ȘAPTE CLASE SALVATE

ȘAPTE CLASE SALVATE

IOEL 2:28, 29 ȘI CONTEXTUL EXAMINAT. „SERVITORII.” „SERVITOARELE.” „BĂTRÂNII VOȘTRI.” „TINERII VOȘTRI.” „FIII VOȘTRI.” „FIICELE VOASTRE.” ÎNGERII CĂZUȚI POCĂIȚI.

În acest capitol vom oferi câteva detalii suplimentare referitoare la Turma Mică, Marea Mulțime și Vrednicii Tineri, a căror adunare și eliberare este realizată de Domnul nostru la începutul Prezenței Sale a Doua, în perioada de suprapunere, când Veacul Evanghelic se încheie și Mileniul începe. Ca părți ale seminței cerești și pământești a lui Avraam, aceste clase vor fi gata, până la sfârșitul acestei perioade de suprapunere, ca instrumente în mâna Domnului, să binecuvânteze toate familiile pământului în timpul Mileniului. În acest context, vom prezenta, de asemenea, câteva versete din Scripturi referitoare la încă patru clase salvate, deoarece găsim șapte clase salvate indicate în Scripturi.

Mulți oameni s-au obișnuit să creadă că Dumnezeu a rânduit ca toți cei care, în cele din urmă, vor fi salvați să primească aceeași răsplată. Însuși faptul că Dumnezeu a aranjat o atât de mare diversitate în creația inferioară ar trebui să vorbească elocvent tuturor în favoarea unei diversități asemănătoare în domeniul spiritual. Pe lângă faptul că Îl menționează pe Mihail arhanghelul (Daniel 10:13, 21; 12:1; Iuda 9), Scripturile dau ființelor spirituale diverse alte nume: heruvimi, serafimi, principate, tronuri, domnii, puteri și îngeri (Geneza 3:24; Isaia 6:2, 6; Romani 8:38; Efeseni 1:21; 3:10; Coloseni 1:16), care par să indice șapte deosebiri de natură între aceste ființe cerești, fiind astfel o expresie a înțelepciunii creatoare multiple a lui Dumnezeu. Dacă aceste nume nu implică diferențe de natură, cu siguranță ele indică diferențe de rang sau de ordine între aceste ființe. Acest lucru reiese chiar din folosirea și sensul acestor termeni. Apostolul Pavel scrie (1 Corinteni 15:41, 42): „Una este gloria soarelui și alta gloria lunii, și alta gloria stelelor; pentru că o stea se deosebește în glorie de altă stea. Așa este și învierea morților.” Aici avem  dovada clară a Scripturii că nu toți cei salvați vor avea aceeași răsplată. De aceea, nu ar trebui să ni se pară ciudat dacă găsim în Scripturi  descrierea unor clase diverse între cei salvați, separate și distincte unele de altele, cu răsplăți diferite.

IOEL 2:28, 29 ȘI CONTEXTUL EXAMINAT

Studiul nostru asupra celor șapte clase salvate se va baza mai cu seamă pe un text care menționează șase dintre ele, și anume Ioel 2:28, 29. Acesta spune: „După aceea se va întâmpla că voi turna duhul meu peste [pentru, spre folosul a] toată făptura; și fiii voștri și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor visa vise, tinerii voștri vor avea viziuni; și de asemenea, în acele zile, voi turna duhul meu peste servitori și peste servitoare.”

Acest text este extras dintr-o profeție destul de remarcabilă din cartea lui Ioel. În primul capitol al cărții sale, Profetul descrie sub forma unor urgii, secete și foamete lucrarea devastatoare a marii Apostazii, care a început să-și arate semnele chiar în zilele Apostolilor, continuând în secolele al II-lea și al III-lea cu dezvoltarea unei ierarhii (forfecarul); mai târziu, în secolele al IV-lea, al V-lea și al VI-lea, a mers mai departe în dezvoltarea Papalității (lăcusta) și, începând cu mijlocul secolului al VI-lea, a ajuns la primul său apogeu în Marele Sistem Anticrist complet (mușița). După Reformă, a ajuns la al doilea apogeu în formarea sistemelor Anticristului mai mic și a profetului  fals în Sectarism (omida) (Ioel 1:2-4). Ideea acestui capitol este că, așa cum în natură toate roadele au fost distruse de astfel de urgii, tot așa diferitele etape ale apostaziei din creștinismul primar au distrus roadele semănăturilor apostolice de adevăr și dreptate ― au desființat învățăturile, practicile și lucrările pe care Isus și apostolii Săi le-au dat poporului Domnului în Secerișul Veacului Iudaic. Astfel, pe scurt, în acest sens figurat, primul capitol din Ioel descrie pustiirea spirituală care predomină în câmpurile simbolice unde a avut loc semănatul apostolic ― o pustiire care a durat până de curând.

În capitolul al doilea din Ioel, profetul descrie (versetele 1-11) Marea Strâmtorare care va urma în Ziua Domnului și pe cei care o vor aduce. Dar profetul arată că, înainte de a veni necazul, Domnul va trimite un mesaj către popor, chemându-l la pocăință (versetele 12-17). Credincioșii primesc asigurarea că, înainte de izbucnirea Necazului, Domnul va îndepărta urmările urgiei simbolice (versetul 25) și, pedepsindu-i pe răufăcători (versetul 20), va restabili învățăturile și practicile apostolice, ceea ce va duce, înainte de Necaz, la întoarcerea unei mari rodnicii pe câmpurile de muncă unde credincioșii Săi vor lucra (versetele 19, 21-24, 26, 27). Apoi, Dumnezeu, prin profet, spune (versetul 28) ce se va întâmpla după acele zile de restabilire a învățăturilor și practicilor apostolice, adică ce se va întâmpla după Veacul Evanghelic ― și anume, în timpul Mileniului: Dumnezeu își va turna Spiritul peste orice făptură. Apoi, în versetul 29, revenind la o discuție despre „zilele acelea” (Veacul Evanghelic), Dumnezeu ne spune ce va face El în timpul Veacului Evanghelic ― va turna Spiritul Său peste slujitorii și slujitoarele Sale.

Analizând versetele 28 și 29, găsim că ele se referă la șase clase salvate: (1) „fiii voștri”, (2) „fiicele voastre”, (3) „bătrânii voștri”, (4) „tinerii voștri”, (5) „servitorii” și (6) „servitoarele”. În acest pasaj (versetul 23) adresarea este făcută către Sion. Sionul reprezintă Împărăția (Isaia 60:14; Apocalipsa 14:1) și Îl reprezintă pe Domnul Isus și Biserica Sa credincioasă. „În zilele acelea” (în timpul Veacului Evanghelic) Spiritul este turnat peste aceștia (versetul 29),  și „după aceea” (în timpul Mileniului) Spiritul va fi turnat peste orice făptură (versetul 28). Înțelegem că prin expresia „servitorii” din versetul 29 se înțelege clasa Bisericii. Mai întâi vom descrie pe scurt această clasă.

