în eroare — Z ’03, 199 (R3215).
* * *
Îl primim pe Isus Cristos ca Domn prin lepădarea voinței noastre și prin acceptarea voinței Sale în locul voinței noastre. Trebuie să stăruim în acest început. Suntem înrădăcinați în El atunci când ne luăm proviziile numai de la El. Suntem zidiți în El atunci când zidim un caracter ca al Lui. Suntem întemeiați în credință conform Cuvântului atunci când rămânem fermi în ea; și abundăm în ea cu mulțumire atunci când creștem în ea cu recunoștință — PT 1935, 62.
Pasaje paralele: Ioan 1:12; Filipeni 1:27; 1 Tesaloniceni 4:1; Iuda 3, 20; Efeseni 2:20-22; 3:17; 4:1; Coloseni 1:23; 3:17; Isaia 61:3; 1 Corinteni 3:9, 11; 1 Petru 2:5; 2 Petru 2:12; Faptele 20:32; 2 Corinteni 1:21.
Cântări: 267 [-], 6, 87, 113 [-], 172 [317], 37 [37, 254], 324 [-].
Poeziile Zorilor, 23: Învățătorul nostru.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 311 (R5557: Terebinți ai dreptății ― VDM, Vol. 11, Nr. 5, pag. 793).
Lectură suplimentară: Z ʼ14, 213 (R5498a: Uns — Întărit — Pecetluit ― VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 893); Z ʼ15, 268 (R5761a: Ascultare și regalitate ― VDM, Vol. 7, Nr. 1, pag. 447); Z ʼ16, 28 (R5839: Să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni ― VDM, Vol. 5, Nr. 2, pag. 316); Z ʼ16, 40 (R5846: Cei smeriți vor fi înălțați ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 305); Z ʼ16, 99 (R5876: Cum sunteți sfințiți? ― VDM, Vol. 4, Nr. 3, pag. 254); Z ʼ16, 117 (R5885: Tovarăși de jug cu Cristos ― VDM, Vol. 4, Nr. 1, pag. 233).
L.T. în limba rusă; R5498_1; R5761; R5839; R5846; R5876; R5885.
L.T. în limba ucraineană; R5498_1; R5761; R5839; R5846; R5876; R5885.
L.T. în limba engleză; *R3215; R5498b; R5761; R5839; R5876; R5885.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce ajutor sau ce piedici am avut în aceste experiențe? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 09 MAI (Cântarea 138) *Z ʼ11, 380 (R4892a: „Cântări în noapte” ― VDM, Vol. 25, Nr. 4, pag. 1982).