Luptă lupta cea bună a credinței, apucă viața eternă la care ai și fost chemat, și ai făcut o bună mărturisire înaintea multor martori — 1 Timotei 6:12.
Fie că lupta noastră este publică, fie că este în particular, ea trebuie să existe și, mai mult decât atât, trebuie să se facă progrese și să se câștige victorii, căci altfel nu putem fi niciodată primiți de Domnul ca „biruitori”. Noi trebuie să avem și un alt gând în minte: când Domnul ne va trage la socoteală va aprecia mai mult spiritul de care am fost conduși decât rezultatul ostenelilor noastre. Având în vedere acest lucru, să fim atenți ca nu numai să facem din toate puterile ceea ce mâinile noastre află de făcut, dar să ne străduim ca fiecare sacrificiu și dar pentru Domnul și cauza Lui să fie atât de plin de iubire și devotament, încât El în mod sigur să îl aprobe; să fie făcut din iubire față de El și ai Lui și nu din slavă deșartă — Z ’03, 91 (R3166).
* * *
Poporul Domnului este chemat să stea de partea lui Dumnezeu în bătălia pentru dreptate. O iubire puternică pentru premiul chemării lui Dumnezeu va fi un ajutor eficient prin stimularea speranței și a curajului în această luptă bună a credinței; și luându-și public poziția de partea lui Dumnezeu în acest război, să nu aducă rușine cauzei lui Dumnezeu și a lui Cristos predându-se cu lașitate vrăjmașului sau fugind cu rușine dinaintea lui — PT 1932, 30.
Pasaje paralele: 1 Timotei 1:18; Efeseni 6:12; 2 Timotei 2:5; 4:7; Filipeni 3:12-14; 1 Timotei 6:19; Matei 7:21-23; 10:32, 33; Ioan 9:22-28; Romani 2:7; 10:9, 10; 1 Ioan 4:15.
Cântări: 266 [-], 9, 272 [171], 225 [-], 58, 32, 201 [-].
Poeziile Zorilor, 308: Încă mai putem servi.
Lectură din Turn: Z ʼ98, 153 (R2309: Lupta creștinului).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 215 (R5056: „Să luptați pentru credință” ― VDM, Vol. 22, Nr. 6, pag. 1694); Z ʼ12, 304 (R5109a: „Luptă-te lupta cea bună” ― VDM, Vol. 21, Nr. 6, pag. 1595); Z ʼ13, 150 (R5239: Furtuni pe marea vieții ― VDM, Vol. 19, Nr. 1, pag. 1345); Z ʼ15, 356 (R5805b: Cuvenita omorâre a trupului ― VDM, Vol. 5, Nr. 6, pag. 362).
L.T. în limba rusă; R4050; R5239_1; R5806.
L.T. în limba ucraineană; R3624; R4050; R5056; R5108; R5239_1; R5806.
L.T. în limba engleză; R3166; R3624b; R4050; R5056; R5239.
Întrebări: Am luptat eu săptămâna aceasta ca să câștig viața veșnică în armonie cu mărturisirea pe care am făcut-o? Din ce motiv? În ce mod? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 31 MARTIE [R3860] (Cântarea 81)
Mana de azi
25 decembrieNu vă temeți; căci, iată, vă aduc veștile bune ale marii bucurii care va fi pentru tot poporul. Pentru că în cetatea lui David vi s-a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul — Luca 2:10, 11.
Deși nu putem fi de acord că aceasta este ziua corectă pentru sărbătorirea nașterii scumpului nostru Răscumpărător, ci trebuie să spunem că a fost cam pe la 1 octombrie (Studii, Vol. II, pag. 54), cu toate acestea, deoarece El nu ne-a dat de înțeles dorința Lui ca noi să-I sărbătorim nașterea, este cu totul lipsit de însemnătate în ce zi se sărbătorește acel eveniment de o atât de mare importanță pentru toți. Putem și noi să ne unim în mod potrivit în a sărbători în acea zi, atât de general sărbătorită, cu toți cei ale căror inimi sunt într-o atitudine de iubire și apreciere față de Dumnezeu și față de Mântuitor. Obiceiul de a da mici amintiri unul altuia în acest timp al anului ni se pare deosebit de potrivit. Dumnezeu este dătătorul tuturor darurilor bune și desăvârșite. El ne dă necontenit și noi primim necontenit de la El, dar dintre toate darurile Sale, cel mai important pentru noi este acela că ne-a dat pe Fiul Său ca Răscumpărător — Z ’03, 457 (R3289).
* * *
Veștile bune de mare bucurie pentru tot poporul anunță binecuvântări care constau din mai multe lucruri: iertarea păcatelor, al cărei rezultat este trezirea tuturor morților; o cunoaștere exactă a Adevărului; punerea omenirii în condiții neprielnice pentru păcat și eroare și prielnice pentru adevăr și dreptate; o influență favorabilă conducătoare spre Cristos care va opera asupra tuturor; aducerea fiecărui genunchi pentru a se pleca și a fiecărei limbi pentru a mărturisi Domnia Sa; acordarea Spiritului sfânt tuturor și privilegiile Căii Sfințeniei pentru toți. „Sămânța” este asigurată prin Legământul întărit prin Jurământ că va administra omenirii aceste binecuvântări. Prețul de Răscumpărare, o ființă umană perfectă, trebuia să existe înainte de a putea fi dat ca bază a tuturor acestor binecuvântări. Prin urmare, trebuia să aibă loc nașterea umană a Celui care avea să fie Domn și Cristos. Și după ce a avut loc, anunțând aceasta ca pe un eveniment embrionar, Îngerul a putut să spună despre dezvoltarea binecuvântată care și-a avut rădăcinile în nașterea Pruncului din Betleem, și rodul ei în restabilirea omului — PT 1930, 184.
Pasaje paralele: Geneza 12:3; Psalmii 22:27-29; Isaia 9:6; 29:18, 24; 35:5, 6, 10; Luca 2:30-32, 34; Ioan 1:9; 12:32; Romani 14:9; Filipeni 2:9-11.
Cântări: 342 [207], 345 [-], 347 [-], 246 [162], 144 [118], 16 [-], 15.
Poeziile Zorilor, 259: Vine în curând.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 376 (R5819: Vestea cea slăvită ― VDM, Vol. 5, Nr. 5, pag. 348).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 363 (R4714: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte” ― VDM, Vol. 28, Nr. 4, pag. ).
L.T. în limba rusă; R3052;
L.T. în limba ucraineană; R3052; R3700; R4714.
L.T. în limba engleză; R3052; R3289; R3700; R4714.
Întrebări: A fost Evanghelia o veste bună pentru mine săptămâna aceasta? Din ce motiv? În ce mod? Cum mi-a influențat ea conduita?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 25 DECEMBRIE (Cântarea 401) [Engl. R4298].