„SERVITORII”

Observăm că timpul dezvoltării lor este limitat la Veacul Evanghelic — „În zilele acelea voi turna Duhul Meu peste servitorii Mei.” Aceștia, la fel ca restul omenirii, s-au născut sub blestem (Romani 5:12-19; ​​1 Corinteni 15:21, 22; Efeseni 2:3),  dar, spre deosebire de restul omenirii, ei aveau inimi care se încredeau în Domnul chiar și atunci când nu-L puteau discerne (2 Corinteni 5:7). Această calitate a credinței i-a făcut să înfometeze după părtășie cu Dumnezeu, pe când cei care nu aveau această calitate a credinței nu tânjeau după părtășie cu El. Prin urmare, aceștia din urmă nu au fost atrași la Domnul, dar primii au fost, prin predicarea pocăinței față de Dumnezeu și a credinței în Domnul nostru Isus. Ei s-au întors de la păcat și de la Satan la dreptate și la Dumnezeu. L-au acceptat pe Isus ca Mântuitor al lor, ajungând astfel la îndreptățire prin credință (Romani 3:21-26; 4:1-12) și apoi au căutat să crească în adevăr și dreptate. Pe măsură ce au reacționat la îndemnurile Sale, Domnul i-a călăuzit mai departe până când au fost gata să facă un al doilea pas ― consacrarea. Când Dumnezeu i-a invitat (Romani 12:1) să se predea în întregime Lui și să accepte voia Lui ca fiind a lor, credința și dragostea lor pentru El, lucrate în ei de Cristos prin Cuvânt, i-au îndemnat și i-au făcut capabili să se dăruiască Lui ca jertfe vii.

Apoi le-a dat Spiritul Său Sfânt ― i-a conceput  cu Spiritul Său (Ioan 3:3; Iacov 1:18; Faptele 5:32). I-a făcut, prin propria lor cooperare, să crească în har și în cunoaștere (Filipeni 2:12, 13; 2 Petru 3:18). I-a ajutat să învingă eul, păcatul, eroarea și lumea (Apocalipsa 3:21) și să-și ducă la bun sfârșit propria salvare prin lepădare de sine și lepădare de lume, prin veghere și rugăciune, prin studierea, practicarea și răspândirea Cuvântului Său, precum și prin suferință pentru loialitate față de Cuvântul Său (Filipeni 2:12, 13; 1 Petru 5:10; 2 Petru 1:5-11). Ei au mărturisit în lume pentru adevăr și dreptate (Faptele 1:8). Speranța pe care El le-a dat-o a fost dobândirea naturii divine și a comoștenirii cu Cristos (2 Petru 1:4; Romani 8:17; 2 Timotei 2:11, 12). Aceste binecuvântări le-au obținut la Prima Înviere, pe măsură ce, credincioși până la moarte, au devenit asemenea lui Cristos în caracter (Apocalipsa 2:10; 20:4, 6; Romani 8:29). Ei sunt numiți în diverse moduri: Mlădițe în Cristos, El fiind Vița (Ioan 15:1-8), Trupul lui Cristos (Efeseni 1:22, 23), o Preoție Sfântă și Împărătească (1 Petru 2:5, 9), Pietre Vii ale Templului lui Dumnezeu (1 Petru 2:5; Efeseni 2:19-22), Sămânța lui Avraam (Galateni 3:16, 29), Fecioara logodită și Mireasa lui Cristos (2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19:7, 8; 21:9), Discipolii lui Isus  (Ioan 8:31), Soldații lui Cristos (2 Timotei 2:3, 4), Frații lui Isus (Romani 8:29), Turma Mică (Luca 12:32) etc., etc. Ei sunt fără îndoială cea mai importantă clasă din Planul lui Dumnezeu, căci cu și sub Domnul Isus ei sunt Regii și Preoții care vor administra binecuvântările Mileniului pentru lume (Apocalipsa 1:5, 6; 5:9, 10; 20:4, 6).

„SERVITOARELE”

Strâns legată de această clasă este o altă clasă, numită în textul nostru „servitoarele” și în alte părți ale Bibliei „o mare mulțime” (Apocalipsa 7:9; 19:6), despre care am vorbit în detaliu în Vol.E 4, cap. 2. Persoanele din această clasă au fost inițial invitate prin Chemarea de Sus la natura divină și la comoștenirea cu Cristos (2 Petru 1:4; Romani 8:17; Efeseni 4:4), dar, vai, ei nu și-au respectat cu credincioșie jurămintele de consacrare și, prin urmare, a trebuit să fie lăsați pentru o clasă secundară. Aceștia, în practică, s-au răzvrătit sau i-au susținut pe cei răzvrătiți împotriva mai multor învățături ale Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmii 107:10, 11). Prin păcat, ei și-au murdărit caracterul și și-au pătat hainele (1 Corinteni 5:1-13; Iuda 23; Apocalipsa 7:14). Ei nu au reușit să-și sacrifice cu credincioșie umanitatea pentru Dumnezeu (Evrei 2:15; Iuda 22). Au avut părtășie cu lumea (2 Timotei 4:10; Iacov 1:8). Au acceptat și răspândit diverse doctrine false (1 Corinteni 3:12, 15; Matei 25:3, 8). Au dezvoltat sisteme sectare (1 Corinteni 3:3, 4; Matei 7:26, 27; 1 Timotei 1:19, 20). Au uzurpat serviciul și i-au persecutat pe frații lor credincioși (Isaia 66:5). I-au servit mai mult sau mai puțin lui Satan (Evrei 2:14, 15). Ei vor primi de la el nimicirea cărnii și a lucrărilor lor (1 Corinteni 5:5; 1 Timotei 1:20; Matei 7:27; 1 Corinteni 3:15), dar în cele din urmă vor scăpa cu viață, după ce vor pierde premiul Chemării de Sus (1 Corinteni 3:15; Evrei 2:15; Iuda 22, 23; Filipeni 3:14).

