Purtați-vă curajos și Iehova va fi cu cel bun — 2 Cronici 19:11.
Oricine are vreo datorie de îndeplinit să nu se teamă, şi în timp ce căutăm să îndeplinim îndatoriri neplăcute într-o manieră binevoitoare, atât dreaptă cât şi iubitoare, să nu ne temem de oameni, ci mai degrabă să ne temem de Domnul şi să fim atenţi să-I plăcem Lui. Să-şi lupte lumea luptele ei, Domnul va supraveghea şi rezultatele vor fi în cele din urmă glorioase. Noi care aparţinem poporului nou, Împărăţiei noi, care nu este din lumea aceasta, să nu folosim arme trupeşti, ci sabia Spiritului — să luptăm lupta bună a credinţei, să apucăm lucrurile măreţe care ne stau înainte, şi nu numai noi să stăm în picioare, ci să ajutăm să stea pe toţi cei care au acelaşi Spirit şi sunt membri ai aceleiaşi armate spirituale, desăvârşiţi în El care este Capul, Căpetenia mântuirii noastre — Z ’04, 207, 205 (R3393).
* * *
A ne purta curajos nu înseamnă a ne subaprecia dificultățile, sarcinile sau dușmanii, nici nu înseamnă a ne supraaprecia aptitudinile și realizările. Aceasta înseamnă a aprecia cu cumpătare tot ceea ce are legătură cu lupta noastră creștină. Prin urmare ne dăm seama că cei care sunt pentru noi sunt mai mari decât cei care sunt împotriva noastră. Astfel ni se va da putere să înfruntăm bărbătește toate pericolele cu inimile pline de speranță pentru victorie. Dacă la curajul nostru adăugăm bunătatea inimii, Cel care lucrează toate lucrurile pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, se va îndura de noi pentru lipsurile, greșelile și slăbiciunile pe care le avem, ca și pentru imaturitatea inimii, minții și voinței noastre noi, și ne va da har pentru ajutor în orice timp de nevoie — PT 1934, 143.
Pasaje paralele: Iosua 1:1-9; 2 Cronici 15:7, 8; Proverbe 28:1; Ezechiel 2:6; 3:9; 1 Corinteni 16:13; Filipeni 1:27, 28; 2 Timotei 1:7; Geneza 22:1-14; Judecători 6:25-31; Ezra 8:22, 23; 5:11; Daniel 3:16-18; 6:10; Faptele 4:19; 5:29; Apocalipsa 2:10.
Cântări: 13, 20, 136 [-], 183 [136], 261 [-], 266 [-], 272 [171].
Poeziile Zorilor, 44: Ceata lui Ghedeon.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 71 (R5413a: Atitudinea curajoasă — în trecut, în prezent și în viitor ― VDM, Vol. 15, Nr. 2, pag. 1043).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 73 (R4567: Regula de aur ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ14, 70 (R5413: Sfârșitul veacului un timp primejdios ― VDM, Vol. 15, Nr. 2, pag. 1044); Z ʼ14, 212 (R5498: Cum și unde voi servi? ― VDM, Vol. 13, Nr. 2 pag. 894); Z ʼ15, 243 (R5744: Privilegiile tronului de har ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 477).
L.T. în limba rusă; R4567; R5413; R5498; R5744.
L.T. în limba ucraineană; R3393; R4335; R4567; R5413; R5498; R5744.
L.T. în limba engleză; R3392; R3393; R4335; R4567; R5413; R5498; R5744b.
Întrebări: Ce a înfăptuit acest verset pentru mine săptămâna aceasta? În ce mod? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 25 OCTOMBRIE (Cântarea 356) *Z ʼ15, 344 (R5802: Serviciul suferințelor ― VDM, Vol. 6, Nr. 1, pag. 373).
Mana de azi
21 decembrieCine este vrednic? — Apocalipsa 5:2.
Preaiubiților, deoarece ne dăm seama că până acum Dumnezeu ne-a socotit vrednici să privim în sulul planului Său, care a fost deschis pentru noi de către binecuvântatul nostru Domn Isus, Leul din seminția lui Iuda, să ne dovedim vrednicia de a continua să privim în el și să citim minunatele lucruri ale legii Sale, printr-o credincioasă ascultare și loialitate față de ea în toate lucrurile. Să nu subapreciem marele nostru privilegiu de a fi socotiți vrednici să avem parte în serviciul binecuvântat de reflectare a luminii Adevărului divin. Să dovedim că suntem giuvaere de cea mai rară valoare, adevărate diamante, primind cu toată inima și transmițând frumos altora lumina Adevărului, și să îndurăm cu credincioșie cea mai aspră apăsare pe care Dumnezeu o poate permite asupra noastră, pentru că dacă suntem credincioși în aceste lucruri mici, vom fi, la timpul potrivit, socotiți vrednici și să domnim cu Cristos în putere și glorie mare — Z ’02, 333 (R3103).
* * *
Întrebarea din textul nostru se referă la cine a fost vrednic să interpreteze și să execute Planul lui Dumnezeu. Îngerul puternic care a pus întrebarea a reprezentat Legământul Legii, care, în timpul Veacului Iudaic nu a găsit pe nimeni vrednic să interpreteze și să execute Planul lui Dumnezeu. Iar oamenii temători de Dumnezeu din Veacul acela și acesta s-au întristat de păcătoșenia dovedită de Lege a familiei umane. Dar binecuvântat să fie harul Dumnezeului nostru, care a găsit pentru noi o fântână a Vieții prin Înțelepciunea, Dreptatea, Iubirea și Puterea care lucrează în Isus Cristos și prin El, Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii! Cel puternic în mijlocul conducătorilor poporului lui Dumnezeu nu numai că a împlinit fiecare cerință a Dreptății ținând perfect fiecare precept al ei și înfruntând sentința ei împotriva lui Adam și a neamului său, dar a împlinit și fiecare sugestie a Iubirii folosind din plin fiecare ocazie de sacrificiu. El este vrednic! Da, El este cu totul de iubit! — PT 1933, 177.
Pasaje paralele: Apocalipsa 5:6, 9-14; Psalmii 45:2; Isaia 11:5; 53:9; Mica 5:4; Matei 12:41, 42; 27:3, 4; Luca 3:16; 23:41; Ioan 1:14; 5:30, 34, 41; 7:18; Faptele 13:28; 1 Corinteni 1:24; 2 Corinteni 4:4; 5:21; Coloseni 1:19; 2 Timotei 2:13.
Cântări: 167 [-], 10, 59, 155 [119], 157 [121], 190 [-], 268 [-].
Poeziile Zorilor, 34: Isus.
Lectură din Turn: Z ʼ16, 252 (R5943: Sulul cărții divine ― cine este vrednic să privească în el? — VDM, Vol. 2, Nr. 3, pag. 105).
Lectură suplimentară: Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucrurile mici — VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ15, 243 (R5744: Privilegiul tronului de har — VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 477).
L.T. în limba rusă; R5740; R5744.
L.T. în limba ucraineană; R3103; R5740; R5744.
L.T. în limba engleză; R3103; R5740; R5744b.
Întrebări: Ce a fost Cristos pentru mine săptămâna aceasta? În ce mod? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 21 DECEMBRIE (Cântarea 398) [Engl. R3285].