Cel ce a primit sămânța în pământul bun, acesta este cel ce aude cuvântul și înțelege; care de asemenea aduce rod și face unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci — Matei 13:23.
Deosebirea în măsura roadelor, de treizeci, șaizeci și o sută, precum și cei cinci talanți și cele zece mine, arată deosebiri în învingerea piedicilor de învins mai degrabă decât necredincioșie în întrebuințarea mijloacelor harului. Unii pot lucra mult și sârguincios cu puțin rezultat, în vreme ce alții, cu aceleași eforturi, cu voință mai hotărâtă și cu mai mare continuitate, îndeplinesc lucruri mari. Unii, prin alunecări și căderi ocazionale, din care după aceea se ridică, pierd timp și ocazii care niciodată nu se pot recâștiga, măcar că sunt iertați și reașezați cu generozitate în favoarea divină și apoi, cu sârguință și răbdare, aleargă până la sfârșit — Z ’96, 99 (R1972).
* * *
Diferitele tipuri de sol reprezintă diferitele clase de ascultători. Pământul bun îi reprezintă pe cei credincioși. Cei credincioși sunt cei care, înțelegând și meditând asupra Cuvântului, îl aplică cu sârguință spre sfințirea inimii și a minții; și în măsura zelului lor ei aduc roade. Poziția lor finală va depinde de zelul lor în această privință — PT 1932, 62.
Pasaje paralele: Geneza 26:12; Isaia 55:10, 11; Matei 13:3-8, 18-23; 25:20-23; Ioan 12:24; 15:5, 8, 16; 1 Petru 1:23; Romani 6:22; Galateni 5:22, 23; Filipeni 1:11; 4:17; Coloseni 1:6; Evrei 12:11; Iacov 3:18.
Cântări: Cântări: 196 [142], 315 [-], 311 [-], 95, 198 [-], 74, 114 [-].
Poeziile Zorilor, 8: Cum citești?
Lectură din Turn: Z ʼ10, 202 (R4634: Sămânță bună pentru pământ bun ― VDM, Vol. 29, Nr. 4, pag. ).
Lectură suplimentară: Z ʼ14, 6 (R5375: Marele privilegiu al adevăratului serviciu ― VDM, Vol. 15, Nr. 6, pag. 1100); Z ʼ14, 232 (R5511: Instrucțiuni pentru lucrătorii lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 12, Nr. 6 pag. 873); Z ʼ14, 317 (R5561: Semănatul și seceratul ― VDM, Vol. 11, Nr. 5, pag. 786); Z ʼ15, 228 (R5736: Este inima mea „pământ bun”? ― VDM, Vol. 7, Nr. 5, pag. 493); Z ʼ15, 313 (R5786: Serviciu nefolositor și serviciu folositor ― VDM, Vol. 6, Nr. 3, pag. 403); Z ʼ16, 153 (R5899: Secerăm ce-am semănat ― VDM, Vol. 3, Nr. 4, pag. 199).
L.T. în limba rusă; *R1972; R5375; R5511; R5561; R5736; R5786; R5899.
L.T. în limba ucraineană; *R1972; R5375; R5511; R5561; R5736; R5786; R5899.
L.T. în limba engleză; *R1972b; R5375; R5511; R5561; R5736; R5786; R5899b.
Întrebări: Cum am folosit eu Cuvântul săptămâna aceasta? Ce rezultate am obținut?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 23 IUNIE (Cântarea 63) *Z ʼ12, 358 (R5134: Iertați de șaptezeci de ori câte șapte ― VDM, Vol. 21, Nr. 3, pag. 1539).
Mana de azi
25 IUNIEContinuați în rugăciune și vegheați în aceasta cu mulțumire — Coloseni 4:2.
Fiecare încercare a credinței și a răbdării este o ocazie de rugăciune pentru ajutorul promis. Fiecare pierdere a biruinței este o ocazie de rugăciune pentru iertare și totodată pentru binecuvântare divină, pentru ca lecția slăbiciunii noastre să poată fi adânc imprimată, astfel ca la următoarea încercare asemănătoare, îndată să putem solicita și primi „har pentru ajutorul” promis. Fiecare învingere asupra noastră este ocazie de rugăciune ca să nu fim mândri și încrezuți, ci smeriți și veghetori în fața atacului următor al marelui potrivnic. Orice slujbă făcută Adevărului devine o ocazie de a mulțumi prin rugăciune pentru privilegiul de a sluji Marelui Rege și pentru că, poate, am suferit ceva pentru cauza Lui; este și un motiv de a ne ruga pentru alte posibilități de serviciu și pentru harul de a le folosi cu înțelepciune — Z ’96, 163 (R2004).
* * *
Rugăciunea este dorința sinceră a inimii rostită sau nerostită, care se îndreaptă către Dumnezeu pentru lucruri bune. Dacă dorim să primim răspuns la rugăciunile noastre, trebuie să stăruim în ele, să veghem continuu pentru lucrurile cerute, în privința motivului care ne-a îndemnat să cerem și a felului în care sunt prezentate rugăciunile, ca Domnul să le poată accepta. Mulțumirea pentru favorurile din trecut ar trebui să ocupe o parte mare a rugăciunilor noastre — PT 1936, 79.
Pasaje paralele: Geneza 32:24-28; 1 Cronici 16:11, 35; Psalmii 145:18; Luca 11:1-13; 18:1-7; Efeseni 5:4, 19, 20; 6:18, 19; Filipeni 4:6; 1 Tesaloniceni 5:17, 18; 1 Timotei 2:1, 8; Evrei 4:16; Iacov 5:16; Iuda 20; Apocalipsa 5:8; 8:3, 4; Matei 26:41; Faptele 20:28-31; 1 Petru 1:13, 17; 4:7; Coloseni 3:15-17.
Cântări: 35, 9, 37 [37, 254], 176 [130], 199 [144], 239 [-], 323 [-].
Poeziile Zorilor, 115: Rugați-vă fără încetare.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 154 (R5692: Rugăciuni care sunt ascultate ― VDM, Vol. 8, Nr. 5, pag. 567).
Lectură suplimentară: Z ʼ01, 77 (R2773: Ghetsimani veghind și rugându-se ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 138 (R4603: Privilegiul și puterea rugăciunii ― VDM, Vol. 29, Nr. 6, pag. ); Z ʼ14, 182 (R5480: Privilegiul și puterea rugăciunii ― VDM, Vol. 13, Nr. 4, pag. ); Z ʼ15, 152 (R5690: Iertarea este binecuvântată ― VDM, Vol. 8, Nr. 5, pag. 570); Z ʼ15, 182 (R5707: Rugăciunea ― folosirea ei potrivită și nepotrivită ― VDM, Vol. 8, Nr. 3 pag. 540).
L.T. în limba rusă; R2773; R4346; R4603; R5480; R5690; R5707.
L.T. în limba ucraineană; R2773; R4346; R4603; R4759; R5480; R5690; R5707.
L.T. în limba engleză; *R2004; R2773; R4346; R4603; R4759; R5480; R5690; R5707.
Întrebări: A fost săptămâna aceasta o săptămână de rugăciune cu veghere și mulțumire? Cum a fost ea? Care a fost rezultatul?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 25 IUNIE (Cântarea 373) *Z ʼ12, 215 (R5056: „Să luptați pentru credință” ― VDM, Vol. 22, Nr. 6, pag. 1694).