Prin urmare, ei vor avea parte de o mare dezamăgire când vor afla că au pierdut natura divină și comoștenirea cu Cristos (Cântările 5:6, 7; Matei 25:11, 12, 30). Această considerație, combinată cu gândul că vor fi pierduți dacă nu se pocăiesc, îi va conduce la curățire (Apocalipsa 7:14). După aceea, vor avea un serviciu de succes (Cântările 5:9—6:1; Apocalipsa 19:6), și vor ajunge în Cer la o glorie spirituală subordonată (Psalmii 45:14, 15; 1 Corinteni 5:5; Apocalipsa 19:9). Ca părți ale Întâilor Născuți, ei vor fi leviți în Templul lui Dumnezeu și nobili în Împărăția lui Dumnezeu (Evrei 12:23; Apocalipsa 7:15; Ezechiel 44:10-14). Mulți membri ai acestei clase chiar acum, la sfârșitul Veacului, intră în atenție, activitate și proeminență specială. De obicei, vorbim despre ei ca fiind „Marea Mulțime”. Pentru mai multe detalii despre Marea Mulțime, vă rugăm să consultați Vol. E 4, cap. 2. Se va observa că această clasă și cea anterioară, sunt dezvoltate în timpul Veacului Evanghelic ― „în acele zile” în care Isus și Apostolii au lucrat, în care s-a dezvoltat marea Apostazie și în care (la sfârșitul lor) Domnul a restabilit învățăturile și practicile de la început ale creștinismului.

Vom trece acum la analizarea celor patru clase despre care se vorbește în versetul 28. Acest verset descrie binecuvântările și lucrările Milenare ale acestor patru clase. Două dintre aceste clase, „bătrânii voștri” și „tinerii voștri”, vor fi fost dezvoltate înainte de Mileniu; în timp ce, ca clase salvate, celelalte două clase, „fiii voștri” și „fiicele voastre”, vor fi dezvoltate în timpul Mileniului.

„BĂTRÂNII VOȘTRI”

Începem discuția despre aceste patru clase salvate cu cei care sunt numiți „bătrânii voștri” („your old men”, eng., n.e.) în versetul 28. Aceeași clasă este numită „bătrâni” („ancients”, n.e.) în Isaia 24:23, unde în ebraică este folosit același cuvânt tradus prin „bătrâni” („old men”, n.e.) în textul nostru. În Psalmii 107:32, aceeași clasă este menționată prin același cuvânt ebraic tradus, însă, prin cuvântul englezesc „bătrâni” („elders”, n.e.), adică „bătrânii” (the „ancients”, n.e.). La fel, aceeași clasă este numită în Evrei 11:2 „bătrânii” („elders”, n.e.), adică Bătrânii (the Ancients, n.e.). Deoarece în Evrei 11:38 se vorbește despre ei ca fiind cei de care lumea nu era vrednică, îi numim Vrednicii Bătrâni, spre deosebire în special de „tinerii”, pe care îi numim Vrednicii Tineri, și de Turma Mică și Marea Mulțime. Prin „bătrânii” din textul nostru înțelegem că se face referire la credincioșii Vechiului Testament. O listă lungă cu mulți dintre cei mai de demult dintre aceștia, în ceea ce privește persoanele și faptele lor, este dată în Evrei 11:4-32. Alții dintre ei sunt menționați, deși nu pe nume, în versetele 33-40. Ei au fost eroii credinței înainte de venirea lui Cristos. Dumnezeu i-a folosit ca reprezentanți, slujitori și martori ai Săi în vremurile lor și, prin intermediul unora dintre ei, ne-a dat Scripturile Vechiului Testament. El, de asemenea, fără ca ei să știe, i-a folosit în evenimentele din viața lor pentru a pune în scenă multe imagini tipice ale anumitor persoane, clase și evenimente viitoare din Planul Său. Trăind înainte de moartea lui Cristos, ei, desigur, nu au putut primi anularea efectivă a sentinței la moarte pe care ei, precum și restul rasei, au moștenit-o de la Adam. Totuși, Dumnezeu le-a dat o îndreptățire provizorie prin credința lor în promisiunile Sale (Romani 4:3-9, 17-23; Evrei 11:7).

 

Pentru că au trăit înainte de moartea lui Isus, ei nu au putut deveni fii ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos (Ioan 1:12, 13; Romani 8:17; Galateni 4:3-5), deși erau privilegiați, prin îndreptățirea lor prin credință, să fie „slujitori” și „prieteni” ai lui Dumnezeu (Evrei 3:5; Iacov 2:23). Prin urmare, Dumnezeu nu le-a oferit privilegiul de a deveni regi cu Isus și părtași cu El la natura divină, căci astfel de promisiuni au fost date pentru prima dată la începutul Veacului Evanghelic (1 Petru 1:10-12; Evrei 2:3, 4; Luca 16:16). Isus fiind Înaintemergătorul acestor regi (Evrei 6:20; 12:1, 2), Vrednicii Bătrâni, care L-au precedat, nu puteau participa la această chemare înaltă, sfântă și cerească ― la alergarea pentru natura divină și comoștenirea cu Cristos (Evrei 3:1; Filipeni 3:14). Ioan Botezătorul, murind înainte de moartea lui Isus, a fost ultimul din această clasă de Vrednici Bătrâni, iar Isus ne asigură că Ioan nu va fi din clasa Împărăției. Căci dacă, așa cum spune El, cel mai mic din clasa Împărăției va fi mai mare decât Ioan, evident că Ioan nu va fi din acea clasă (Matei 11:11). Răsplata acestor Vrednici Bătrâni credincioși va fi, prin urmare, inferioară celei a Turmei Mici (Evrei 11:38, 39). Ei vor avea însă privilegiul de a lua parte la o „înviere mai bună” decât cea a lumii, dobândind perfecțiunea Milenară înaintea lumii (Evrei 11:35), deși va fi inferioară ca rang celei a Bisericii (Apocalipsa 20:6). Onoarea la care vor ajunge va fi cea de prinți pe tot pământul în timpul Mileniului (Psalmii 45:16; Isaia 32:1), iar lucrarea lor va fi cea de conducere ca judecători și învățători (Isaia 1:26, 27). Textul nostru ne arată că li se vor da noi revelații divine, „vor visa vise”, pentru slujirea omenirii în timpul Împărăției. Astfel, Dumnezeu îi va răsplăti în timpul Mileniului, făcându-i ființe umane perfecte și prinți pe tot pământul pentru credincioșia lor din trecut; iar după Mileniu, El îi va răsplăti pentru credincioșia lor Milenară, oferindu-le o natură spirituală în Cer.

