Cu ce își va curăți un tânăr calea? Ținând seama la ea conform cuvântului tău — Psalmii 119:9. Câtă responsabilitate au cei care își zidesc caracterul lor și pe al altora! Să ne amintim că caracterele noastre sunt manifestate prin obiceiurile noastre în viață. Fiecare faptă, chiar și cea mai măruntă, tinde să formeze un obicei nou sau să-l întărească pe cel deja stabilit. Cât de important este, deci, ca gândurile și faptele noastre să nu fie lipsite de țel, ci să aibă un scop (1 Corinteni 10:31); și, mai presus de toate, ca viețile noastre să fie „transformate [reformate] prin înnoirea minții noastre”; ca noi, dând la o parte răul și toate influențele care tind spre rău, să primim de la Domnul, prin Cuvântul Său, „spiritul minții sănătoase”, „mintea lui Cristos”. Având în vedere faptele cazului, este într-adevăr un lucru solemn a trăi, a gândi și a înfăptui. Este de datoria noastră să ne păzim bine gândurile, cuvintele și faptele, și mereu să ținem cont de responsabilitatea noastră față de Dumnezeu, atât în ce ne privește pe noi cât și pe alții, ca ambasadori ai lui Cristos — Z ’05, 360 (R3674). * * * Ce înseamnă obiceiul? El poate fi definit ca deprinderea minții sau a dispoziției de a gândi sau de a acționa în anumite feluri folosite mai înainte și în mod obișnuit. Obiceiurile au o putere extraordinară pentru bine sau pentru rău. Proverbul spune: Semeni un gând și culegi un motiv; semeni un motiv și culegi o faptă; semeni o faptă și culegi o tendință; semeni o tendință și culegi un obicei; semeni un obicei și culegi un caracter; semeni un caracter și culegi o soartă. Obiceiul concepe o poftă pentru fapta săvârșită. Dându-i-se frâu liber, obiceiul ne controlează conduita generală — gândurile, vorbirea, gesturile, tonul vocii, ținuta, îmbrăcămintea, comportamentul etc. — BS 1973, 75.
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei— Faptele 20:28-30.
Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).
* * *
Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: