28 MAI

Așadar, noi totdeauna suntem plini de încredere, știind că, dacă suntem acasă în trup [atât timp cât ne simțim cu totul mulțumiți cu condițiile prezente — cu noi înșine și cu ceea ce ne înconjoară], suntem departe de Domnul 2 Corinteni 5:6, GBV 1989.

Dacă am trăi în apropierea Lui, „umblând cu Dumnezeu”, nu ne-am simți pe deplin mulțumiți cu realizările și condițiile prezente etc., ci ne-am simți ca niște peregrini și ca niște străini, căutând o odihnă mai bună, o patrie mai bună, pe care „a pregătit-o Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc”. Dar aceasta, după cum explică apostolul (în versetul 7), este adevărat numai despre cei care umblă prin credință și nu prin vedere. „Suntem încrezători [plini de credință în Dumnezeu, ne bucurăm să umblăm prin credință], spun, și ne place mai bine să fim departe de casă, afară din trup [să fim fără patrie, străini și călători în lumea aceasta], și să fim acasă la Domnul” în spiritul părtășiei noastre — Z ’97, 305 (R2230).  

*       *       *

Încrederea, asigurarea deplină a credinței, este privilegiul poporului lui Dumnezeu, care se întemeiază pe cuvântul și jurământul lui Iehova cel atotînțelept, drept, iubitor și puternic. Planul Său și experiența noastră în legătură cu acel plan, în măsura în care este desfășurat, confirmă pe deplin cuvântul și jurământul Său. În toate împrejurările peregrinajului nostru către patria noastră, ne putem bucura de această încredere, întrucât vedem că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru. Aceasta nu ne lasă să ne simțim departe de Domnul în spiritul minții noastre — PT 1936, 64.

Pasaje paralele: Matei 6:25-34; 10:39; 16:26; 18:1-4; 24:38, 39; Luca 8:14; 12:19; 14:17-24; 21:34; Ioan 12:43; 15:19; 1 Corinteni 7:29-31; 15:32; Filipeni 3:18, 19; Coloseni 3:2; Iacov 4:4; 1 Petru 1:14, 24; 2:11.

Cântări: 47, 322 [-], 7, 94, 170 [-], 172 [317], 4.

Poeziile Zorilor, 196: În pustietate.

Lectură din Turn: Z ʼ97, 303 (R2230: Cântări în casa pribegiei noastre).

Lectură suplimentară: Z ʼ12, 275 (R5095: „Să nu părăsiți încrederea voastră”VDM, Vol. 22, Nr. 2, pag. 1629); Z ʼ13, 323 (R5338: Aurora diminețiiVDM, Vol. 16, Nr. 5, pag. 1164) Z ʼ15, 120 (R5670: Aici „Întristări ușoare” — „slava care urmează”VDM, Vol. 9, Nr. 2, pag. 604); Z ʼ15, 163 (R5695: Furtuna care vine și rezultatul ei gloriosVDM, Vol. 8, Nr. 5, pag. 561).

L.T. în limba rusă; R5095_1; R5338; R5670; R5695.

L.T. în limba ucraineană; R5095_1; R5338; R5670; R5695.

L.T. în limba engleză; R5095; R5338; R5670; R5695.

Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 28 MAI (Cântarea 173) R3064