„TINERII VOȘTRI”

Următoarea clasă despre care vom vorbi este numită în textul nostru „tinerii voștri”. Se va observa că ei se află în raport opus, în poziție și lucrare, față de „bătrâni”. Deoarece pe aceștia din urmă îi numim Vrednicii Bătrâni, pentru a evidenția contrastul îi vom numi pe „tinerii” din textul nostru Vrednicii Tineri. Aceste denumiri opuse sunt potrivite, pentru că, după cum Vrednicii Bătrâni s-au dovedit loiali lui Dumnezeu și credincioși până la moarte înainte de deschiderea Chemării de Sus la natura divină și la comoștenirea cu Cristos, tot așa Vrednicii Tineri — cea de-a patra și ultima clasă a celor aleși ai lui Dumnezeu prin care El va binecuvânta pe cei nealeși — sunt selectați la sfârșitul Veacului Evanghelic, care se prelungește în Veacul Milenar, după ce ocazia de a intra în Chemarea de Sus pentru natura divină și comoștenirea împreună cu Cristos s-a încheiat. „Plinătatea Neamurilor” (Romani 11:25), adică numărul deplin al celor 144.000 (Apocalipsa 7:4; 14:1) care alcătuiesc Turma Mică, Mireasa, Soția Mielului, fiind intrată odată cu încheierea secerării Secerișului prezent, cei care s-au consacrat după acest timp și rămân credincioși până la moarte vor fi răsplătiți asemănător cu Vrednicii Bătrâni. Această clasă de aleși în Epifanie, „tinerii” din textul nostru, poate fi deci potrivit numită „Vrednicii Tineri” — nu pentru că ar fi neapărat tineri în ani, căci nu acesta este gândul, ci mai degrabă pentru că ei sunt „tinerii”, pur și simplu „tineri”, în raport cu „bătrânii” (Psalmii 107:32, Isaia 24:23), care au fost credincioși până la moarte înainte de deschiderea Chemării de Sus și „de care lumea nu era vrednică” (Evrei 11:38). Vrednicii Tineri vor fi asociați cu Vrednicii Bătrâni în răsplățile și în serviciul milenar și postmilenar.

Vrednicii Tineri, ca clasă, sunt indicați în diverse Scripturi. De exemplu, citim în 2 Timotei 2:20: „Într-o casă mare [casa mare a lui Aaron cel tipic, Leviticul 16:6; Numeri 17:2, 3; 3:6-9, 17-20, era alcătuită din fiii lui și cele trei clase tipice de leviți — chehatiții, merariții și gherșoniții; în mod corespunzător, în Marea Casă a Marelui nostru Preot există patru clase antitipice acestora] nu sunt doar vase de aur [Turma Mică, Maleahi 3:3] și de argint [Marea Mulțime, Maleahi 3:3], ci și de lemn [Vrednicii Bătrâni] și de lut [Vrednicii Tineri, care împreună cu Vrednicii Bătrâni vor fi, în timpul Mileniului, membrii umani sau pământești ai Casei antitipice a lui Aaron, așa cum au fost sau sunt de natură umană și înainte de Mileniu]; și [în plus] unele sunt pentru onoare [Restituționiștii credincioși, „oile” din Matei 25:31-40] și unele pentru dezonoare [„caprele” din veacul următor, Matei 25:41-46].”

Psalmii 72:3 vorbește despre Vrednicii Tineri, în legătură cu celelalte trei clase de aleși ai lui Dumnezeu, prin care cei nealeși își vor primi binecuvântările Mileniului: „Munții și dealurile mici vor aduce pace poporului, prin dreptate.” Întreg acest psalm descrie domnia milenară a lui Cristos, sugerând că Ierusalimul simbolic va fi sediul guvernării (vers. 16). Ierusalimul literal a fost zidit pe doi munți — Sion și Moria — și pe două dealuri — Acra și Bezeta. Sion și Moria reprezintă, respectiv, fazele cerească și pământească ale Împărăției (vezi vers. 16: „pe vârful munților”). Acra și Bezeta reprezintă puterile tributare (subordonate) ale Împărăției, adică Marea Mulțime și Vrednicii Tineri (vezi comentariile bereene la cuvântul „dealuri”). După cum Moria a fost prima înălțime a Ierusalimului literal zidită de israeliți, tot așa Vrednicii Bătrâni au fost prima parte a Împărăției dezvoltată. Și după cum Sion a fost a doua înălțime a acestui oraș zidită de israeliți, tot așa Turma Mică a fost a doua parte a Împărăției dezvoltată. După cum dealul Acra, unul dintre „dealurile mici”, a fost a treia înălțime a Ierusalimului zidită de israeliți, tot așa Marea Mulțime este a treia clasă dintre puterile (subordonate) ale Împărăției, dezvoltată. Și după cum dealul Bezeta a fost a patra și ultima înălțime a Ierusalimului zidită de israeliți, tot așa Vrednicii Tineri sunt ultima dintre aceste puteri (celălalt deal sau putere subordonată) ale Împărăției, dezvoltată. Omenirea este simbolizată de văile Ierusalimului literal. Astfel, Psalmii 72:3 arată cum Iehova va binecuvânta omenirea în timpul Mileniului cu pace și prosperitate prin cei doi munți (Turma Mică și Vrednicii Bătrâni) și cele două dealuri, cele două puteri subordonate ale Împărăției (Marea Mulțime și Vrednicii Tineri).

Numeri 3:6-8; 1:49-54; 3:23, 29, 35, 40-51; Evrei 12:23, dovedesc că cele trei grupuri de leviți, ca tipuri ale leviților milenari, împreună cu familia lui Aaron, tipifică Biserica întâilor-născuți ai Mileniului, ca slujitori speciali ai lui Iehova. Preoții  reprezintă pe Turma Mică, iar din perspectiva leviților milenari, chehatiții reprezintă Vrednicii Bătrâni, merariții ― Marea Mulțime, iar gherșoniții ― Vrednicii Tineri. Gherșoniții tipici erau numărați ca parte a întâilor-născuți (Numeri 3:12-17, 45) și erau astfel separați (Numeri 1:49-53) de israeliți în general pentru serviciul Tabernacolului, de care israeliții nu aveau voie să se apropie pentru slujbă (vers. 51). Astfel vedem că Vrednicii Tineri, împreună cu chehatiții antitipici (Vrednicii Bătrâni) și merariții antitipici (Marea Mulțime), sunt dați lui Aaron cel antitipic (Isus) și fiilor Săi (Turma Mică) în slujba Tabernacolului antitipic — Cristosul — și a poporului — omenirea (Numeri 3:6-9). Și după cum toate cele trei clase de leviți aveau în tip locații speciale în jurul Tabernacolului (Num. 3:23, 29, 35), separate și distincte de israeliți în general, care locuiau în cele douăsprezece grupuri ale semințiilor lor mai departe de Tabernacol, tot așa aceste trei clase de leviți antitipici au o moștenire separată și distinctă de restul omenirii, restituționiștii, care sunt simbolizați de „israeliții” din cele douăsprezece așezări ale taberei.

