Ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi — 1 Ioan 2:27.
Binecuvântarea și puterea Domnului au însoțit ungerea lui David într-un anumit fel — cum anume noi nu putem înțelege — făcându-l în stare să înainteze în cunoștință etc., făcându-l potrivit și pregătindu-l pentru datoriile slujbei pentru care a fost uns. Nu putem noi considera ca un antitip al acesteia ungerea care vine asupra Bisericii de când a fost ea acceptată de Domnul? Ungerea noastră nu este fizică și nici binecuvântările acordate prin ea nu au un caracter temporar. Noi creștem în har, cunoștință și iubire ca noi creaturi și ca noi creaturi vom fi desăvârșiți curând, în prima înviere, și vom ajunge pe tron împreună cu Domnul și Învățătorul — Capul nostru — Z ’03, 223 (R3225).
* * *
Celor din vechime niciodată nu le-a venit în minte că Unsul va fi format dintr-o companie, dar taina aceasta a fost clarificată Bisericii Evanghelice, și poziția lor în compania aceasta unsă rămâne sigură pentru cei credincioși. Inima sfântă și mintea sfântă care au fost concepute în ei la consacrarea lor a fost arvuna moștenirii lor, garanția neclintită a credincioșiei lui Dumnezeu față de cei credincioși — PT 1930, 31.
Pasaje paralele: Psalmii 18:50; 20:6; 23:5; 45:7; Evrei 1:9; Psalmii 89:20-23; Isaia 11:2, 3; 61:1-3; Daniel 9:24; Matei 3:16, 17; Faptele 4:27; 10:38; 2 Corinteni 1:21; 1 Ioan 2:20, 27; 1 Corinteni 12:12, 13; 15:23.
Cântări: 1, 21, 90, 14, 165 [125], 217 [-], 218 [149].
Poeziile Zorilor, 42: Consacrare deplină.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 297 (R5549: Ungerea Bisericii ― VDM, Vol. 12, Nr. 1, pag. 809).
Lectură suplimentară: Z ʼ14, 213 (R5498a: Uns — întărit — pecetluit ― VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 893); Z ʼ15, 122 (R5672: „Nu vă atingeți de unșii mei” ― VDM, Vol. 9, Nr. 2, pag. 601).
L.T. în limba rusă; R5498_1; R5672.
L.T. în limba ucraineană; R5498_1; R5672.
L.T. în limba engleză; R3225; R5498b; R5672.
Întrebări: Ce semnificație a avut acest text pentru mine săptămâna aceasta? În ce mod? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 17 APRILIE [Eng. R2313] (Cântarea 331)
Mana de azi
29 decembrieDimineața seamănă-ți sămânța și seara nu îți opri mâna, căci nu știi dacă va prospera fie aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă bune — Eclesiastul 11:6.
Toți din poporul Domnului, în măsura în care doresc să fie slujitori ai Adevărului, trebuie să fie neîncetat pregătiți să observe posibilitățile de serviciu și să aștepte ca Domnul să-i conducă și să-i folosească. Oriunde vedem dovezi de devotament pentru Domnul și Cuvântul Său, să fim pregătiți să întindem o mână de ajutor. ... Trebuie să fim pregătiți să transmitem binecuvântările pe care noi le-am primit și să considerăm că aceasta este cea mai mare afacere a vieții pentru cei care s-au consacrat ei înșiși în serviciul Regelui regilor — Z ’02, 71 (R2964).
* * *
Noi nu putem citi inimile altora. Numai Dumnezeu le poate citi. Prin urmare, trebuie să semănăm oriunde sunt ape. Suntem autorizați să ne reținem lucrurile sfinte și perlele de Adevăr și de caracter doar de la două clase: de la „câini” — cei care mârâie și latră la noi, care ne atacă și ne mușcă; și de la „porci” — cei care se tăvălesc în mocirla păcatului. Tuturor celorlalți trebuie să le dăm părți potrivite din Cuvânt. Noi nu trebuie să facem lucrarea aceasta doar o dată sau de două ori. Ea trebuie repetată ori de câte ori au nevoie cei cu care avem de-a face, indiferent dacă ne este nouă convenabil sau nu. Noi nu putem spune la a câta repetare va găsi Cuvântul adăpost; nici nu putem spune care persoană va răspunde. La fel ca Samuel, noi adesea gândim că unșii Domnului sunt cei pe care Dumnezeu îi respinge, și că, cei pe care El îi acceptă, nu sunt unșii Săi. De aceea trebuie să judecăm cu prudență. Numai Dumnezeu judecă fără greșeală inimile și dezvăluie atitudinea lor cu piatra de încercare a Spiritului, Cuvântului și providențelor. Ele dovedesc dacă caracterele sunt veritabile sau sunt aliaj. Să așteptăm deci probele Lui, care vor dovedi fiecare caz în mod corect — PT 1932, 197.
Pasaje paralele: Geneza 49:24-26; Psalmii 1:3; 127:1, 2; 128:1, 2; Proverbe 11:18, 19, 30; Isaia 58:6-14; 62:1; Ioan 18:37; 1 Corinteni 15:58; Galateni 6:9; 2 Timotei 4:2, 5.
Cântări: 210 [-], 70, 164 [124], 260 [169], 200 [-], 275 [-], 309 [179].
Poeziile Zorilor, 147: Numai.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 197 (R5489: Responsabilitatea noastră privind adevărul prezent ― VDM, Vol. 13, Nr. 3, pag. 910).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 443 (R4930: În așteptarea lui Mesia ― VDM, Vol. 25, Nr. 1, pag. 1913); Z ʼ12, 191 (R5043: Cum a predicat Isus duhurilor din închisoare ― VDM, Vol. 23, Nr. 1, pag. 1720); Z ʼ14, 277 (R5536: Numai cei unși sunt împuterniciți să predice ― VDM, Vol. 12, Nr. 2, pag. 829); Z ʼ15, 201 (R5720: Cum să vestim adevărul ― VDM, Vol. 8, Nr. 1, pag. 519).
L.T. în limba rusă; R5043; R5536; R5720.
L.T. în limba ucraineană; R2190; R4930_1; R5043; R5536; R5720.
L.T. în limba engleză; R2190; R2964; R4930b; R5043; R5536; R5720.
Întrebări: Am răspândit eu Adevărul săptămâna aceasta? În ce mod? Din ce motiv? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 29 DECEMBRIE (Cântarea 21) *Z ʼ11, 443 (R5809a: Iubirea lui Dumnezeu față de Israel ― VDM, Vol. 5, Nr. 6, pag. ).