29 noiembrie

Să ținem strâns mărturisirea credinței noastre, fără clătinare; căci credincios este Cel ce a promis Evrei 10:23.

Promisiunea lui Dumnezeu este temelia pe care este zidit tot ce sperăm, atât în privința caracterului cât și a gloriei viitoare. Să apreciem acest adevăr, astfel încât să nu-l compromitem în niciun sens sau în nicio măsură. Să păzim nu numai litera dar și spiritul Adevărului — din iubire de Adevăr, pentru că este adevărat și pentru că este și frumos și măreț. Să ne amintim întotdeauna importanța îndurării răbdătoare, pentru ca noi să putem nu numai să cultivăm și să practicăm harurile creștine, ci, cu bucurie, să putem primi și încercările, persecuțiile și greutățile pe care Dumnezeu le vede potrivit să le permită asupra noastră, pentru încercarea noastră și pentru dezvoltarea acestui caracter despre care El ne spune că este de cea mai mare importanță și fără de care iubirea perfectă nu poate fi nici atinsă nici menținută — Z ’01, 119 (R2790).  

                                                               *       *       *

Ideea din text ar fi mai clară dacă cuvântul tradus „mărturie” [în engleză, n.e.] ar fi redat „declarare” sau „mărturisire”. Aici cuvântul „credință” are semnificația de „Adevăr” (Iuda 3). Gândul Apostolului pare să fie că noi stăruim în declararea Adevărului cu îndrăzneală, fără frică și statornic, oricât de mari ar fi obstacolele care stau în cale. Gândul său poate fi înțeles cu totul clar atunci când ne amintim că în acest capitol el îl descrie mai întâi pe Isus în Sfânta și în Sfânta Sfintelor iar apoi îi descrie pe subpreoți în Sfânta. În textul nostru el dă gândul antitipic al Sfeșnicului, pe care îl arată că reprezintă Biserica în aptitudinea ei de a da lumină, nu celor din Curte, nici celor din Tabără, ci numai celor din Sfânta. Înțeles astfel, recunoaștem că Preoțimea în trup va avea lucrarea de a se lumina reciproc în lucrurile profunde. Dumnezeu promite favorurile Sale celor care stăruie cu credincioșie și statornicie în lucrarea Sa bună. El cu siguranță se va dovedi credincios în împlinirea promisiunilor Sale în orice împrejurare — PT 1934, 160.

Pasaje paralele: Evrei 4:14; 1 Corinteni 1:17, 18, 21, 31, 27-29; 2:1-8, 12, 13; 14:1-25; 2 Corinteni 2:14-16; 3:12, 13; Coloseni 1:23-29; 1 Tesaloniceni 2:3-12; 2 Timotei 2:15; Tit 3:8, 9; Psalmii 57:7; Matei 10:22; 1 Corinteni 15:58; Evrei 13:9; Deuteronom 7:8, 9; Iosua 23:14; 2 Samuel 7:28; 1 Împărați 8:23, 24, 56; Psalmii 89:1, 2, 5, 8, 14, 24, 28, 33, 34; Isaia 54:9, 10.

Cântări: 293 [-], 11, 44, 70, 164 [124], 260 [169], 309 [179].

Poeziile Zorilor, 302: Zidul de granit.

Lectură din Turn: Z ʼ14, 211 (R5497: Speranța noastră — „o ancoră pentru suflet” ― VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 895).

Lectură suplimentară: Z ʼ01, 115 (R2790: Răbdarea ca un element al caracterului VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ13, 115 (R5217: Compătimirea lui Dumnezeu față de poporul Său VDM, Vol. 19, Nr. 4, pag. 1383); Z ʼ14, 216 (R5500: „Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu credincios” VDM, Vol. 13, Nr. 1, pag. 888); Z ʼ15, 90 (R5653: „Iehova este pastorul meu” VDM, Vol. 9, Nr. 5, pag. 635).

L.T. în limba rusă; R5217; R5500; R5653.

L.T. în limba ucraineană; R5217; R5500; R5653.

L.T. în limba engleză; R2790; R5217; R5500; R5653.

Întrebări: Am stăruit eu săptămâna aceasta în prezentarea Adevărului? Cum Și-a arătat Dumnezeu credincioșia? Ce rezultate am obținut?

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 29 NOIEMBRIE [R4175] (Cântarea 104)