Vrednicii Tineri sunt simbolizați și prin merișorul din Isaia 60:13: „Gloria Libanului [Liban înseamnă alb; copacii săi veșnic verzi, gloria Libanului, reprezintă pe cei neprihăniți, ca leviți antitipici, Psalmii 92:12, 13] va veni la tine [leviții antitipici vor fi aduși la Cristos, Cap și Corp, Numeri 3:6-9], bradul [Vrednicii Bătrâni], pinul [Marea Mulțime] și merișorul [Vrednicii Tineri] împreună [slujind în cooperare], pentru a înfrumuseța locul sanctuarului Meu [locuința sau sanctuarul lui Dumnezeu cu oamenii, ce va fi stabilită în Veacul Milenar — Apocalipsa 21:3]; și voi face glorios locul picioarelor Mele [„pământul este așternutul picioarelor Mele” — Isaia 66:1], („tot pământul se va umple cu gloria DOMNULUI” — Numeri 14:21). Astfel, Vrednicii Tineri vor avea parte de „învierea celor drepți” (Luca 14:14; Fapte 24:15) împreună cu Turmă Mică, Marea Mulțime și Vrednicii Bătrâni și vor primi perfecțiunea naturii umane în „învierea mai bună” alături de Vrednicii Bătrâni (Evrei 11:35); de asemenea, ei vor fi asistenții speciali ai Vrednicilor Bătrâni ajutându-i să „înfrumusețeze locul sanctuarului pământesc al lui Dumnezeu” prin lucrarea de restabilire a omenirii. Alte pasaje tratează, de asemenea, despre Vrednicii Tineri — „tinerii” din textul nostru. Pentru detalii suplimentare, vezi  Vol. E 4, capitolele 5-7.

„FIII VOȘTRI”

A treia dintre cele patru clase aduse în atenția noastră în versetul 28 din textul nostru este numită „fiii voștri”. Înțelegem că acești fii din Veacul Milenar (menționați și în Isaia 60:4) vor fi credincioșii într-o anumită măsură din perioadele de dinaintea Mileniului. Printre ei se vor număra acei evrei credincioși care, în timpurile Vechiului Testament, nu au fost suficient de credincioși pentru a fi din Vrednicii Bătrâni și nici, în Veacul Evanghelic, suficient de credincioși pentru a fi transferați de la Moise la Cristos. Ei sunt sămânța lui Iacov și, ca atare, au o promisiune și o chemare specială din partea Domnului (Geneza 28:13-14; Romani 11:28-29). Promisiunea este că vor moșteni Canaanul pentru totdeauna, iar chemarea este ca, drept sămânță pământească secundară, sub Vrednicii Bătrâni și Tineri — sămânța pământească primară — să „binecuvânteze toate familiile pământului”. În acest scop, Dumnezeu a ales Israelul, în locul oricărui alt popor, ca să fie poporul Său (Amos 3:2). El i-a favorizat cu revelații speciale, îndrumări providențiale și cu Legământul Legii, pentru a le da ocazia, ca națiune, să devină „o împărăție de preoți” (Exodul 19:5-6) și pentru a oferi o demonstrație practică a adevărului că nimeni din rasa căzută, imperfectă a lui Adam nu poate împlini Legea lui Dumnezeu, care este măsura deplină a abilității unui om perfect — și astfel să obțină viața prin ascultarea de Lege (Romani 3:9, 19, 20; Galateni 3:10-12). Mulți dintre ei s-au străduit din greu, dar nu au reușit să țină Legea în mod desăvârșit. Aceasta a trezit în ei conștiința nevoii și dorința după un Mântuitor care să-i salveze de condamnarea ei (Galateni 3:21-24, 13). Dumnezeu i-a folosit, de asemenea, pentru a prezenta prin acțiunile și instituțiile lor tipuri ale aspectelor viitoare ale Planului Său (Evrei 9:9-10; 10:1; Coloseni 2:16-17) și pentru a păstra cuvintele Sale, pe care le-a încredințat lor (Romani 3:2). În timp ce unii dintre ei, deși imperfecți, s-au dovedit credincioși și astfel au devenit parte din Vrednicii Bătrâni, poporul ca întreg a fost neascultător (Romani 10:21). Iar când a venit Cristos, deși unii dintre ei s-au dovedit a fi „adevărați israeliți” și, ca atare, au moștenit promisiunea de a deveni o împărăție de preoți, majoritatea L-au respins (Ioan 1:11-13, 47; Romani 2:28-29; 1 Petru 2:9). Prin urmare, ei au fost respinși din favoarea lui Dumnezeu până la sfârșitul Veacului Evanghelic (Matei 23:34-39; Romani 11:7-11, 25); iar de-a lungul acestui veac, în loc să fie favorizați, Dumnezeu le-a permis să treacă prin suferințe de nedescris, cum poate nicio altă națiune nu a suferit (Ieremia 16:13, 17-18). Potrivit profeției, cu excepția unor indivizi, ei au fost orbiți față de Chemarea de Sus a Veacului Evanghelic, și în întuneric și rătăcire cu privire la Cristos și Biserică au trecut prin acest veac departe de favoarea lui Dumnezeu (Romani 11:30-32; Ieremia 16:11-13). Totuși, Biblia profețește întoarcerea lor în favoarea lui Dumnezeu și în țara lor la sfârșitul acestui veac (Romani 11:25-32; Isaia 11:10-13; Ieremia 16:14-16; Ezechiel 36:24, 28-30, 33-36; 37:15-22, 25; Amos 9:14-15). Aceste profeții se împlinesc în fața ochilor noștri ― din anul 1878 orbirea și prejudecata lui Israel față de Cristos încep să dispară, și Dumnezeu a deschis, din anul 1878, calea pentru întoarcerea lor în Palestina. Un număr tot mai mare dintre ei au profitat de oportunitatea de a se întoarce acolo, mai ales după încheierea celor două faze ale Războiului Mondial, și cu atât mai mult după întemeierea statului Israel. Ei se bucură acum de drepturi civile în Palestina, pe care nu le-au mai avut de la distrugerea statului lor, anii 66–73 d.Cr. Aceste evenimente sunt vestitorii Mileniului (Ezechiel 37:21-25). Conform Scripturilor, un nou val de necaz va veni peste Israel, dar Cristos Se va arăta apoi ca Eliberatorul lor, și Israel, ca națiune, se va întoarce la El prin lucrarea de slujire a Marii Mulțimi (Ezechiel 38-39; Zaharia 12:2-14; Apocalipsa 1:7; Cânt. 5:8–6:1). La scurt timp după aceea, Vrednicii Bătrâni se vor întoarce din mormânt și vor fi recunoscuți și primiți în Palestina de Israel, care, prin predicarea Marii Mulțimi, va fi fost pregătit pentru întoarcerea strămoșilor lor patriarhi și profeți. De atunci înainte, Israel va fi o binecuvântare pe pământ (Isaia 19:24). Dumnezeu va încheia cu ei Noul Legământ, dându-le pe Cristos Isus și Mireasa Sa ca Mijlocitor, îndepărtând de la ei Vechiul Legământ cu blestemele sale, și pe Moise ca mijlocitorul lor neputincios (Ieremia 31:31-33; Ezechiel 16:60-63; 37:26). Recunoștința lor pentru această eliberare îi va face să fie deosebit de zeloși pentru Dumnezeu și pentru Adevărul Său. Ca misionari ai Veacului viitor, ei vor predica („fiii voștri vor proroci”) sub conducerea Vrednicilor Bătrâni și Tineri, și astfel vor converti lumea la Împărăția lui Dumnezeu (Psalmii 107:22; Ioel 2:28; Romani 11:12-15). Astfel, cei care au fost atât de disprețuiți în timpul Veacului Evanghelic vor deveni, pentru că sunt „iubiți din pricina părinților lor”, foarte favorizați în timpul Mileniului, ca principala națiune de pe pământ. Experiențele lor din Veacul Iudaic și din Veacul Evanghelic, împreună cu eforturile lor de a împlini Legea lui Dumnezeu, îi vor ajuta cu atât mai mult să se supună rânduielilor Împărăției, prin care, continuând să asculte, vor fi ridicați la perfecțiunea naturii umane, așa cum a avut-o tatăl Adam la început. Cei care se vor dovedi credincioși Domnului în timpul încercării din „puținul timp” de la sfârșitul Mileniului (Apocalipsa 20:7-9) vor moșteni țara pe care Dumnezeu i-a promis-o lui Avraam și seminței sale după el (Geneza 13:14-17; Faptele 7:5); dar în timpul Mileniului această țară va aparține Vrednicilor Bătrâni. Ca o altă parte a clasei reprezentate prin „fiii voștri” îi avem pe cei îndreptățiți prin credință care au înaintat în timpul Veacului Evanghelic. Aceștia sunt neamurile (și unii iudei) care, pe parcursul Veacului Evanghelic, s-au recunoscut ca păcătoși, în dușmănie cu Dumnezeu. Pocăindu-se de păcatele lor și acceptându-L pe Isus ca Mântuitor, au ajuns la îndreptățire prin credință și pace cu Dumnezeu (Romani 5:1); însă, în loc să folosească această îndreptățire ca o treaptă de urcare spre o stare mai înaltă (Romani 5:2), spre alergarea pentru premiul chemării de sus (Filipeni 3:14) sau pentru poziția de Vrednici Tineri, ei s-au oprit. Nu au fost dispuși să urmeze în urmele Învățătorului (1 Petru 2:21), să facă o deplină consacrare de sine pentru Dumnezeu (Romani 12:1), să-și tăgăduiască propria voință în ce privește sinele (Matei 16:24) și lumea (Matei 10:37-39), și să accepte voința lui Dumnezeu ca fiind a lor (Matei 26:39; Evrei 10:7). Totuși, deși nu s-au predat complet Domnului în consacrare, ei au rămas statornici în credința în Răscumpărare și au continuat să practice dreptatea până la sfârșit. Înțelegem că și aceștia vor fi numărați printre sămânța pământească secundară, care, sub conducerea Vrednicilor Bătrâni și a Vrednicilor Tineri — sămânța pământească principală — vor binecuvânta toate familiile pământului, convertindu-le la Împărăția lui Dumnezeu.

„FIICELE VOASTRE”

A șasea și ultima dintre clasele salvate despre care se vorbește în Ioel 2:28, 29 este aceea numită acolo „fiicele voastre” (Isaia 60:4). Dacă comparăm fiicele din Isaia 60:4 cu fiii din Isaia 60:4, 9 (în ultimul verset fiind profețit intermediul Marii Britanii ― „insulele” ― în ajutorarea Israelului să se întoarcă în Palestina, mai ales la încheierea primei faze a Războilui Mondial), recunoaștem că prin termenul „fiice” sunt desemnate Neamurile (vezi și Ezechiel 16:61). Superioritatea Israelului față de Neamuri în timpul Mileniului este, din perspectiva superiorității fiilor asupra fiicelor în țările orientale, în armonie cu ideea că „fiicele” reprezintă pe Neamuri. Prin Neamuri se înțeleg acele națiuni care nu se află într-o relație de legământ cu Dumnezeu. Totuși, acei israeliți care, fie în timpul Veacului Iudaic, fie în timpul Veacului Evangelic, au apostaziat, renunțând la credința în promisiunile lui Avraam și în Legământul Legii, nu vor primi harurile milenare speciale ale Israelului, descrise mai sus. Ei vor fi tratați ca Neamurile în timpul Mileniului, deoarece apostazia lor i-a făcut, în mod practic, dacă nu și trupește, Neamuri. Prin urmare, toți cei care nu aparțin Israelului Trupesc sau Israelului Spiritual (Isaia 8:14) sunt, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Neamuri. Rasa umană, de la Cădere până la încheierea Legământului cu Avraam (Geneza 12:1-3), a fost în întregime păgână. Deoarece Neamurile nu au dorit să-L glorifice pe Dumnezeu ca Dumnezeu, El le-a lăsat să urmeze propriile lor căi, care, după cum mărturisesc atât Biblia, cât și istoria, au fost în mare parte rele (Romani 1:21-32). Satan și îngerii căzuți le-au amăgit să adopte forme false de închinare și credințe religioase, precum și practici nelegiuite (1 Corinteni 10:20; Efeseni 2:2). Prin urmare, istoria națiunilor constă, în mare parte, din evenimente, religii, instituții și preocupări degradante. Intrigile, revoluțiile, războaiele și jafurile caracterizează în special istoria  popoarelor, în timp ce violența, cruzimea, necinstea, imoralitatea și egoismul definesc în mare măsură istoria relațiilor sociale ale omului. Mari imperii s-au ridicat doar pentru a cădea sub loviturile altora și mai puternice. Mai mult sau mai puțin, ignoranța, viciul și superstiția, asemenea unui văl uscat și apăsător, s-au așternut peste lumea păgână. Aceste observații se aplică atât perioadei de dinaintea lui Cristos, cât și perioadei de după. Iar acolo unde inteligența a atins cel mai înalt nivel, răul a ajuns adesea la cele mai mari proporții, așa cum s-a manifestat în epoca de glorie a Imperiului Roman și în războiul recent.

În îngăduința Sa ca Neamurile să urmeze propria lor cale în experiența cu răul, Iehova a intenționat ca lumea păgână, care a refuzat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința sa, să poată învăța prin experiență lecția pe care nu a vrut s-o învețe prin învățătură ― că păcatul este rău — rău prin natura lui și rău prin efectele sale — și de aceea trebuie urât și evitat, asemenea unui șarpe veninos. Pentru ca această lecție să fie învățată mai bine, El i-a lăsat pur și simplu să urmeze dorințele inimilor lor egoiste. Mai mult, Dumnezeu a permis ca Satan și îngerii lui căzuți să obțină stăpânire asupra lor (Efeseni 2:2; 6:12), știind că aceștia le vor da asemenea experiențe (2 Corinteni 4:4; Evrei 2:14) astfel încât să facă și mai evidentă urâciunea păcatului și nevoia de a-l evita și de a fi eliberați de el, prin marile suferințe și amăgiri în care acești îngeri răi aveau să implice omenirea aflată sub stăpânirea lor. Este adevărat că această lecție nu a fost încă însușită de Neamuri; dar când, în timpul Mileniului, omul va avea experiența opusă cu dreptatea, care va veni prin binecuvântările domniei lui Cristos, comparând  suferințele trăite sub experiența răului cu bucuria binecuvântărilor trăite sub experiența binelui îi va învăța în mod deplin să urască și să evite păcatul și să iubească și să practice dreptatea. Când acest rezultat glorios va fi atins, faptul că Dumnezeu a îngăduit rasei omenești căzute să aibă experiența amară a celor peste 6000 de ani de rău se va arăta tuturor ca fiind culmea Înțelepciunii, Dreptății și Iubirii Divine pentru binele suprem al rasei.

Potrivit Scripturilor, punctul culminant al răului va fi atins în timpul Marii Strâmtorări (Matei 24:21; Daniel 12:1), care va consta din război mondial, revoluție, anarhie, foamete și epidemii.
Înțelegem că, odată cu începutul Războiului Mondial în 1914, suntem în această Mare Strâmtorare. Aceasta va dărâma complet imperiul lui Satan asupra rasei omenești și va pregăti calea pentru instaurarea Împărăției lui Dumnezeu.
Așa cum am văzut deja, această Împărăție va fi mai întâi pusă în funcțiune de către Cristos, prin Vrednicii Bătrâni în Palestina, unde va aduce curând mari beneficii poporului Israel. Apoi, vestea instaurării ei se va răspândi printre neamuri, care, în acel timp, vor fi complet epuizate, zdrobite și smerite de grozăviile Marii Strâmtorări.
Pentru ei, aceasta va fi ca o frânghie aruncată unui om care se îneacă — lumea păgână se va agăța de ea ca de singura speranță de eliberare din suferințele lor de nespus și de neimaginat (Hagai 2:6,7; Romani 8:19-22; Isaia 2:3,4). Și, binecuvântat fie Dumnezeu, aceasta va fi vindecarea eficientă a blestemului, și va învăța lumea dreptatea (Apocalipsa 22:3; Isaia 26:9)! Atunci ei se vor bucura, căci după furtuna Strâmtorării vor ajunge la limanul dorit (Psalmii 107:22-32). Într-adevăr, ei „Îl vor înălța [pe Dumnezeu] în adunarea poporului [Turma Mică] și Îl vor lăuda în sfatul bătrânilor [Vrednicii Bătrâni]”. Lucrarea glorioasă a acelei Împărății, distrugând oricare element al blestemului, aducând restabilirea omenirii la perfecțiunea umană, va umple inimile oamenilor de satisfacție (Apocalipsa 21:3-5; 22:1-3; Faptele 3:19-24) și îi va îndemna să laude pe Dumnezeu răspândind Cuvântul Său (Isaia 25:6-9; Ioel 2:28). Da, „fiicele voastre vor profeți” —vor învăța pe alții adevărurile Împărăției lui Dumnezeu.
Ascultarea de legile Împărăției îi va ridica pe oameni la perfecțiune umană, iar credincioșia în încercarea finală de la sfârșitul Mileniului (Apocalipsa 20:7-9) le va aduce viață veșnică pe pământ. Dar cei incorigibili vor fi nimiciți pentru totdeauna în moartea a doua (Matei 25:34, 41, 46; Romani 6:23; Psalmii 145:20; Isaia 1:28; Psalmii 37:10, 35, 36). Cu siguranță, Ioel 2:28-29 este un rezumat remarcabil al acestor șase clase salvate. Totuși, acest pasaj nu oferă detalii despre ele. În conformitate cu un principiu general al Bibliei, el ne oferă doar câte puțin despre fiecare; căci Biblia însăși spune că își prezintă învățăturile „aici puțin, și acolo puțin” (Isaia 28:9, 10, 13). Din acest motiv, atunci când se oferă detalii despre orice subiect biblic, este necesar să se citeze ceea ce se spune despre acel subiect „aici puțin” și „acolo puțin” în întreaga Biblie.
Prin urmare, în acest tratat, de exemplu, am citat din multe cărți diferite ale Bibliei. Din acest motiv, Biblia este cea mai dificilă carte de înțeles din lume.
Dumnezeu a făcut-o intenționat așa, pentru ca comorile ei să fie descoperite numai de cei care le apreciază atât de mult încât sunt gata să le caute cu sârguință, așa cum oamenii caută aurul și comorile ascunse (Proverbe 2:1-5; Isaia 28:9, 10; Matei 7:7; Ioan 5:39; Faptele 17:10-12). Este foarte adevărat că „Marile adevăruri se cumpără scump”.

ÎNGERII CĂZUȚI POCĂIȚI

Faptul că doar șase clase salvate sunt menționate în Ioel 2:28, 29 poate părea incomplet, deoarece multe lucruri din aranjamentul divin apar în număr de șapte. Dar, pe măsură ce analizăm problema mai departe, ne dăm seama că, deși există doar șase clase salvate din familia umană, așa cum se menționează în Ioel 2:28, 29, există o altă clasă salvată, a șaptea, menționată în alte Scripturi, și anume, îngerii căzuți pocăiți. Dumnezeu le va acorda și lor oportunitatea vieții veșnice. Faptul că sunt menționați în Scripturi ca fiind legați în lanțurile întunericului (2 Petru 2:4) se datorează într-o oarecare măsură depravării păcatului adamic dinainte de potop, care a pricinuit căderea lor. Întrucât Satan este originea păcatului printre toate ființele căzute, el este originea păcatului și printre îngerii căzuți, care au fost convinși de el să se căsătorească cu fiicele oamenilor, în timp ce căutau să reformeze rasa umană (Geneza 6:2-4). Încercarea lor arzătoare, ca puteri de control spiritual, să reformeze omenirea, i-a dat lui Satan ocazia să-i ispitească să se căsătorească cu fiicele oamenilor. Nereușita lor în această reformă a avut un efect descurajant asupra lor.

În timp ce se aflau în această stare de spirit, Satan le-a spus că ei scăpau din vedere adevărata rădăcină a păcatului tot mai mare al antediluvienilor — și anume stricăciunea ereditară, a cărei singură vindecare ar fi fost nașterea de copii lipsiți de păcatul adamic. Acest lucru îl puteau  realiza prin materializarea unor corpuri umane și, în ele, căsătorindu-se cu femei, să dea naștere unei rase de oameni care ar moșteni perfecțiunea lor, asigurând astfel reformarea rasei, precum și prin împiedicarea oricărui urmaș al lui Adam să devină tată. Unii — nu toți — dintre aceste puteri de control spiritual asupra lumii care a fost, au fost amăgiți și au pus în practică sugestia lui Satan, și prin această acțiune neautorizată, au căzut în păcat. Astfel, amăgirea lor a fost cauzată, în parte, de răspândirea depravării adamice și de dorința lor de a o învinge. Și, deoarece meritul lui Cristos acoperă nu doar păcatul originar al lui Adam, ci și toate păcatele care rezultă din depravarea adamică transmisă, acesta acoperă și acea parte din păcatul îngerilor căzuți care a fost cauzată de această depravare. Prin urmare, Biblia învață că meritul sângelui lui Isus acoperă acea parte a păcatelor îngerilor căzuți care a rezultat din depravarea adamică prezentă în omenire. Și, în consecință, Dumnezeu le oferă o posibilitate de împăcare prin Isus (Coloseni 1:20).

Faptul că Domnul nostru, prin slujirea, moartea și învierea Sa, le-a predicat și lor, implică de asemenea o astfel de posibilitate (1 Petru 3:18-20). Că ei sunt păstrați pentru judecata marii zile dovedește același lucru (Iuda 6; 2 Petru 2:4). De asemenea, faptul că sfinții îi vor judeca (adică îi vor testa, îi vor încerca) este în armonie cu același gând (1 Corinteni 6:3). Ei sunt „lucrurile din ceruri” care, în Veacul viitor, vor primi ocazia de a fi uniți în Cristos (Efeseni 1:10; Filipeni 2:10). Acest lucru este de asemenea sugerat de faptul că exemplul și predicile Bisericii pe pământ sunt pentru iluminarea lor (Efeseni 3:8-10; 1 Corinteni 4:9). Moartea și învierea lui Isus, care au avut ca scop calificarea Lui pentru a fi Domn peste oameni și îngerii căzuți (Romani 14:9), implică faptul că acestor ființe li se va oferi o asemenea ocazie. Prin urmare, toate aceste pasaje implică și învață că îngerilor căzuți pocăiți li se va da posibilitatea de a-și demonstra dorința de a se întoarce la armonie și părtășie cu Dumnezeu. În Veacul Evanghelic, ei au trecut printr-o perioadă de testare, pentru a se vedea dacă doresc să se întoarcă la armonie și comuniune cu Dumnezeu. Ceea ce au învățat din învățăturile și exemplul lui Isus și al Bisericii le-a dat unora dintre ei speranța unei asemenea restaurări. De asemenea, au învățat că, pentru a primi o astfel de oportunitate, trebuie să se despartă de Satan și de lucrările lui. Unii dintre ei au început să facă acest lucru, probabil cu mari dificultăți, din cauza opoziției îngerilor nepocăiți. Scripturile ne asigură că în timpul arătării Domnului nostru — adică în Epifania Sa — are loc procesul lor de judecată (2 Timotei 4:1); căci îngerii căzuți și noile făpturi, care nu au fost niciodată condamnate la moarte, sunt „cei vii” care, la arătarea Lui, în Epifanie, sunt separați ca urmare a procesului lor de judecată. Până la sfârșitul Epifaniei, îngerii căzuți vor fi împărțiți în două clase: (1) cei care se pocăiesc și (2) cei care nu se pocăiesc. Cei din urmă vor fi atunci condamnați la distrugere împreună cu Satan, vor fi întemnițați împreună cu el și, în cele din urmă, executați la sfârșitul „puținului timp” (Apocalipsa 20:3, 9). Cei dintâi vor fi, la sfârșitul Epifaniei, puși sub autoritatea lui Cristos și a Bisericii, pentru a avea în Mileniu oportunități de a birui tot ceea ce este păcătos în ei și de a-și dezvolta o dragoste desăvârșită, potrivindu-se astfel pentru societatea cerească și pentru părtășia cu Dumnezeu. Astfel înțeles, ocaziile lor din Veacul Evanghelic sunt menite pentru eliberarea lor din cooperarea cu Satan în rău, iar ocaziile din Veacul Milenar sunt pentru pregătirea lor spre viața veșnică. Cei care cad în momentele de încercare a lor din Veacul Evanghelic — adică aceia care, în timpul Epifaniei, nu se separă de îngerii răi — nu vor primi ocaziile milenare de a se întoarce la părtășia cu Dumnezeu, ci, ca păcătoși incorigibili și cu totul încăpățânați, vor fi condamnați la distrugere înainte ca ceilalți să intre în ultima lor perioadă de probă. Detaliile metodelor de reformare pe care Cristos și Biserica le vor aplica pentru reinstaurarea lor deplină în părtășia cu Dumnezeu nu ne-au fost descoperite. Tot ce știm este că Cristos și Biserica vor domni peste ei pentru a realiza deplina lor reunire cu Dumnezeu. Când vor fi restaurați, ei, împreună cu toate celelalte făpturi din cer și de pe pământ, se vor uni în cântarea: „Binecuvântarea și onoarea și gloria și puterea fie ale aceluia ce șade pe tron și a Mielului, pentru totdeauna și întotdeauna” (Apocalipsa 5:13).